{{VechiulTestament}}[[Image:David.jpg|right|thumb|Regele David, conducătorul statului Israel și strămoș al Domnului nostru [[Iisus Hristos]].]]

Uriaşul filistean de şase coţi şi o palmă,(17.4), Goliat din Gat, om ,,războinic din tinereţea lui’’ (17.33) ocărăşte pe Israel timp de patruzeci de zile (17.16, 25,26,36,43,45), propunând ca lupta să fie decisă printr-o luptă individuală (17.8-9). David, motivat şi de recompensa promisă celui care-l va învinge pe filistean (bogăţii, fiica împăratului de nevastă şi scutirea de dări pentru casa sa (17.25,27) cere voie împăratului Saul să pedepsească pe cel ce batjocoreşte numele Dumnezeului lui Israel, spunând că spunându-i împăratului că el chiar omora urşii şi leii ce-i furau oile (17.34-35). Şi aşa cum Dumnezeu l-a scăpat de lei şi de urşi, aşa îl va scăpa şi de acestă această dată.(17.36) Saul acceptă, îl îmbracă în armură, dar David îşi dă seama că nu e obişnuit cu armura, se duce la un pârâu de unde ia 5 pietre netede pe care şi le pune în buzunar şi traistă. David se înfăţişează înaintea lui Goliat cu o praştie şi un toiag. Văzându-l pe ,,copilul’’ David, Goliat râde de el , adăugând ironic că nu e câine să vină la el cu toiege. La început David fuge înaintea lui, iar apoi îi trage cu praştia drept în frunte, prăbuşindu-l pe uriaşul filistean.<ref>Iată ce spune arheologul Hoffmeier (pag84-85 vezi biblografia):Praştia era o armă serioasă şi fatală. Într-o scenă de luptă de la începutul mileniului al II-lea î.Hr, dintr-un mormânt din Beni, Hasa, Egipt, aruncătorii cu praştia sunt înfăţişaţi umăr la umăr cu arcaşii. La fel, pe reliefurile din Ninive dedicate luptei de la Lahiş (aflate acum la British Museum) sunt reprezentaţi aruncătorii asirieni aruncând pietre în apărătorii iudei ai Lahişului, în 701 î.Hr. Aceste scene arată că praştia era o armă cu bătaie lungă care îşi avea locul alături de arc şi săgeată, deşi nu avea aceeaşi rază de acţiune. Pietrele utilizate de aruncători nu erau nişte pietricele, ci mărimea lor varia între cea a unei mingi de tenis (5-8 cm diametru) iar când erau aruncate de un aruncător experimentat, el atingeau o viteză de 160-240 km/h. David şi-a ales piatra cu care a aruncat dintr-un pârâu, dar cele mai multe pietre de praştie din Antichitate erau, de fapt, prelucrate şi formate ca proiectile rotunjite</ref> Îi ia apoi sabia, îl omoară cu ea şi îi taie capul. Filistenii înspăimântaţi o iau la fugă, cu bărbaţii lui Israel şi Iuda în urmărirea lor. David ia capul filisteanului şi-l duce la Ierusalim iar armele sale sunt puse în cortul său (17.38-58).

Așa că David a urcat în Hebron în Iudeea unde a fost uns ca rege. Totuși, încă nu era conducătorul lui Israel , întrucât Abner, fiul lui Ner și comandantul armatei lui Saul, l-a pus pe tron pe un alt fiu al lui Saul, divizând astfel Iraelul. Dușmănia între casa lui Saul și casa lui David a ținut șapte ani. În timp, casa David devenea din ce în ce mai puternică, pe când cea a lui Saul slăbea. În cele din urmă, Abner a venit la David oferindu-i întregul regat al lui Israel, iar David a fost de acord cu condiția ca prima lui soție, Michal, fiica lui Saul (care se recăsătorise), să se întoarcă înapoi la el. Apoi conducătorii tuturor taberelor lui [[Israel ]] s-au adunat cu toții la Hebron ungându-l pe David rege peste Israel. David avea la acea vreme 30 de ani și condusese Iudeea șapte ani; a continuat să conducă peste întregul Israel încă treizeci și trei de ani.

