În secolul al IX-lea apare și, mai apoi, ia o mare amploare ritualul scoaterii miridelor. În Biserica primară, participarea credincioșilor la Sfânta Jertfă consta în împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului. În condițiile în care împărtășania a devenit tot mai rară s-a simțit nevoia unei participări mai intime la Sfânta Jertfă. Astfel apare practica scoaterii miridelor pentru credincioși ca o substituire a împărtășaniei. Venind la slujbă, credincioșii aduceau câte o prescură pentru fiecare nume de pomenit, din care se scotea o miridă. Cu timpul s-a îngăduit să fie adusă o prescură pentru mai multe nume.

Ca urmare, în secolul al XIV-lea, patriarhul Filotei al Constantinopolului redactează o ''Diataxă'' (rânduială) liturgică (tradusă în același secol în slavonă și răspândită în Bisericile bulgară, sârbă, română și rusă) în care sistematizează și fixează rânduiala Proscomidiei, eliminând exagerările și reușind să stabilească ordinea în acest domeniu.