==Învățătura despre îndumnezeire și epectază==
{{Main|Epectază}}[[Fișier:Gregory of Nyssa Menologion.jpg|thumb|left|330px|Imagine din ''Menologhionul'' împăratului Vasile al II-lea]]Dacă [[monahism]]ul răsăritean își datorează organizarea Sfântului Vasile, orientarea duhovnicească i-o datorează Sfântului Grigorie, prin scrierile despre [[îndumnezeire]] (gr. ''theosis'') și despre epectază (gr. ''epektasis'' = întindere, urcuș) – învățături esențiale ale [[Mistică|misticii]] și asceticii ortodoxe, potrivit cărora sufletul, atras fiind de Dumnezeu, este într-o continuă și fără oprire mișcare ascendentă pe scara virtuților către treptele superioare ale plenitudinii harului și până la îndumnezeire. Acest urcuș (gr. ''anábasis'') este elanul către Dumnezeu pe care erosul dumnezeiesc îl imprimă ca un element dinamic în ființa omului. El presupune o continuă eliberare de patimi (gr. ''katharsis''), o creștere spirituală spre „măsura vârstei deplinătății lui Hristos” (Ef. 4, 13). Simbolul epectazei este [[Proorocul Moise|Moise]], care „nu se oprește deloc din urcușul său, nici nu-și fixează limite la mișcarea sa către înălțimi, ci, odată ce a pus piciorul pe scară, el nu încetează de a urca pe treptele acesteia și continuă mereu să se ridice, deoarece orice treaptă pe care o urcă dă întotdeauna, înaintând, spre una superioară” (Grigorie al Nissei – ''Viața lui [[Moise]]. Tratat de desăvârșire în virtute'', Theorie II, 227).
==Moaștele Sf. Grigorie al Nissei==
În România, [[Biserica Domnița Bălașa (București)|biserica „Domnița Bălașa” din București]] (paraclis patriarhal) păstrează fragmente din [[moaște]]le Sf. Grigorie al Nissei. Ele au fost aduse aici în secolul al XIX-lea de către Emanoil Hagi-Moscu, împreună cu Constantin Sturdza și Grigore Brâncoveanu.<ref>[http://www.crestinortodox.ro/stiri/crestinortodox/hram-biserica-domnita-balasa-la-manastirea-christiana-138881.html CrestinOrtodox.ro - Hram la biserica Domnita Balasa], accesat 10 ianuarie 2013</ref>
Moaște ale Sfântului Grigorie de Nyssa se mai găsesc în Mănăstirea Visoki Decani din Serbia și în Biserica Sfântul Eustatie din Peissos, Grecia.
==Scrieri==
===Tâlcuiri la texte din Sfânta Scriptură===* ''Despre alcătuirea omului'' (scrisă în 379, puțin după moartea Sfântului Vasile și dedicată fratelui său mai mic, Petru de Sevastia, această lucrare completează Omiliile Sfântului Vasile la Hexaimeron, care s-au oprit la ziua a cincea a creației)* ''Tâlcuirea apologetică a Hexaimeronului'' * ''Despre titlurile psalmilor'' (o introducere la studiul Psalmilor)* ''Despre pitonisă'' (Mic tratat de demonologie, care comentează textul din I Regi 28, 12-18. Grigorie, spre deosebire de Origen, dar de acord cu Metodiu de Olimp şi cu Eustaţiu de Antiohia, afirmă că duhul care s-a arătat lui Saul n-a fost sufletul lui Samuel, ci un demon supus vrăjitoarei din Endor)* ''8 omilii la Ecclesiast'' * ''15 omilii la Cântarea Cântărilor''* ''Tâlcuire duhovnicească la Fericiri'' * ''Despre rugăciunea domnească'' (în 5 omilii)* ''2 omilii la Epistola I către Corinteni a Sf. Ap. Pavel'' ===Scrieri teologice și dogmatice===*''Cuvântarea catehetică cea mare'' (un parcurs catehetic care cuprinde tainele mântuirii - Treimea, Întruparea, Răscumpărarea, Botezul, Euharistia -, într-o încercare se sistematizare teologică) *''Despre suflet și înviere''*''Viața lui Moise''
*''Contra lui Eunomie''
*''Răspunsuri la a doua carte a lui Eunomie''
*''Despre Duhul Sfânt''(contra macedonienilor și pnevmatomahilor, în 25 capitole)
*''Despre Sfânta Treime, și despre dumnezeirea Duhului Sfânt''
*''Despre „Nu trei Dumnezei”''
*''Despre credință''
*''Contra lui Apolinarie'' (adresată episcopului Teofil al Alexandriei),
===Scrieri ascetice și morale===
*''Despre feciorie''*''Despre moartea prematură a copiilor''* ''Despre trebuința de a iubi și primi cu bunătate pe săraci''* ''Împotriva celor ce amână botezul''* ''Nu trebuie să plângem pe cei ce au adormit în credință''* ''Contra cămătarilor''*''Despre pelerinaje''* ''Către Harmonios, despre ce înseamnă numele sau chemarea de creștin''* ''Către monahul Olimp, despre desăvârșire şi cum trebuie să fie creștinul'' * ''Despre ţinta cea după Dumnezeu şi despre asceza cea adevărată''* ''Către cei mâhniţi de pedepse''
===Scrieri filosoficepanegirice===*''Despre facerea omului''La Sfântul Ştefan întâiul mucenic, două cuvântări*''Despre suflet și înviere''La marele mucenic Teodor*''Viața lui Moise''La Sfinţii patruzeci de mucenici, două cuvântări
===Scrieri apologeticeNecrologuri, biografii, hagiografii===*''Catehismul cel mare''Cuvânt funebru la marele Vasile, propriul său frate; * Lauda Sfântului Părintelui nostru Efrem; * Cuvânt funebru la marele Meletie, episcopul Antiohiei; * Cuvânt la moartea Pulheriei; * Cuvânt funebru la moartea împărătesei Flaccilla; * La viaţa Sfântului Grigorie, făcătorul de minuni sau Taumaturgul
===Scrieri oratoricePredici la sărbători împărăteşti===*''Cuvântare funebră despre MeletieDespre dumnezeirea Fiului și a Sfântului Duh''* ''La ziua luminilor sau la Botezul lui Hristos''* ''La Sfintele Paști sau La învierea lui Hristos''* ''La Înălțarea lui Hristos''*''Despre botezul Sfântul Duh sau La Cincizecime''* ''La ziua nașterii lui Hristos''
===Scrisori===
[[Categorie:Sfinți Părinți]]
[[Categorie:Episcopi]]
[[Categorie:Educație]]
[[ar:غريغوريوس النصصي]]