[[Preacuvios]]ul şi și purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru '''Amfilohie de la Poceaev''', [[ieromonah]] nevoitor din secolul al douăzecilea, s-a remarcat îndeosebi prin darul lui de-ai vindeca pe cei bolnavi. [[Praznic|Pomenirea]] lui se face pe [[29 aprilie]] sau pe [[1 ianuarie]].

==ViaţaViața==S-a născut pe [[27 noiembrie]] 1894 din părinţii părinții Varnava şi și Anna Holovatiuk într-un sat din Ukraina Ucraina numit Malaya IlovitsaMalaia Ilovița. La naştere primeşte naștere primește numele de Yakov Iakov Holovatiuk fiind cel de-al zecelea copil din familie. Tatăl său, Varnava, lucra orice găsea disponibil, chiar şi și calapoade şi și sănii. Varnava era iscusit în terapia de îndreptare a oaselor. Încă pe când era tânăr, Zakov Iakov îl ajuta pe tatăl său la această meserie.

În 1912 Yakov îşi îndeplineşte Iakov își îndeplinește serviciul militar obligatoriu lucrând pe post de medic de teren. În timpul primului război mondial a ajutat la salvarea tovarășilor săi răniţi răniți de pe câmpul de luptă. Prins fiind de germani este trimis în Alpi unde petrece trei ani ca prizonier lucrând la o fermă. În anul 1919 după ce scapă, se întoarce în satul său natal. Aici, în Malaya Ilovitsa îşi Malaia Ilovița își reia viaţa viața sa de la ţarățară, îngrijindu-se în acelaşi același timp de oamenii bolnavi care veneau la ei.

În anul 1925, Yakov Iakov intră ca [[novice]] la lavra Pochaev. La [[mănăstire]]a îşi îndeplineşte își îndeplinește datoriile sale cu sârguinţă şi sârguință și cu [[smerenie]]. Pe [[8 iulie]] 1932 este tuns [[monah]] de către [[Mitropolit]]ul [[Dionisie de Varșovia]] şi și al întregii Polonii luând astfel numele de '''Iosif'''.

În anul 1933 pe [[21 septembrie]] este hirotonit [[ierodiacon]] de către [[episcop]]ul Antonie, iar pe [[27 septembrie]] 1936 este hirotonit ieromonah. Datorită abilităţii abilității sale de a îndrepta oasele, mulţime mulțime de oameni de peste tot din împrejurimi veneau la el. Astfel, printre sarcinile şi și [[Ascultare|ascultările]] pe care le îndeplinea la mănăstire era și aceea de a se ocupa de oamenii bolnavi ce veneau la el. Pentru a evita tulburarea care se făcea fraţilor fraților din mănăstire din pricina celor care veneau la Părintele Iosif pentru vindecare, acesta din urmă se mută cu binecuvântarea [[stareţstareț]]ului într-o căsuţă căsuță din [[cimitir]]ul mănăstirii. Aici vieţuieşte viețuiește împreună cu ieromonahul Irinarh timp de douăzeci de ani. Erau zile când părintele primea până la aproape 500 de oameni, toţi veniţi toți veniți la el pentru vindecare sufletească şi și trupească. Toată viaţa viața sa şiși-a pus-o în slujba lui Dumnezeu, iar darurile primite de la El le-a folosit pentru ajutorarea aproapelui.

