În august 1949, mitropolitul Visarion Puiu vine la Paris, la invitația comunității, și fondează aici Eparhia Ortodoxă Română a Europei Occidentale.
Dar la începutul anului 1950, mitropolitului Visarion i se pune în vedere de către autoritățile franceze să părăsească Parisul, sub acuzația nedreaptă de filo-legionarism.<ref>Așa-zisa colaborare a mitropolitului Visarion Puiu cu Guvernul de la Viena a fost așa de bine ticluită că au trebuit mai mulți ani până să se dovedească contrariul. – Cf. Dumitru Stavarache, ''Mitropolitul Visarion Puiu. Documente din pribegie (1944-1963)'', Editura Moldopress, Pașcani, 2002, p.17.</ref>
La [[26 decembrie]] 1954, mitropolitul Visarion – împreună cu arhiepiscopul [[Ioan (Maximovici) al Bruxelului și Europei Occidentale]] și episcopul [[Natanael de Cartagina și Tunis]] (amândoi membrii ai Sinodului ortodox rus din afara granițelor) – îl hirotonește întru episcop vicar, cu titlul „de Sèvres” („Severineanul”), pe arhimandritul Teofil Ionescu, fost superior al Bisericii Române din Paris în timpul războiului, care avea funcția de vicar eparhial încă din anul 1949.