5.288 de modificări
Modificări
ortografie
==Viaţa==
Sfânta Irina s-a născut în cetatea Maghedon din Persia, în secolul al IV-lea. Era fiica regelui Maghedonului, Licinius; fiind păgân, tatăl ei îi pusese numele de Penelope.<ref>Nu se ştie despre ce oraş este vorba, căci diferitele indicaţii din ''Vieţile'' sfintei nu par să concorde. Unele plasează acest oraş în Persia (ceea ce ar însemna poate în Imperiul sassanid al lui Sapor (Shappur) al II-lea, dincolo de graniţa Imperiului Roman, sau într-unul din regatele independente de dincolo de graniţa Imperiului roman, altele „la graniţa Macedoniei” deci în nordul Greciei, în plin Imperiu roman. Un oraş Megido exista în Palestina, în valea Izreelului, dar acesta e departe de toate celelalte locuri indicate în ''Viaţa'' sfintei. Liciniu este un nume roman, Irina, Timotei şi Apellian – greceşti (aceasta sugerează că tatăl sfintei era demnitar roman, poate într-o zonă unde limba oraşelor era greaca), dar Sedechie (Sedecius) este un nume mai degrabă oriental, şi Sever/Savorus/Savorie/Sapor este un nume roman sau persan. În jurul anului 300, provincia Osroene, în care se găseau atât Constantina cât şi Callinicum fusese incorporată în Imperiul roman, în dioceza Orientului. Este posibil şi ca Sfânta să se fi născut într-un oraş de dincolo de graniţa Imperiului şi să se fi mutat mai târziu înăuntrul Imperiului. În acelaşi timp, hagiografii îi numesc pe toţi conducătorii oraşelor regi sau împăraţi, o practică răspândită printre hagiografi, dar care nu ajută la distingerea între înalţii demnitari romani şi conducătorii unor regate independente sau autonome. Dacă însă hagiograful dă titlurile demnitarilor corect, plasarea evenimentelor în secolele I-II, când în regiune existau mai multe regate independendeindependente, ar putea fi mai plauzibilă. Peregrinarea sfintei prin mai multe regiuni şi angajarea ei directă în misiunea de propovăduire a credinţei creştine par şi ele să recomande plasarea într-o perioadă mai timpurie a creştinismului.</ref>
Penelope era foarte frumoasă, dar tatăl ei o ţinea izolată într-un turn înalt al palatului său pentru ca nu cumva să fie influenţată de credinţa creştină, care se răspândea cu repeziciune şi în Persia. Împreună cu ea stăteau, pentru a o sluji, alte treisprezece fecioare frumoase.
Întrucât Irina îşi închinase viaţa lui Hristos, ea i-a refuzat pe toţi peţitorii pe care tatăl ei îi alesese pentru ea. Când Liciniu a aflat că fiica lui refuza să se închine zeilor păgâni, s-a înfuriat. A încercat să o abată de la slujirea lui Hristos punând să fie torturată. A fost legată şi aruncată sub copitele unor cai sălbatici, însă aceştia au rămas nemişcaţi. În loc să o rănească pe sfântă, unul din cai a tăbărât asupra lui Licinius, i-a sfâşiat şi i-a smuls mâna dreaptă. Apoi l-a doborât pe Licinius la pământ şi a început să îl calce în picioare. Atunci slujitorii au dezlegat-o pe sfânta fecioară, şi prin rugăciunile ei, Licinius s-a ridicat nevătămat, în prezenţa martorilor, cu mâna la locul ei.
Sedechie, noul guvernator al oraşului a auzit de această minune şi l-a chemat la el pe Apellian, pentru a-l întreba despre modul de viaţă al Irinei. Apellian i-a răspuns că Irina, ca şi ceilalţi creştini, trăia în înfrânare, în rugăciune şi în citirea de cărţi sfinte. Sedechie a chemat-o pe sfântă la el şi i-a poruncit să înceteze să Îl mai propovăduiască pe Hristos. A încercat şi să o silească să jertfească idolilor. Dar Sfânta Irina şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină înaintea guvernatorului, şi, netemându-se de mânia lui, s-a arătat gata să sufere pentru Hristos. Din porunca lui Sedechie, fecioara a fost aruncată într-un puţ plin cu şerpi şi cu vipere. Sfânta a petrecut în puţ zece zile, însă şerpii nu s-au atins de ea, căci un [[înger]] al Domnului a păzit-o şi i-a adus hrană. Sedechie a crezut că această minune fusese înfăptuită prin vrăjitorie, şi a supus-o pe Sf. Irina la multe alte torturi, dar ea a rămas nevătămată. Auzind-o mărturisind pe Hristos şi văzând minunile care se înfăptuiau cu ea, şi mai mulţi oameni s-au convertit la Hristos şi s-au îndepărtat de credinţa în idoli.
Sfânta muceniţă a fost dusă atunci (sau poate i s-a dat drumul şi a plecat de bunăvoie?) până în oraşul Constantina (azi Viranşehir, în Turcia), la 40 de mile nord-est de Edessa.
Spre anul 330, regele persan Sapor al II-lea (309-379) auzise de minunile sfintei. Ca s-o împiedice să câştige şi mai mulţi adepţi, acesta a pus ca fecioara să fie arestată, decapitată şi îngropată. Dar Dumnezeu a trimis un înger care a înviat-o, iar ea a mers până în cetatea Mesembria/Membria <ref>Este probabil vorba tot de oraşul Constantina, cunoscut alternativ sub numele de Tela sau Membria; citind Mesembria, unele surse îl identifică cu unul din oraele orașele Mesembria din Tracia (Nessebăr, în Bulgaria sau Messembria din Tracia greacă, în apropiere de ''via Egnatia'', una din principalele artere de circulaţie din Imperiu, care mergea de la Roma, prin Tesalonic, până în Bizanţ/Constantinopol). </ref> Văzând că fecioara era încă în viaţă şi auzindu-i propovăduirea, stăpânitorul locului s-a botezat şi el, împreună cu mulţi dintre supuşii săi.
===Adormirea===