Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Orar

Nicio modificare în dimensiune, 24 februarie 2007 12:33
m
fără descrierea modificării
La început era ca un mic şal care se punea pe umeri în timul rugăciunii, cum se vede până astăzi la evreii practicanţi. Apoi, prin adaptare la Liturghia creştină, a luat forma unei bucăţi de pânză lungă şi îngustă, pe care o purtau diaconii pe umărul stâng şi cu care ştergeau la gură pe cei ce se împărtăşeau. Cea mai veche menţiune a orarului datează din secolul al IV-lea. În [[canon|canoanele]] 22 şi 23 ale [[sinod]]ului local din Laodiceea (364) se vorbeşte despre orar ca fiind un veşmânt specific diaconului, cum a rămas până astăzi.
În timp ce diaconul rosteşte [[ectenieEctenie|ecteniile]], el ţine orarul cu mâna dreapta în sus (în dreptul frunţii), arătînd prin această ridicare momentul când credincioşii din biserică trebuie să se roage împreună cu el, iar când termină, îl aşează pe mâna stângă.
Orarul simbolizează aripile [[înger]]ilor care zboară neîncetat în jurul tronului ceresc, slujind Domnului. De aceea, pe orarele diaconilor din vechime erau scrise cuvintele: "Sfânt, Sfânt, Sfânt", cuvinte cu care îngerii preamăresc pe Dumnezeu ([[Isaia]] VI, 3: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Atotţiitorul, plin e tot pământul de slava Sa!"). El este şi simbolul [[dar]]ului cu care este învrednicit diaconul, de a sluji lui Dumnezeu.
6.119 modificări