{{Biserică|name= Patriarhia Serbiei[[ImageFile:Serbia logo.gif|rightcenter|300px240px]]'''Biserica Ortodoxă Sârbă''', sau '''Biserica Serbiei''', este una din Bisericile Ortodoxe autocefale, cu o patriarhie situată pe locul al şaselea în dipticele Ortodoxiei după Patriarhiile de Constantinopol, de Alexandria, de Antiohia, de Ierusalim şi de Moscova{{citare}}. Ea îşi întinde jurisdicţia asupra credincioşilor ortodocşi din Serbia şi din celelalte ţinuturi slave din jurul Serbiei, precum şi acolo unde Patriarhia de Belgrad are exarhate sau biserici care ţin de ea. Patriarhul Bisericii Serbiei este primul printre egali între episcopii acestei Biserici autocefale. {{Biserică|name= Patriarhia Serbiei|

recognition= 1219 de [[Biserica de ConstantinopolOrtodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]], din nou în 1879 |primate=[[Patriarhul Irineu (Gavrilovic) al Serbiei|Irineu (Irinej)Gavrilovic]]|

territory=Serbia, Bosnia-HerţegovinaHerțegovina, CroaţiaCroația, Ungaria, Republica Macedonia (disputată), Muntenegru, Slovenia|

language=[[Slavona bisericeascăLimba slavonă|Slavonă]]; sârbasârbă|

calendar=[[Calendar IulianCalendarul iulian|Iulian iulian (neîndreptat)]]|population=158.000.000<ref>[https://www.oikoumene.org/member-churches/serbian-orthodox-church ''Serbian Orthodox Church''], World Council of Churches, accesat 20 decembrie 2023</ref>|

===De la așezarea slavilor în Balcani la Patriarhia de Peć===La scurt timp după ce ajung au ajuns în Balcani, triburile sârbe au fost [[Botez|botezate]] de [[misionar]]ii creștini și astfel sârbii au devenit creștini ortodocși. [[Înscăunare]]a Sfântului [[Sava al Serbiei|Sava]] ca arhiepiscop primat (întâistătător ) al unei Biserici sârbe autocefale în 1219 a consolidat și mai mult loialitatea diferitelor cnezate/principate sârbești față de [[Biserica de ConstantinopolOrtodoxă a Constantinopolului|Constantinopol]] și solidaritatea acestora cu Răsăritul creștin. Ulterior, pe măsură ce regatul sârbesc medieval creștea ca dimensiuni și prestigiu și după ce Ștefan Dusan (rege al Serbiei din 1331) își arogă titlul imperial de țar (1346-1355), arhiepiscopia de Pec a fost și ea înălțată la rangul de [[patriarhie]]. Răgazul dinaintea cuceririi otomane a constituit perioada de glorie a Bisericii Serbiei. După cucerirea de către turci a celui mai puternic principat sârbesc în 1459, cea mai mare parte a teritoriului Serbiei a devenit pașalîc turcesc (provincie). După moartea patriarhului Arsenije al II-lea în 1463, nu a fost ales nici un succesor al acestuia. Astfel, patriarhatul a fost abolit ''de facto'', iar Biserica Serbiei a trecut sub jurisdicția [[Biserica de Constantinopol|Patriarhiei Ecumenice]]. Patriarhia Serbiei a fost reinstituită în 1557 de către sultanul otoman Soliman Magnificul când [[Makarije (Sokolovic) de Pec|Makarije]], fratele celebrului Mehmed Pașa Sokolovic, a fost ales patriarh în orașul Pec.

Emigrarea sârbilor sub conducerea patriarhului Arsenie Ulterior, pe măsură ce regatul sârbesc medieval a crescut ca dimensiuni și prestigiu și după ce Ștefan Dusan (rege al IIISerbiei din 1331) și-a arogat titlul imperial de țar (1346-lea1355), în 1690, pe teritoriul Imperiului habsburgic arhiepiscopia de Peć a fost și ea înălțată la rangul de [[patriarhie]]. Răgazul dinaintea cuceririi otomane a constituit perioada de glorie a făcut posibilă înfiinţarea unei noi structuri eclesiastice, cu un rol esenţial în emanciparea poporului sârbBisericii Serbiei.

Trecerea După cucerirea de către turcii otomani a celui mai puternic principat sârbesc în 1459, cea mai mare parte a teritoriului Serbiei de astăzi a devenit pașalâc turcesc (provincie). După moartea patriarhului Arsenie III al II-lea în nordul Dunării şi Savei la mânăstirea Cruşedol (pînă în 1701) şi apoi la Sf1463, nu a fost ales nici un succesor al acestuia. Andrei ridică problema înfiinţării unei noi organizaţii bisericeştiAstfel, cunoscută patriarhatul a fost abolit ''de facto'', iar Biserica Serbiei a trecut sub numele de Mitropolia de Karlovitzjurisdicția [[Biserica Ortodoxă a Constantinopolului|Patriarhiei Ecumenice]].

Împăratul Patriarhia Serbiei a fost reinstituită în 1557 de către sultanul otoman Soliman Magnificul când [[Macarie (Sokolovic) de Peć|Macarie]], fratele celebrului Mehmed Pașa Sokolovic, a fost ales patriarh în orașul Peć. ===Mitropolia de la Carloviț===Trecerea patriarhului Arsenie al III-lea în nordul Dunării și Savei, în anul 1690, la mânăstirea Cruședol (până în 1701) și apoi la Szentandrej (Sf. Andrei), în Imperiul habsburgic a făcut posibilă înființarea unei noi structuri bisericești a sârbilor ortodocși, care a jucat un rol crucial în emanciparea poporului sârb și care avea să fie cunoscută sub numele de Mitropolia de Carloviț (Karlovitz).  În anii 1690-1696, împăratul Leopold I le-a oferit sârbilor o serie de privilegii în perioada 1690-1696, (privilegii pe care românii din Imperiu nu le-au avut niciodată). Patriarhul sârb era în acelaşi același timp şi şef și conducătorul political sârbilor ortodocși, fapt recunoscut în Diploma imperială din 11 decembrie 1690: "''Toţi Toți să se supună arhiepiscopului, capul lor bisericesc, şi și în cele duhovniceşti şi duhovnicești și în cele lumeştilumești''".

