{{CreştinismOrtodox}}'''Creştinismul ortodox''' este viaţa în credinţa [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]] , care este de neseparat de comunitatea Sa sa concretă şi istorică cuprinzând întregul ei mod de viaţă. Credinţa ortodoxă este acea credinţă "dată „dată sfinţilor odata odată pentru totdeauna" totdeauna” ([http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=44&cap=1 Iuda 1:3]), încredinţată [[apostoli]]lor de către [[Iisus Hristos]] şi apoi transmisă prin [[Sfânta Tradiţie]] din generaţie în generaţie , fără adăugire sau sustragere.

Unicul scop al creştinismului ortodox este [[soteriologie|mântuirea]] omului. Astfel, omul devine unit cu Hristos în [[Biserică]], transformat într-o persoana sfânta si împartaşit sfântă şi împărtăşit cu viaţa veşnică. Aceasta este [[Evanghelia|Sfânta Evanghelie]], vestea cea bună că Iisus este [[Mesia]], că a înviat din morţi şi ne-a dăruit mântuirea.

[[Imagine:Rublev Trinity.jpg|left|thumb|175px210px|[[Ospitalitatea lui Avraam]], un [[arhetip]] [[Vechiul Testament|vetero-testamentar]] al [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi.]]]]

Creştinii ortodocşi slăvesc pe [[Tatăl]], pe [[Fiul]] şi pe [[Sfântul Duh]]&mdash;'''Sfânta Treime''', singurul '''Dumnezeu'''. Urmând [[Sfânta Scriptură|Sfintele Scripturi]] şi învăţătura [[Sfinţii Părinţi|Sfinţilor Părinţi]], [[Biserica Ortodoxă]] mărturiseşte că [[Sfânta Treime]] înseamnă trei Persoane (''[[ipostas|ipostasuri]]''), care împărtăşesc aceeaşi substanţă sau natură (gr. ''[[ousia]]''). Această credinţă poate să pară paradoxală, dar acesta este modul în care Dumnezeu ni S-a revelat. Toate cele trei Persoane sunt cosubstanţiale consubstanţiale Una cu Cealaltă, va să zică, Ele sunt fiind de aceeaşi esenţă (grgrec. ''[[homoousios]]'') şi coeterne. Nu a existat niciodată un timp <ref>Admitem Se admite uneori să folosim folosirea unor termeni improprii (ca cel de "timp"„timp”) pentru a verbaliza viaţa intratrinitară.</ref> în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat. [[Dumnezeu]] este dincolo şi înainte de timp şi totuşi lucrează înăuntrul timpului, mişcându-Se şi vorbindu-ne în cadrul istoriei.

[[Dumnezeu]] nu este o substanţă impersonală sau doar o "mare forţă"„mare forţă”, ci, mai degrabă, fiecare dintre Persoanele Divine este în legătură personală, de iubire: intratrinitară, pe de o parte, şi cu creaţia, pe de altă parte. Dumnezeu nu este un nume pentru trei zei (i.e. politeism), ci, dimpotrivă, credinţa ortodoxă este monoteistă şi, în acelaşi timp, [[Triadologie|trinitariană]]. Dumnezeul [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Creştin Ortodoxe]] este Dumnezeul lui [[Avraam]], [[Isaac]] şi [[Iacov]], adică "Cel viu"„Cel viu”, care lucrează în creaţia Sa: '''EU SUNT''' care S-a revelat pe Sine lui [[Moise]], în rugul aprins (Eu Sunt Cel Ce Sunt - Exodul 3, 14).

Afirmaţia principală în legatură legătură cu ceea ce crede [[Biserica]] despre [[Dumnezeu]] este găsită în [[Crezul Niceo-Constantinopolitan]].

