Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.872 de modificări
Modificări
→Liturghierul în Țările Române
==Liturghierul în Țările Române==
„Prima tipăritură din Țările Române a fost Liturghierul lui Macarie din 1508. Deşi în limba slavonă, el e important şi semnificativ nu numai ca prima tipăritură la noi, dar mai ales ca primă carte de cult tipărită pentru cerinţele cultului. Şi tot aşa putem vorbi şi de Liturghierul lui Coresi de la 1570, primul Liturghier în limba română, prima carte de strictă necesitate pentru slujbă care se tipăreşte în limba românească.
Desigur, Liturghierul lui Coresi de la 1570 împlinea şi o altă necesitate pur naţională, aceea de a da poporului român slujba religioasă pe limba lui, ca toţi s-o înţeleagă, să se pătrundă astfel conştient de frumuseţea şi înţelepciunea învăţăturii lui Hristos şi înţelegând să-nveţe şi să se îndrepteze. Liturghierul lui Coresi de la 1570 venea şi să încununeze, într-un fel, lucrarea acestui pionier pe drumul introducerii limbii române în [[cult]] a altor cărţi de slujbă — dar nu de complexitatea Liturghierului — pe care Coresi le tipărise în limba română ([[Tetraevanghel]]ul de la 1561, [[Apostol (liturgică)|Apostolul]] de la 1563, [[Cazania]] 1564 şi 1581, Molitvelnic 1564 şi Psaltirea de la 1570 ş.a. pe lângă cele slavo-române).
De-a lungul secolelor care au reflectat istoria tiparului românesc se poate deduce adevărul importanţei Liturghierului, ca cea mai solicitată carte de cult, pentru că el a cunoscut cel mai mare număr de ediţii fie slavone, fie româneşti (începând din sec. XVIII mai ales, când limba românească şi-a făcut definitiv loc în cult).
Acelaşi lucru poate fi afirmat pentru Biserica Ortodoxă Română şi azi. După ridicarea ei la rang de Patriarhat, Biserica noastră a intensificat acţiunea de tipărire (iar după 1950 şi de diortosire) a cărţilor de slujbă bisericească. Se remarcă Liturghierul, ca fiind cartea de slujbă în cele mai multe ediţii. Astfel se poate vedea că la cele două ediţii : 1927, 1937, s-au succedat de la 1950 alte cinci ediţii: 1950, 1956, 1967, 1974, 1980 ; la care se adaugă mereu alte ediţii, până în zilele noastre.
Fiecare ediţie a fost îmbunătăţită mai ales ca limbă <ref>Îngrijirea ediţiilor şi îmbunătăţirea lor prin diortosire aparţin mai întîi [[Mitroppolit]]ul [[Efrem Enăcescu]], apoi Pr. Prof. [[Petre Vintilescu]] (ed. 1967 şi 1974) şi Pr. Prof. [[Ene Branişte]] (ed. 1980).</ref>. Textele au fost confruntate cu originalele greceşti spre a se înlătura mai ales greșelile de traducere, existente în vechile ediții, și s-au limpezit astfel frazele, adaptându-se o nouă formulare a învățăturilor de tipic și s-au adăugat toate îndrumările necesare mai ales pentru slujitorii începători, îndrumări privitoare la rânduiala corectă, la ritualul sfintelor slujbe, care lipseau din edițiile anterioare.” <ref>Pr. Prof. [[Ene Branişte]], ''Liturgica generală'', ed.cit., p.652-653.</ref>
==Surse==