Orar
Orarul (din sl. orarĩ, lat. orarium) este un veşmânt liturgic diaconesc, sub forma unor fâşii de pânză, care trece pe sub umărul drept şi atârnă pe umărul stâng în faţă şi în spate.
La început era ca un mic şal care se punea pe umeri în timul rugăciunii, cum se vede până astăzi la evreii practicanţi. Apoi, prin adaptare la Liturghia creştină, a luat forma unei bucăţi de pânză lungă şi îngustă, pe care o purtau diaconii pe umărul stâng şi cu care ştergeau la gură pe cei ce se împărtăşeau. Cea mai veche menţiune a orarului datează din secolul al IV-lea. În canoanele 22 şi 23 ale sinodului local din Laodiceea (364) se vorbeşte despre orar ca fiind un veşmânt specific diaconului, cum a rămas până astăzi.
În timp ce diaconul rosteşte ecteniile, el ţine orarul cu mâna dreapta în sus (în dreptul frunţii), arătând prin această ridicare momentul când credincioşii din biserică trebuie să se roage împreună cu el, iar când termină, îl aşează pe mâna stângă.
Orarul simbolizează aripile îngerilor care zboară neîncetat în jurul tronului ceresc, slujind Domnului. De aceea, pe orarele diaconilor din vechime erau scrise cuvintele: "Sfânt, Sfânt, Sfânt", cuvinte cu care îngerii preamăresc pe Dumnezeu (Isaia VI, 3: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Atotţiitorul, plin e tot pământul de slava Sa!"). El este şi simbolul darului cu care este învrednicit diaconul, de a sluji lui Dumnezeu.
Surse
- Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Arhim. Prof. Ghenadie Niţoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda - Liturgica teoretică.
- Martine Roty, Dictionnaire russe-français des termes en usage dans l'Église Russe, 3e édition revue et augmentée, Institut d'études slaves, Paris, 1992.