Cea de-a doua Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], [[Fiul]] lui [[Dumnezeu]], născut mai înainte de veci din [[Tatăl]] fără de mamă, a fost născut în timp de [[Fecioara Maria]], Teotokos, fără de tată. El este [[Cuvânt|Logosul, Cuvântul ]] lui [[Dumnezeu]] și S-a făcut [[Întruparea|trup]] și S-a sălășluit printre noi, zice începutul Evangheliei lui Ioan. [[Iisus Hristos]] este [[Dumnezeu]] Întrupat. Aceasta este doctrina [[Întruparea|ÎntrupariiÎntrupării]], că [[Dumnezeu]] S-a făcut Om.

Domnul nostru [[Iisus]] este Theanthropos, Dumnezeu-Om. Nu este jumătate [[Dumnezeu]] și jumătate Om, nici nu este un hibrid amestec dintre cele două. El este întreg [[Dumnezeu]] și întreg Om, perfect în divinitatea Sa și în umanitatea Sa. Are două naturi, unite împreună prin Întrupare fără amestec, separare sau confuzie. Ca rezultat al amestecului [[Dumnezeu]] întreg și Om întreg, El are de asemenea două voințe, o voință umană și o voință divină căreia voința umană îi este supusă. Are două naturi dar ramane rămâne o singură Persoană, un ipostas.

El este Mesia, Hristosul – Unsul Domnului, prevestit de proorocii [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]]. El este Mântuitorul lumii, Mielul lui Dumnezeu, Fiul Omului. Așa cum Îl descriu [[Evanghelia|Evangheliile]], [[Iisus Hristos]] S-a născut din femeie, S-a maturizat, a predicat, a vindecat, i-a învățat pe [[apostoli|apostolii]] Săi și a murit răstignit pe Cruce, iar a treia zi a înviat cu trupul. Apoi S-a inălțat înălțat la cer și stă de-a dreapta [[Tatăl|Tatălui]]. Dintre toți oamenii, El singur este fără de păcat. Scopul lucrării Sale pe pământ a fost de a [[soteriologie|mântui]] umanitatea, pentru ca oamenii să aiba aibă viață veşnicaveşnică. Tot ce făcut a fost pentru mântuirea noastră, de la povestirea parabolelor şi botezul Său de către [[Ioan Botezătorul|Înaintemergătorul]] pâna până la moartea Sa glorioasă și [[Învierea Domnului|Înviere]]. Pentru ceea ce El este și ce a făcut pentru noi, noi avem posibilitatea să devenim după [[Har]] ceea ce El este după Fiinţă . Aceasta inseamna înseamnă a ne [[Îndumnezeire|îndumnezei]], a ne împărtăşi cu Dumnezeirea lui [[Hristos]].

[[Sfânta Tradiţie]] este depozitul de credinţă oferită apostolilor de către Mântuitorul [[Hristos]] și trecută din generaţie în generaţie fără adăugiri, modificări sau omisiuni. [[Vladimir Lossky]] a descris într-un mod excelent tradiţia ca fiind "viața [[Sfântul Duh|Sfântului Duh]] în [[Biserica|Biserică]]." Este dinamica în practică, dar nechimbătoare neschimbătoare în dogme. Forma de manifestare se dezvoltă, însă esența rămâne pentru totdeauna aceeași.

==Slăvirea Lui Adorarea lui Dumnezeu==[[Image:Philip Saliba liturgy.jpg|right|thumb|200px|Ridicarea mâinilor de catre către un [[episcop]] în timpul [[Sfânta Liturghie|Sfintei Liturghii]].]]''Articol principalArticole principale: [[Adorare]], [[Cinstire]], [[Închinare]]''

