204 modificări
Modificări
m
fără descrierea modificării
nu se descoperă, nici se poate cunoaşte vreodată nimănui din nici o creaţie şi
nici o minte a celor din cer şi de pe pământ n-o poate cuprinde în veci.
Energiile necreate. Câteva precizări şi distincţii
Mai presus însă de acestea, conţinutul scrisorii, lămureşte una dintre cele
mai delicate chestiuni privitoare la doctrina energiilor necreate, şi anume
20 Sfântul Grigorie Palama, Filocalia a VII-a, p. 207 – 208;
15
problema dumnezeirii, ca o altă numire pentru energie, precum şi relaţia dintre
Duhul Sfânt şi energiile necreate, dacă este o singură energie sau mai multe
energii, raportul dintre unitate, unicitate şi diferenţă, problema „ditheismului”,
pe care sfântul Grigorie le lămureşte, făcând apel la scrierile Sfinţilor Părinţi,
Dionysie Areopagitul, Sfântul Grigorie Teologul, Vasile cel Mare, Athanasie cel
Mare, Grigorie al Nyssei. În sfârşit, sfinţii părinţi începând cu sf. Dionysie
vorbesc în armonia Duhului, despre o singură dumnezeire comună tuturor
ipostasurilor divine, şi pe care adesea o foloseşte ca sinonim pentru natura
dumnezeiască, alteori însă ea este sinonimă cu energia dumnezeiască necreată
care caracterizează natura dumnezeiască. În ambele cazuri, spune sfântul
Grigorie Palama, urmând îndeaproape, – fără nici un corectiv sau altfel de
adaos, nici măcar hermeneutic textului din Numirile dumnezeieşti ale Sfântului
Dionysie21, energia/dumnezeire este absolut transcendentă şi caracterizează în
mod exclusiv relaţia şi modul de a fi al naturii dumnezeieşti şi al Sfintei
Treimi. În toate textele palamite când termenul de energie necreată sau cel
corespondent, de dumnezeire este aplicat la natura dumnezeiască sau la
Sfânta Treime, în mod consecvent sfântul o numeşte pe ea necompusă,
simplă, una, comună tuturor celor trei ipostasuri, dar ea însăşi neavând
ipostas propriu, este „viaţa” lăuntrică a „fericitei dumnezeiri” cum o numeşte
sfântul Dionysie şi după el Sfântul Grigorie, este unimea Treimii. Această
energie nu există retrasă în sine, ci ea se comunică prin diverse manifestări în
afară spre creatură, din iubire faţă de firea creată şi din dorinţa de a ne face
părtaşi vieţii ei prin unirea şi atingeri le energiilor Duhului care, prin această,
ieşire (ekstasis) din sine însăşi, nu îşi pierde nicidecum calitatea de a fi necreată,
transcendentă, unitară şi comunitară, dar împărtăşindu-se ierarhic, şi prin urmare
diferenţiat şi multiplu unei făpturi diferenţiate şi multiple. În acest spaţiu al
manifestărilor energetice în lumea creată multiplă şi diversă, putem vorbi de mai
multe energii ale Duhului, care pogorându-se la asemănarea noastră,
îmbrăţişează întreaga creaţie, unindu-se cu ea prin harul îndumnezeitor şi
binefăcător al „agatharhiei” şi „thearhiei” desăvârşite, ea necunoscând în sine
prin aceasta nici compunere, nici dezbinare.
Această distincţie nu a perceput-o Jacques Lison în cartea sa L 'Esprit
répandu şi înţelege în mod cu totul eronat că Fiul şi Duhul Sfânt ar fi simple
„energii ale Tatălui”, punând pe seama lui Palama o afirmaţie pur akindynistă,
spre oroarea sfântului, exprimată şi în traducerea noastră, cu privire la Akindyn
şi la toţi cei ce i-au urmat care i-au corupt atunci ca şi acum scrierile, atribuindule
expresii (κακωδωξας)22 care nicidecum nu se regăsesc în textele palamite,
cu adevărat; ori, Akindyn era cel care, contrazicând doctrina energiilor necreate,
susţinea că singurele energii necreate care ar putea izvorî de la natură nu pot fi
decât Fiul şi Duhul23, declanşând din partea sfântului Grigorie nu numai mulţime
21 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, op. cit., p. 55;
22 Jacques Lison, L 'Esprit Repandu, la pneumatologie de Gregoire Palamas, Cerf, Paris, 1994, p. 144 – 145;
23 Dumitru Stăniloae, Viaţa şi Învăţătura Sfântului Grigorie Palamas, Editura Scripta, Bucureşti, 1993,p. 133 –
134.