Deşi Deși războaiele ruso-austro-turce din secolul al XVIII-lea au afectat Serbia, întotdeauna poporul sârb a văzut în ele tot atâtea posibilităţi posibilități de a-şi și dobândi independenţaindependența.  După Pacea de la Şiștov (1791), aproximativ 50.000 de sârbi au trecut râul Sava, cerând azil în Imperiul Habsburgic. Pentru a frâna o masivă depopulare, Poarta Otomană le-a oferit amnistie și o serie de scutiri. Un număr de [[egumen]]i, cum a fost cazul celor de la Studenica și de cneji fugiți la Panciova au cerut să se întoarcă în Serbia.

După Pacea de Descoperirea complotului pus la Şiştov (1791), aproximativ 50. 000 cale de sârbi au trecut râul Sava, cerând azil la habsburgi. Pentru și decapitarea unor cneji în 1804 a frâna o masivă depopulareconstituit cauza izbucnirii unui conflict sângeros între sârbi și otomani, Poarta le-a oferit amnistie şi o serie având ca efect dobândirea autonomiei politice de scutiricătre sârbi. Un număr Încă din 1791, deci cu mult înainte de [[egumen]]ideclanșarea răscoalei, arhimandritul sârb Stepan Jovanovic a alcătuit un manifest prin care cerea autonomia țării sale, dând ca cei exemplu statutul special de la Studenica, şi cneji fugiţi la Panciova au cerut să care se întoarcă în Serbiabucurau Muntenia și Moldova.

Descoperirea complotului pus la cale de sârbi şi decapitarea unor cneji în 1804 a constituit cauza izbucnirii unui conflict sângeros între sârbi şi otomani, având ca efect dobândirea autonomiei politice de către sârbi. Încă din 1791, deci cu mult înainte de declanşarea răscoalei, arhimandritul sârb Stepan Jovanovic a alcătuit un manifest prin care cerea autonomia ţării sale, dând ca exemplu statutul special de care se bucurau Muntenia şi Moldova. AsemănătorTot astfel, în 1803, arhimandritul Arsenios Jankovic Arsenie Iankovic propunea Rusiei realizarea unui imperiu slavo-sârb. La un proiect asemănător adera şi și mitropolitul de KarlovitzCarloviț, Ştefan Stratimirovici.

Mai menţionăm menționăm că în istoria Mitropoliei de KarlovitzCarloviț, există 3 perioade distincte : epoca privilegilor (1690-1779), în care viaţa viața bisericească şi și raporturile cu statul habsburgic erau reglementate conform privilegilor privilegiilor acordate; epoca Rescriptului declaratoriu, al Regulamentului şi și Sistemului consistorial (1779-1782-1868), şi și în fine epoca Rescriptului imperial (1868-1920).

Rolul Bisericii Ortodoxe Sârbe în dobândirea independenţei şi independenței și în realizarea unităţii unității poporului sârb în decursul secolelor XIX şi și XX a fost de o importanţă importanță majoră. În acest efort, un loc important l-a avut crearea Mitropoliei de Karlovitz/CarloviţCarloviț, care însemna înfiinţarea înființarea unei structuri bisericeşti bisericești autonome într-o ţară creştină şi țară creștină și liberă.

Mitropolia din Carloviţ Carloviț a avut în sec. XIX lea în deosebi 2 doi ierarhi marideosebit de cunoscuți: [[Ştefan (Stratimirovici)]] (1790-1836/1837) şi și [[Iosif (Raiacici)]] (1842-1861).

În anul 1757 în Bacika, a venit în viaţăviață, marele ierarh Ştefan Stratimirovici. Încă de tânăr a avut o mare înclinaţie înclinație spre a dobândi cât mai multe informaţiiinformații, în diverse domenii, cum ar fi : învăţarea limbiilor învățarea limbilor străine, a filozofiei şi și s-a axat bineînţeles bineînțeles pe teologie, pe care a aprofundat-o până în "pânzele albe", mai ales din punct de vedere istoric; a scris poezii care nu au fost publicate, dar au fost publicate diverse lucrări canonice şi și istorice şi și a întemeiat cercul de literari şi și oameni de cultură la Karlovitz Carloviț - el fiind ales membru al «Societăţii ştiinţifice» «Societății științifice» din Göttingen. A avut o mare influenţă influență asupra vieţii bisericeştivieții bisericești, a luptat pentru creştinii ortodocşi creștinii ortodocși din Imperiul habsburgic, pentru ca ei să nu-şi și piardă credinţa credința în Dumnezeu, a întemeiat primul gimnaziu sârb, la Karlovitz Carloviț în anii 1791-1792, pe care l-a susţinut-o susținut din toate punctele de vedere, sprijinindu-i atât pe profesori cât şi și pe pe elevii acesteia, acestuia; a întemeiat un internat pentru cei neajutoraţinevoiași, peste 300 şcolișcoli, şi și a luptat contra influenţei influenței catolice, iar în . În anul 1794 a deschis Seminarul teologic superior pentru întrega Mitropolie.

Iosif Raiacici/[sr. Iosif Rajačić, ] (mitropolit 1785-1861), a luptat contra dominaţiei dominației ungurilor, împreună cu poporul sârb (1848) la KarlovitzCarloviț, iar la o Adunare generală a delegaţilor delegaților la Sremski Karlovici, a fost desemnat [[patriarh]] de Franz Iosef /Francisc Iosif de la Viena, el beneficiind de putere şi influenţă și influență - a dus o politică dublă ca mitropolit politic al sârbilor, deoarece era aliat cu Viena şi și a subordonat episcopi de alte naţionalităţinaționalități.