Cel puțin opt soții ale lui David sunt menționate în Sfânta Scriptură. Prima, Michal, fiica lui Saul, este menționată că a disprețuit dansul profetic al lui David la primirea Chivotului; de aceea se pare că a fost stearpă. Cea de-a doua, Abigail, locuise cu soțul său Nabal în Carmel când David a trecut pe acolo fugind de Saul. În timp ce Nabal refuza să-l ajute, Nabal a intervenit în secret aducându-i lui David multe provizii. După aceea, când Abigail i-a spus soțului ei despre ajutorul pe care i l-a acordat lui David, acesta a murit pe loc datorită (se pare) unui atac de cord, lăsândulăsând-o pe Abigail liberă să se mărite cu David. Celelalte soții menționate (vezi 1 Cronici 3) erau Maacha, fiica lui Talmai, rege al Geshur-ului; Haggith; Abital; Eglah; si Bathsheba, mama lui Solomon. Și-a luat de asemenea « mai multe femei » în Ierusalim. În total, 1 Cronici menționează nouăsprezece fii ai lui David.

Pe vremea când porneau împăraţii la război, [[David]] a trimes pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la [[Ierusalim]], de parcă el n-ar fi fost împărat. Şi, într-o după-amiază spre seară, pe când se plimba pe acoperişul casei sale, David, proaspăt sculat din somn, zăreşte o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip. David întreabă cine este şi i se spune că este Batşeba, fata lui Eliam şi nevasta lui Urie, Hetitul. El trimite nişte oameni s-o aducă, ea vine şi se culcă cu ea. După ce se curăţă de [[desfrânarea|necurăţia]] ei, ea pleacă acasă. Batşeba rămâne însărcinată şi îi trimite vorbă lui David despre acest lucru. Atunci David îl cheamă pe Urie, pe care îl întreabă de starea lui Ioab, despre starea poporului, despre mersul războiului şi îi spune să se pogoare acasă şi să-şi spele picioarele, cu intenţia vădită de a-şi acoperi astfel păcatul. Urie iese din casa împărătească urmat de un dar din partea împăratului, dar se culcă la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpânului lui, refuzând să se pogoare acasă. Aflând acest lucru, David îl cheamă din nou la el şi îl întreabă de ce nu s-a pogorât acasă. Urie îi răspunde că nu poate face asta atâta vreme cât ,,chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi iar căpetenia Ioab şi slujitorii săi au tabăra pe camp’’câmp’’. David îi spune atunci să mai rămână şi în acea zi cu el şi îi dă să mănânce şi mai ales să bea, ca să-l îmbete. Deşi [[lăcomia|beat]], Urie iese şi se culcă tot cu slujitorii stăpânului său, refuzând să se pogoare acasă.Atunci David îi scrie o scrisoare lui Ioab în care îi ordonă să-l pună pe Urie în cel mai greu loc al luptei iar apoi să se tragă înapoi de acolo, pentru a fi lovit şi a muri, scrisoare pe care o trimite prin însuşi Urie. Deşi Ioab nu dă curs poruncilor lui David, ci, dimpotrivă, îl pune într-un loc sigur, apărat de viteji, acesta moare în toiul luptei. Batşeba află de moartea soţului său pe care îl plânge, iar după trecerea zilelor de jale, David trimite s-o ia pe Batşeba şi aceasta devine nevasta lui.(cap 11)

