Noțiunea de '''Ipostasulipostas''' (gr. ὑπόστασις / hypóstasis) se identificaidentifică, în filosofia greacă antică[[Teologie dogmatică|Teologia]] ortodoxă, cu persoanacea de '''persoană''' (gr. În filosofia greacă termenul "ipostas" nu avea nici o relaţie cu termenul "πρόσοπον ''prosopon" care înseamnă "'' = persoană". Aceasta cu atât , mască, față către față), mai mult ales în legătură cu cât pentru grecii antici "prosopon" nu exprima "substanţa" sau natura omuluiPersoanele [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Creștinismul redefinește noțiunile antince de ipostas și de [[persoană]] în cursul primelor secole de dispute [[Hristologie|hristologice]] prin lucrarea Sfântului Duh în [[Sfinții Părinți]] și în [[Sinoade Ecumenice|sinoadele ecumenice]].

Elenismul În filosofia greacă termenul "ipostas" nu a fost capabil să dea avea nici o definiţie noţiunii de relație cu termenul "prosopon" care înseamnă "persoană". Aceasta va veni o dată cu [[creştinism]]ulatât mai mult cu cât pentru grecii antici "prosopon" nu exprima "substanța" sau natura omului.

Ipostasul, în creştinism, este strâns legat de termenul de „substanţă/ousia”. În teologia trinitară patristică din sec.II, termenii de "ousia" şi "ipostas" sunt sinonime. Acești termeni au mai degrabă o valoare de semne convenţionale decât de concepte care să poată arăta identitatea, dar şi diferenţa lor absolută. Sinonimia celor doi termeni era necesară pentru Elenismul nu a păstra comun sensul de "ousia" şi a elimina din particular orice limitare proprie individului, pentru ca ipostasul fost capabil să se întindă la ansamblul naturii comune şi nu să împartă această natură. De aceea, Părinţii Sinodului I de la Niceea dădeau dea o accepţiune echivalentă termenilor ipostas şi substanţă. Sfântul [[Atanasie cel Mare]] le foloseşte într-un sens identic, afirmând într-o epistolă scrisă după 35 ani de la [[Sinodul I Ecumenic]], că ipostasul este „substanţă” şi nu înseamnă alt lucru decât fiinţa însăşi. Cercetările recente au arătat că spre sfârşitul vieţii, Sfântul Atanasie a înclinat să admită deosebirea dintre aceşti termeni, acordând ipostasului sensul definiție noțiunii de persoană. În Epistola către Papa Damasus, Fericitul Aceasta va veni o dată cu [[Ieronimcreștinism]] arăta faptul că nu cunoaşte alt sens al termenului ipostas decât cel de ''ousia''ul.

Introducerea unei distincţii între cele două Ipostasul, în creștinism, este strâns legat de termenul de „substanță/ousia”. În teologia trinitară patristică din secolul al II-lea, termenii de "ousia" și "ipostas" sunt sinonime a fost . Acești termeni au mai degrabă o descoperire prin valoare de semne convenționale decât de concepte care trebuia să se exprime faptul că persoana nu poate fi redusă la natură şipoată arăta identitatea, în acelaşi timpdar și diferența lor absolută. Sinonimia celor doi termeni era necesară pentru a păstra comun sensul de "ousia" și a elimina din particular orice limitare proprie individului, pentru ca ipostasul să se exprime realitatea că ele întindă la ansamblul naturii comune și nu pot fi opuse ca realităţi diferitesă împartă această natură. De aceea, aşa cum arăta SfPărinții Sinodului I de la Niceea dădeau o accepțiune echivalentă termenilor ipostas și substanță. Sfântul [[Grigorie de NazianzAtanasie cel Mare]] în Cuvântarea a Vle folosește într-a (Teologică) : „Fiul nu este Tatăl pentru că nu este decât un singur Tatăsens identic, dar El este ceea ce este Tatăl; afirmând într-o epistolă scrisă după 35 ani de la [[Sfântul DuhSinodul I Ecumenic]] pentru , că ipostasul este „substanță” și nu înseamnă alt lucru decât ființa însăși. Cercetările recente au arătat că purcede din spre sfârșitul vieții, Sfântul Atanasie a înclinat să admită deosebirea dintre acești termeni, acordând ipostasului sensul de persoană. În Epistola către Papa Damasus, Fericitul [[DumnezeuIeronim]], nu este Fiul, pentru arăta faptul că nu este cunoaște alt sens al termenului ipostas decât un Fiu unic, dar El este ceea ce este Fiul”cel de ''ousia''.

