Biserica „Buna Vestire” (Giurgiu)
Biserica „Buna Vestire” din Giurgiu este un lăcaș de cult ortodox din secolul al XIX-lea.
Istoric
Înălțarea Sfântului locaș având hramul „Buna Vestire” sau „Blagoveștenia” a fost începută în anul 1863 de către comunitatea grecească existentă la acea dată în Giurgiu. Biserica a aparținut statului grec până în anul 1965, motiv pentru care mai este cunoscută și sub denumirea de „Biserica Grecească”. Marea ei faimă pe care și-a cucerit-o de-a lungul vremii se datorează atât penelului marelui pictor de biserici Gheorghe Tattarescu, pictor care în anul 1864 execută în stil renascentist tâmpla, iar în anul 1867 termină pictură murală din interior în tehnica ulei, procedeu revoluționar la acea vreme în România, cât și aurei de legendă care o învăluie. De-a lungul vremii, sfântul locaș a rămas neatins în urma unui incendiu provocat de un trăsnet, nu s-a prăbușit în urma nenumăratelor cutremure de pământ devastatoare, deși, paradoxal, cărămida este făcută manual, iar plafoanele din paiantă, pe când numeroase clădiri din jur, făcute din beton și cărămidă trainică de fabrică au fost avariate. La acestea,se mai adaugă și faptul că în două rânduri a fost la un pas de demolare, dar Dumnezeu a salvat-o în chip miraculos. Giurgiuvenii cred că biserica are un har deosebit, iar icoanele sunt făcătoare de minuni.
Descriere
Biserică se află amplasată chiar în centrul urbei. Este de mărime mijlocie. Lipsește turla, lucru neobișnuit pentru bisericile construite în stil bizantin din România. Acest fapt o face să pară smerită precum o cuvioasă maică încărcată de ani și de fapte bune. Este o expresie a duhului de smerenie ortodox, așa cum a fost înțeles de ctitorii acestui sfânt locaș. Orientarea edificiului este canonică, cu altarul spre răsărit, punct cardinal închipuind locul de ridicare al Soarelui Dreptății, Iisus Hristos, altarul sărutând în fiecare dimineață lumină văzuta, precum întreaga Ortodoxie sărută lumină nevăzută a Mirelui Ceresc. La fel ca celelalte biserici în stil bizantin, sfântul locaș este împărțit în trei încăperi principale: nartică, naos și altar. Are și un pridvor împodobit cu frumoase ornamente. Acesta este închis, iar deasupra lui se află clopotnița. Fundația este de piatră, iar pavimentul pavat cu dale. Formă bisericii este de navă trilobată, având un plan cruciform, caracteristic arhitecturii bizantine. O tâmplă (catapeteasmă) de lemn, care are 64 de icoane, dispuse pe patru niveluri, pictate în întregime de Gheorghe Tattarescu, desparte naosul de altar. Pe primul nivel se află icoanele împărătești, icoana Mântuitorului și a Fecioarei Maria. Icoana Mântuitorului Îl înfățișează pe Iisus Hristos binecuvântând. Chipul Său este aureolat de o lumină nepământească. Artistul a știut să redea bine măreția Lui dumnezeiască, atât de înfricoșătoare ochiului omenesc, dar, totodată, să nuanțeze blândețea, bunătatea și duioșia Lui, realizând o adevărată capodoperă, din păcate, foarte puțin cunoscută. Icoana Maicii Sfinte, purtând Pruncul în brațe, o înfățișează pe Fecioara Maria ca o mamă fericită. Pruncul Iisus din brațele ei privește undeva în depărtare, parcă încercând să cuprindă cu privirea Lui dumnezeiască întreaga omenire coruptă de păcat. Icoana hramului bisericii înfățișează binecunoscuta scenă când Arhanghelul Gavriil vestește fecioarei hotărârea lui Dumnezeu cu privire la destinul ei și al nostru. Din icoană, iradiază o lumină și o căldură nepământească, dătătoare de liniște și siguranță. Artistul a știut și aici cu mult meșteșug să apropie imaginea de sufletul credinciosului atât de mult, încât acesta să participe la misterul evenimentului cu o intensitate și înțelegere deosebită. Întreaga icoană pare atât de sfântă și familiară. Pe nivelul al doilea, deasupra ușilor împărătești, se află icoana „Cinei cele de Taină”. Momentul când Mântuitorul descoperă vânzarea lui Iuda, ucenicilor Săi, este zugrăvit emoționant, de o manieră care să ne facă să ne gândim la marii voievozi români, care le descopereau căpitanilor că vor muri trădați de unul din oamenii lor de încredere. Tot pe nivelul al doilea se găsesc cele douăsprezece icoane care înfățișează cele douăsprezece praznice împărătești. Pe nivelul al treilea se află o suită de șase icoane înfățișând pe cei doisprezece apostoli, aceștia fiind grupați doi câte doi. Nivelul al patrulea este rezervat celor doisprezece prooroci ai Vechiului Testament. Pe plafonul pronaosului este zugrăvită Sfânta Treime formată din cele trei persoane dumnezeiești, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar pe cel al naosului se regăsește imaginea ce reprezintă pe Iisus Pantocrator, pe Mântuitorul în slava Sa. De o frumusețe deosebită sunt și celelalte icoane care, împreună cu cele descrise mai înainte se îmbină într-o armonie desăvârșită.