===Lupta pentru emanciparea politică și bisericească===În toate evenimentele politice majore din secolul al XIX-lea, Biserica Ortodoxă a avut un cuvânt de spus. Răscoala sârbă izbucnită în 1804 a antrenat şi și clerul sârb, devenit în timpul conflictelor forţă forță conducătoare. Revoluţionarii Revoluționarii sârbi au dorit permanent să refacă Serbia din perioada sa de glorie, chiar dacă anumite teritorii - precum Kosovo - erau locuite în secolul al XIX-lea de populaţii populații majoritare de altă religie – musulmani - sau aveau o guvernare politică proprie - precum Macedonia.

Începutul anului 1804 l-a determinat pe episcopul Jovan Jovanovic să ceară ţarului țarului ajutor militar pentru ca sârbii să-şi și dobândească libertatea. Răscoala sârbilor şi revoluţia și revoluția grecilor au dus la o apropiere între popoarele balcanice, pe baza credinţei credinței religioase, care îi obliga să fie solidari în timpul conflictelor cu Imperiul otoman. În 1805 se formează, sub conducerea lui Karageorge (ierarh grec al Belgradului), un consiliu de conducere în care un rol important l-au avut preotul Nenadovic şi și juristul Teodor Filipovic, cel care a conceput organizarea statului sârb pe principiile raţionalismului raționalismului francez.

În timpul primei răscoale sârbeşti sârbești împotriva turcilor (1804-1806), eroul Karagheorghe, pentru a putea face legătura cu trupele ruseşti rusești din zona Vidinului, a cerut să se răscoale şi populaţia și populația din judeţele județele timocene, care aparţineau Paşe aparțineau Pașe de la Vidin. Cu anumite ocazii, românii s-au aliat cu sârbii, însă nu au avut multe de câştigat câștigat din acest tip de politică. Cu alte ocazii s-au împotrivit unor răscoale, cum a fost cea condusă de haiducul Veljko Petrovic. Karagheorghe împreună cu o armată de 3. 000 de oameni a desfinţat desființat satele "neascultătoare" locuite de români, cerând încă din anul 1809 ca graniţa granița răsăriteană a viitoarei Serbii să fie râul Timoc.

Distrugerea Mânăstirii Studenica în 1806 de către trupele otomane a însemnat declanşarea declanșarea conflictului deschis dintre sârbi şi și Poartă, luptă care a readus popoarelor balcanice speranţa independenţeisperanța independenței.

Răscoala a încetat în 1812, Poarta încercând să readucă liniştea liniștea în Serbia, acordând amnistie răsculaţilorrăsculaților, introducând impozite moderate şi și o autonomie administrativă locală.

Mânăstirile şi și bisericile au devenit adăposturi ale răsculaţilor răsculaților sârbi. Mânăstirile Valjavic şi și Bogovadji au fost transformate în centre ale rezistenţei rezistenței sârbilor. Călugări precum Paisie, Ioanichie, Gavriil, Samuil, Gherasim, preoţii preoții Meletie Niksic, Luka Lazarevic, Djoko Djuric, călugărul Hagi Iosif şi și arhimandritul Hagi Meletie de la Rasa au devenit simpatizanţi simpatizanți ai mişcării revoluţionaremișcării revoluționare. O serie de mânăstiri şi locaşuri și locașuri de cult au fost distruse. În 1815 s-a constituit o delegaţie delegație sârbă, avându-l în frunte pe Meletie Niksic, pentru a semna armistiţiularmistițiul. Pe parcursul mişcării revoluţionaremișcării revoluționare, răsculaţii răsculații sârbi au arborat steaguri cu simboluri şi și icoane ortodoxe.

Miloş Miloș Obrenovici /Miloš Obrenović (1805-1815 episcop grec de UjiţeUjițe), era un erou naţional național sârb - politica lui era să construiască treptat pe baza a ceea ce putea realiza în teritoriul său cu acordul PorţiiPorții. Şi-a folosit poziţia poziția de unic reprezentant politic al Serbiei în relaţiile relațiile cu guvernul otoman pentru a câştiga câștiga din ce în ce mai multă autonomie. El reia mişcarea mișcarea de eliberare a poporului său şi obţine și obține în aprilie 1815 autonomia Serbiei, în limitele Paşalâcului Pașalâcului de BeşgradBeșgrad, reuşind reușind anexarea zonei locuite de românii apuseni dintre Morava de Est şi și Timoc, însă nu a cucerit Timocul şi și Craina.

Prin «Pacea de la Adrianopole» din 1830, care aduce Bisericii sârbe şi și statului libertatea, oferită de patriarhul de Constantinopol şi și prin Hatişeriful Hatișeriful de la 1830, Miloş Miloș Obrenovici reuşeşte reușește să anexeze judeţele județele majoritar româneştiromânești, Timoc şi și Craina.

Obrenovici iniţiază inițiază un program agresiv de asimilare forţată forțată a românilor din Timoc. Educatorii români sunt înlocuiţi înlocuiți de sârbi, care nu vorbeau română. Preoţii Preoții români sunt alungaţi alungați în România, fiind înlocuiţi înlocuiți de preoţi preoți slavi, iar serviciul religios a început să fie oferit în limba slavonă. Procesul de asimilare forţată forțată a românilor din Timoc a durat zeci de ani, şi și a crescut în intensitate şi și complexitate. Comunităţiile Comunitățile române au continuat să tipărească însă ziarul Vorba Noastră, la Zaiecar, dar acesta a fost interzis începând cu anul 1848, la fel ca ziarul bilingv Bilten din Pozarevatz. În aceaşi aceași perioadă, în recensământurile oficiale, comunitatea română scade în importanţă importanță de la 93.444 locuitori în 1948 la 1.369 în 1961.

