'''Mănăstirea''' este locul unde trăiesc împreună într-o formă de [[monahism|viaţă viață monastică]] mai mulţi mulți [[monah]]i sau monahii.

=="De sine" şi "de obşte"Mănăstiri „de sine” și mănăstiri „de obște”==În funcţie funcție de tipul de viaţă viață monastică adoptat de [[călugăr]]i, o mănăstire poate fi "de sine" „de sine” sau "de obşte"„de obște”.

Într-o mănăstire de sine, uneori numită '''lavră''', călugării duc o viaţă viață monastică semi-anahoretică, adică nu slujesc cu toţii toții împreună toate slujbele, nu mănâncă împreună la toate mesele, ci doar în duminici şi și sărbători. Uneori, dacă în lavră sunt mai mulţi părinţi duhovniceştimulți părinți duhovnicești, mai multe grupuri se formează în jurul lor. Odată cu revigorarea monahismului ortodox în secolele IX-X, la Studion (Constantinopol), sub sfântul [[Teodor Studitul]], şi și la [[Muntele Athos]], sub [[Atanasie Athonitul]], această formă monastică a început a fi descurajată şi și abandonată.

În mănăstirile de obşte călugări obște călugării fac toate în comun (i.e. "de obşte"„de obște”): slujbele de la biserică, masa, lucrul şi și toate cele necesare vieţii comunităţiivieții comunității. De aceea, mănăstirea de obşte obște se mai numeşte şi numește și [[chinovie]], un cuvânt considerat arhaizant arhaic în limba română contemporană, dar care provine din latinescul ''coenobium'', şi și care la rândul lui este împrumutat din limba greacă: substantivul to ''koinobion'' însemnează "viaţă înseamnă „viață în comun"comun”.

Deşi Deși primele forme de monahism au fost eremitismul <ref>"Eremit" vine de la grecescul ''erimos'': 1. desert [vorbind de un loc, ''n.n.'']; 2. solitar [vorbind de o persoană, ''n.n.''] (Cf. A. Bailly, ''Dictionnaire grec-français'', Hachette, Paris, 1950).</ref> şi și anaroretismul <ref>Numirea de "călugăr" vine din grecestegrecește: ''kalo-geron'', "bătrân frumos". Pentru părintii pustiei cea mai corectă numire e cea de eremit (vezi ''supra''). Alte numiri: anahoret (''anahorisis'' fiind "1. actiunea acțiunea de a se retrage, retragere; 2. loc de retragere, refugiu" - Bailly, ''op.cit.'') sau monah (''monahos'' însemnând "1. singur, unic, simplu; 2. care vietuiește viețuiește singur, solitar" - Bailly, ''op.cit.''). </ref>, mai ales în deşerturile deșerturile din Egipt, Siria sau Ţara Sfântă, relativ repede, deja din secolul al IV-lea, în jurul unor mari părinţi duhovniceşti părinți duhovnicești se strâng mai mulţi mulți ucenici. Chilia bătrânului – [[avva]] – este lărgită, şi și ea devine o mică mănăstire, cu viaţă viață de obşte obște sau semi-anahoretică.

Astfel, [[Isaia Pustnicul]], trăia cu 12 ucenici în jurul său, formând o mică mănăstire. La fel, sfântul [[Antonie cel Mare]], deşi deși a trăit tot timpul ca anahoret, după ce s-a mutat în Muntele Pispir, cobora din când în când să-i vadă pe fraţii frații care trăiau în mănăstire lângă Marea RoşieRoșie.

Dezvoltarea mănăstirilor ia un mare avânt cu [[Pahomie cel Mare]] şi și ucenicul său [[Teodor Chinoviarhul]]. Mănăstiri cu sute de vieţuitori viețuitori se formează, viaţa viața lor este la fel de complexă cu cea a unui oraş oraș sau sat creştincreștin.

==Părintele [[Teofil Părăian ]] despre mănăstire==Mănăstirea este ''tinda raiului'', este ''casa lui Dumnezeu'', este ''poarta cerului'' şi și ''locul împlinirilor''. Aşa Așa trebuie să fie o mănăstire.

Tinda [[rai]]ului. Ştie toată lumea ce este tinda: o cameră de intrare. Nu poţi poți să intri într-o cameră mai din spate, fără să treci printr-o tindă. Ca să intri în rai, trebuie să treci prin tinda raiului. Acum nu înseamnă că numai cei de la mănăstire sunt în tinda raiului şi și că numai ei se mântuiesc! Nu! Şi ceilalţi credincioşi ceilalți credincioși pot să aibă tinda raiului, să-şi și facă din casa lor – tinda raiului. [[Biserica]] noastră este de asemenea tinda raiului şi și cerul cel de pe pământ. Fără să treci prin cerul cel de pe pământ, nu-i nădejde să ajungi în cerul cel mai presus de lume. Deci, mănăstirea este tinda raiului. De ce? Pentru că este aproape de rai.