Astfel ipostasul primeşte toate atribuţiile şi negaţiile Introducerea unei distincții între cele două sinonime a fost o descoperire prin care pot trebuia să se exprime faptul că persoana nu poate fi formulate cu privire redusă la „supraesenţă”natură și, în același timp, dar să se exprime realitatea că ele nu este reductibil la naturăpot fi opuse ca realități diferite, așa cum arăta Sf. În acest sens, [[Vladimir LosskiGrigorie de Nazianz]] spune căîn Cuvântarea a V-a (Teologică) : „ Dacă am voi să facem un concept despre ipostasul divin, ar trebui spus „Fiul nu este Tatăl pentru că singura definiţie comună ar fi imposibilitatea oricărei definiţii comune a celor trei ipostasuri. După cum trei nu este aici decât un număr de calculsingur Tată, ci arată o depăşire infinită a diadei de opoziţie în triada de diferenţă purădar El este ceea ce este Tatăl; [[Sfântul Duh]] pentru că purcede din [[Dumnezeu]], tot aşa ipostasulnu este Fiul, ca cel ce pentru că nu poate fi redus la natură,… este decât un semn introdus în domeniul particularuluiFiu unic, marcând caracterul personal al lui Dumnezeu din revelaţia creştină”dar El este ceea ce este Fiul”. (După chipul şi asemănarea lui Dumnezeu)

Definiţia ipostasului - din ''Dialectica'' Sfântului Astfel ipostasul primește toate atribuțiile și negațiile care pot fi formulate cu privire la „supraesență”, dar nu este reductibil la natură. În acest sens, [[Ioan DamaschinVladimir Lossky]] - servea doar spune că: „Dacă am voi să facem un concept despre ipostasul divin, ar trebui spus că singura definiție comună ar fi imposibilitatea oricărei definiții comune a celor trei ipostasuri. După cum trei nu este aici un număr de calcul, ci arată o depășire infinită a diadei de opoziție în triada de diferență pură, tot așa ipostasul, ca preambul teologiei trinitare: cuvântul ipostas are cel ce nu poate fi redus la Sfântul Damaschin două sensuri:natură, (...) este un semn introdus în domeniul particularului, marcând caracterul personal al lui Dumnezeu din revelația creștină”<ref>Vladimir Lossky, ''După chipul și asemănarea lui Dumnezeu''.</ref>.

1. „existenţa” Definiția ipostasului - De aceea unii părinţi au vorbit despre ousia/natură sau din ''Dialectica'' Sfântului [[Ioan Damaschin]] - servea doar ca preambul teologiei trinitare; cuvântul ipostas ca sinonime.<br /> 2. „ceea ce există prin sine însuşi”- Prin aceasta se arată individul prin sine însuşi numeric diferit de oricare altul. are la Sfântul Damaschin două sensuri:

Noţiunea 1. „existența” - De aceea unii părinți au vorbit despre ousia/natură sau ipostas ca sinonime.<br /> 2. „ceea ce există prin sine însuși”- Prin aceasta se arată individul prin sine însuși numeric diferit de ipostas nu descrie un individ din specia „divinităţii” ,nici nu desemnează o substanţă individuală a naturii umaneoricare altul.

