'''Sfântul Ioan Maximovici''' (1896-1966) este considerat de creştinii ortodocşi de pretutindeni ca fiind cel mai mare sfânt unul din [[sfinți]]i ierarhi al secolului XX{{citare}}. Manifestând diferite forme de sfinţeniesfințenie, el a fost în acelaşi același timp un mare [[teolog ]] inspirat de [[Dumnezeu şi ]] și "nebun întru Hristos", un zelos [[ierarh ]] misionar şi și un apărător al săracilor, un ascet desăvârşit şi desăvârșit și un părinte iubitor pentru orfani. Asemenea lui Moise, el şiși-a scos turma din robie, conducând-o din China în lumea liberă. Urmaş Urmaș al primilor [[apostoli]], el a dobândit de la Dumnezeu puterea de a tămădui sufletele şi [[suflet]]ele și trupurile suferinde. Străbătând prin vălul timpului şi și al spaţiuluispațiului, el cunoştea şi cunoștea și răspundea gândurilor oamenilor înainte că aceştia aceștia să şi și le exprime. Fericitul Ioan răspândea o putere ce-i atrăgea pe oameni mai mult chiar decât nenumăratele sale [[minuni]]. Această era puterea iubirii lui Hristos-marea taină inaccesibilă înţelegerii lumeştiînțelegerii lumești.

Acum în Ceruri el continuă să se roage şi să-i viziteze pe cei ce-l cheamă în ajutor, după cum mărturisesc minunile şi tămăduirile înregistrate peste tot în lume.  La [[2 iulie]] 1994, în America a avut loc proslăvirea arhiepiscopului [[arhiepiscop]]ului Ioan de San Francisco, ierarh al Bisericii Ruse din diaspora.

Arhiepiscopul Ioan s-a născut în înfloritoarea regiune Harkov din sudul Rusiei. Aici, pe moşia moșia Adamovka, în familia binecunoscută de nobili Maximovici, părinţilor părinților Boris şi Glafira li s-a născut un fiu în data de [[4 iunie ]] 1896, pe care l-au botezat Mihail, în cinstea Sfântului [[Arhanghel ]] al Domnului purtând acelaşi același nume. Neamul Maximovici era renumit de secole prin evlavia şi și patriotismul său.

Cel mai de seamă reprezentant al acestei familii nobiliare era Sfântul Ierarh Ioan, [[mitropolit ]] al Tobolsk-ului, cunoscut ca şi și scriitor şi și poet duhovnicesc şi și luminător al Siberiei, care a trimis prima misiune ortodoxă în China şi și a săvârşit săvârșit numeroase minuni. El a fost canonizat în 1916, iar sfintele sale moaşte [[moaște]] se păstrează până în zilele noastre la Tobolsk. Cu toate că Sfântul Ierarh Ioan a murit la începutul secolului al XVIII-lea, duhul acestuia a purces asupra urmaşului urmașului său îndepărtat, care mai târziu i-a purtat numele.

Mihail era un copil bolnăvicios, firav şi și blând. Nu-i plăceau jocurile zgomotoase şi și adesea era adâncit în gândurile sale.. Iubea animalele, mai ales câinii. În copilărie se deosebea printr-o religiozitate profundă. Colecţiona Colecționa icoane, cărţi duhovniceşti şi cărți duhovnicești și istorice. Îi plăcea să citească mai ales Vieţile SfinţilorViețile Sfinților.

Tânărul Mihail, "monah din copilărie" îşi își petrecea toată vara la mănăstirea [[mănăstire]]a Sviatogorsk, aflată în vecinătatea moşiei părinţilor moșiei părinților săi. La vârsta de 11 ani a fost trimis la şcoala militară din Poltava, iar în aceşti ani l-a întâlnit şi l-a frecventat pe episcopul Teofan al Poltavei, un vestit ascet, care a rămas pentru el un model de sfinţenie până la sfârşitul vieţii.

La vârsta de 11 ani a fost trimis la școala militară din Poltava, iar în acești ani l-a întâlnit și l-a frecventat pe episcopul Teofan al Poltavei, un vestit ascet, care a rămas pentru el un model de sfințenie până la sfârșitul vieții.  În 1914, Mihail a absolvit şcoala școala de cadeţi şi cadeți și urmând vocației sale intime a hotărât să intre la Academia Duhovnicească de la Kiev. Părinţii Părintii aveau însă alte planuri pentru el, insistând să se înscrie la facultatea de drept, şiși, din ascultare, el a renunţat renunțat la dorinţa dorința sa. Anii de maturitate şi sfârşitul și sfârșitul studiilor au coincis cu începutul groaznicei revoluţii iudeo-bolşevicerevoluții bolșevice.

