Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.889 de modificări
Modificări
perioada bizantină
În Noul Testament, „Noul Ierusalim” sau „Ierusalimul cel de sus” sau „Ierusalimul ceresc” sunt metafore care desemnează patria cerească sau definitivă a celor răscumpărați (Evrei 12, 22<ref>http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=22&cap=12</ref>; Apocalipsă 21, 1 - 22, 5).
==Locurile sfinte de la IerusalimIerusalimul în perioada bizantină==[[Fișier:Jerusalem-Byzantine.JPG|miniatura|Ierusalimul în perioada bizantină]]Perioada bizantină a Ierusalimului începe în anul 325 cu venirea sfintei împărătese Elena și se termină în anul 614 cu invazia persă care distruge cetatea Ierusalimului și toate locuri sfinte creștine.
Creștinii din Țara Sfântă au păstrat memoria multor locuri sfinte din Ierusalim și Palestina și le-au cinstit neîntrerupt, chiar în condițiile în care în primele trei secole după Hristos creștinismul nu era o religie recunoscută în Imperiul Roman (din care făcea parte și Palestina). Abia în secolul al IV-lea, după convertirea împăratului [[Constantin cel Mare]] și a mamei sale, împărăteasa Elena, și după decretul imperial de libertate și recunoaștere a creștinismului ca religie acceptată (lat. ''recepta'') și protejată de împărat ([[Edictul de la Milan]] din 313), locurile sfinte ale creștinilor sunt amenajate și puse în evidentă, prin chiar inițiativa împărătesei Elena și a celorlalți împărați creștini.