2.632 de modificări
Modificări
m
→Limba folosită: Adăugare legătură
{{OrtodoxiaînRomânia}}'''Începuturile literaturii românești''' se pot data înainte de formarea principatelor, primele manuscrise fiind realizate la începutul mileniului trecut. Prin intermediul unor traduceri sud-slave, au pătruns la noi aproape toate creațiile spirituale ale [[Bizanț]]ului: lucrări teologice, istorice, juridice, aghiografice, populare. O serie de lucrări au fost traduse din greacă în slavonă chiar în [[mănăstire|mănăstirile]] noastre de cărturari români.
Lucrarea de copiere de manuscrise slavone a ajuns la apogeu în secolul al XV-lea, în Moldova, unde au luat naştere adevărate școli românești de miniatură și caligrafie, reprezentate prin Gavriil Uric, ieromonahul Nicodim, Teodor Mărișescu și alții. Se pot menționa și câteva lucrări originale, tot în slavoneste, între care, Pripealele monahului [[Filotei]] în Țara Românească și Viața Sfântului [[Ioan cel Nou de la Suceava|Ioan cel Nou]] în Moldova.
== Limba folosită ==
Manuscrisele copiate în țările noastre au fost scrise în limba slavă de redacție medio-bulgară, în ortografia stabilită de patriarhul [[Eftimie_de_Târnovo|Eftimie al Târnovei ]] (1375-1379). Este limba veche slavă, - numită de lingviști și slavă macedoneană sau veche bulgară, folosită în Macedonia în sec. IX-X, în care au fost traduse texte bisericești din greacă de către Sfinții Chiril și Metodie cu ucenicii lor, care a suferit însă influența limbii bulgare vii, vorbite în sudul Dunării.
Tot așa s-a format slava de redacție sârbă, rusă sau ucraineană, prin influența exercitată asupra vechii slave de către limbile vii, sârbă, rusă și ucraineană. Cancelaria Moldovei își scria actele în limba slavă de redacție rusă-ucraineană. Limba slavă de redacție medio-bulgară a fost folosită atât în Țara Românească și Moldova, cât și în Transilvania. Specialiștii au ajuns la constatarea că, după căderea sub turci, în Bulgaria de apus nu s-a mai practicat această redacție, ci s-a folosit slavona de redacție sârbă. Aceasta înseamnă că „manuscrisele slave din epoca maximei înfloriri a culturii române în [[limba slavonă]], adică în secolele XV-XVI, aproape fără excepție scrise în medio-bulgară, urmând ortografia eftimiană, sunt produsul direct al cărturarilor români și nu au venit din altă parte” (Zl. Iufu). Anumite particularități paleografice (forma literelor, mărimea și lățimea lor, ornamentele inițialelor) sau chir lexicale și gramaticale, care se întâlnesc numai în țările noastre, ușurează identificarea manuscriselor copiate la noi în redacția medio-bulgară.
Începând cu secolul al XV-lea, în Bisericile de limbă slavă și în cea românească, la privegherea de la [[Praznice Împărătești|praznicele împărătești]], ale Născătoarei și ale sfinților mai însemnați s-au adăugat și câte un „psalm ales” și câte o „pripeală”, alcătuită de Filotel monahul. În Bisericile slave „pripealele” au dispărut către sfârșitul secolului al XVII-lea, probabil în urma cunoscutei reforme a cărților liturgice făcută de patriarhul Nicon al Moscovei. În Biserica Ortodoxă Română ele se cântă până azi.
Pripealele au fost tipărite pentru prima oară în slavonește la Veneția, în 1536, de cunoscutul tipograf Bojidar Vukovici, a doua oară, tot la Veneția, în 1547, iar a treia oară, la Sebeș (jud. Alba), în Sbornicul imprimat acolo de diaconul Coresi, în anul 1580. În [[limba română|românește ]] au apărut pentru prima oară în Psaltirea de la Buzău din 1703, continuând apoi cu alte ediții ale Psaltirii sau ale Catavasierului (Râmnic, Blaj, etc.). Au circulat și în numeroase copii în manuscris, cea mai veche fiind din 1437, realizată în Moldova
==== Moldova ====
Tot de Gavriil au fost copiate trei [[Minei]]e (probabil au fost copiate toate 12, dar nu s-au păstrat), Omiliile Sfântului Grigorie de Nazianz cu comentariile lui Nichita al Heracleei (1424), un Sbornic cu 16 Cuvântări ale Sfântului Grigorie de Nazianz și Scara Sfântului Ioan Sinaitul (1413, azi în Moscova), un alt Sbornic, ce cuprinde Cuvântări ale Sfântului Ioan Gură de Aur și alte texte patristice (nedatat), două Sbornice cu vieți de sfinţi și cuvântări (1439, în care este inclusă și Viața Sfântului Ioan cel Nou, și 1441), Margaritatele Sfântului Ioan Gură de Aur (1443), Cuvântările ascetice ale Sfântului Vasile cel Mare (1444), Scara Sfântului Ioan Sinaitul (1446) etc. Majoritatea se păstrează azi în Biblioteca Academiei Române.
Gavril Uric, cărturar și artist de excepție, a creat o adevărată [[Școlile bisericești românești|școală de copiști]], care a cunoscut o mare înflorire în timpul lui [[Ștefan cel Mare]] și care a influențat și stilul manuscriselor rusești.
== Copiști și manuscrise din timpul lui Ștefan cel Mare ==