Sofronie Miclescu: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Adăugare legătură)
 
(Nu s-au afișat 4 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
 
{{Cutie Biografie Episcopi
 
{{Cutie Biografie Episcopi
 
| Nume = IPS Sofronie Miclescu
 
| Nume = IPS Sofronie Miclescu
−
| Imagine = [[Fișier:Portrait_of_Sofronie_Miclescu.jpg|thumb|250px|center|Sofronie Miclescu, pictură de Nicolae Grigorescu (1858, [[Mănăstirea Agapia]])]]
+
| Imagine = [[Fișier:Portrait_of_Sofronie_Miclescu.jpg|thumb|250px|center|Sofronie Miclescu, pictură de [[Nicolae Grigorescu]] (1858, [[Mănăstirea Agapia]])]]
 
| Afiliere =[[Biserica Ortodoxă Română]]
 
| Afiliere =[[Biserica Ortodoxă Română]]
 
| Reşedinţă = Iași
 
| Reşedinţă = Iași
Linia 30: Linia 30:
 
După 25 de ani în care a păstorit Episcopia Hușilor, în 1851 a fost ales [[Mitropolia Moldovei și Bucovinei|Mitropolit al Moldovei]].
 
După 25 de ani în care a păstorit Episcopia Hușilor, în 1851 a fost ales [[Mitropolia Moldovei și Bucovinei|Mitropolit al Moldovei]].
  
−
A fost un sprijinitor al Unirii Principatelor. Astfel, în 1957 mitropolitul Sofronie, împreună cu tot clerul pe care-l păstorea, s-a opus caimacamului Nicolae Vogoride, reușind anularea alegerilor măsluite de către acesta. A fost ales președinte al Divanului Ad-Hoc al Moldovei (septembrie-decembrie 1857), lucrările acestuia încheindu-se cu adoptarea mai multor hotărâri, printre care: respectarea vechilor capitulații dintre Țările Române și Înalta Poartă, din 1393, 1460, 1513 și 1634, care prevedeau că acestea sunt teritorii neocupate și independente, convocarea unei Adunări obștești pe o bază electorală „după datinele cele mai vechi ale țării”,  
+
A fost un sprijinitor al [[Preoții ortodocși români și unirea din 1859|Unirii Principatelor]]. Astfel, în 1957 mitropolitul Sofronie, împreună cu tot clerul pe care-l păstorea, s-a opus caimacamului Nicolae Vogoride, reușind anularea alegerilor măsluite de către acesta. A fost ales președinte al Divanului Ad-Hoc al Moldovei (septembrie-decembrie 1857), lucrările acestuia încheindu-se cu adoptarea mai multor hotărâri, printre care: respectarea vechilor capitulații dintre Țările Române și Înalta Poartă, din 1393, 1460, 1513 și 1634, care prevedeau că acestea sunt teritorii neocupate și independente, convocarea unei Adunări obștești pe o bază electorală „după datinele cele mai vechi ale țării”,  
 
unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România, principe străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuți în religia țării și altele.<ref name="Focseneanu">Eleodor, Focșeneanu, ''Istoria constituțională a României 1859-1991'', ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1992,  pp. 17-18.</ref> De asemenea, el a prezidat și Adunarea electivă a Moldovei, în care Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei (5/17 ianuarie 1859), primul pas concret spre Unirea Principatelor.
 
unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România, principe străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuți în religia țării și altele.<ref name="Focseneanu">Eleodor, Focșeneanu, ''Istoria constituțională a României 1859-1991'', ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1992,  pp. 17-18.</ref> De asemenea, el a prezidat și Adunarea electivă a Moldovei, în care Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei (5/17 ianuarie 1859), primul pas concret spre Unirea Principatelor.
  
−
A păstorit [[Mitropolia Moldovei]] până la 7 noiembrie 1860, când a fost suspendat din scaunul mitropolitan deoarece s-a opus unor reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza care duceau la un amestec evident al puterii politice în treburile Bisericii. La 18 ianuarie 1861 și-a dat demisia (''paretisis'') din înalta sa funcție arhierească, pentru a aplana astfel conflictul dintre mitropolie și domnitorul țării. S-a retras la Mănăstirea Slatina, unde a decedat la 18 mai 1861. A fost înmormântat în pridvorul bisericii voievodale de la [[Mănăstirea Neamț]] (acolo unde a fost îngropat mai târziu, în 1886, și nepotul său, mitropolitul [[Calinic Miclescu]]).  
+
A păstorit [[Mitropolia Moldovei]] până la 7 noiembrie 1860, când a fost suspendat din scaunul mitropolitan deoarece s-a opus unor [[Reformele lui Alexandru Ioan Cuza|reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza]] care duceau la un amestec evident al puterii politice în treburile Bisericii. La 18 ianuarie 1861 și-a dat demisia (''paretisis'') din înalta sa funcție arhierească, pentru a aplana astfel conflictul dintre mitropolie și domnitorul țării. S-a retras la Mănăstirea Slatina, unde a decedat la 18 mai 1861. A fost înmormântat în pridvorul bisericii voievodale de la [[Mănăstirea Neamț]] (acolo unde a fost îngropat mai târziu, în 1886, și nepotul său, mitropolitul [[Calinic Miclescu]]).  
  