Situaţia Situația Bisericii Ortodoxe Sârbe s-a îmbunătăţit îmbunătățit în timpul guvernării lui Miloş Miloș Obrenovici, prin înfiinţareaînființarea, în 1822, a Consistoriului şi și a Seminarului Teologic, în 1836 Skupstina (Parlamentul) de la Kragujevac, din 21 mai 1836 a votat o importantă lege privitoare la organizarea bisericească. Textul acestei legi a fost elaborat de mitropolitul Petru care a contribuit la crearea Consistorului, a vieţii vieții monahale, întemeiind în 1836 seminarul la Belgrad, iar în 1827 a întemeiat Catedrala, dorinduse dorindu-se promovarea unui cler instruit. Mitropoliţii Mitropoliții Mihail Jovanovic şi și Teodosie al Belgradului au continuat opera lui Petru, mitropolitul Mihail fiind obligat să facă faţă față crizei declanşate declanșate de formarea Exarhatului bulgar şi și puternicei propagande catolice.

Episcopii greci care i-au păstorit pe sârbi în epoca fanariotă (1766-1830) au lăsat o proastă imagine în popor. Lupta pentru un cler naţional național a fost dusă atât de simplii credincioşi credincioși sârbi, cât şi și de puterea politică, prin principalul ei exponent, Miloş Miloș Obrenovici, care până la urmă a fost recunoscut ca prinţ prinț în cadrul Imperiului otoman. În 1830, Serbia obţine obține un nou statut politic, o autonomie politică şi și economică, problemele religioase fiind în continuare de competenţa competența Patriarhiei Ecumenice. Cu toate acestea, în 1832, prin Tomosul sinodal dat de Constantinopol şi și semnat de patriarhul ecumenic și de Constantin I (rege al Greciei???), Biserica Ortodoxă Sârbă şiși-a obţinut obținut autonomia. Acest Tomos prevedea între altele şi și dreptul conform căruia cneazul şi și poporul sârb pot alege ierarhii fără ca Marea Biserică, Patriarhia Ecumenică, să obiecteze cu privire la modalitatea de alegere, la persoana aleasă şi și la locul naşterii nașterii acestuia.

Prin convenţia convenția din 1832, Patriarhia recunoştea independenţa recunoștea independența Bisericii Sârbe, clerul şi și poporul sârb putând alege pe cine voiau, iar patriarhul trimiţândutrimițându-le confirmarea şi și binecuvântarea.

Mitropolitul de Belgrad purta titulatura de "mitropolit al întregii Serbii". Patriarhia Ecumenică trebuia anunţată anunțată asupra alegerii mitropolitului, acesta primind automat şi și aprobarea Constantinopolului. Alegerea episcopilor urma să primească binecuvântarea patriarhului ecumenic, urmând să se plătească Patriarhiei anumite dări la instalare. Mitropolitul de Belgrad era obligat să-l pomenească pe patriarhul ecumenic în cadrul Sfintei Liturghii. Tomosul sinodal emis de Sf. Sinod al Constantinopolului a fost semnat de Antim de Cizic, Panaret de Nicomidia, Nichifor de Dercos, Metodie de Rhodos şi și Dionisie de Versia.

Biserica din Karlovitz pierde în 1864 episcopiile din Mitropolia Ardealului şi și la 1873 pe cea a Bucovinei, unită cu cele două episcopii – Zaro şi și Cattaro – din DalmaţiaDalmația, rămânând deci numai cu centrele bisericeşti bisericești : Karlovitz, Novisad, Buda, Karlstadt şi Pacraţși Pacraț, în Slovenia.

În anul 1875, Bosnia şi Herţegovina și Herțegovina încep răscoale împotriva turcilor, iar în 1876 Muntenegrul şi și Serbia declară război Turciei, la acest război împotriva turcilor se aliază Rusia şi și România. Are loc în anul 1878 încheierea unui tratat, numit «Tratatul de la San Ştefano», act numit şi și «preliminarii ale Păcii», prin care Serbia şi și Muntenegru sunt declarate independente, şi obţin și obțin teritorii în plus, şi și anume : valea superioară a Moravei pentru Serbia şi și Muntenegrul avea acces la Adriatica; iar Bosnia şi Herţegovina și Herțegovina trec sub autoritate austriacă, până în anul 1908.

În Bosnia şi Herţegovina și Herțegovina erau patru mitropoliţimitropoliți, şi și anume la : Sarajevo, Zvornic, Mostar şi și Banja Luca, care erau sub juristicţia jurisdicția Patriarhiei de ConstantinopoleConstantinopol, iar datorită discuţiilor discuțiilor purtate între Constantinopole şi Constantinopol și Viena, în anii 1902-1905, cele patru mitropolii sunt declarate autonome. După dobândirea independenţei naţionale, în 1878, situaţia politică a Serbiei s-a schimbat. Patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea (1878-1884; 1901-1912) este rugat în numeroase scrisori să ofere autocefalie Bisericii Sârbe. În acest sens, Milan Obrenovici (văr de gradul al VI-lea al lui Miloş Obrenovici) s-a adresat Patriarhiei de Constantinopol prin scrisoarea nr. 2690 din 27 aprilie/8 mai 1879, în care îşi exprima ataşamentul şi credinţa faţă de Marea Biserică, rugându-l pe patriarhul ecumenic să ofere independenţă religioasă Serbiei.

În viaţa popoarelor ortodoxeDupă dobândirea independenței naționale, în 1878, istoria bisericească situația politică a Serbiei s-a împletit mereu cu istoria lor politicăschimbat. Aşa se face că Serbia, devenită Patriarhul ecumenic Ioachim al III-lea (1878-1884; 1901-1912) este rugat în 1878 principat independentnumeroase scrisori să ofere autocefalie Bisericii Sârbe. În acest sens, îşi dobândeşte în anul următor şi neatârnarea din punct Milan Obrenovici (văr de gradul al VI-lea al lui Miloș Obrenovici) s-a adresat Patriarhiei de vedere bisericesc, Constantinopol prin recunoaşterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Sârbescrisoarea nr. 2690 din 27 aprilie/8 mai 1879, în care își exprima atașamentul și credința față de către Marea Biserică, rugându-l pe patriarhul ecumenic Ioachim al III leasă ofere independență religioasă Serbiei.

