[[Image:Iuda primind plata pentru trădarea lui Iisus.jpg|thumb|200px|right|Viața lui Iisus, Iuda primind plata pentru trădarea sa, de Giotto di Bondone, sec 13-14, Cappella Scrovegni a Padova]]
'''Diavolul''' (gr. διάβολος - sl. ''dijavolu'') este un duh (spirit) rău, un [[Îngeri|înger]] căzut<ref>Lc 10.18</ref><ref>Am : „Am văzut pe Satana căzând satana ca un fulger căzând din cer, spune [[Iisus Hristos|Iisus]].”</ref> . El este izgonit din [[rai]] din pricina [[mândria|trufiei]] sale<ref>Iuda 1.6</ref> și aruncat pe pământ.<ref>Apoc 12.9</ref> Sub forma șarpelui șiret<ref>Fac 3.1</ref> o [[ispita|ispitește]] pe [[Adam și Eva|Eva]] și aceasta mănâncă din pomul [[cercetarea|cunoașterii]] binelui și răului și apoi îi dă și lui [[Adam și Eva|Adam]] care mănâncă și el.<ref>Fac, Cap3</ref> Puterea Celui rău este permanent controlată de [[Sfânta Treime|Dumnezeu]], fapt vădit de istoria lui [[Iov]]<ref>Iov 1.12, 2.6</ref> și de episodul demonizatului din ținutul Gadarei.<ref>Mc 5.1-20, Lc 8.26-39</ref> . Dumnezeu nu permite Celui rău să-l ispitească pe om peste puterile sale oferindu-i totdeauna și mijlocul de a rezista ispitei, așa cum spune [[apostolul Pavel]].<ref>1 Cor 10, 13</ref> [[Iisus Hristos|Iisus]] a scos duhurile necurate de nenumărate ori în timpul vieții sale.<ref>Lc 4.40-41, Lc 4.31-37, Lc 6.18, Mc 5.1-20, Lc 8.26-39</ref> [[Apostol]]ii au avut și ei această putere încă de pe vremea când Iisus era cu ei.<ref>Mt 17.14-21, Mc 9.14-29, Lc 9.37-43</ref> După [[Înviere|înviere]] apostolilor le-a fost dată puterea deplină de a scoate toate duhurile necurate<ref>Mc 6.7</ref> putându-se folosi și de [[Postul|post]].<ref> În timpul vieții Mântuitorului apostolii nu posteau căci mirele era cu ei (Mc 2.19)</ref><ref>FA 5.16, 8.7</ref> Cel rău poate vorbi prin gura celui posedat, evangheliile înregistrând multe discuții între Iisus și demonii din oameni.<ref>Mc 5.9,15, Lc 8.30</ref> Cel rău este prin esența lui șiret<ref>Fac 3.1</ref> trufaș, ucigaș<ref>El poate să arunce și trupul și sufletul în gheenă, cum spune Iisus (Mt 10.28, Lc 12.4), pentru uciderea trupului vezi și declarația tatălui unui demonizat, care spunea că duhul cel rău vroia să-l omoare, aruncându-l când în foc când în apă (Mc 9.22)</ref>, „mincinos și tatăl minciunii”, cum spune apostolul Ioan<ref>Ioan 8.44</ref> Și diavolii cred în Dumnezeu și se cutremură, cum spune [[apostolul Iacov]]<ref>Iac 2.9</ref>, având o simplă credință dar însoțită numai de fapte rele. Oamenii pot fi posedați de unul, cum se întâmplă cel mai adesea dar și de mai mulți demoni, cum a fost cazul demonizatului din ținutul Gadarei, stăpânit de o legiune de demoni<ref>Mc 5.9, 15, Lc 8.30</ref> sau al [[Maria Magdalena|Mariei Magdalena]] din care Mântuitorul scosese șapte draci.<ref>Mc 16.9</ref> Cel Rău cutreieră pământul și ispitește pe oameni, precum este arătat în [[Cartea lui Iov]].<ref>Iov 1.7, 2.2</ref> El este „Dumnezeul veacului acestuia”, așa cum spune apostolul Pavel<ref>2Cor 4.4</ref>, puterea sa fiind îngăduită de Dumnezeu. La sfârșitul veacurilor toți demonii vor fi aruncați în focul cel veșnic gătit lor, așa cum ne spune Iisus<ref>Mt 25.41</ref> unde vor fi chinuiți zi și noapte în vecii vecilor, așa cum ne încredințează [[apostolul Ioan]]<ref>Apoc 20.10</ref> [[Apostolul Petru]] ne spune să veghem căci „potrivnicul nostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită”.<ref>1Pet 5.8</ref> Veghea și rugăciunea sunt armele creștinului împotriva Celui Rău, împotriva căderii în ispită, precum reiese din vorbele Mântuitorului.<ref>Mt 26.41</ref>
==Nume==
Mai ales începând cu Evul Mediu, un alt nume sub care diavolul este cunoscut, dar care [[Teologie|teologic]] trebuie nuanțat, este cel de [[Lucifer]].
În Noul Testament este numit și Beelzebul.
===Beelzebul===
'''Beelzebul''' este unul din numele date lui [[Satan]], „căpetenia demonilor” sau „domnul demonilor” în [[Noul Testament]]<ref>[[Evanghelia după Matei|Matei]] 10,25; 12,24 (= [[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 3,22 = [[Evanghelia după Luca|Luca]] 11,15); 12,27 (= Luca 11,18). -cf. Xavier Léon-Dufour, ''Dictionnaire du Nouveau Testament'', Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 141.</ref> și în [[teologia]] și tradiția creștină (dar și în iudaism și în islam).
În [[Vechiul Testament]] numele apare ca Baal-Zebub în [[Cartea a IV-a a Regilor|IV Regi]] 1, 2-16, în vremea lui [[prooroc]]ului [[Ilie Tesviteanul]] (sec. IX î.Hr.), unde este identificat cu un „dumnezeul Ecronului”, adică cu o divinitate filisteană sau feniciană<ref>Cf. Catholic Encyclopedia: https://www.newadvent.org/cathen/02388c.htm</ref>. Termenul provine probabil de ebraicul ''Baal-z<sup>e</sup>bûl'', „domn înalt”, Baal Prințul, o altă zeitate feniciană. În unele locuri apare sub numele deformat Baalzebub<ref>[[Septuaginta]] - traducerea în limba greacă, din secolul al III-lea î.Hr., a Scripturilor ebraice - redă numele ebraic ca ''Baalzebub'' (Βααλζεβούβ) și ca ''Baal muian'' (Βααλ μυῗαν, "Baal-ul muștelor"). Totuși, traducerea lui Symmachus din sec. al II-lea d.Hr. redă numele în forma mai apropiată de tradiția ebraică, și anume Beelzebul. - cf. https://en.wikipedia.org/wiki/Beelzebub</ref>, care s-ar traduce cu „domnul muștelor”.
În traducerile [[Sfânta Scriptură|Sfintele Scripturi]] în limbile moderne termenul apare fie ca Beelzebul, fie ca Beelzebut, fie ca Beelzebub.
==Căderea dracilor==
<references />
==Bibliografie==
* ''Biblia sau Sfânta Scriptură'', Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2 * [[Ene Braniște]] și Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', pag240-241, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2* Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, ''Învățătură de credință ortodoxă'', pag.71-72, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului, Feleacului și Clujului, ''Învățătură de credință ortodoxă'', pag.71-72, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4