'''Diavolul''' (gr. διάβολος - sl. ''dijavolu'') este un duh (spirit) rău, un [[Îngeri|înger]] căzut<ref>Lc 10.18</ref><ref>Am : „Am văzut pe Satana căzând satana ca un fulger căzând din cer, spune [[Iisus Hristos|Iisus]].”</ref> . El este izgonit din [[rai]] din pricina [[mândria|trufiei]] sale<ref>Iuda 1.6</ref> și aruncat pe pământ.<ref>Apoc 12.9</ref> Sub forma șarpelui șiret<ref>Fac 3.1</ref> o [[ispita|ispitește]] pe [[Adam și Eva|Eva]] și aceasta mănâncă din pomul [[cercetarea|cunoașterii]] binelui și răului și apoi îi dă și lui [[Adam și Eva|Adam]] care mănâncă și el.<ref>Fac, Cap3</ref> Puterea Celui rău este permanent controlată de [[Sfânta Treime|Dumnezeu]], fapt vădit de istoria lui [[Iov]]<ref>Iov 1.12, 2.6</ref> și de episodul demonizatului din ținutul Gadarei.<ref>Mc 5.1-20, Lc 8.26-39</ref> . Dumnezeu nu permite Celui rău să-l ispitească pe om peste puterile sale oferindu-i totdeauna și mijlocul de a rezista ispitei, așa cum spune [[apostolul Pavel]].<ref>1 Cor 10, 13</ref> [[Iisus Hristos|Iisus]] a scos duhurile necurate de nenumărate ori în timpul vieții sale.<ref>Lc 4.40-41, Lc 4.31-37, Lc 6.18, Mc 5.1-20, Lc 8.26-39</ref> [[Apostol]]ii au avut și ei această putere încă de pe vremea când Iisus era cu ei.<ref>Mt 17.14-21, Mc 9.14-29, Lc 9.37-43</ref> După [[Înviere|înviere]] apostolilor le-a fost dată puterea deplină de a scoate toate duhurile necurate<ref>Mc 6.7</ref> putându-se folosi și de [[Postul|post]].<ref> În timpul vieții Mântuitorului apostolii nu posteau căci mirele era cu ei (Mc 2.19)</ref><ref>FA 5.16, 8.7</ref> Cel rău poate vorbi prin gura celui posedat, evangheliile înregistrând multe discuții între Iisus și demonii din oameni.<ref>Mc 5.9,15, Lc 8.30</ref> Cel rău este prin esența lui șiret<ref>Fac 3.1</ref> trufaș, ucigaș<ref>El poate să arunce și trupul și sufletul în gheenă, cum spune Iisus (Mt 10.28, Lc 12.4), pentru uciderea trupului vezi și declarația tatălui unui demonizat, care spunea că duhul cel rău vroia să-l omoare, aruncându-l când în foc când în apă (Mc 9.22)</ref>, „mincinos și tatăl minciunii”, cum spune apostolul Ioan<ref>Ioan 8.44</ref> Și diavolii cred în Dumnezeu și se cutremură, cum spune [[apostolul Iacov]]<ref>Iac 2.9</ref>, având o simplă credință dar însoțită numai de fapte rele. Oamenii pot fi posedați de unul, cum se întâmplă cel mai adesea dar și de mai mulți demoni, cum a fost cazul demonizatului din ținutul Gadarei, stăpânit de o legiune de demoni<ref>Mc 5.9, 15, Lc 8.30</ref> sau al [[Maria Magdalena|Mariei Magdalena]] din care Mântuitorul scosese șapte draci.<ref>Mc 16.9</ref> Cel Rău cutreieră pământul și ispitește pe oameni, precum este arătat în [[Cartea lui Iov]].<ref>Iov 1.7, 2.2</ref> El este „Dumnezeul veacului acestuia”, așa cum spune apostolul Pavel<ref>2Cor 4.4</ref>, puterea sa fiind îngăduită de Dumnezeu. La sfârșitul veacurilor toți demonii vor fi aruncați în focul cel veșnic gătit lor, așa cum ne spune Iisus<ref>Mt 25.41</ref> unde vor fi chinuiți zi și noapte în vecii vecilor, așa cum ne încredințează [[apostolul Ioan]]<ref>Apoc 20.10</ref> [[Apostolul Petru]] ne spune să veghem căci „potrivnicul nostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită”.<ref>1Pet 5.8</ref> Veghea și rugăciunea sunt armele creștinului împotriva Celui Rău, împotriva căderii în ispită, precum reiese din vorbele Mântuitorului.<ref>Mt 26.41</ref>

* ''Biblia sau Sfânta Scriptură'', Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2 * [[Ene Braniște]] și Ecaterina Braniște, ''Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase'', pag240-241, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2* Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, ''Învățătură de credință ortodoxă'', pag.71-72, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4