Mitropolitul Mihail de BelgradÎn viața popoarelor ortodoxe, prin scrisoarea nristoria bisericească s-a împletit mereu cu istoria lor politică. 2753 din 4/16 mai 1879Așa se face că Serbia, explică cererea autocefaliei prin noua situaţie politică devenită în care se găsea statul sârb. Patriarhia Ecumenică a emis1878 principat independent, la 20 octombrie/1 noiembrie 1879își dobândește în anul următor și neatârnarea din punct de vedere bisericesc, Tomosul sinodal care recunoştea autocefalia prin recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Sârbe. Actul era semnat de Agathanghelos de Efes, Filotei de Nicomidia, Calinic de Calcedon, către patriarhul ecumenic Ioachim de Dercos, Ierotei de Neocezareea, Meletie de Smirna, Paisie de Mithimnis, Nichifor de Imbros, Constantie de Fanariozaralos şi Meletie de Coos. În Tomosul sinodal, Biserica Sârbă era obligată să solicite Sf. Mir numai de la Constantinopol, cu toate că, din punct de vedere liturgic, sfinţirea Sf. Mir este simbolul independenţei bisericeştial III lea.

Trebuie precizat faptul că Mitropolitul Mihail de acest avantaj beneficiază doar Arhiepiscopia Belgradului şi Mitropolia SerbieiBelgrad, iar Arhiepiscopia Muntenegrulu şi Arhiepiscopia Carloviţului funcţionau ca bisericii independenteprin scrisoarea nr. După război2753 din 4/16 mai 1879, mai depindeau de explică cererea autocefaliei prin noua situație politică în care se găsea statul sârb. Patriarhia Ecumenică doar a emis, la 20 octombrie/1 noiembrie 1879, Tomosul sinodal care recunoștea autocefalia Bisericii Ortodoxe Sârbe. Actul era semnat de Agathanghelos de Efes, Filotei de Nicomidia, Calinic de Calcedon, Ioachim de Dercos, Ierotei de Neocezareea, Meletie de Smirna, Paisie de Mithimnis, Nichifor de Imbros, Constantie de Fanariozaralos și Meletie de Coos. În Tomosul sinodal, Biserica Bosniei şi Herţegovinei Sârbă era obligată să solicite Sf. Mir numai de la Constantinopol, cu toate că, Biserica din Serbia veche şi din Macedonia şi o parte din episcopiile care făceau parte din Mitropolia Bucovinei, iar în 1896 Patriarhia Ecumenică a desemnat ca mitropolit punct de Scoplievedere liturgic, pe grecul Ambrosiossfințirea Sf. Mir este simbolul independenței bisericești.

În a doua jumătate a secolului XIX lea au avut loc lupte pentru dobândirea drepturilor în conducerea Bisericii Trebuie precizat faptul că de Karlovitzacest avantaj beneficiază doar Arhiepiscopia Belgradului și Mitropolia Serbiei, Biserică considerată cea mai ridicată cultural, lupte duse iar Arhiepiscopia Muntenegrului și Arhiepiscopia de mireniCarloviț funcționau ca biserici independente. După război, în frunte cu avocatul Zvetozar Miletici; procentajul mirenilor uniţi pentru această cauză ajungând mai mare decât al clericilor la congresul naţional – bisericescdepindeau de Patriarhia Ecumenică doar Biserica Bosniei și Herțegovinei, iar Biserica din Serbia veche și din Macedonia și o parte din episcopiile care făceau parte din aceste motive patriarhul Gherman Anghelici († 1888) şi canonistul Emilian RadiciMitropolia Bucovinei, iar în 1897 au desfiinţat congresul, dar în următoarele congrese din anii 1902-19071896 Patriarhia Ecumenică a desemnat ca mitropolit de Skopje un ierarh grec, s-au unit partidele, fiind impulsionate de influenţele austriace şi maghiare şi s-a reformat viaţa mânăstireascăAmbrozie.

Încheierea primului război mondialÎn a doua jumătate a secolului XIX lea au avut loc lupte pentru dobândirea drepturilor în conducerea Bisericii de Karlovitz, Biserică considerată cea mai ridicată cultural, lupte duse de mireni, în 1918frunte cu avocatul Zvetozar Miletici; procentajul mirenilor uniți pentru această cauză ajungând mai mare decât al clericilor la congresul național – bisericesc, aducea statelor balcanice întregirea teritoriului lor naţional. La 1 decembrieiar din aceste motive patriarhul Gherman Anghelici († 1888) și canonistul Emilian Radici, la Belgradîn 1897 au desființat congresul, a fost proclamat regatul sârbodar în următoarele congrese din anii 1902-croato1907, s-slovenau unit partidele, punândufiind impulsionate de influențele austriace și maghiare și s-se astfel bazele Iugoslaviei actualea reformat viața mânăstirească.

După ce teritorile bisericeşti ale Serbiei s-au unit, Sfântul Sinod de la Constantinopole a aprobat faptul ca ===Biserica Ortodoxă Sârbă să devină patriarhieîn secolul XX===Încheierea primului război mondial, în 1920 luna martie1918, iar în luna septembrieaducea statelor balcanice întregirea teritoriului lor național. La 1 decembrie, în catedrala din Karlovitzla Belgrad, a fost proclamată ca Biserică Ortodoxă Sârbă unificată. În cadrul Patriarhiei au intrat : Mitropolia de Karlovitz, care avea şapte eparhii, Mitropolia Muntenegrului, care avea trei eparhii şi era o mitropolie autonomă, Biserica Ortodoxă Sârbă din Dalmaţia şi Bocaproclamat regatul sârbo-croato-Catarosloven, care avea două eparhii şi era o mitropolie autonomă din 1873, Arhiepiscopia Belgradului, care avea cinci eparhii, care avea autocefalia dobândită din 1879, Biserica Ortodoxă din Bosnia şi Herţegovina, care avea patru ierarhii, care a devenit independentă în anul 1878, Biserica Ortodoxă din Serbia Veche şi Macadonia, care avea şase eparhii, care până în 1912 spunându-a găsit sub juristicţia Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Sârbă din America, care avea la început o singură eparhiese astfel bazele Iugoslaviei actuale.

