El rezolvă magistral încurcata problemă a celor două prostituate. [[Solomon ]] îl pedepseşte cu moartea, potrivit legii, pe uzurpatorul tronului care recidivează, [[Adonia]], pe ucigaşul [[Ioab ]] (care vărsase sânge fără temei, omorând pe [[Abner]], căpetenia oştirii lui Israel şi pe [[Amasa]], căpetenia oştirii lui Iuda, în timp de pace) şi pe [[Şimei]], care rostise mari blesteme împotriva lui [[David ]] (infracţiune pentru care era prevăzută pedeapsa cu moartea) şi care nesocoteşte jurământul facut de el Domnului şi porunca lui Solomon de a nu părăsi cetatea.

Fiindcă Domnul i-a dat odihnă din toate părţile, el neavând nici potrivnic, nici nenorociri(5.4), Solomon zideşte o casă [[Numelui Domnului]]. precum l-a anunţat însuşi [[Dumnezeu ]] pe [[David ]] (5.4, 2Sam 7.13) şi o face în al 480-lea an de la ieşirea copiilor lui Israel din ţara Egiptului, în al patrulea an al domniei lui peste Israel, în luna a doua. [[Templul ]] a fost construit în 7 ani, isprăvit în anul al 11-lea, în a opta lună. (6.1,37,38).

Deşi Solomon, ,,omul odihnei’’ ,, iubea pe Domnul şi se ţinea de obiceiurile tatălui său, [[David]], el se lasă ,,târât de iubire’ şi se ,,alipeşte’’ de unele neamuri interzise de Dumnezeu împăraţilor Israelului, având de neveste, în afară de faţa fata lui Faraon (probabil faraonul Siamon, dinastia a XXI-a), 700 de crăiese împărăteşti (moabite, amonite, edomite, sidoniene şi hetite) şi 300 de ţiitoare. La [[bătrâneţe]], nevestele iubite ,,i-au abătut inima’’ şi ,,i-au plecat inima spre dumnezei străini" astfel că nu a mai rămas ,,cu totul a lui Dumnezeu, cum fusese inima tatălui său David’’, aşa cum prevăzuse Domnul că se va întâmpla cu acei [[împăraţi ]] care se vor încuscri cu vreunul din cele 7 popoare mai puternice decât Israelul. Dumnezeu îl pedepseşte pe Solomon cu ruperea împărăţiei de la el din mâna fiului său, [[Roboam]], şi oferirea a 10 seminţii slujitorului său, [[Ieroboam]], cu lăsarea unei seminţii fiului său (11.11-13). Dumnezeu îi mai ridică şi doi vrăjmaşi pe [[Hadad]], Edomitul(11.14-22) şi pe [[Rezon]], fiul lui Eliada, împărat al Siriei(11.23-25)

Cartea continuă cu evocarea domniilor succesorilor săi, în general nelegiuiţi şi idolatri (Israel-[[Ieroboam]], [[Nadab]], [[Baeşa]], [[Ela]], [[Zimri]], [[Omri]], [[Ahab ]] şi [[Ahazia]]; Iuda- [[Roboam]], [[Abia]]; cei mai răi dintre ei fiind Ahab şi apoi Omri-16.25,30) cu câteva excepţii notabile (Iuda-[[Asa ]] şi fiul său, [[Iosafat]]). [[Ieroboam]], slujitorul lui Solomon, domnitor timp de 22 de ani peste Israel, ,,a făcut mai rău decât toţi ce au fost înaintea lui prin idolatria sa’’, este cel care făureşte cei doi viţei de aur, prilej de păcătuire pentru popor, pune preoţi care nu aparţineau casei lui Levi, faptă ce vă atrage nimicirea şi ştergerea de pe faţa pământului a casei sale, instituie după bunul plac o sărbătoare, aduce jertfe şi arde tămâie pe înălţimi. El va fi înjunghiat de [[Iosia]], laolaltă cu preoţii înălţimilor (căci idolatria se pedepsea cu moartea). [[Roboam ]] pierde domnia asupra Israelului căci, urmând sfatul tinerilor cu care crescuse, anunţă o înăsprire a condiţiilor guvernării şi poporul se revoltă, chiar omorându-l pe Adoram, mai marele peste biruri. Rămas stăpân doar peste Iuda, el încurajează idolatria şi îngăduie pe sodomiţi; este înfrânt de [[Şişac ]] care jefuieşte bogăţiile curţii şi ale [[Templului]]; poartă un război neîntrerupt cu [[Ieroboam]].[[Asa]], domnitor timp de 41 de ani în Iuda, a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, ca tatăl său [[David]], inima sa fiind în totul a Domnului în tot timpul vieţii lui: a scos din ţară pe [[sodomiţi]], a îndepărtat [[idolii ]] pe cari -i făcuseră părinţii lui (inclusiv [[idolul ]] mamei sale), nereuşind totuşi să facă să piară toate înălţimile; a îndepărtat-o pe mama sa de la conducerea ţării din pricina [[idolatriei ]] ei; a avut război permanent cu [[Baeşa]]. Domn peste [[Iuda ]] timp de 25 de ani, [[Iosafat ]] a umblat în toată calea tatălui său, Asa, şi nu s-a abătut deloc de la ea, făcând ce este plăcut înaintea Domnului: a scos din ţară pe [[sodomiţii ]] care mai rămăseseră de pe vremea tatălui său, Asa, dar nu a reuşit nici el să îndepărteze înălţimile; a trăit în pace cu [[Ahab]], împăratul lui Israel.

Ultima parte a cărţii aduce în prim-plan pe profetul [[Ilie]], făcător de minuni (învie fiul unei văduve, face ca untdelemnul şi făina acesteia să nu se împuţineze), aducător şi opritor de ploaie şi conflictul său cu [[idolatrul ]] [[împărat ]] [[Ahab]], care a făcut ,,ce este rău mai mult decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui’’. Ilie îl lămureşte pe idolatrul Ahab, în faţa întregului popor, că Dumnezeu Dumnezeul lui Israel este adevăratul [[Dumnezeu ]] şi poporul se întoarce la adevărata [[credinţă]]. [[Ahab ]] se face [[ucigaş ]] şi [[hoţ ]] pentru o vie (consimţind la o judecată mârşavă, cu [[martori mincinoşi]], pusă la cale de [[Izabela]], soţia sa, judecată în urma căreia [[Nabot]], proprietarul viei, este condamnat la moarte pentru [[blasfemie]]; iar via pe care acesta nu vroia s-o vândă pentru că era moştenire de familie revine împăratului). Astfel acuzat de Ilie, [[Ahab ]] se smereşte înaintea lui Dumnezeu: îşi rupe hainele, îşi pune un sac pe trup, în care doarme, posteşte, şi în care merge încet în timpul zilei. Dumnezeu ţine cont de smerirea lui Ahab şi îi spune că nenorocirea va cădea peste regatul său nu în timpul vieţii sale , ci în timpul vieţii fiului său.