Mănăstirea nu trebuie gândită nici de cei care trăiesc în ea, nici de cei care vin la mănăstire, ca o prelungire a pământului. Dacă este prelungire a pământului, n-are rost să existe. Pământul e destul. Părinţii Părinții cei duhovniceşti duhovnicești de odinioară, care au făcut mănăstiri în pustie, de exemplu Sfântul Pahomie, au înconjurat mănăstirea cu zid. De ce? Să se ştie știe până unde tine lumea – şi și de unde începe mănăstirea. Este un lucru extraordinar! Să ştii știi că dacă eşti ești în mănăstire nu mai eşti ești în lumea largă, ci eşti ești într-un loc anume al lui [[Dumnezeu]]. Lumea cealaltă este în afară de mănăstire. Toţi ceilalţi Toți ceilalți oameni trăiesc în lumea pe care a făcut-o Dumnezeu, pe care o iubeşte iubește Dumnezeu, pe care doreşte dorește Dumnezeu să o mântuiască, iar cei din mănăstire sunt într-un loc special, într-un loc anume, care este locul [[călugăr]]ilor, locul bătrânilor frumoşifrumoși, locul bătrânilor îmbunătăţiţiîmbunătățiți.

Am zis că mănăstirea mai este poarta cerului şi și casa lui Dumnezeu. Cuvântul acesta, de poarta cerului şi și casa lui Dumnezeu cred că-l ştiţiștiți. Este cuprins în [[Cartea Facerii]], unde este o istorisire despre patriarhul Iacob care, fiind într-o călătorie, şiși-a pus căpătâi să doarmă. Pe când dormea, a visat că o scară lega cerul şi și pământul, iar îngerii lui Dumnezeu urcau şi și coborau pe scara aceea. Cartea aceasta se citeşte citește de obicei la sărbătorile Maicii Domnului, la vecernie. [[Iacov (Vechiul Testament)|Patriarhul Iacob]], când s-a trezit din somn, a zis aşaașa: "Nu „Nu este altceva aici decât casa lui Dumnezeu şi și aceasta este poarta cerului"cerului”.

Aşa Așa ceva trebuie să gândească cineva despre o mănăstire: „Nu-i altceva aici decât casa lui Dumnezeu, şi și aceasta este poarta cerului"cerului”. Pe aici, pe calea aceasta se ajunge în cer. Prin aşezământul așezământul acesta se ajunge în cer. Prin instituţia instituția aceasta se ajunge în cer. Prin această rânduială de mănăstire, se aduce cerul pe pământ.

Există posibilitatea aceasta, să aduci cerul pe pământ înainte de a ajunge tu în cer, si și deci faci din pământ – [[cer]]. Trăieşti Trăiești o viaţă viață cu gândul la Dumnezeu, iar „[[Hristos]] se face toate pentru cel ce crede"crede”, cum zice sfântul [[Marcu Ascetul]]. Atunci ai linişte liniște sufletească şi și ajungi la cer, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului. Eu zic că omul trebuie să fie chibzuit, să ştie știe ce face şiși, dacă se duce la mănăstire, să se ducă unde este locul lui Dumnezeu, să se ducă unde este locul împlinirilor. Dumnezeu nu se lasă dator, Dumnezeu îţi îți dă, dacă ştii știi să-I slujeştislujești. Atunci eşti ești în casa lui Dumnezeu, eşti ești la poarta cerului, eşti ești în tinda raiului, eşti ești în locul împlinirilor şi dovedeşti și dovedești aceasta cu viaţaviața. Părintele [[Serafim [Popescu|Serafim]], Dumnezeu să-l odihnească, zicea că dacă noi facem un pas către Dumnezeu, Dumnezeu face nenumăraţi paşi nenumărați pași către noi. Trebuie să ne-ntâlnim undeva cu Dumnezeu, să zicem şi și noi ca Sfinţii Sfinții Apostoli: „Am văzut pe Domnul!" ” (Ioan 20, 25). <ref>Cuvânt ţinut ținut la Mănăstirea "Sub Piatră" (Alba) – 9 iulie 1998.</ref>

==Articole înruditeA se vedea și==*'''[[Monahism]]'''*'''[[Călugăr]]'''*'''[[Isihasm]]'''*'''[[Schit]]''' ==Note==<references/>