'''Lumânarea''' simbolizează jertfa de sine, transfigurarea, transformarea în lumină a omului prin arderea de sine, ceea ce reprezintă calea împlinirii şi și a desăvârşiriidesăvârșirii.

Ca şi și semnul Sfintei Cruci, lumânarea este un semn distinctiv al creştinuluicreștinului, ea sintetizând esenţa credinţei creştineesența credinței creștine, aceea că nu există altă cale de împlinire, de mântuire, decât ceea a jertfei. Jertfa se află la temelia vieţiivieții, nimic nu se poarte realiza decât prin jertfă spre [[înviere]]. Lumânarea este un semn al jertfei curate pe care creştinul creștinul o aduce în faţa fața lui [[Sfânta Treime|Dumnezeu]].

Lumina este semn al prezenţei prezenței lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este lumină în cel care aprinde o lumânare, iar cel care aprinde o lumânare se arată iubitor de lumină, adică de Dumnezeu.

Ar fi bine ca omul să nu folosească orice fel de lumânare, ci ele trebuie să fie din ceară curată de albine şi și aceasta nu întâmplător, căci albina rămâne pururea fecioară, iar ceara produsă de ea reprezintă materia cea mai curată, cea mai pură. În felul acesta aducem lui Dumnezeu [[ofrandă]] curată, neatinsă de umbra vreunei [[Patimă|patimi]].

Datorită timpurilor grele ce au trecut, a trebuit să se facă lumânări şi și din alte materiale, precum parafină. Acum putem reveni la lumânările de ceară curată de albine pentru ca darul nostru adus lui Dumnezeu să fie nu neapărat scump, însă el trebuie să fie de cea mai bună calitate.

Lumânarea nu poate lipsi de la nici o slujba slujbă sau rugăciune, se ne însoţeşte însoțește totdeauna când ne întâlnim într-un fel anume cu Dumnezeu. Când cineva se [[Botez|botează]], când se [[Căsătorie|cunună]], când se împărtăşeşte[[Euharistie|împărtășește]], când se roagă în Biserică sau acasă, când merge la sfântul Altar cu [[Prescură|prescura]] şi și cu [[pomelnic]]ul şi și în orice alt moment când se adresează lui Dumnezeu sau în faţa fața Lui, omul credincios aprinde lumânarea.

[[Categorie:Casa creştinuluicreștinului]]