Socrate Scolasticul

Socrate Scolasticul (gr. Σωκράτης ὁ Σχολαστικός) sau Socrate din Constantinopol este un istoric creștin de limbă greacă, născut la Constantinopol în jurul anului 380 și mort în jurul anului 450. Împreună cu Eusebiu de Cezareea, Sozomen, Teodoret din Cir și Evagrie Scolasticul, Socrate Scolasticul este unul din principalii istorici bisericești ai Antichității târzii.

A sa « Istorie bisericească », care a fost probabil publicată pe la 439/440, este mai mult o istorie a creștinismului sub toate aspectele lui, decât o istorie propriu-zisă a Bisericii « oficiale ». Criticii istorici sunt unanimi în a aprecia obiectivitatea și grija pentru informare a autorului.

Istoria bisericească

Istoria bisericească a lui Socrate o continuă pe cea a lui Eusebiu de Cezareea, și anume începe cu domnia împăratului Constantin cel Mare (306-337) și se încheie cu anul 438, sub Teodosie al II-lea. Ea acoperă aceeași perioadă ca lucrările cu același nume a istoricilor Sozomen Scolasticul și Teodoret din Cir.

• Cartea I este consacrată integral domniei lui Constantin. Aceasta evocă pe scurt ascensiunea acestuia, apoi trece în revistă evenimentele importante pentru istoria creștinismului din perioada lungii domnii a acestuia: Sinodul de la Niceea (325), politica religioasă a împăratului, câteva figuri importante de episcopi și monahi ai vremii, convertirea popoarelor barbare (axumiți, georgieni) descoperirea Mormântului și a Crucii lui Hristos, problemele apărute în Orient ca urmare a Sinodului. Socrate prezintă avantajul că citează in extenso mai multe documente importante, scrisori ale episcopilor, ale împăratului, ale sinodului; pe de altă parte, Istoria sa, spre deosebire de altele, nu este o istorie polemică, ci face într-o oarecare măsură dovada unui spirit irenic, datorat fără îndoială apartenenței sale la o Biserică disidentă (însă fidelă Sinodului de la Niceea) a novațienilor.

• Cartea a II-a acoperă perioada domniei fiilor lui Constantin (337-361), Cartea a III-a pe cele ale lui Iulian și Iovian (361-364). Ca și în Cartea I, istoria generală slujește drept cadru pentru istoria bisericească. Cartea a II-a menționează câteva evenimente politice, în special din vremea domniei lui Constans al II-lea. Cartea a III-a oferă relatează mai în detaliu despre Iulian și politicile acestuia: un lung capitol relatează cariera acestuia înainte de urcarea pe tronul imperial, și politica religioasă a acestuia este prezentată în detaliu; expediția în Persia și moartea lui Iulian, urcarea pe tron a lui Iovian și moartea sa fac obiectul unei relatări mai pe scurt. Însă cea mai mare parte a textului este consacrată istoriei bisericești.

Criza ariană ocupă, firește, un spațiu important în aceste cărți, în special în cartea a II-a. Multe dintre sinoadele care au urmat celui de la Niceea - cel din Antiohia din 341, zis și "al Sfințirii" [in Dedicatione], cele de la Sardica (343), de la Sirmium (351 și 357), Milano (355), Rimini (359), de Seleucia (359), de Constantinopol (360), Antiohia (361), Alexandria (362), al macedonienilor, din Antiohia (363) - beneficiază de spații substanțiale, iar mai multe dintre mărturisirile de credință pregătite de acestea sunt citate in extenso. Aceste texte, adeseori menționate în istoriile crizei ariene sunt rareori citite [...]. În Cartea a III-a, una dintre măsurile lui Iulian, interdicția impusă creștinilor de a se ocupa de învățământ îi dă lui Socrate prilejul unui lung excurs care reprezintă o pledoarie vie pentru cultura clasică.

• Cartea a IV-a acoperă domniile lui Valentinian I (364-375) și Valens (364-378), precum și începutul domniilor lui Grațian și Valentinian II. Sechelele crizei ariene ocupă însă un loc notabil, dar Socrate nu se oprește deloc asupra problemelor de definire a doctrinei; se preocupă mai ales de descrierea persecuțiilor îndurate de niceeni. Un capitol important este consacrat monahilor din Egipt, în special lui Evagrie Ponticul.

• Cartea a V-a acoperă sfârșitul domniei lui Grațian (378-383) și domnia lui Teodosie I (379-395), ale cărui carieră politică și rol în restabilirea ortodoxiei niceene sunt amplu subliniate (sinoadele de la Constantinopol din 381 și 383). Această carte aduce informații și cu privire la situația mai multor Biserici disidente și asupra marii varietăți de practici liturgice existente atunci în Biserici. Socrate nu menționează legile lui Teodosie I împotriva păgânilor, însă relatează distrugerea Serapeum-ului din Alexandria.