În lumea din Europa de Est, după cel de-al doilea război mondial, într-o noapte părintele a fost atacat de către nişte niște partizani ce au dat buzna în chilia lui cerându-i de mâncare. După ce aceştia aceștia au terminat de mâncat, grupul de partizani a cerut ca părintele să-i însoţească însoțească afară din mica colibă. Când au ajuns afară la poartă, conducătorul grupului de partizani îi spune că va fi împuşcatîmpușcat. Aflându-se astfel în faţa fața unei morţi morți iminente, el primeşte primește veste cu multă smerenie cerând numai să i se acorde zece minute pentru a se ruga. Fiindu-i îngăduite cele zece minute, Părintele Iosif rosteşte rostește “[[Tatăl nostru]]”, “[[Născătoare de Dumnezeu]]”, ”[[Crezul]]”, iar apoi începe să se roage pentru plecarea [[suflet]]ului său. Dintr-o dată, impacientat de lunga absenţă absență a Părintelui Iosif, Părintele Irinarh iese în grabă din colibă. Când vede arma care era îndreptată spre părintele Iosif, o aruncă la pământ şi și începe să-i implore pe partizani să aibă milă de părintele Iosif. Ascultând rugăminţile rugămințile Părintelui Irinarh, grupul de partizani îi lasă şi și pleacă fără să le facă nici un rău.

La sfârşitul sfârșitul anilor 1950 şi și 1960, pe timpul persecuţiilor persecuțiilor lui Hrusciov Hrușciov împotriva Bisericii, monahii erau izgoniţi izgoniți din biserică nepermiţândunepermițându-li-se să se mai întoarcă.

În anul 1962, părintele aflându-se în fruntea unui grup de monahi reuşeşte reușește să apere [[catedrala]] lavrei închinată [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]. TotuşiTotuși, după ce a reuşit reușit să apere biserica, Părintele Iosif a fost luat la miezul nopţii şi nopții și dus la un spital psihiatric fiind plasat în secţia secția celor mai “agitaţi” pacienţi„agitați” pacienți. A fost “tratat” „tratat” cu medicamente ce i-au cauzat o masă întreagă de edem în tot corpul. Încercările fiilor săi duhovniceşti duhovnicești de-al elibera au eşuateșuat. După trei luni, medicul şef șef l-a întrebat pe Părintele Iosif dacă poate trata pe ceilalţi ceilalți oameni din secţiesecție, la care acesta din urmă răspunde că da. După ce i s-a refuzat să i se dea [[Biblia]], o [[cruce]] şi și [[veşminteveșminte]]le pentru a putea sluji [[Agheasma mică|slujba sfinţirii sfințirii apei]], Părintele Iosif este obligat să se întoarcă din nou în secţiesecție.

În cele din urmă, el îşi recâştigă își recâștigă libertatea datorită intervenţiei intervenției lui Svetlana Alleluieva, fiica lui Iosif Stalin pe care Părintele Iosif o vindecase cândva de o boală sufletească. Datorită eforturilor ei, părintele a fost eliberat şi și astfel s-a putut întoarce în satul său la o oarecare rudă de a sa.

Odată cu reîntoarcerea sa, oamenii suferinzi au început din nou să vină la el. Acest lucru pricinuia suspiciuni şi și conflicte cu autorităţile autoritățile locale care se temeau de mulţimea mulțimea de oameni care veneau în sat pentru a lua [[binecuvântare]] de la părintele. În cele din urmă autorităţile reuşesc autoritățile reușesc să atragă de partea lor pe o rudă de-a părintelui. Această rudă îl determină pe Părintele Iosif să meargă cu el cu tractorul undeva dincolo de sat printre mlaştinimlaștini. Aici, într-un loc izolat, părintele este bătut şi și aruncat aproape mort în apa rece de decembrie. După aproximativ opt ore este găsit încă în viaţă viață de unii dintre fii săi duhovniceşti şi duhovnicești și dus la lavra Pochaev unde este de îndată tuns [[schimnic]] şi și dându-i-se numele de '''Amfilohie ''' după numele Sfântului [[Ierarh]] [[Amfilohie al Iconiei]] ce se sărbătoreşte sărbătorește pe [[23 noiembrie]]. Cu mila lui Dumnezeu schimonahul Amfilohie îşi își revine. Întrucât nu avea permisiunea să locuiască la [[lavră]], curând se întoarce în sat. Aici, în sat, continuă să slujească în fiecare zi, să sfinţească sfințească apa ajutându-i pe cei bolnavi şi și ducând o viaţă viață ascetică. Părintele găsea timp pentru toată lumea.