5.288 de modificări
Modificări
ortografie
'''Nestorianismul''' este o [[erezie]] hristologică care a aparut apărut în Biserică în secolul al cincilea ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea [[Logos]]ului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul învaţă că cele două esenţe divină şi umană sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin, care locuieşte în om. De aceea, nestorienii resping terminologia "Dumnezeu a suferit" sau "Dumnezeu a fost răstignit", pentru că ei cred că omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei resping termenul Theotokos (Nascătoare Născătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om).
==Originile nestorianismului==
*Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul lui Dumnezeu a fost unit în ipostas cu trupul şi este Hristos cu trupul său şi de aceea este Dumnezeu şi Om, să fie anatema.
*Dacă cineva separă în Unul Hristos ipostazele după unire, unindu-le doar printr-o demnitate sau autoritate sau putere şi nu o unire prin natură, să fie anatema.
*Dacă cineva împarte între cele două persoane sau ipostasuri expressiile expresiile utilizate în Evanghelii sau în scrierile apostolice, scrise de către sfinţi despre Iisus Hristos sau de către El despre El InsuşiÎnsuşi, şi le attribuite atribuie Lui ca Om, totuşi separat de Cuvântul lui Dumnezeu, şi altele atribuindu-le lui Dumnezeu, fiind Cuvântul lui Dumnezeu din Tatăl, să fie anatema.
*Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Hristos a fost Dumnezeu purtător de om şi nu Dumnezeu în adevăr, fiind prin natură Fiul, chiar dacă “Cuvântul s-a făcut carne” şi şi-a apropriat sângele şi carnea la fel ca noi, să fie anatema.
*Dacă cineva spune că Cuvântul din Dumnezeu Tatăl a fost Dumnezeul sau stăpânul lui Hristos, şi nu mărturiseşte acelaşi Dumnezeu şi Om, Cuvântul s-a făcut trup, după scripturi, să fie anatema.
*Dacă cineva spune că Iisus ca Om a fost condus de Cuvântul lui Dumnezeu şi a fost îmbrăcat cu gloria celui Singur născut, ca o fiinţă separată de El, să fie anatema.
*Dacă cineva indrăzneşte îndrăzneşte să spună că omul care a fost ales ar trebui să fie venerat şi mărit împreună cu Cuvântul Divin şi să fie numit Dumnezeu cu El, în timp ce este separat de EL (pentru că adăugarea lui "cu" ne obligă întotdeauna să credem în acest fel) şi nu-l vor venera pe Emanuel cu o singură venerare şi o singura doxologie, chiar şi "Cuvântul s-a făcut trup", să fie anatema.
*Dacă cineva spune că Domnul Iisus Hristos a fost înălţat de Duhul, ca folosind o putere extraterestră care a lucrat prin El şi primind de la El puterea de a porunci duhurilor necurate şi să facă minuni printre oameni şi nu spune că este propriul Duh prin care a făcut minuni, să fie anatema.
*Sfânta Scriptură spune că Hristos a devenit "marele Preot şi apostol al mărturisirii noastre ". El s-a oferit pe sine lui Dumnezeu Tatăl într-un mod blând pentru mântuirea noastră. De aceea, dacă cineva spune că nu a fost chiar Cuvântul de la Dumnezeu care a devenit marele nostru preot şi apostol, devenind trup şi om ca noi, dar ca şi cum ar fi fost un altul separat de El, in special un om dintr-o femeie, sau dacă cineva zice că El s-a sacrificat numai pentru El însuşi şi nu numai pentru noi (pentru că El necunoscând păcatul nu avea nevoie de sacrificiu), să fie anatema.
==Cel de-al treilea Sinod ecumenic==
Nu toţi au acceptat poziţia Sf Chiril şi a sinodului din Alexandria. [[Nestorie]] a publicat 12 anateme în care i-a condamnat pe cei care afirmau că Dumnezeu era Cel care a primit nașterea și suferința. Nestorie credea că adversarii săi Îl negau astfel pe Dumnezeu şi cinstea datorată Acestuia învăţând că Cel de necircumscrisul necircumscris ar putea fi circumscris sau că Cel neschimbatul ar fi putut suferi schimbare. Unii episcopi sirieni i-au luat apărarea lui Nestorie. Printre ei se găsea și [[Teodoret din Cir]], care a scris un text prin care respingea anatemele Sf Chiril.
Pentru a pune capăt disputei, împăratul Teodor al II-lea a organizat [[Sinodul III Ecumenic|sinodul de la Efes]], care a fost convocat în ziua [[Pogorârea Sfântului Duh|Pogorârii Sf Duh]] în anul 431. Acesta a devenit cunoscut drept al Treilea Sinod Ecumenic. Sf Chril al Alexandriei a sosit la sinod împreună cu 40 de episcopi egipteni; celelalte biserici au fost reprezentate de Iuvenalie al Ierusalimului însoțit de episcopii palestinieni, Thermos al Cezareei Capadociei şi Flavian al Tesalonicului. Nestorie a sosit împreună cu episcopii care îl susțineau și însoțit de doi magistrați, Candidian şi Irineu, ca reprezentanți ai împăratului. Episcopul Memnon al Efesului a prezidat sinodul. Nu erau de față au fost Ioan I al Antiohiei şi episcopii sirieni și nici reprezentanţii papei Celestin al Romei. Sosirea delegaților absenți a fost așteptată vreme de zece zile. La capătul acestui interval, Sf. Chiril a hotărât să nu îi mai aștepte și să deschidă sinodul în absența acestora, pe data de [[22 iunie]] 431. Cei 200 de episcopi prezenţi au citit învăţăturile lui Nestorie, învăţăturile Sf Chril al Alexandriei, scrierile Părinţilor Bisericii şi au descoperit că Nestorie propovăduia învățături eretice, în timp ce scrierile Sf. Chiril afirmau credința dreaptă. Cei de față au semnat hotărârile sinodului, care au fost trimise la Constantinopol împăratului și poporului din capitală. Nestorie a fost invitat să se prezinte înaintea sinodului și să se apere singur, dar a refuzat.
