'''Binecuvântarea''' (gr. αἱ εὐλογίαι — ''evloghiaai eulogiai'', lat. ''benedictiones'') este, în practica creștină actuală, o [[rugăciune]] sau o rânduială în care, prin semnul [[Cruce|Sfintei Cruci]], [[preot]]ul invocă [[har]]ul şi și ajutorul lui [[Dumnezeu]] asupra unei persoane sau asupra unui lucru curat, pentru folosul sau [[mântuire]]a omului.

„Binecuvântare” este, în limba română, traducerea exactă a termenului grecesc ''evloghia'' - a vorbi de bine. Uneori are înțelesul de „laudă adusă” (lui Dumnezeu) și acest sens biblic este transmis în toată liturghia ortodoxă în diferitele binecuvântări liturgice și în [[imnografie]]: [[Binecuvântările Învierii]] sau [[Binecuvântările morţilormorților]].

În [[Noul Testament]], binecuvântarea se primește prin [[iubire]], după cum arată Mântuitorul [[Iisus Hristos]] în predica de pe munte și [[apostolul Petru]] în [[Epistola I a Sf. Apostol Petru|prima sa epistolă sobornicească]]: „Nu răsplătiţi răsplătiți răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântaţibinecuvântați, căci spre aceasta aţi ați fost chemaţichemați, ca să moşteniţi moșteniți binecuvântarea.” (1 Petru 3, 9).

Cel care binecuvintează este, prin excelență, Dumnezeu: „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: VeniţiVeniți, binecuvântaţii binecuvântații Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii.” ([[Evanghelia după Matei|Matei ]] 25, 34). Binecuvântarea lui Dumnezeu atinge culmea ei în Mântuitorul Iisus Hristos, darul de mântuire al omului: „Dumnezeu, înviind pe Fiul Său, L-a trimis întâi la voi, să vă binecuvânteze, ca fiecare să se întoarcă de la răutăţile răutățile sale.” ([[Faptele Apostolilor|Fapte ]] 3, 26). La rândul lui, Iisus lasă în dar Bisericii pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, împlinirea desăvârșită a făgăduinței Tatălui: „prin Hristos Iisus, să vină la neamuri binecuvântarea lui [[Avraam]], ca să primim, prin credinţăcredință, făgăduinţa făgăduința Duhului” ([[Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel|Galateni]] 3, 14).

Aceste binecuvântări (sau [[Molitfă|molifte]]) sunt o categorie de [[Ierurgie|ierurgii]] cu un scop anume:

2. Rugăciune pentru binecuvântarea meselor şi și a pomenilor

3. Rugăciune pentru binecuvântarea ogoarelor, a poamelor, a prinoaselor ce se aduc pârgă la Biserică (premiţiipremiții)

Moliftele de binecuvântări pentru diferite ierurgii se găsesc în [[Moliftelnic]] şi și la sfârşitul sfârșitul [[Liturghier]]ului sub titlul „Rugăciunile pentru diferite trebuinţetrebuințe".

Unele binecuvântări sunt încorporate în slujbe mai mari. Astfel binecuvântarea anaforei, a prinoaselor, a colivei sunt încorporate în cursul [[liturghie|liturghiei]], binecuvântarea [[untdelemn]]ului şi și a apei sunt integrate în slujba [[botez]]ului.

*Ene Branişte şi Braniște și Ecaterina BranişteBraniște, ''Dicţionar Dicționar enciclopedic de cunoştinţe cunoștințe religioase'', p. 61-62, Editura Diecezană CaransebeşCaransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2