În 1923 După ce teritoriile bisericești ale Serbiei s-au unit, Sfântul Sinod de la Constantinopol a fost construită o episcopie sârbă aprobat faptul ca Biserica Ortodoxă Sârbă să devină patriarhie, în 1920 luna martie, iar în luna septembrie, în Chicagocatedrala din Karlovitz, ea fiind subordonată a fost proclamată ca Biserică Ortodoxă Sârbă unificată. În cadrul Patriarhiei au intrat : Mitropolia de la BelgradKarlovitz, care avea șapte eparhii, Mitropolia Muntenegrului, ai căror titulari au fost : Mardarie Uscocovici (†1935)care avea trei eparhii și era o mitropolie autonomă, Irineu Georgevici (1935Biserica Ortodoxă Sârbă din Dalmația și Boca-1938)Cataro, care avea două eparhii și era o mitropolie autonomă din 1873, Arhiepiscopia Belgradului, care avea cinci eparhii, Damaschin (1938-1939)care avea autocefalia dobândită din 1879, Biserica Ortodoxă din Bosnia și Herțegovina, care avea patru ierarhii, şi Dionisie Milivoievici (1939-1963). În care a devenit independentă în anul 1963 comunităţiile Bisericii Ortodoxe Sârbe 1878, Biserica Ortodoxă din AmericaSerbia Veche și Macadonia, formează trei care avea șase eparhii, la care până în 1912 s-au ales şi trei episcopi : Grigore Udicki pentru Episcopia Vestuluia găsit sub jurisdicția Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Sârbă din America, Firmilan Ococolici pentru Episcopia Vestului mijlociu şi Ştefan Lastavica pentru Episcopia Americii de Răsărit şi a Canadeicare avea la început o singură eparhie.

Primul patriarh În 1923 a fost ales construită o episcopie sârbă în 1920 şi s-a numit DimitrieChicago, ea fiind subordonată Patriarhiei de la Belgrad, ai căror titulari au fost mitropolit al Belgradului. În perioada lui ca patriarh : Mardarie Uscocovici (1920-1930†1935), a avut loc unificarea legislaţiei bisericeşti în 1927, iar după zece ani ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, a urmat în locul lui Varnava Irineu Georgevici (19301935-19371938), fost mitropolit de Scoplie, acest patriarh a pus bazele unor noi regulamente spre folosul Biseicii în 1931, iar datorită opoziţiei lui a fost dezaprobat de parlament Concardatul pe care lDamaschin (1938-au înfăptuit în 1935, guvernul Iugoslav cu Vaticanul. În anii precedenţi, mai exact 19381939), a urmat ca patriarh Gavril și Dionisie Milivoievici (19381939-19501963), fost mitropolit al Muntenegrului, care a avut o activitate demnă de respect, pe vremea când era mitropolit, datorită implicării lui în ajutorarea celor în dificultăţii . În anul 1963 comunitățile Bisericii Ortodoxe Sârbe din pricina războiului mondialAmerica, chiar el a avut mari dificultăţii ca patriarhformează trei eparhii, datorită implicării lui verbale la care provocau neplăceri celor de la putere, el fiind închis în lagărul de concentrare de la Dachau şi în sanatoriul de la Karlovy-Vary, des-abia în 1946 el este eliberat. În aceşti ani dureroşi ai războiului au avut loc crime în masă, mai ales asupra mitropoliţilor, episcopilor, preoţi, profesori şi toţi cei care erau implicaţi într-un fel sau altul în viaţa creştină ortodoxăși trei episcopi : Grigore Udicki pentru Episcopia Vestului, chiar şi toate lăcaşurile Firmilan Ococolici pentru Episcopia Vestului mijlociu și Ştefan Lastavica pentru Episcopia Americii de cult, au fost distruse cu brutalitateRăsărit și a Canadei.

Primul patriarh a fost ales în 1920 și s-a numit Dimitrie, fost mitropolit al Belgradului. În timpul celui deperioada lui ca patriarh (1920-1930), a avut loc unificarea legislației bisericești în 1927, iar după zece ani ca patriarh al doilea Război MondialBisericii Ortodoxe Sârbe, Biserica Ortodoxă a Serbiei urmat în locul lui Varnava (1930-1937), fost mitropolit de Scoplie, acest patriarh a trecut prin numeroase încercări. Numeroși episcopipus bazele unor noi regulamente spre folosul Bisericii în 1931, preoți și aproape 700.000 iar datorită opoziției lui a fost dezaprobat de [[mirean|mireni]] ortodocși parlament Concardatul pe care l-au fost uciși de fasciștii croați și musulmani înfăptuit în 1935, guvernul Iugoslav cu Vaticanul. În anii precedenți, mai exact 1938, a urmat ca patriarh Gavril (conform datelor Episcopiei de Ras și Prizren1938-1950). Sute de biserici au , fost complet distruse sau profanate. După mitropolit al doilea Război MondialMuntenegrului, Biserica a trecut prin noi încercări din partea regimului cominst care a interzis predarea religiei avut o activitate demnă de respect, pe vremea când era mitropolit, datorită implicării lui în ajutorarea celor în școlidificultății din pricina războiului mondial, chiar el a confiscat proprietățile bisericești avut mari dificultății ca patriarh, datorită implicării lui verbale care provocau neplăceri celor de la putere, el fiind închis în lagărul de concentrare de la Dachau și a folosit diferite metodeîn sanatoriul de la Karlovy-Vary, de-abia în 1946 el este eliberat. În acești ani dureroși ai războiului au avut loc crime în masă, mai ales asupra mitropoliților, episcopilor, preoți, pe față profesori și toți cei care erau implicați într-un fel sau nualtul în viața creștină ortodoxă, pentru a persecuta Biserica chiar și a reduce influența acesteia în rândurile populațieitoate lăcașurile de cult, au fost distruse cu brutalitate.