[[Teodoret Noțiunea de Cyr]] a atribuit Părinţilor Bisericii distincţia dintre cele două sinonime, şi anume fiinţă şi ipostas. El nu a înţeles însă că în forma ei conceptualădescrie un individ din specia „divinității” , deosebirea nici nu este altceva decât desemnează o aproximaţie substanță individuală a unei realităţi care nu poate fi conceptualizatănaturii umane. Teodoret a încercat să opună distincţiei adusă de Părinţi, identităţii din filosofia profană a celor 2 termeni:

- După filosofia profană nu există o diferenţă între [[Teodoret din Cir]] (cca. 393 – cca. 457) a atribuit Părinților Bisericii distincția dintre cele două sinonime, și anume ființă și ipostas şi fiinţă.<br /> - După învăţătura Părinţilor El nu a înțeles însă există între fiinţă şi ipostas aceeaşi diferenţă ca între comun şi particularcă în forma ei conceptuală, adică între gen sau specie şi individdeosebirea nu este altceva decât o aproximație a unei realități care nu poate fi conceptualizată. Teodoret a încercat să opună distincției adusă de Părinți, identității din filosofia profană a celor doi termeni:

Analizând punctul de vedere al lui Teodoret, Vladimir Losski arată că acesta - După filosofia profană nu are dreptate când susţine opoziţia arătată, noţională, deoarece adevărul teologic al deosebirii dintre fiinţă şi există o diferență între ipostas și ființă.<br /> - După învățătura Părinților însă există între ființă și ipostas stabilit de Părinţi nu trebuie căutat în litera expresiei conceptuale care exprimă această distincţie, ci aceeași diferență ca între aceasta şi identitatea celor 2 concepte [care ar fi fost proprie filosofiei profane]comun și particular, adică trebuie situat dincolo de aceste concepte. De câte ori a existat încercarea de a se stabili o deosebire între cei doi termeni, atribuindu-le un conţinut diferit, s-a ajuns să se opună genul gen sau specia individului, generalul particularuluispecie și individ.

În timpAnalizând punctul de vedere al lui Teodoret, Vladimir Losski arată că acesta nu are dreptate când susține opoziția arătată, noțională, deoarece adevărul teologic al deosebirii dintre ființă și ipostas stabilit de Părinți nu trebuie căutat în litera expresiei conceptuale care exprimă această distincție, ci între aceasta și identitatea celor două concepte (care ar fi fost proprie filosofiei profane), adică trebuie situat dincolo de aceste concepte. De câte ori a existat încercarea de a se stabili o deosebire între cei doi termeni însă au devenit deosebiţi, atribuindu-le un conținut diferit, s-a ajuns să se opună genul sau specia individului, generalul particularului. dar nu diferiţi în conţinutul lor.

Părinţii de dinaintea Sinodului I precizează faptul că ipostas are acelaşi înţeles ca ousiaÎn timp, cei doi termeni însă au devenit deosebiți, dar nu diferiți în conținutul lor.

La Sfântul Atanasie cel Mare şi la Părinţii Părinții de dinaintea sinodului, expresia ,,homousios" (din fiinţa Tatălui) se referea la Sinodului I precizează faptul că ipostas şi se vorbea despre esenţa personală a Tatălui, a Fiului şi a Sf. Duh, în măsura în care fiecare ipostas este considerat separat, fără să se confunde cu celălalt sau cu altul, de care este nedespărțitare același înțeles ca ousia.

La Sfântul Atanasie cel Mare și la Părinții de dinaintea sinodului, expresia „homousios" (din ființa Tatălui) se referea la ipostas și se vorbea despre esența personală a Tatălui, a Fiului și a Sf. Duh, în măsura în care fiecare ipostas este considerat separat, fără să se confunde cu celălalt sau cu altul, de care este nedespărțit.  Toate încercările de a separa natura şi și ipostasul pentru a atribui fiecărei noţiuni noțiuni o poziţie poziție logică, independentă şi și nu corelativă, aveau să conducă la raţionalizarea raționalizarea dogmei. Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon folosește ''hypostasis'' în sens de persoană (sau de personalitate), de subiect în care subzistă naturile unite divină și umană ale lui Hristos, iar nu în sens de substanță, cum este folosit de Niceea. Ipostasul este divin și unic, este însăși persoana Fiului<ref>Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicționar de Teologie Ortodoxă, EIBM al BOR, București, 1981, art. „Calcedon”, p. 81</ref>. ==Note==<references />