==Descoperiri arheologice== ===Descoperire arheologică 1965===În 1965 arheologii egipteni care lucrau la Gaza au descoperit o sinagogă evreiască din secolul al VI-lea d.Hr. Pe podeaua ornamentată a sinagogii se afla un mozaic-realizat din pietre mici de diferite culori- care înfăţişează un personaj încoronat care cântă la liră. Numele lui David este scris în limba ebraică, risipind orice îndoială cu privire la identitatea muzicantului.<ref>J.K. Hoffmeier- Arheologia Bibliei, pag 86, Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8</ref><ref>http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=31936</ref><ref>http://www.orthograffiti.ro/170/calatorie-in-tinutul-gazei-de-altadata/</ref><ref>Hoffmeier spune:Lire adevărate au fost găsite în mormintele regale din Ur, datând din cca 2650 î.Hr. Acestea nu sunt simple instrumente, ci adevărate opere de artă, placate cu aur şi cu lazulit, o piatră semipreţioasă. Un panel decorativ din fildeş, din Megghido, datând din cca 1200 î.Hr, înfăţişează un rege aşezat pe tron. În faţa lui se află o femeie, probabil regina, alături de care este un muzicant cântând la liră. Aceasta scenă ilustrează că familia regală a Orientului Apropiat al Antichităţii obişnuia să fie întreţinută de muzicanţii de la curte, aşa cum a fost David pentru o scurtă vreme pentru regele Saul (Arheologia Bibliei, pag 86)</ref>===Stela Tel Dan 1993-1994===Arheologii israelieni conduşi de Avraham Biran au descoperit un fragment dintr-o stelă sfărâmată în oraşul Dan, oraşul cel mai nordic al Israelului. La acest fragment s-a adăugat un an mai târziu o piesă mică găsită în aceeaşi zonă. Împreună acestea ne informează despre o bătălie purtată împotriva Israelului şi a lui Iuda în jurul anului 841 î.Hr, probabil de regele Hazael al Damascului, care posibil să fi fost autorul textului. Stela a fost ridicată pentru a comemora victoria acelui rege asupra nordului Israelului şi probabil a fost sfărâmată atunci când regatul de nord şi-a obţinut independenţa faţă de Damasc câţiva ani mai târziu. Ea conţine cuvintele ,,casa lui David".<ref>-J.K. Hoffmeier- Arheologia Bibliei, pag 87, Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8</ref><ref>http://www.nytimes.com/1993/08/06/world/from-israeli-site-news-of-house-of-david.html?pagewanted=all?pagewanted=all</ref>===Stela lui Meşa===În 1994 o altă referire a lui David a fost identificată într-o inscripţie antică. Deşi a fost descoperită în 1868, doar recent a fost observată referinţa la David pe faimoasa Stelă a lui Meşa. Regele Meşa al Moabului povesteşte că între 850-840 î.H el a atacat oraşul Ataroth, care fusese construit de un rege israelit nenumit pe teritoriul ocupat de tribul lui Gad în Transiordania. În captura de război luată se afla şi ,,vatra altarului lui YHWH", prima referire clară la Dumnezeul lui Israel pe nume în surse antice. Spre capătul stelei, el menţionează ocupaţia anterioară a unuia dintre oraşele sale de către ,,casa lui David". Această citire a textului a fost făcută recent de reputatul specialist în limbă ebraică Andre Lemaire, care nu numai că a studiat inscripţia din nou, dar a examinat o formă de papier mache a stelei din secolul al XIX-lea, realizată înaintea sfărâmării textului. Astfel, această stelă, ca şi nou-descoperita inscripţie de la Tell Dan, îl menţionează atât pe regele Israelului cât şi casa lui David (Iuda). După Lemaire, juxtapunerea denumirilor acestor două regate în fragmentele de la Tell Dan au confirmat citirea de către el a aceloraşi nume pe stela sfărâmată a lui Meşa. La un secol după moartea lui Solomon, numele lui David era folosit ca un nume dinastic pentru regatul lui Iuda, ceea ce denotă uriaşa sa importanţă.<ref>J.K. Hoffmeier- Arheologia Bibliei, pag 88, Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8</ref>

[[Categorie:Sfinţi Sfinți biblici]]

[[Categorie:Împăraţi şi Împărați și regi]]