Când s-au întors la scaunele episcopale, episcopii sirieni au convocat încă două sinoade. La primul sinod, reunit la Tars i-au condamnat din nou pe Sf. Chiril şi pe Memnon al Efesului. La cel de-al doilea sinod, reunit la Antiohia, au mărturisit că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu deplin şi Om deplin, însă fără păcat, afirmând o unitate în El a naturilor divină şi umană și declarând că Fecioara Maria poate fi numită Născătoare de Dumnezeu. Astfel, ei au condamnat nestorianismul; au refuzat însă să îl condamne pe Nestorie. Pacea a fost restabilită câţiva ani mai târziu, prin străduinţele lui Paul al Emessei, care l-a convins pe Ioan al Antiohiei să-l condamne pe Nestorie, iar pe Sf. Chiril al Alexandriei să accepte crezul antiohian, însă fără să renege cele 12 anateme.
Sinodul din Efes nu a fost acceptat de toţi episcopii din Siria. Printre cei care au fost de acord cu învăţăturile ortodoxe, dar au refuzat hotărârile Sinodului a fost şi Teodoret, episcopil episcopul Cirului. O partidă nestoriană puternică a supraviețuit în Bisericile din Siria şi Mesopotamia. După ce a ajuns la o mărturisire de credință comună cu Sf. Chiril, Ioan al Antiohiei a început să lucreze pentru eradicarea nestorianismului din Bisericile orientale. Ceea ce a nu a putut fi îndeplinit prin convingere s-a făcut cu ajutorul autorităţilor civile, care au trimis în închisoare câţiva episcopi nestorieni.
Ioan al Antiohiei a poruncit distrugerea şcolii teologice din Edessa, prin care se rpspândeau răspândeau ideile nestoriene. [[Iba de Edesa|Iba din Edessa]] şi alţi teologi care l-au acuzat pe Sf Chril de învățături neortodoxe au fost trimiși în exil. În acelaşi timp, Sf. Chiril a scris o ''refutatio'' împotriva ideilor lui Teodor de Mopsuestia, însă nici aceasta nu a fost acceptată de toţi. Teodoret al Cirului l-a apărat pe Teodor, care se bucura de un mare prestigiu în Orient. Între timp, Iba, devenit episcop al Edessei, era cunoscut ca simpatizant al ideilor lui Teodor. În binecunoscuta sa scrisoare către Maris Persul, Iba al Edessei l-a condamnat pe Nestorie pentru că refuzat folosirea apelativului de Theotokos (Născătoare de Dumnezeu), dar l-a condamnat şi pe Sf. Chiril, învinuindu-l de [[apolinarism]]. În anul 489, şcoala din Edessa a fost distrusă din nou, iar teologii nestorieni rămași s-au refugiat în Persia unde în final s-a produs despărțirea lor definitivă de Biserica Ortodoxă. În anul 499, la un sinod convocat de aceștia la Seleucia, episcopii nestorieni au condamnat al treilea Sinod Ecumenic și s-au despărţit formal de biserică, formându-și propria biserică. Aceasta a supraviețuit până în prezent, sub numele de Biserica caldeeană sau cunoscută astăzi sub numele de Biserica. Ei au format biserica Caldeeană sau [[Biserica Asiriană a Răsăritului|Asiriană]], având o ierarhie proprie și propriul său patriarh. În India mai există și o altă comunitate nestoriană, cea a ''tomiților''.
==Nestorianismul şi Sinodul al V-lea Ecumenic==
În lupta lor împotriva nestorianismului, câţiva teologi au mers până la cealaltă extremă. Au negat complet prezenţa naturii umane în Iisus Hristos, acceptind acceptând numai o singură Natură dumnezeiască într-un Ipostas dumnezeiesc. De aceea, aceștia sunt numiţi [[monofizitism|Monofiziţi]] (care cred într-o singură natură). Învățătura acestora a a fost condamnată la [[Sinodul IV Ecumenic|Sinodul de la Calcedon]]. Monofiziţii considerau în schimb că Sinodul de la Calcedon ar fi fost o formă de restaurare a nestorianismului, astfel că nu au acceptat hotărârile acestuia.
În centrul disputelor din secolul al VI-lea s-a aflat raportarea neclară a Bisericii la scrierile lui Teodor al Mopsuestiei, Teodoret al Cirului şi Iba al Edessei. Disputa în jurul scrierilor acestora și a statutului celor trei în Biserică este cunoscutî cunoscută sub numele de [[Controversa celor Trei Capitole]], tranșată abia la al [[Sinodul V Ecumenic|Cincilea Sinod Ecumenic]], în anul 553.
Sinodul a condamnat ca eretice persoana și scrierile lui Teodor al Mopsuestiei. A mai condamnat scrierile lui Teodoret împotriva Sf. Chiril și scrisoarea lui Iba al Edessei către Maris persanul; nu i-a condamnat însă personal pe Teodoret şi Iba, întrucât aceștia denunțaseră mai târziu nestorianismul și muriseră în pacea Bisericii.