Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.267 de modificări
Modificări
fără descrierea modificării
'''Lumânare''', ca obiect cultic, este făcută dintr-un fitil (fir de bumbac) pus într-un tipar cilindric, de grosimi diferite, în care se toarnă ceară topită; prin răcire aceasta se solidifică și susține fitilul care, arzând, topește încet ceara din jurul lui și dă o lumină mică, strălucitoare. Aceste lumânări se aprind în biserică, pentru vii și pentru morți.
Pentru anumite ceremonii religioase și Sfinte Taine (botez, cununie) se folosesc lumânări mari de stearină și ceară; înainte de apariția electricității, lumânările serveau la iluminatul caselor, fiind puse în sfeșnice sau candelabre.
Lumânarea simbolizează lumina adevărului și a sfințeniei, care este Dumnezeu și Hristos, și cum trebuie să fie viața creștină. În cadrul cultului, lumânările se aprind și se țin în mână sau se pun în sfeșnice.
Lumânarea este o ofrandă adusă lui Dumnezeu, și de aceea ea trebuie să fie din ceară curată. Lumânarea de ceară curată este și mai luminoasă și mai igienică, întrucât nu produce fum.
După împrejurările în care este folosită în cult, lumânarea are diferite semnificații.
Lumânarea care se aprinde la citirea Evangheliei înseamnă lumina adevărului evanghelic care a străbătut întunericul necredinței în care trăiau popoarele dinainte de venirea lui Hristos.
Lumânările sunt nelipsite la marile slujbe-evenimente din viața omului: botez, cununie, moarte. La botez, lumânările se aprind pentru luminarea spiritului celui botezat care vine de la întuneric la lumină și prin botez se face fiu al luminii lui Hristos (vezi și nașul ). La cununie, preotul aprinde cele două lumânări mari pe care le țin nașii în spatele mirilor ce se logodesc și se cunună, ca ele să le lumineze calea vieții și ca încredințare că-și vor ține legământul de a fi uniți toată viața. La moarte, lumânarea este lumina care se pune în mâna mortului, când acesta își dă duhul, spre a-i fi călăuză pe drumul de veci. Lumânările se aprind când credinciosul se împărtășește la ușa sfântului altar; el ține în mână o lumânare și după ce a primit cuminecătura, o pune în sfeșnicul din fața altarului. Prin aceasta, el mărturisește că e fiu al luminii lui Hristos. Când preotul face o slujbă (ex. sfeștanie) în casa credinciosului, se aprind lumânări.
'''Lumânarea''' simbolizează jertfa de sine, transfigurarea, transformarea în lumină a omului prin arderea de sine, ceea ce reprezintă calea împlinirii și a desăvârșirii.
Lumânarea nu poate lipsi de la nici o slujbă sau rugăciune, ne însoțește totdeauna când ne întâlnim într-un fel anume cu Dumnezeu. Când cineva se [[Botez|botează]], când se [[Căsătorie|cunună]], când se [[Euharistie|împărtășește]], când se roagă în Biserică sau acasă, când merge la sfântul Altar cu [[Prescură|prescura]] și cu [[pomelnic]]ul și în orice alt moment când se adresează lui Dumnezeu sau în fața Lui, omul credincios aprinde lumânarea.
==Surse==
* "Cartea creştinului", Ed. Bizantină, București,1997
* [[Ene Braniște]] și Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
[[Categorie:Liturgică]]
[[Categorie:Casa creștinului]]