Slăvirea [[Adorare]]a lui [[Dumnezeu]] în [[Biserica Ortodoxă]] este înțeleasă ca fiind cea mai înaltă chemare a umanității, aceea de a cădea la picioarele [[Dumnezeu|Dumnezeului]] Cel Atotputernic, [[Sfânta Treime]], și a se da în întregime Lui, devenind unit cu El prin [[Sfintele Taine]]. A-L slăvi adora pe [[Dumnezeu]] reprezintă scopul creării noastre. Slăvirea Adorarea ortodoxă este [[Sfânta Liturghie|liturgică]], ceea ce inseamnă înseamnă că se face după anumite ritualuri și cicluri care implică întreaga persoană umană. [[Sfânta Liturghie]] este trăita cu o aşa asemenea intensitate , ca şi cum credincioşii s-ar afla înaintea Însuşi însuşi Tronului lui [[Dumnezeu]]. Slăvirea Adorarea Creatorului în ortotoxie Ortodoxie este transformatoare în natura sa, aducând creștinul în comuniune adâncă profundă cu Dumnezeu; aceasta cere şi participarea creştinului, în cele din urmă el devenind o persoană sfântă, un sfânt.  ''SlăvireaAdorarea'' este diferită de ''[[cinstire]]'' deoarece aceasta din urmă reprezintă un adânc respect desăvarşit şi dragoste pe care creștinii ortodocși îl acorda le acordă sfinților și obiectelor sfinte, în timp ce slăvirea adorarea este o încredinţare totală cuvenită numai lui Dumnezeu.  Un al doilea element esențial slăvirii adorării lui Dumnezeu în ortodoxie este predarea dogmelor si doctrinelor [[Biserica|Bisericii]] la creștini. Centrul vieții [[Sfânta Liturghie|liturgice]] creștine ortodoxe este [[Sfânta Liturghie]]. Alte servicii slujbe importante sunt [[Vecernia]] și [[Utrenia]].

''Main articleArticol principal: [[Sfintele Taine]]''

În general, șapte Taine sunt recunoscute, deși numărul nu a fost niciodată fixat dogmatic de către Biserică. Sunt două Taine de inițiere în Biserică, [[botez]]ul și [[mirungere]]a. O alta, [[Euharistie|Sfânta Euharistie]](Împărtășania), completează inițierea și hrănește viața creștinului; aceasta este privită ca cea mai înaltă dintre Taine. Celelalte Taine sunt ocazionale: [[Maslu|Sfântul Maslu]] pentru bolnavi, [[Spovedania|MarturisireaMărturisirea]](Spovedania) pentru pocăință și împăcare cu Biserica, [[Căsătoria]](Cununia) pentru cei uniți prin căsătorie și [[Hirotonie|Hirotonirea]](Preoţia) pentru cei chemați să slujească Biserica în diferitele Trepte Preoţești. Toate Tainele cer pregătiri înaintemergatoare înaintemergătoare în viața bisericească și astfel nu pot fi administrate persoanelor din afara Bisericii Ortodoxe. O excepție este [[botez]]ul, aceasta fiind Taina care-l unește pe creștin cu Hristos în Biserică, aducându-l pe acesta de la credincios în Hristos([[catehumen]] – cel care se pregătește pentru botez), la membru deplin al [[Biserica|Trupului lui Hristos]].

[[Image:Adam naming animals.jpg|right|frame|[[Adam]] numeşte animalele în[[Eden|Grădina Edenului]].]]''Articol principal: [[Antropologie]]''

[[Antropologia]] creştin ortodoxă ne spune că omul a fost creat de [[Dumnezeu]] pentru a-L slăvi şi a trăi în comuniune cu El.Omul a fost creat dupa după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Astfel, toate fiinţele omeneşti au o valoare infinită pentru că poartăpecetea de neşters a Creatorului. Fiinţele omeneşti sunt alcătuite din trup şi [[suflet]], aceastea acestea fiind părţi permanente ale naturii umane. Omul a fost creat fără de [[păcat]], dar nu ca fiinţa desăvârşită; deci, deşi [[Adam]](primul om) a fost creat într-o stare de perfectă curăţie, el avea şi capacitatea de a creşte sufleteşte, de a se asemăna din ce în ce mai mult cu Dumnezeu.

La [[căderea]] omului in păcat, [[Adam şi Eva]] nu numai că au păcatuit păcătuit prin incălcarea încălcarea poruncii lui Dumnezeu, dar şi starea lor [[ontologie|ontologică]] s-a schimbat. Natura umana insăşi însăşi nu s-a schimbat , dar chipul lui Dumnezeu din om a devenit întunecat din pricina păcatului, ceea ce constituie o separare ontologică faţă de Dumnezeu. Aşadar, omul căzut in păcat nu este cu totul depravat, dar suferă de boala păcatului care determină ca starea de sfinţenie să fie mult mai greu de ajuns.