• Cartea a VI-a acoperă domnia lui Arcadie (395-408). Este consacrată în mare parte istoriei Sf. Ioan Gură de Aur. Interesul acesteia rezidă în critica pe care Socrate o face personalității și acțiunilor episcopului. Deși se străduiește să își păstreze imparțialitatea de istoric, Socrate reflectă totuși în parte viziunea negativă a adversarilor lui Ioan din Constantinopol.

• Cartea a VII-a acoperă domnia împăratului Teodosie al II-lea până în 438, când istoricul hotărăște să pună capăt relatării sale. Datele din sfera istoriei laice sunt aici mai numeroase. Mai multe capitole se referă la evrei; unele dintre acestea sunt mărturii revelatoare privind degradarea raporturilor între evrei și creștini, atestată și de mai multe legi ale lui Teodosie al II-lea.

Datele istoriei bisericești propriu-zise sunt de tipuri foarte diverse. Majoritatea se referă la episcopi, cel mai frecvent la cei din scaunele importante. Mai multe capitole, în ansamblu critice, îl privesc pe Chiril al Alexandriei. Asasinarea Hypathiei este relatată fără ca acestuia să îi fie atribuită direct responsabilitatea actului, însă Socrate arată că acesta, ca și Biserica sa au fost foarte mult blamați pentru această crimă.

Datele privitoare la Constantinopol sunt cele mai consistente. Socrate relatează în detaliu despre cei cinci episcopi care urcă în scaunul din Capitală în această perioadă. În special în această carte, novațianul Socrate insistă asupra atitudinii acestora în privința Bisericilor și îi condamnă pe cei care le persecută. Or, aceste persecuții puteau fi sprijinite de un arsenal legislativ mereu reînnoit și înăsprit începând cu domnia lui Teodosie I și despre care istoricul nu zice totuși nimic. Astfel, Nestorie este criticat pentru că îi persecutase pe disidenți; în schimb, Proclu, care era încă în scaun când Socrate își scria lucrarea este lăudat pentru atitudinea sa, aceea de a-i câștiga prin răbdarea sa mai degrabă decât prin forță. Socrate laudă totodată și blândețea împăratului, încercând să demonstreze că acesta nu avea nimic de-a face cu politica de represiune.

Astfel, lucrarea sa este un apel la toleranță, [...] un manifest pentru libertatea religioasă. "Apelul la pace și la toleranță adresat pe parcursul întregii Cărți a VII-a pare să acrediteze teza conform căreia Socrate trebuie să fi fost novațian. L'appel à la paix et à la tolérance adressé tout au long de ce septième livre semblerait bien accréditer la thèse selon laquelle Socrate devait être novatien. În plus, multe detalii edificatoare cu privire la membrii acestei 'partide' lasă și ele să se înțeleagă același lucru."

Ediții

• EN și GR: http://www.documentacatholicaomnia.eu/30_20_0380-0440-_Socrates_Scholasticus.html
• Historia Ecclesiastica, în Patrologia Graeca de Jacques Paul Migne, 67, col.29-842.
• FR și GR:
  • Socrate de Constantinople, Histoire ecclésiastique, livres I, Texte grec de G.C. Hansen (GCS) – Traduction par Pierre Périchon, et Pierre Maraval, coll. "Sources chrétiennes", n° 477, Éditions du Cerf, Paris, 2004.
  • Socrate de Constantinople, Histoire ecclésiastique, livres II-III, Texte grec de G.C. Hansen (GCS) – Traduction par Pierre Périchon, et Pierre Maraval, coll. "Sources chrétiennes", n° 493, Éditions du Cerf, Paris, 2005.
  • Socrate de Constantinople, Histoire ecclésiastique, livres IV-VI, Texte grec de G.C. Hansen (GCS) – Traduction par Pierre Périchon, et Pierre Maraval, coll. "Sources chrétiennes", n° 505, Éditions du Cerf, Paris, 2006.
  • Socrate de Constantinople, Histoire ecclésiastique, livres VII, Texte grec de G.C. Hansen (GCS) – Traduction par Pierre Périchon, et Pierre Maraval, coll. "Sources chrétiennes", n° 506, Éditions du Cerf, Paris, 2007.

Referințe

• Acest articol cuprinde extrase din Dictionnaire Bouillet [traducere: Orthodoxwiki].
• http://fr.wikipedia.org/wiki/Socrate_le_Scolastique
• http://en.wikipedia.org/wiki/Socrates_of_Constantinople

Legături externe

• en-gr: http://www.documentacatholicaomnia.eu/30_20_0380-0440-_Socrates_Scholasticus.html
• fr: http://remacle.org/bloodwolf/eglise/socrate/eglise1.htm