Viața bisericească din Țara Românească, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, a fost într-o necontenită nesiguranță și frământare, cauzată de prea multele schimbări de domni petrecute în acel timp. Din acest motiv, uneori au ajuns pe [[scaun]]ul [[mitropolie|mitropolitan]] oameni cu păstorii foarte scurte. Între ei se remarcă [[Eftimie II]] și [[Serafim al Țării Românești|Serafim]], ierarhi cu preocupări cărturărești, apoi '''Eftimie al III-lea'''(† după 1604), mitropolitul lui [[Mihai Viteazul]].