Toată omenirea suferă (moarte, boli, şi toate relele) de pe urma păcatului, chiar dacă, să spunem în mod teoretic, o persoană anume nu ar avea nici un păcat. Noţiunea de "vină" nu face parte din antropologia creştin ortodoxă deoarece "vina" aparaţine aparţine de legalitatea unei împrejurari împrejurări şi nu se leagă direct de realitatea existenţei bolii de pacatoşeniepăcătoşenie.Deşi termenul de "[[păcat strămoşesc]]" este folosit în teologia creştin ortodoxă, nu se interpretează ca fiind simţămantul simţământul de vină al lui Adam care s-ar transmite de la om la om; de fapt, păcatul strămoşesc este boala care se moşteneşte şi care se vindecă prin [[soteriologie|mântuire]], readucând pe creştin pe drumul către desăvarşiredesăvârşire, către asemănarea cu Dumnezeu.

''Articol principal: [[Soteriologie|Soteriologia]] înseamnă doctrina [[soteriologie|mântuirii]]. În [[Biserica Ortodoxă]], prin mântuire se înţelege [[îndumnezeire]](teosis), adică procesul infinitit prin care creştinul se împartaşeşte din ce în ce mai mult cu Dumnezeirea, devenind după [[Har]] ceea ce Hristos este după Fiinţa. Legat de îndumnezeire, Sfântul [[Atanasie cel Mare]], a spus că "Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se poată facă dumnezeu." ''

Mântuirea nu cuprinde doar întreaga viaţa pământească a creştinului, ci şi viaţa veşnică a veacului ce va să fieSoteriologia înseamnă doctrina mântuirii.De multe oriÎn Biserica Ortodoxă, mântuirea este descrisă în trei trepte: [[catharsis]] (purificarea), [[theoria]] prin mântuire se înţelege îndumnezeire(iluminarea minţii) şi [[teosis]] (îndumnezeirea). Mântuirea nu înseamna doar a nu păcătui (purificarea), dar reprezintă şi revărsarea crescândă a Luminii Dumnezeieşti peste credincios. Omul devine atât de unit cu Dumnezeu, încat straluceşte adică procesul infinit prin asemănarea sa care creştinul se împărtăşeşte din ce în ce mai mult cu DumnezeuDumnezeirea, uneori strălucind în adevăratul sens al cuvântului ca purtător devenind după Har ceea ce Hristos este după Fiinţa. Legat de [[Lumină Necreată]]. De multe oriîndumnezeire, cei trei termeni care reprezintă treptele manâtuirii se întrepătrundSfântul Atanasie cel Mare, astfel a spus că numai termenul de îndumnezeire "Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se foloseştepoată facă dumnezeu."

Omul se poate mântui numai prin Iisus Hristos si numai Mântuirea nu cuprinde doar întreaga viaţa pământească a creştinului, ci şi viaţa veşnică a veacului ce va să fie. De multe ori, mântuirea este descrisă în Trupul lui Hristos – [[Biserica]]trei trepte: catharsis (purificarea), theoria (iluminarea minţii) şi teosis (îndumnezeirea). Mântuirea nu se poate "cumpăra"înseamnă doar a nu păcătui (purificarea), ea fiind un dar reprezintă şi revărsarea crescândă a Luminii Dumnezeieşti peste credincios. Omul devine atât de la unit cu Dumnezeu. Însă, pentru a ajunge la mântuire omul trebuie să conlucreze încât străluceşte prin asemănarea sa cu Dumnezeu deoarece Dumnezeu nu va incălca voia libera a omului, uneori strălucind în adevăratul sens al cuvântului ca purtător de Lumină Necreată.AşadarDe multe ori, o viaţă dusă în pocainţa si participarea la [[Sfintele Taine]] este felul în cei trei termeni care omul conlucreaza cu Dumnezeu. Conlucrarea omului cu Dumnezeu reprezintă treptele mântuirii se întrepătrund, astfel că numai termenul de îndumnezeire se numeste [[sinergie]]foloseşte.