16
de întâmpinări şi respingeri, ci şi nenumărate anatematisme, reiterate pururi prin
Tomurile Sinodale I şi II. De fapt, toată rătăcirea lui Akindyn provine din faptul
că refuza să admită distincţia palamită între natură şi energiile necreate. Sfântul
Grigorie îi reproşează că, prin această identificare a fiinţei cu lucrarea, fie îl
socoteşte pe Dumnezeu fără lucrare, fie îl socoteşte lucrare pură. . Deci vedem
că aberaţia lui Lison are la bază identitatea de tip akindynist între fiinţă şi
energie. Căci de vreme ce nu există diferenţă de identitate între cele două, nimic
nu împiedică, ca Fiul şi Duhul să fie lucrări ale Tatălui, iar o minte sănătoasă
nu poate concepe ceva atât de aberant. Consecinţa imediată a acestei
identificări, este că noi nu ne deosebim de Hristos, căci şi noi ne unim cu
fiinţa dumnezeiască. Harul, este fiinţa celor trei persoane, sau este Tatăl, Fiul
şi Duhul Sfânt. De aceea nu e nici o deosebire între harul Duhului Sfânt şi
însuşi Duhul Sfânt. În general, nu există alte lucrări şi puteri decât cele trei
persoane. Nu ştim care este sursa acestei afirmaţii, fiindcă nici o dogmatică a
sfinţilor Părinţi nu propovăduieşte că energiile necreate au ipostas propriu, ci că
dimpotrivă, ele caracterizează ipostasul, fiind atribute ale ipostasului. Potrivit
Sfântului Chiril al Alexandriei, în Dialogul Despre Sfânta Treime, se spune
despre natură, şi aceasta ca principiu general, că firea nu poate exista în
afara unui ipostas24. Dar că energia fie simplă, fie multiplă, ar putea avea
ipostas propriu, aceasta niciunde nu o mărturiseşte Sfântul Grigorie Palama
şi nici unul dintre sfinţii părinţi ai Bisericii. Că cele trei persoane ipostatice
ale sfintei Treimi au energie proprie, care după natură este una simplă şi
necompusă, iar după ipostas, este diferenţiată, potrivit lucrărilor care derivă
din proprietăţile lor idiomatice ca părinţime, fiime şi purcedere, este cu totul
altceva, dar invers, adică energia/energiile să aibă ipostasuri, este de
neconceput, şi aceasta o înţeleg numai latinii, potrivit nu ştim cărei teozofii,
care nu duce decât la cel mai sigur politeism, fapt subliniat în nenumărate
rânduri de Sfântul Grigorie. Ca răspuns la confuziile lui Akindyn, Sfântul
Grigorie face unele precizări care lămuresc cu exactitate sensul în care putem
vorbi despre Fiul şi Duhul ca puteri, lucrări şi energii ale Tatălui: „dacă se
numeşte uneori şi Duhul har, se numeşte pentru că este cauza harului. Sau dacă
se numesc uneori Fiul şi Duhul puteri sau lucrări dumnzeieşti, puteri ale Tatălui
[în calitate de cauză, precum şi Duhul se numeşte har în calitate de cauză a
harului], se numesc ca unele ce împlinesc voia Tatălui, ca unele ce sunt izvorul
[deci cauza] puterilor şi lucrărilor. Dar e şi deosebire radicală între ele şi puterile
şi lucrările în sens propriu: Fiul şi Duhul sunt de-sine-subzistente (ένυπόστατοι)
[fără îndoială, ca ipostasuri, nu ca energii n.n.] pe când ultimele sunt
nesubzistente prin ele ανυπόστατοι. De aceea, de câte ori e numit Fiul şi Duhul
Sfânt putere, lucrare sau har, totdeauna se subânţelege de-sine-subzistent [adică
nici mai mult nici mai puţin decât ipostas, fiindcă de sine subzistent este
traducerea literală a gr. ipostas, n.n.]. Toate puterile şi lucrările sunt comune
24 Sfântul Chiril al Alexandriei, Scrieri – partea a treia – Despre Sfânta Treime, în „P.S.B.”, vol.40,
E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994, p. 176;
17
celor trei persoane. Dar nu sunt ipostatice (de sine-subzistente), ci emană din
persoane nedespărţindu-se de ele. Fapt pentru care pururea sfântul Grigorie
mărturiseşte insistând aproape în fiecare tratat, tocmai asupra a două atribute ale
energiei/energiilor necreate, cunoscând bine reaua înţelegere a Latinilor, atribute
care lămuresc întreaga confuzie: ανυπόστατοι και ένυπόστατοι [neipostatic
şi en-ipostaziat]. Primul termen arată energia dumnezeiască identificată
cu dumnezeirea, cu menţiunea că aici dumnezeirea nu desemnează firea, energie
care este ne-ipostatică, fiind comună Sfintei Treimi; admiţând că ea ar putea
avea ipostas propriu, admitem implicit un al patrulea ipostas. Dar energia neipostatică
poate fi en-ipostaziată, manifestându-se adică într-un ipostas,
dumnezeiesc, potrivit proprietăţilor lui idiomatice, sau omenesc, prin unirea cu
sufletul omenesc pe care îl face părtaş Duhului Sfânt, îndumnezeindu-l.
Terminologia sfântului Grigorie nu ni se pare deloc ezitantă aşa cum
susţine acelaşi autor, vădit neînţelegând exact temenii şi distincţiile palamite.
Dimpotrivă, teologul grec păstrează în mod coerent pe parcursul întregii scrisori
distincţiile între energia dumnezeiască şi energiile harului, atribuindu-le cu grijă
numiri proprii realităţii desemnate. Astfel, observăm, spre deosebire de Lison, că
termenul άυθυπόστατος [de-sine-subzistent] este folosit fără nici o ezitare cu
strictă referire la energia necreată una, necompusă, aparţinând planului
transcendent, ca una care este necauzată, neavând început, sau cu privire la
numirile naturii divine ea însăşi necreată, de-sine-subzistentă şi nepricinuită, Iar
cu privire la energiile Duhului, care îşi au obârşia în Duhul Sfânt şi care sunt
împărtăşite prin el, sfântul nu mai foloseşte termenul άυθυπόστατος, nefiind
cu putinţă ca manifestările energiilor şi ale darului Duhului Sfânt să fie de-sinesubzistente,
ci ele subzistă tocmai prin darul Duhului Sfânt, fără ca prin
pierderea lui auto, să piardă şi caracterul lor necreat.