Sfântul apostol [[apostol Pavel]] ne arată că răbdarea este o roadă a [[Duhului]] alături de alte [[virtuţi]] în timp ce [[păcatelepăcat]] ele sunt fapte ale firii pământeşti.<ref>Gal5.22</ref> Ea este o podoabă a sufletului,<ref>Efes4.2, Col1.11, Col3.12, 1Tes5.14-15, 1Tim6.11, 2Tim2.24, 2Tim3.10, 2Pet1.5-9, Apoc2.1-3, Apoc2.19</ref> fiind mediul prielnic în care cuvântul lui [[Dumnezeu]] face roadă în inimile bune şi curate, aşa cum vedem în [[pilda semănătorului]] cu sămânţa căzută pe pământ bun.<ref>Lc8.15</ref> Dacă omul îşi pierde răbdarea, el poate vorbi chiar împotriva lui [[Dumnezeu]], cum face poporul evreu, care îşi pierde răbdarea pe drum, şi se văicăreşte de ,,mâncarea proastă”(mana), de care se ,,scârbise”, şi de condiţiile vitrege prin care trece, motiv pentru care Dumnezeu chiar îi pedepseşte cu moartea pe mulţi dintre ei, trimiţându-le nişte şerpi veninoşi.<ref>Num21.4</ref>

[[Solomon]] ne învăţa că [[înţelepciunea]] face pe om răbdător<ref>Prov19.11</ref>iar sfântul apostol [[apostol Pavel]] ne încredinţează că [[iubirea]] este îndelung-răbdătoare.<ref>1Cor13.1-4-13</ref> Mai adesea însă, [[necazurile]], ca [[încercări]] ale [[credinţa|credinţei]],<ref>Iac1.2-3</ref>ca ispite ieşite în calea omului, care nu sunt niciodată peste puterile omului, după cum ne încredinţează apostolul Pavel,<ref>1Cor10.13</ref>rodesc răbdare, dacă sunt trecute cu [[credinţa|credinţă]] în suflet, ne spune apostolul [[apostolul Iacob]].<ref>Iac1.3-4</ref> Iar răbdarea aduce biruinţa în încercare, care aduce [[nădejdea]], arată apostolul Pavel.<ref>Rom5.3, Rom12.12</ref>

Creştinul trebuie să fie îndelung-răbdător ca plugarul, care aşteaptă roada scumpă a pământului, până primeşte ploaie timpurie şi târzie<ref>Iac5.7-9</ref>, răbdător şi neclintit în crâncene încercări ca [[Iov]]<ref>Iac5.10-11</ref>, răbdător ca prigoniţii [[apostoliapostol]]i<ref>1Cor4.12, 1Cor9.4-12, 2Cor1.6, 2Cor6.4-6-10, 2Cor12.12, 2Tim3.11</ref>, sau să aibă răbdarea [[sfinţilor]]<ref>Apoc13.10,14.12</ref>, sau să se asemene cu [[Hristos]] care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăţa de păcate[[păcat]]e.<ref>2Tes3.5, 1Tim1.16, Apoc1.9</ref> Creştinul adevărat va lua aminte la infinita răbdare, bunătate şi îngăduinţă a lui Dumnezeu, care, uneori, întârzie făgăduinţa pedepsirii celor răi pentru că vrea ca toţi să se [[pocăinţă|pocăiască ]] şi la cunoştinţa [[adevăr|adevărului ]] să vină, aşa cum ne încredinţează apostolii [[Pavel]] şi [[Petru]].<ref>2Pet3.9,15, Rom2.4</ref> Dumnezeu este răbdător o vreme cu păcătoşii în timpul vieţii acestora pentru că vrea să-Şi arate mânia şi să-Şi descopere puterea pedepsindu-i, ca parte a planului Său. Astfel Dumnezeu a ridicat pe Faraon împotriva poporului evreu pentru a-Şi arăta puterea şi a face vestit [[Numele lui Dumnezeu|Numele]] Său în tot pământul, scrie apostolul Pavel romanilor.<ref>Rom9.22</ref> Proorocul [[Proorocul Isaia]] ne arată că Dumnezeu este îndelung răbdător şi nu nimiceşte poporul lui [[Israel]] pentru dragostea şi slava Sa, pentru a nu fi [[hula|hulit ]] [[Numele lui Dumnezeu|numele Său]].<ref>Is48.9</ref>Apostolul neamurilor ne învaţă că cei tari în [[credinţa|credinţă ]] sunt datori să rabde slăbiciunile celor slabi.<ref>Rom15.1</ref>

Bătrânii sunt îndemnaţi să fie ,,treji, vrednici de cinste, cumpătarea|cumpătaţi, sănătoşi în [[credinţa|credinţă]], în [[iubirea|dragoste]], în răbdare”.<ref>Tit2.2</ref>

[[Apostolul Pavel]] scrie evreilor că trebuie să fie conştienţi că prin [[credinţa|credinţă ]] şi răbdare moştenim făgăduinţele<ref>Evr6.11-15, 10.35-39</ref> , căci, aşa cum spune însuşi [[IsusIisus]], ,,cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”.<ref>Mt24.13, Mc13.13, Lc21.19, Mt10.22, 2Tim2.12</ref>