Omul se poate mântui numai prin Iisus Hristos si numai în Trupul lui Hristos – Biserica. Mântuirea nu se poate "cumpăra", ea fiind un dar de la Dumnezeu. Însă, pentru a ajunge la mântuire omul trebuie să conlucreze cu Dumnezeu deoarece Dumnezeu nu va încălca voia libera a omului. Aşadar, o viaţă dusă în pocăinţa si participarea la Sfintele Taine este felul în care omul conlucrează cu Dumnezeu. Conlucrarea omului cu Dumnezeu se numeşte sinergie. Prin teosis, omul se umple cu viaţa dumnezeiască. În el se dezvoltă însuşiri dumnezeiestidumnezeieşti, dar omul nu devine parte din [[Sfânta Treime]]. Omul se uneşte cu Dumnezeu, dar nu se amestecă cu Dumnezeu. Omul poate deveni dumnezeu dupa după Har (Ioan 10,34), dar nu intrîntr-un sens [[politeism|politeistic]]politeist, ci prin înfiere ca fii şi fiice ale Celui Preaînalt. O clasică figură de stil [[Sfinţii Părinţi|patristică]] folosită spre descrierea procesului de îndumnezeire este o sabie ţinută în foc şi care capătă treptat proprietaţileproprietăţile focului (lumină si caldurăcăldură), dar rămâne sabie.

''Articol principal: [[Cler]]''

Clerul bisericesc este format de acei creştini din [[Biserica Ortodoxă]] care au fost chemaţi de [[Dumnezeu]] sa îndeplinească anumitefuncţii de slujire şi conducere in Biserică. Ei inşişi înşişi nu sunt vrednici să ocupe aceste funcţii, dar în timpul slujbei de [[Hirotonie]] sau după caz [[Hirotonie|Hirotesie]], toţi cei prezenţi mărturisesc lucrarea Sfântului Duh, spunând la unison "Vrednic este!" (în greacă 'Axios'). Prin aceasta, nu se afirmă vrednicia credinciosului, ci faptul că Duhul Sfânt S-a pogorât peste el şi a îndeplinit lucrarea Sa, transformându-l în cleric.

Clericii nu sunt prin fire superiori [[laic]]ilor laicilor în Biserică; aceştia din urmă sunt şi ei chemaţi la o anume slujire ca [[Preoţia Împărătească]](sau duhovnicească) a lui Hristos(1 Petru II; 5,9). Slujirea clericilor este însă privită ca fiind mai intensă; iar din punct de vedere spiritual, rolul clericilor poate fi primejdios, deoarece ei se ocupă cu administrarea [[Sfintele Taine|Sfintelor Taine]] şi cu predarea învaţaturilor învăţăturilor despre Dumnezeu.

Clerul bisericesc se împarte în doua mari categorii, [[ordinele mici]] si [[ordinele mari]]. Din ordinele mici fac parte [[citeţ]]iiciteţii, [[subdiacon]]iisubdiaconii, iar în unele tradiţii [[cantor]]iicantorii(sau dascălii). Ordinele mari există din vremea apostolilor şi au rămas permanente in Biserică; ele sunt [[Episcop]]iEpiscopi, [[Preot|Preoţ]]i Preoţi (sau Presbiteri) şi [[Diacon]]iDiaconi.

''Articol principal: [[Sfinţi]]i se pot întelege în două feluri. Mai întâi sfinţii sunt toţi cei care sunt în Trupul lui Hristos - [[Biserica]]. "Sfânt" se traduce în mod literal ca persoană care a fost pusă deoparte pentru planul lui Dumnezeu, acesta fiind întelesul esenţial. A fi sfânt înseamna a fi pus deoparte şi deci nu se leagă neapărat de vrednicia omului.''

