'''Cartea IeşiriiIeșirii''' , sau pe scurt '''IeşireaIeșirea''' , este a doua carte a [[Vechiul Testament|Vechiului Testament]].

La început, această carte îşi își avea numele după cuvintele de început "''elle-shemot" '', care înseamnă în ebraică "acestea „acestea sunt numele..." ”, deoarece începe cu lista numelor descendenţilor descendenților lui [[Iacob]] care au mers în Egipt pe vremea lui [[Iosif (Vechiul Testament)|Iosif]]. Numele grec de ''Exodus '' indică faptul că această carte conţine conține exodul, ieşirea ieșirea fiilor lui Israel din Egipt.

Cartea relatează cum fii lui Iacob, un trib mic de păstori rătăcitori, a devenit poporul ales de [[Dumnezeu]]. Promisiunea făcută de Dumnezeu este punctul central al acestui eveniment deoarece îi leagă pe Dumnezeu şi și pe Israel printr-o înţelegere înțelegere conform căreia Dumnezeu se obligă să dea poporului Său toate cele necesare material, inclusiv o ţară țară în care să locuiască, dacă ei se vor închina doar Lui ca unic Dumnezeu adevărat şi și vor trăi ca o comunitate sfântă. Punctul central al legământului îl constituie [[Decalog|cele 10 porunci]]. [[Tabernacol(biblic)|Tabernacolul]] era un templu de [[rugăciune]] mobil, care era instalat în mijlocul taberei lui Israel, simbolizând prezenţa prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor. În predica Sa de pe munte, Mântuitorul [[Iisus Hristos]] a propovăduit un nivel de înţelegere şi înțelegere și mai adânc al poruncilor lui Dumnezeu. În schimb, legile civile şi și religioase din Cartea Ieşirii şiIeșirii și-au pierdut importanţa şi importanța și au fost abrogate de Sfinţii Sfinții [[Apostoli]] la Sinodul de la Ierusalim (cf. Fapte 15).

Cartea Ieşirii Ieșirii prezintă minunile care au avut loc la fuga evreilor din Egipt şi și legământul pe care Dumnezeu l-a încheiat cu israeliţii israeliții pe [[Muntele Sinai]]. Cartea Ieşirii Ieșirii poate fi împărţită împărțită în două parţi parți principale, cea istorică şi și cea a primirii Legii. Sunt prezentate pregătirile pentru fuga din Egipt care constau în intervenţiile intervențiile divine ale Lui Dumnezeu în viaţa viața lui [[Proorocul Moise|Moise]], ce fusese ales de Dumnezeu ca om de legătură cu poporul Său. Apoi sunt prezentate circumstanţele circumstanțele care au dus la fuga din Egipt, inclusiv cele zece molime suferite de Egipt şi și sărbătorirea primului Paşte Paște (4:29-12:39). După acestea urmează eliberarea din Egipt efectivă şi și călătoria spre Sinai (capitolele 12-18), urmate de primirea Legii lui Dumnezeu de către Moise, descrisă în capitolul 19. Capitolele următoare cuprind codexul legilor morale şi și civile, pecetluite de evreii care intră în legământ cu Dumnezeu (capitolele 20-24). Acestea sunt continuate cu legile referitoare la slujirea religioasă şi și la [[preot|preoţiepreoție]] (capitolele 25-31) şi și încălcarea Legii prin perioade de [[închinarea la dumnezei străini|idolatrie]] (capitolele 32-33). După reînnoirea legământului (capitolul 34) urmează descrierea construcţiei construcției tabernacolului şi și implementarea directivelor lui Dumnezeu de către Moise (capitolele 35-40). Prezintă un interes aparte aşezarea în paralel a evenimentelor prezentate în Cartea Ieşirii şi a celor din perspectiva istorică. Iosif a fost vândut de fraţii săi în Egipt în timpul domniei hicsoşilor, un trib semitic cunoscut sub numele de regii păstorilor (aproximativ 2000 de ani î.Hr.). La vremea aceea, Egiptul era foarte prosper şi puternic. Cel mai probabil, faraonul a fost Amenemhet al IV-lea. El l-a ridicat pe Iosif în rang când acesta a salvat Egiptul de foamete şi i-a acordat mari onoruri, lui şi familiei lui. Cu toate acestea, nobilii etnici egipteni s-au unit la Teba şi, treptat, au reuşit să-i dea de-o parte pe hicsoşi. După aceea, la domnie a venit a XVIII-ea dinastie a faraonului Amasis Întâi (Ahmose I). Noii conducători şi-au schimbat politica faţă de evrei. Au început persecuţiile care s-au transformat într-o sclavie opresivă. În timp ce i-au aruncat pe evrei în sclavie şi i-au obligat să construiască oraşe, noii faraoni erau în acelaşi timp preocupaţi ca nu cumva evreii să se unească cu triburile nomade îndepărtate şi să domine Egiptul. Exodul evreilor din Egipt a avut loc undeva pe la mijlocul secolului al XV-lea î.Hr. Cel mai probabil, faraon era Tutmose I. Cartea I Regi 6:1 spune că [[Solomon]] a început construirea templului "în anul patru sute optzeci de când copii lui Israel au plecat din Ţara Egiptului." În plus, Solomon a început construirea templului în jurul anului 960 î.Hr., ceea ce plasează anul ieşirii la mijlocul secolului al XV-lea î.Hr..