După moartea lui patriarhului Gavril (†1950), urmează în scaunul patriarhal Vichentie (1950În timpul celui de-1958)al doilea Război Mondial, cel care Biserica Ortodoxă a Serbiei a reuşit să stabilească legături trecut prin numeroase încercări. Numeroși episcopi, preoți și aproape 700.000 de [[mirean|mireni]] ortodocși au fost uciși de amiciţie cu celelalte Biserici ortodoxe autocefale; activitatea lui ca patriarh fiind doar fasciștii croați și musulmani (conform datelor Episcopiei de opt aniRas și Prizren). Sute de biserici au fost complet distruse sau profanate. După al doilea Război Mondial, după Biserica a trecut prin noi încercări din partea regimului comunist care a interzis predarea religiei în 1958 acesta trece la Domnulșcoli, iar scaunul patriarhal este cedat Episcopului Jiceia confiscat proprietățile bisericești și a folosit diferite metode, Gherman care merge pe urmele lui Vichentiefață sau nu, el întărind şi mai tare relaţiile cu Bisericile Ortodoxe autocefale, prin vizite reciproce şi alianţe; acesta reuşeşte ca pentru a persecuta Biserica Ortodoxă Sârbă să devină membră și a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, el fiind ales reduce influența acesteia în 1968 preşedinte al Consiliuluirândurile populației.

Biserica Ortodoxă autonomă a Macedoniei apelează După moartea lui patriarhului Gavril (†1950), urmează în 1966scaunul patriarhal Vichentie (1950-1958), la Soborul arhieresc, pentru cel care a primi aprobarea reușit să stabilească legături de a se numi Biserică autocefalăamiciție cu celelalte Biserici ortodoxe autocefale; activitatea lui ca patriarh fiind doar de opt ani, după care în 1958 acesta trece la Domnul, dar dorinţa aceasta iar scaunul patriarhal este respinsă de Sfântul Soborcedat Episcopului Jicei, Gherman care merge pe motivul că urmele lui Vichentie, el întărind și mai tare relațiile cu Bisericile Ortodoxe autocefale, prin vizite reciproce și alianțe; acesta reușește ca Biserica Ortodoxă Sârbă să devină membră a Macedoniei nu îndeplineşte exigenţele necesare pentru a deveni autocefalăConsiliului Ecumenic al Bisericilor, iar aceasta, la scurt timp după refuz, se declară unilateral Biserică autocefală. Aceasta a rămas însă nerecunoscută de celelalte Biserici ortodoxe autocefaleel fiind ales în 1968 președinte al Consiliului.

Aşa se ajunge ca în 1970 Biserica Ortodoxă Sârbăautonomă a Macedoniei apelează în 1966, să deţină 28 eparhiila Soborul arhieresc, atât pe teritoriul Iugoslavieipentru a primi aprobarea de a se numi Biserică autocefală, cât şi în exteriorul acesteia, iar cuvântul hotărâtor în chestiuni bisericeşti îl are dar dorința aceasta este respinsă de Sfântul Sobor Arhieresc, format din patriarhpe motivul că Biserica Ortodoxă a Macedoniei nu îndeplinește exigențele necesare pentru a deveni autocefală, care poartă numele de « Arhiepiscop de Pec şi patriarh al Serbiei»iar aceasta, cel care conduce Soborulla scurt timp după refuz, şi din mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi şi arhierei-vicarise declară unilateral Biserică autocefală. În prezent, Patriarhul Serbiei este Prea-Fericitul Pavle (din 1991)Aceasta a rămas însă nerecunoscută de celelalte Biserici ortodoxe autocefale.

Așa se ajunge ca în 1970 Biserica Ortodoxă Sârbă, să dețină 28 eparhii, atât pe teritoriul Iugoslaviei, cât și în exteriorul acesteia, iar cuvântul hotărâtor în chestiuni bisericești îl are Sfântul Sobor Arhieresc, format din patriarh, care poartă numele de «Arhiepiscop de Peć și patriarh al Serbiei», cel care conduce Soborul, și din mitropoliți, arhiepiscopi, episcopi și arhierei-vicari. În prezent, Patriarhul Serbiei este Prea-Fericitul Irineu (din 2010). ===Situaţia =Situația din fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei====

Autoritatea supremă în Biserica Ortodoxă a Serbiei este Sfântul Sinod, alcătuit din toți episcopii acestei Biserici; acesta se întrunește de două ori pe an. Un Sinod Permanent de șase membri se ocupă de administrarea problemelor cotidiene ale Bisericii. De-a lungul anilor, reședința întâistătătorului Bisericii Serbiei a fost schimbată de mai multe ori (44 din cei 54 de patriarhi ai Serbiei au avut totuși reședința la PecPeć).

* '''Arhiepiscopia de Belgrad şi și Sremski Karlovci''', cu reședința la Belgrad (include și Mănăstirea Pećka Patrijaršija)'''Chiriarh (episcop eparhiot):''' PreaFericitul Preafericitul Patriarh Dr. [[Irineu (IrinejGavrilovic)al Serbiei|Irineu]]

* '''Episcopia Banatului''', cu reședința la Vršac (Vârșeț)'''Chiriarh:''' PS [[Nikanor Nicanor (Bogunovic) al Banatului|NikanorNicanor]]

'''Episcop-vicar:''' PS Dr PorfirijePorfirie, episcop-vicar de Jegra

'''Chiriarh:''' IPS Dr. [[Ignatije Ignatie (Midic) de Pozarevac şi și Branicevo|IgnjatijeIgnatie]]

'''Chiriarh:''' PS PahomijePahomie

'''Chiriarh:''' PS Hrizostom Hrisostom

* '''Episcopia de Ras şi și Prizren''', cu reședința la Prizren '''Chiriarh:''' PS Dr ArtemijeArtemie

