Marea Schismă din 1054 a marcat o ruptură fără precedent între Biserica apuseanã apuseană și cea răsăriteană, fiind resimțit resimțită ca un eveniment dureros de către majoritatea creștinilor. Foarte mulți credincioși sperau însă într-o reunire a Bisericilor și într-o comuniune asemenea celei din timpurile patristice: . „Nu cred cã greºelile că greșelile latinilor sunt aºa așa de multe ºi și atât de grave, încât sã poatã să poată motiva o schismã schismă între Biserici”, spunea Teofilact al Bulgariei (+ 1108), iar egumenul cunoscutei mãnãstiri mănăstiri italiene de la Monte Casino, Bruno de Segni spunea pe la 1150: „Credem cu tãrie cã tărie că în ciuda tuturor diferenþelor diferențelor de tradiþie ºi tradiție și de obiceiuri, între Biserici poate exista o singurã singură familie legatã legată indisolubil de capul ei, Hristos, dupã după care prin credinþa credința în El formeazã ºi formează și Biserica un singur trup”<ref>Rămureanu, I., Șesan, M., Bodogae, T., ''Istoria Bisericească Universală'', vol. II, București, 1993</ref>.