În 1921, în plin război civil rus, Mihail emigrează la Belgrad împreună cu întreaga familie. În 1925 a absolvit Facultatea de Teologie a universităţii universității belgrădene. În 1926 a fost tuns în [[monahism ]] şi [[Hirotonie|hirotonit ierodiacon ]] iero[[diacon]] la mănăstirea Milkovo, luând numele Ioan. La sfârşitul aceluiaşi sfârșitul aceluiași an părintele Ioan a fost hirotonit ca [[ieromonah]]. Între anii 1929-1934 a funcţionat funcționat ca profesor şi și diriginte la seminarul teologic "Sfântul Ioan Botezătorul" din Bitol (Macedonia iugoslava). În anul 1934 s-a luat hotărârea de a-l înainta pe părintele Ioan la rangul de [[episcop]], adică tot ce era mai străin năzuinţelor năzuințelor lui. Cineva care-l cunoştea cunoștea din perioada iugoslava povesteşte povestește cum l-a întâlnit atunci în Belgrad. Părintele Ioan i-a spus acelei persoane că se află în oraş oraș din greşealăgreșeală, chemat în locul unui oarecare ieromonah Ioan, ce urma să fie făcut episcop. A doua zi după acea întâlnire, părintele Ioan i-a comunicat cunoştinţei cunoștinței sale că s-a creat o situaţie şi situație și mai proastă decât crezuse el, căci chiar pe el doreau să-l înainteze la rangul de episcop.  A fost hirotonit ca episcop la data de [[28 mai ]] 1934, ultima hirotonire făcută de mitropolitul Antonie Hrapovitki. A fost trimis în China în eparhia Shanghai. Aici el a organizat unele societăţi societăți filantropice şi și de binefacere, în special pentru copiii chinezi săraci şi și orfani şi și pentru emigranţii ruşiemigranții ruși. De asemenea reuşeşte reușește să aplaneze conflicte religioase şi și ridică o catedrală, ce a fost mai târziu, în cursul aşaașa-numitei revoluţii revoluții culturale chineze, rasă de pe faţă fața pământului de către comuniştii comuniștii chinezi.

O dată cu venirea la putere a comuniştilor comuniștilor în China, colonia emigranților ruşi ruși din China a fost nevoită să se refugieze în insulele arhipelagului filipinez, bântuite de uragane sezoniere. Însă pe perioada şederii șederii sale acolo, cu rugăciunile sale şi și cu ajutorul aghiazmei cu care a sfinţit sfințit colonia rusă, a făcut, ca prin mila Domnului, uraganele să ocolească insula Tubabao, cea în care locuiau refugiaţii ruşi refugiații ruși din China. Imediat după evacuarea refugiaţilor ruşi refugiaților ruși în Europa Occidentală şi și SUA, graţie grație tot eforturilor arhiepiscopului Ioan depuse pe lângă guvernul SUA dar mai ales rugăciunilor sale care au fost ascultate de Dumnezeu-uraganele sezoniere şiși-au re-abătut furia devastatoare asupra acestei insule filipineze.

În anul 1951, arhiepiscopul Ioan e trimis în Europa , întâi la Paris, apoi la Bruxelles.

În Europa Occidentală, Vlădică Ioan acordă un interes constant nu numai diasporei ruse, care trudea neobosit ca şi și la Shanghai, ci şi populaţiei și populației locale. Astfel, el primeşte primește sub jurisdicţia jurisdicția sa Bisericile Ortodoxe din Franţa şi Franța și Olanda. Singurul preot ortodox al Misiunii de la Madrid a fost hirotonit de el.

În America şi-a început activitatea de arhipasor arhipăstor în anul 1962. Vlădică Ioan poate fi considerat ocrotitorul adevăratei Ortodoxii în Lumea Nouă. În acelaşi același an, la cererea numeroşilor credincioşi numeroșilor credincioși ce-l cunoşteau cunoșteau de la Shanghai, Vlădică a fost invitat la San Francisco, cea mai mare eparhie ortodoxă din America.

Comunitatea ortodoxă de aici era deosebit de scindată, iar construcţia construcția marii catedrale ortodoxe ruse în cinstea icoanei Maicii Domnului Bucuria Tuturor Scârbiţilor Necăjiților oprită. Vlădică Ioan s-a adresat credincioşilor credincioșilor cu rugămintea de a face donaţii donații pentru continuarea lucrărilor. Apelul său a trezit un entuziasm neobişnuit neobișnuit în rândul creştinilor ortodocşi creștinilor ortodocși americani. Pacea a fost restabilită şi construcţia și construcția catedralei dusă la bun sfârşitsfârșit.  În 1963, cu blagoslovenia Vlădicăi, a fost întemeiată Frăţia Frăția preacuviosului [[Gherman din Alaska]], devenită ulterior cel mai important centru misionar ortodox din California.

Arhiepiscopul Ioan Maximovici a rămas credincios până la sfârşit sfârșit căii alese de el, de a sluji cu devotament Biserica. Cei ce-l cunoşteau cunoșteau în ultimii ani remarcau la Vlădică stricteţea strictețea în tot ce ţinea ținea de Biserică şi și de Tradiţie[[Tradiție]], fiind un apărător consecvent al calendarului bisericesc (iulian) de stil vechi, deşi întreţinea relaţii deși întreținea relații cu unele Biserici de stil nou. Apoi, au remarcat şi și faptul că interzicea clerului său să participe la slujbele comune "inter-creştinecreștine", din cauza canonicităţii canonicității îndoielnice a unora dintre participanţiparticipanți. Activitatea ecumenistilor creştini ecumeniștilor creștini i se părea la fel de îndoielnică.  

Ultimii trei ani ai vieţii vieții arhiepiscopului Ioan au fost amărâţi amărâți de atacurile şi persecuţiile și persecuțiile adversarilor săi, cărora le răspundea totdeauna fără a se plânge sau a învinui pe cineva, cu un calm netulburat.

Împlinise abia şaptezeci șaptezeci de ani când a murit însingurat cum a şi și fost mereu de când devenise arhiereu.

==Sfârşitul vieţii pământeşti Sfârșitul vieții pământești a Sfântului Ierarh Ioan==