 
==Note==
 
==Note==
Linia 50: Linia 50:
 
{{end box}}
 
{{end box}}
  
 +
[[Categorie:Ierarhi români]]
 
[[Categorie:Mitropoliți români]]
 
[[Categorie:Mitropoliți români]]
 +
[[Categorie:Mitropolia Moldovei]]

Versiunea curentă din 20 aprilie 2024 15:42

IPS Sofronie Miclescu
Sofronie Miclescu, pictură de Nicolae Grigorescu (1858, Mănăstirea Agapia)
Afiliere canonică
(jurisdicție) 		Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Iași
Titlul   Mitropolit al Moldovei
Formulă de adresare   IPS
Perioada   1851-1860
Predecesor   Veniamin Costache
Succesor   Calinic Miclescu
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot   1824
Hirotonire episcopală   3 iunie 1826
Episcopi consecratori  
Titluri precedente
(scaune episcopale)   		Episcop al Hușilor (1826-1851)
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   1790
Locul nașterii   Suceava
Data morții   d. 18 mai 1861
Locul morții   Mănăstirea Slatina

Sofronie Miclescu (pe numele de mirean Sandu Miclescu; n. 1790, Suceava - d. 18 mai 1861, Mănăstirea Slatina, județul Suceava) a fost episcop al Hușilor (1826-1851) și Mitropolit al Moldovei (1851-1860).

Viața

Sandu Miclescu s-a născut în jurul anului 1790 într-o familie de boieri moldoveni, fiind fiul marelui vornic Constantin Miclescu și al soției sale Zoe, născută Vârnav. Fratele său, logofătul Scarlat Miclescu, este tatăl Mitropolitului primat al României, Calinic Miclescu.

A fost tuns în monahism la Mănăstirea Secu (1818), primind numele monahal Sofronie. După ce a trecut la Mănăstirea Neamț, a fost hirotonit ierodiacon (în 1821), apoi ieromonah (în 1824).

Pentru meritele sale deosebite în viața religioasă a Moldovei, a fost ales Episcop al Hușilor (la 26 mai 1826; hirotonit la 3 iunie în același an).

După 25 de ani în care a păstorit Episcopia Hușilor, în 1851 a fost ales Mitropolit al Moldovei.

A fost un sprijinitor al Unirii Principatelor. Astfel, în 1957 mitropolitul Sofronie, împreună cu tot clerul pe care-l păstorea, s-a opus caimacamului Nicolae Vogoride, reușind anularea alegerilor măsluite de către acesta. A fost ales președinte al Divanului Ad-Hoc al Moldovei (septembrie-decembrie 1857), lucrările acestuia încheindu-se cu adoptarea mai multor hotărâri, printre care: respectarea vechilor capitulații dintre Țările Române și Înalta Poartă, din 1393, 1460, 1513 și 1634, care prevedeau că acestea sunt teritorii neocupate și independente, convocarea unei Adunări obștești pe o bază electorală „după datinele cele mai vechi ale țării”, unirea Principatelor într-un singur stat, cu numele de România, principe străin cu tron ereditar, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei apusene, ai cărui succesori să fie crescuți în religia țării și altele.[1] De asemenea, el a prezidat și Adunarea electivă a Moldovei, în care Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei (5/17 ianuarie 1859), primul pas concret spre Unirea Principatelor.

A păstorit Mitropolia Moldovei până la 7 noiembrie 1860, când a fost suspendat din scaunul mitropolitan deoarece s-a opus unor reforme ale lui Alexandru Ioan Cuza care duceau la un amestec evident al puterii politice în treburile Bisericii. La 18 ianuarie 1861 și-a dat demisia (paretisis) din înalta sa funcție arhierească, pentru a aplana astfel conflictul dintre mitropolie și domnitorul țării. S-a retras la Mănăstirea Slatina, unde a decedat la 18 mai 1861. A fost înmormântat în pridvorul bisericii voievodale de la Mănăstirea Neamț (acolo unde a fost îngropat mai târziu, în 1886, și nepotul său, mitropolitul Calinic Miclescu).

Note

  1. ↑ Eleodor, Focșeneanu, Istoria constituțională a României 1859-1991, ediția a II-a, Editura Humanitas, București, 1992, pp. 17-18.

Bibliografie


Casetă de succesiune:
Sofronie Miclescu
Precedat de:
Veniamin Costache 		Mitropolit al Moldovei
1851-1860 		Urmat de:
Calinic Miclescu


Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sofronie_Miclescu&oldid=57405”