{{Spiritualitate didactică}}

'''Răbdarea''' este o [[virtuţi|virtute]] care constă în puterea de a îndura greutăţile şi neplăcerile vieţii, de a aştepta în linişte evenimentele vieţii şi intrarea în [[împărăţia lui Dumnezeu]]. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta faţă de Dumnezeu. [[Înţelepciunea]], [[iubirea|dragostea]] şi necazurile, ca încercări ale credinţei, aduc răbdare. Nădejdea creştină, care vizează lucrurile nevăzute, şi anume împărăţia lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăşi natura ei. Creştinul trebuie să fie răbdător şi neclintit în crâncene încercări ca [[Iov]] , răbdător ca prigoniţii [[apostol]]i, sau ca [[Iisus|Hristos]] care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa de [[păcat]]e. Creştinul trebuie să fie conştient că prin [[credinţa|credinţă]] şi răbdare moştenim făgăduinţele căci ,,cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”.

Apostolul Neamurilor ne arată că [[nădejdea]] creştină, care vizează lucrurile nevăzute, şi anume [[împărăţia lui Dumnezeu]], necesită răbdare prin însăşi natura ei.<ref>Rom8.23-25, Rom15.4</ref>

==Modele de răbdare==

Creştinul trebuie să fie îndelung-răbdător ca plugarul, care aşteaptă roada scumpă a pământului, până primeşte ploaie timpurie şi târzie<ref>Iac5.7-9</ref>, răbdător şi neclintit în crâncene încercări ca [[Iov]]<ref>Iac5.10-11</ref>, răbdător ca prigoniţii [[apostol]]i<ref>1Cor4.12, 1Cor9.4-12, 2Cor1.6, 2Cor6.4-6-10, 2Cor12.12, 2Tim3.11</ref>, sau să aibă răbdarea sfinţilor<ref>Apoc13.10,14.12</ref>, sau să se asemene cu [[Hristos]] care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa de [[păcat]]e.<ref>2Tes3.5, 1Tim1.16, Apoc1.9</ref> Creştinul adevărat va lua aminte la infinita răbdare, bunătate şi îngăduinţă a lui Dumnezeu, care, uneori, întârzie făgăduinţa pedepsirii celor răi pentru că vrea ca toţi să se [[pocăinţă|pocăiască]] şi la cunoştinţa [[adevăr|adevărului]] să vină, aşa cum ne încredinţează apostolii Pavel şi [[apostolul Petru|Petru]].<ref>2Pet3.9,15, Rom2.4</ref> Dumnezeu este răbdător o vreme cu păcătoşii în timpul vieţii acestora pentru că vrea să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea pedepsindu-i, ca parte a planului Său. Astfel Dumnezeu a ridicat pe Faraon împotriva poporului evreu pentru a-Şi arăta puterea şi a face vestit [[Numele lui Dumnezeu|Numele]] Său în tot pământul, scrie apostolul Pavel romanilor.<ref>Rom9.22</ref> Proorocul [[Isaia]] ne arată că Dumnezeu este îndelung răbdător şi nu nimiceşte poporul lui [[Israel]] pentru dragostea şi slava Sa, pentru a nu fi [[hula|hulit]] numele Său.<ref>Is48.9</ref>

Apostolul neamurilor ne învaţă că cei tari în [[credinţa|credinţă]] sunt datori să rabde slăbiciunile celor slabi.<ref>Rom15.1</ref>