'''Episcop-vicar:''' PS TeodosijeTeodosie, episcop-vicar de Lipljan

'''Chiriarh:''' PS VasilijeVasile

'''Chiriarh:''' PS LavrentijeLavrentie

'''Chiriarh:''' PS JovanIovan

'''Chiriarh:''' PS [[ Milutin (Knezevic) de Valjevo|Milutin]]

'''Chiriarh:''' IPS Mitropolit Dr [[Amfilohije Amfilohie (Radovic) al Muntenegrului şi și Litoralului|AmfilohijeAmfilohie]]

'''Episcop-vicar:''' PS JovanIovan, episcop-vicar de Dioclea* '''Episcopia de Budimlje şi și Nikšic''', cu reședința la mănăstirea�Ciurdevi mănăstirea �Ciurdevi Stupovi de lângă Berane'''Chiriarh:''' PS JoanikijeIoanichie

=== Bosnia şi și Herzegovina ===

'''Chiriarh:''' IPS Mitropolit Dr NikolajNicolae

'''Chiriarh:''' PS [[Jefrem]] Efrem * '''Episcopia de Bihac şi și Petrovac''', cu reședința la Bosanksi Petrovac '''Chiriarh:''' PS HrizostomHrisostom* '''Episcopia de Zahumlje şi și Herzegovina''', cu reședința la mănăstirea Tvrdoš de lângă Trebinje '''Chiriarh:''' PS GrigorijeGrigorie* '''Episcopia de Zvornik şi și Tuzla''', cu reședința la Bijeljina (temporar, întrucât reședința oficială este la Tuzla)'''Chiriarh:''' PS VasilijeVasilie

=== Croaţia Croația ===* '''Mitropolia de Zagreb şi și Ljubljana''', cu reședința la Zagreb; ''jurisdicția cuprinde și Italia și toată Slovenia'''''Chiriarh:''' IPS Mitropolit JovanIovan

'''Chiriarh:''' PS GerasimGherasim* '''Episcopia DalmaţieiDalmației''', cu reședința la Šibenik'''Chiriarh:''' PS Dr FotijeFotiee* '''Episcopia de Osjecko polje şi și Baranja''', cu reședința la Dalj'''Chiriarh:''' PS LukijanLuchian

* '''Episcopia de TimişoaraTimișoara''', cu reședința la Timişoara Timișoara

'''Chiriarh:''' IPS Jovan Iovan

'''Chiriarh:''' PS JoakimIoachim

* '''Episcopia Britainiei şi și Scandinaviei''', cu reședința la Stockholm; ''cuprinde parohiile din Marea Britanie, Norvegia, Suedia şi și Danemarca'''''Chiriarh:''' PS DositejDositei* '''Episcopia de Buda (Budim)''', cu reședința la Szentandrej; ''pentru sârbii ortodocşi ortodocși din Ungaria'' '''Chiriarh:''' PS LukijanLuchian* '''[[Episcopia Ortodoxă Sârbă a Franţei şi Franței și Europei Occidentale|Episcopia Europei Occidentale]]''', with see in cu reședința la Paris; ''pentru sârbii ortodocși din Franța, Belgia, Olanda și Spania'''''Chiriarh:''' PS [[Luka Luca (Kovacevic) al Franţei şi Franței și Europei Occidentale|LukaLuca]]

'''Chiriarh:''' PS KonstantinConstantin

'''Chiriarh:''' PS Dr [[Maxim (VasilijevicVasilievic) al Americii de Vest|Maxim]]

'''Chiriarh:''' PS GorgijeGheorghe* '''Mitropolia de Noua Gracanica, episcopia Statelor Unite şi și Canadei''', cu reședința la Mănăstirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu din Grayslake, Illinois ''(fosta Episcopie Ortodoxă Sârbă Liberă a Statelor Unite şi și Canadei, care nu s-a aflat în comuniune deplină cu Patriarhia Serbiei între 1963 și 1992).'''''Chiriarh:''' PS [[Longin Longhin (Krco) al Statelor Unite şi și Canadei|LonginLonghin]]

* '''[[Biserica Ortodoxă a Australiei şi și Noii Zeelande (Sârbă)| Episcopia de Australia și Noua Zeelandă]]''', cu reședința la Mănăstirea Noii Kalenica, Hall (lângă Canberra) (New Kalenic Monastery).'''Chiriarh:''' Episcopul [[Irinej Irineu (Dobrijevic) al Australiei şi și Noii Zeelande|IrinejIrineu]]

*[http://www.mitropolija.cg.yu/index.html Mitropolia Montenegrului şi și Litoralului]*[http://www.mitropolija-zagrebacka.org Mitropolia de Zagreb şi și Ljubljana]

*[http://www.e-budimljansko-niksicka.cg.yu Episcopia de Budimlje şi și Niksic]

===OrganizaţiiOrganizații===

 # * Diac. Silviu Anuichi, "Relaţiile bisericeşti Relațiile bisericești româno-sârbe din secolul al XVII-lea şi și al XVIII-lea", în: ''Biserica Ortodoxă Română'', XCVII 1979;# * Pr. Teodor M. Popescu, Pr. Teodor Bodogaie, Pr. George GH. Stănescu, "Biserica Sîrbă", în volumul: ''Istoria Bisericească Universală'', vol. II, 1956, BucureştiBucurești, Ed. Institutului biblic şi și de misiune Ortodoxă;# * Pr. Prof. Ioan Rămureanu, Pr. Prof. Milan Şesan, Pr. Prof. Teodor Bodogae, "Biserica Sîrbă", în volumul: ''Istoria Bisericească Universală'', vol. II, 1993, BucureştiBucurești; # * Doctorand Aurel Jivi, "Patriarhia Ortodoxă Sîrbă de la 1920 până în prezent", în: ''Studii Teologice'', 1970, nr. 5-6.

*[https://en.orthodoxwiki.org/Church_of_Serbia Church of Serbia, en.OrthodoxWiki.org]*ro[https://en.wikipedia.org/wiki/Serbian_Orthodox_Church Serbian Orthodox Church]

[[Categorie:JurisdicţiiJurisdicții|Serbia]]