Anul 1965 și minunea care a avut loc atunci
În anul 1965, când sfântul locaș își prăznuia centenarul, autoritățile comuniste impun administrației bisericii să doneze municipiului o parte din terenul ei, pentru a se începe construcția unui nou bloc de locuințe. Apoi,i se pune în vedere preotului paroh, venerabilul Ieremia Decu, să elibereze biserica de obiectele de cult, deoarece s-a hotărât demolarea ei. Vestea a căzut ca un trăsnet. Nu numai enoriașii, ci mulți giurgiuveni iubeau biserica și o frecventau. Toți se rugau Fecioarei Maria, patroana locașului să nu-i lase. Mulți aveau lacrimi în ochi. Dumnezeu i-a trimis parohului un gând înțelept: să apeleze la ambasada Greciei. Preotul împreună cu administratorul fac demersuri. Autoritățile condiționează menținerea ei de renovare. Totuși, statul grec nu este dispus să facă investiții. Mai rămânea o singură soluție: ca Biserica Ortodoxă Română să o preia și să suporte financiar cheltuielile renovării. Lucrul era posibil deoarece, cu excepția a cinci familii de origine greacă, ceilalți enoriași erau români. Stăpânirea jubila. Nu credea că Patriarhia română va face asemenea gest. Totuși, spre surprinderea tuturor, B.O.R. acceptă. Este incontestabil și meritul celui de-al treilea patriarh, Iustinian Marina. Biserica era salvată. Lucrările de renovare au început imediat. Enoriașii fac donații. Dar după cinci ani, preotul Iermia Decu se îmbolnăvește și trece la cele veșnice. Succesorul lui, preotul Lucian Manicatide este instalat ca paroh la 1 octombrie 1980. Acesta continuă procesul de restaurare. Când nimeni ne se mai aștepta, autoritățile revin la vechea obsesie. În anul 1987, se comunică oficial decizia de demolare. Vestea a îndurerat pe toată lumea. Preotul și enoriașii erau disperați. Se roagă în taina Fecioarei. Omenește,nu mai era nimic de făcut
Ambasadorul Statelor Unite și a doua minune
În aprilie 1987, noul ambasador al Statelor Unite, Roger Kirk, face o vizită la Giurgiu. Întrucât se știa că înaltul demnitar american este și un mare amator de artă autentică, în special artă sacră, în programul vizitei a fost inclus și un obiectiv religios de valoare. Aceasta nu putea fi decât o biserică pictată de un mare artist. Lesne de înțeles, autoritățile evită biserica de la Giurgiu și se decid pentru biserica din satul limitrof, Vedea, pictată tot de penelul lui Gheorghe Tattarescu. Din cauza unor disfuncționalități administrative, programul vizitei este dat peste cap. Intervine criza de timp. Totuși, ambasadorul insistă să viziteze biserica. Brusc și inexplicabil, vremea se strică și este nevoit să renunțe. Se pregătește de întoarcerea la București. Dar în ultimul moment, nu se știe cum, a aflat de existența bisericii din Giurgiu. Insistă să o vadă. Impactul emoțional a fost zdrobitor. Înaltul demnitar a rămas mut în fața splendorilor de aici. Măreția și noblețea icoanelor l-au copleșit și tulburat. Se spune că, atunci când a ieșit din biserică, era cu totul schimbat. Șocul emoțional a fost atât de puternic, încât niciodată nu a încetat să se intereseze de soarta sfântului locaș.Cel puțin ,în acel an,demolarea a fost considerată inoportună. Cu toate acestea, spectrul buldozerelor dictaturii a continuat să planeze peste gingășia de paradis a sfintelor icoane și a picturilor murale din sfântul locaș. Căderea regimului ateist, în decembrie 1989 a pus capăt acestui coșmar.
Sfântul locaș după căderea regimului ateist
La câteva zile de la căderea dictaturii, în sfântul locaș au fost adăpostite ajutoarele trimise de Occident pentru populație. Într-o revistă locală, „Ziua de Giurgiu”, avea să apară un articol semnat de Gabriel Iordan-Dorobanțu, unde se arătau pentru prima dată minunile înfăptuite de Dumnezeu cu acest sfânt locaș, precum și abuzurile dictaturii ce voia să-l demoleze. După Revoluție, procesul restaurării a fost de lungă durată. Astăzi, biserica, complet renovată strălucește într-o splendoare de neimaginat.
Bibliografie
- Gabriel Iordan-Dorobanțu, Biserica „Buna Vestire” din Giurgiu/Între legendă și adevăr (Ziua de Giurgiu, nr. 1, octombrie 1995)