Al doilea înţeles, şi cel mai obişnuit, este că "Sfinţii se pot înţelege în două feluri. Mai întâi sfinţii" sunt acei a căror vieţi au arătat foarte clar că ei toţi cei care sunt puşi deoparte pentru aîn Trupul lui Hristos -L sluji pe DumnezeuBiserica. Sfinţenia lor, "Sfânt" se traduce în mod literal ca persoană care de fapt este sfinţenia a fost pusă deoparte pentru planul lui [[Hristos]]Dumnezeu, acesta fiind înţelesul esenţial. A fi sfânt înseamnă a strălucit atât fi pus deoparte şi deci nu se leagă neapărat de puternic încât creştinii ortodocşi le acordă mare respect. Acest respect deosebit se numeşte "[[cinstire]]"vrednicia omului.

[[Al doilea înţeles, şi cel mai obişnuit, este că "sfinţii" sunt acei a căror vieţi au arătat foarte clar că ei sunt puşi deoparte pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Sfinţenia lor, care de fapt este sfinţenia lui Hristos, a strălucit atât de puternic încât creştinii ortodocşi le acordă mare respect. Acest respect deosebit se numeşte "cinstire". Biserica]] recunoaşte lucrarea lui Hristos întru sfinţii Săi, şi de aceea Ea îşi asumă responsabilitatea de a [[canonizare|canoniza]] (glorifica) oficial pe sfinţi, fapt ce afirmă ca sfinţii sunt printre cei mântuiţi şi că vieţile lor pot fi luate ca exemplu, după cum [[Apostolul Pavel]] ne-a îndemnat să-l urmăm pe el după cum el îl urma pe Hristos (1 Corinteni 11, 1). Slujbe liturgice sunt alcătuite pentru sărbătorirea [[praznic]]elor praznicelor sfinţilor, confirmându-se astfel locul sfinţilor în viaţa Bisericii.

''Articol principal: [[Istoria Bisericii Ortodoxe (cronologie)| Istoria Bisericii]] înregistrează progresul lucrării lui [[Hristos]] de-a lungul timpului. Istoria are o importanţă de ordin teologic în Ortodoxie datorită [[Întruparea|Întrupării]] lui Iisus Hristos; după cum Dumnezeu a ales să Se faca Om, tot aşa El alege să lucreze în cadrul istoriei, şi prin istorie pentru [[soteriologie|mântuirea]] noastră. Astfel, istoria Bisericii devine sacră, nu în acelaşi sens cu al istoriei Biblice care expune chiar venirea lui Hristos şi începutul mântuirii, ci ca mărturie a efectelor venirii lui Hristos care continuă de-a lungul generaţiilor următoare. ''

==A se vedea şiNote==*[[What is Orthodoxy|What is Orthodoxy?]], by Fr. Theodore Pulcini<references/>

*[http://www.kosovo.com/orthodoxy.html Orthodox Christianity], from the [[https://en.orthodoxwiki.org/Church_of_Serbia Church of Serbia]]*[http://www.oca.org/OCIndex.asp?SID=2 About Orthodox Christianity] ([[https://en.orthodoxwiki.org/Orthodox_Church_in_America OCA]] site)*[http://www.goarch.org/en/ourfaith/ Our Faith] ([[Greek Orthodox Archdiocese of America|https://en.orthodoxwiki.org/Greek_Orthodox_Archdiocese_of_America GOA]] site)*[http://www.antiochian.org/673 What We Believe] ([[Antiochian Orthodox Christian Archdiocese of North America|https://en.orthodoxwiki.org/Antiochian_Orthodox_Christian_Archdiocese_of_North_America Antiochian]] site)*[http://www.oca.org/QAindex.asp?SID=3 Meeting the Orthodox: Questions & Answers on the Orthodox Faith], by Fr. [[https://en.orthodoxwiki.org/Thomas_Hopko Thomas Hopko]]

[[CategoryCategorie:Istoria Bisericii]][[CategoryCategorie:Viaţa Viața Bisericii]][[CategoryCategorie:Teologie]]