2.190 de modificări
Modificări
m
==Viața înainte de arhierie==
==== Concluzie ====
Astfel, prin râvna sa neobosită pentru organizarea și ctitorirea de școli, numele său va fi legat de-a pururi de organizarea învățământului românesc din Transilvania. Restauratorul Bisericii poate fi considerat, în același timp, unul din ctitorii învățământului românesc de toate gradele.
→Înființarea mitropoliei: Adăugare legătură
{{Citat|Om de cultură superioară, iluminist de mare prestigiu, îndrumător priceput al învățământului românesc și al instituțiilor culturale ale românilor transilvăneni, diplomat iscusit, organizator neîntrecut al Bisericii sale, păstor cu dragoste adâncă față de fiii săi sufletești, mitropolitul Andrei Șaguna, prin marile sale realizări, poate fi considerat unul dintre cei mai străluciți ierarhi pe care i-a avut Biserica Ortodoxă Română în tot trecutul ei.|Pr. [[Mircea Păcurariu]]}}
{{OrtodoxiaînRomânia}}
==Viața înainte de arhierie==
=== Copilăria ===
Andrei Șaguna s-a născut la [[20 decembrie]] 1808, la Mișcolț (Miskolc, în nordul Ungariei), din părinți aromâni, originari din Grabova, lângă Moscopole, în Balcani. Naum Șaguna, tatăl lui Andrei Șaguna, a trecut în 1814 la [[catolicism]], confesiune în care și-a botezat copiii, printre care și pe '''Anastasie''' (numele de botez al lui Andrei Șaguna). Această convertire a fost din cauza sărăciei, întrucât i se făgăduise, în schimb, ajutor material din partea arhiepiscopului Ștefan Fischer din Eger (Agria).
La [[29 aprilie]]/[[11 mai]] a sosit la Sibiu, fiind întâmpinat nu numai de [[cler]]ul și [[laicat|credincioșii]] săi, ci și de unii români greco-catolici și chiar de unii din tinerii revoluționari moldoveni aflați în Transilvania. În cuvântarea pe care i-a ținut-o atunci Simion Bărnuțiu, i-a cerut să ia asupra-i „conducerea națiunii”. De atunci, timp de 25 de ani, noul ierarh a fost mereu prezent în toate acțiunile culturale, sociale, naționale și bisericești ale românilor transilvăneni.
De aici, activitatea vastă a lui Andrei Șaguna poate fi împărțită în următoarele sfere: organizatorică-bisericească, culturală, gospodărească-economică, social-patriotică, și pastorală. Cele patru cinci vor fi discutate independent.
== Activitate organizatorică-bisericească ==
==== Înființarea mitropoliei ====
În sfârșit, Sinodul episcopilor sârbi și Congresul național bisericesc sârb, întrunite la Carloviț în toamna anului 1864, sub conducerea noului patriarh Samuil Mașirevici, și-a dat asentimentul la despărțirea ierarhică a Bisericii românești de cea sârbească. Iar la [[12 decembrie|12]]/[[24 decembrie]] 1864, printr-un autograf imperial, se încuviința reînființarea vechii Mitropolii Ortodoxe Române a Transilvaniei și numirea lui Andrei Șaguna ca arhiepiscop și mitropolit. Noua Mitropolie avea ca eparhii sufragane [[Arhiepiscopia Aradului|Aradul]] și [[Episcopia Caransebeșului|Caransebeșul]], ultima luând ființă abia acum, în fruntea ei fiind ales vrednicul protopop brașovean Ioan Popasu.
Pentru ca să se asigure existența și autonomia Bisericii sale și în cadrul statului dualist austro-ungar, creat în 1867, mitropolitul Andrei a lucrat pentru recunoașterea noii Mitropolii printr-un articol special de lege, hotărât în Dieta constituțională a Ungariei și în Casa Magnaților, ceea ce a și izbutit, în 1868.
S-a îngrijit apoi de soarta elevilor lipsiți de mijloace, dându-le posibilitatea să-și continue studiile, prin acordarea de ajutoare bănești, fie din veniturile sale proprii, fie din fundațiile anume întemeiate în acest scop. Numeroase școli au primit ajutoare bănești substanțiale din partea sa (Săliște, Făgăraș ș.a.).
==== Concluzie ====
Astfel, prin râvna sa neobosită pentru organizarea și ctitorirea de școli, numele său va fi legat de-a pururi de organizarea învățământului românesc din Transilvania. Restauratorul Bisericii poate fi considerat, în același timp, unul din ctitorii învățământului românesc de toate gradele.
=== Cursuri de teologie și pedagogie ===
Ei au apropiat pe țărani de școală, de carte și de ziar, familiarizându-i cu gustul pentru citit, cu adunările populare ale Astrei, cu băncile populare, cu serbările și reprezentațiile de teatru sătesc, aranjate de ei cu concursul tinerilor din sat. Munca lor de fiecare zi a contribuit la conservarea limbii și a poporului român în Transilvania.
=== Scrieri ===
=== Periodice ===
{{Main|Începuturile presei bisericești românești}}
==== Telegraful Român ====
O faptă de mare însemnătate a lui Andrei Șaguna, pe plan cultural, a fost înființarea ziarului Telegraful Român, la Sibiu, care de la [[3 ianuarie]] 1853 apare fără întrerupere până azi. Prin întemeierea Telegrafului Român — „gazetă politică, industrială, comercială și literară”, — a înțeles să pună la dispoziția Bisericii Ortodoxe și a poporului nu numai un nou factor de culturalizare, ci în primul rând un organ de luptă pentru apărarea intereselor poporului român și ale Bisericii.
=== Revoluția din 1848 ===
{{Main|Preoții ortodocși români și revoluția din 1848}}
Îndată după sosirea de la hirotonia întru arhiereu, a condus împreună cu episcopul unit Ioan Lemeni ''Marea Adunare Națională'' de pe Câmpia Libertății de la Blaj din [[3 mai|3]]/[[15 mai]] 1848.
Viitorul a confirmat punctul de vedere al lui Șaguna, căci în 1905 însuși Partidul Național Român din Transilvania a proclamat politica activistă.
Dacă Șaguna s-a înșelat în nădejdile sale că va fi ajutat de Curtea din Viena, în schimb, a găsit un sprijin statornic din partea celor de un neam și de o limbă cu el din Țara Românească și Moldova. Astfel, a purtat corespondență cu mitropoliții [[Nifon Rusailă|Nifon al Ungrovlahiei ]] și [[Sofronie Miclescu ]] al Moldovei, cu episcopii [[Calinic de la Cernica|Calinic cel Sfânt ]] de la Râmnic, [[Filotei al Buzăului|Filotei ]] și [[Dionisie Romano ]] de la Buzău, cu arhiereii Neofit și Filaret Scriban.
În cursul revoluției din anii 1848–1849, numeroși preoți români au fost uciși, 40 de biserici au fost arse și peste 300 jefuite. În fața acestor nenorociri, Șaguna a făcut apel la frații de dincolo de Carpați. Între cei care au răspuns cu mai multă căldură la apelurile sale, s-a numărat vrednicul stareț Neonil de la Neamț, care i-a trimis, în mai multe rânduri, sute de cărți de slujbă ieșite de sub teascurile tipografiei nemțene. Alte ajutoare – în bani, cărți și veșminte – a primit din partea unor credincioși și chiar a domnitorului Grigore Al. Ghica al Moldovei.