1. În [[Noul Testament]], apocalipsă, din gr. ''apokalypsis'' (de la ''apo'' : „departe de, deosebit de” și ''kalyptô'' : „a acoperi, a ascunde”): „ceea ce privește o descoperire” sau simplu „descoperire” a unei judecăți divine sau taină legate de persoana lui [[Iisus Hristos]] - cf. [[Evanghelia după Matei|Matei]] 11,25.27 (= [[Evanghelia după Luca|Luca]] 10,21s); 16,17; Luca 17,30; [[Evanghelia după Ioan|Ioan]] 12,38; [[Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel|Romani]] 1,17s; 2,5; 8,18s; 16,25; [[Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel|Galateni]] 1,12; [[Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel|Efeseni ]] 1,17; 3,3; [[Epistola I către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel|2 Tesaloniceni ]] 1,7; 2,3. De asemenea, termenul poate desemna o carismă perticulară dată de Duhul Sfânt unei persoane - cf. [[Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel|1 Corinteni ]] 14,26.30; [[Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel|2 Corinteni ]] 12,1.7; Galateni 2,2.

2. În [[Studiul Noului Testament|științele biblice]], termenul de apocalipsă desemnează un gen literar caracterizat prin descoperirea unor taine legate de sfârșitul timpului și de cursul istoriei, adesea prin scene alegorice extraordinare și prin pseudonimie. Astfel de texte sunt: [[Cartea lui Isaia|Isaia ]] 24-27, Apocalipsa Sfântului [[Ioan Teologul]], Cartea lui [[Enoh]], a 4-a carte a lui Ezdra, Apocalipsa lui Baruh, dar și grupul de cuvântări eshatologice ale Domnului Iisus din Matei 24 (= [[Evanghelia după Marcu|Marcu ]] 13 = Luca 21), numite de bibliști „apocalipsa sinoptică”.