4.112 modificări
Modificări
m
{{În curs}}[[Imagine:Solidus-Irene-sb1599.jpg|thumb|400px|'''Drept-credincioasa Irina Împărăteasa - monedă (''solidus'') cu efigia ei''']]Drept-credincioasa '''[[Irina]]''' ''Ateniana'' (752 - [[9 august ]] 803) a fost împărăteasă a [[Imperiul Bizantin|Imperiului Roman de Răsărit]] (Bizantin) între anii 797 si 802, fiind soţia soția împăratului Leon al IV-lea ''Khazarul'' şi și mama lui Constantin al VI-lea.A fost regentă în numele fiului ei Constantin (între anii 780 - 797), apoi, după înlăturarea acestuia, a fost prima femeie împărăteasă unică (''Basilissa'') pe tronul [[BizanţBizanț]]ului.
fără descrierea modificării
De numele ei se leagă restabilirea cultului icoanelor, hotărâtă la [[Sinodul VII Ecumenic]] (''Sinodul al doilea de la Niceea''), convocat la iniţiativa inițiativa ei în anul 787, pe când era împărăteasă regentă.
==ViaţaViața==Irina era originară din [[Atena]] (de unde şi și supranumele de ''Ateniana'') şi și a fost adusă la [[Constantinopol]] de către împăratul [[Constantin al V-lea]] ''Copronimul'', care căuta o soţie soție potrivită pentru fiul şi moştenitorul și moștenitorul său [[Leon al IV-lea]] ''Khazarul''. După căsătoria cu Leon, Irina a născut un moştenitor moștenitor (în 771), viitorul împărat [[Constantin al VI-lea]].
În anul 780, când Leon al IV-lea a murit, Irina a devenit regentă în numele fiului ei şi și a fost nevoită să lupte împotriva fratelui lui Leon, Nicefor, pretendent la tron.
Ca împărăteasă regentă, Irina a încercat să întărească relaţiile relațiile [[BizanţBizanț]]ului cu francii (a căror hegemonie în apusul Europei era de necontestat), precum şi și cu papalitatea, căsătorindu-şi și fiul cu Rotrude, fiica lui Carol cel Mare. Din acelaşi același motiv, atunci când francii au ocupat Istria şi și Beneventul (în 788), Irina nu a reacţionat reacționat negativ.
În anul 782, Irina i-a alungat pe slavii care invadaseră Grecia şi și Macedonia, dar în acelaşi același an ea a trebuit să accepte termenii dictaţi dictați de califii Abbasizi pentru a păstra pacea cu arabii, care înaintaseră până la Bosfor, în imediata apropiere a capitalei imperiale; acelaşi același lucru s-a întâmplat şi și mai târziu, în anul 798. În 790, trupele armene s-au revoltat împotriva Irinei, pentru că se declarase împărăteasă, însă titlul i-a fost confirmat în 792. În 797, partizanii Irinei l-au detronat pe Constantin, declarând-o pe Irina unică împărăteasă. [[Papă|Papa ]] Leon III, neconfirmând-o pe Irina ca împărăteasă, l-a încoronat la Roma pe regele francilor, Carol cel Mare (Charlemagne), ca împărat roman ([[25 decembrie]] 800); a fost momentul în care au apărut două imperii creştinecreștine: ''Imperiul Roman de Răsărit'' ([[BizanţBizanț]]ul) şi și ''Sfântul Imperiu Roman''.
În anul 802, ''logotetul'' (ministrul finanţelorfinanțelor) Nikefor, s-a revoltat împotriva Irinei, a învins-o şi și a închis-o în fortăreţa fortăreța Prinkipo. Irina a fost apoi exilată la [[mănăstire]]a din Mitilene pe insula Lesbos, unde a avut totuşi totuși rang de [[egumen]]. Ea a murit un an mai târziu, pe [[9 august]] 803.
==Restabilirea cultului icoanelor==
În perioada anterioară accederii Irinei la tronul imperial, viața religioasă era zguduită de criza provocată de [[iconoclasm]]. Așa cum se cunoaște, prin edictul imperial dat în anul 730, împăratul Leon al III-lea ''Isaurul'' interzisese folosirea icoanelor lui [[Iisus Hristos|Hristos]], ale [[Maica Domnului|Maicii Domnului]] și ale tuturor [[sfinți]]lor și poruncise distrugerea acestora.
Marele merit al împărătesei Irina (și pentru care este numită ''Binecredincioasa'' Irina) constă în convocarea [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodului al VII-lea ecumenic]] care a restabilit cultul icoanelor. Sinodul s-a întrunit la Niceea, în Asia Mică (motiv pentru care mai este cunoscut și sub numele de ''Sinodul al doilea de la Niceea''), între [[24 septembrie]] și [[13 octombrie]] 787. La acest sinod ecumenic au participat 350 de episcopi ortodocși, lucrările fiind prezidate de Sf. [[Tarasie al Constantinopolului|Tarasie]], [[Listă a patriarhilor Constantinopolului|patriarh al Constantinopolului]] la acea vreme. La acești 350 de Sfinți Părinți s-au mai alăturat până la sfârșitul sinodului alți 17 [[ierarh]]i, care au abjurat erezia iconoclastă.
[[Sinod]]ul a condamnat [[iconoclasm]]ul ca fiind o [[erezie]] și a restabilit cultul sfintelor icoane. Printre altele sinodul de la Niceea a hotărât:
:''Şi, rezumând, zicem: [noi] păstrăm neschimbate toate predaniile Bisericii, scrise sau nescrise, încredințate nouă [cu sfințenie]. Între ele se află și zugrăvirea icoanelor, în acord cu relatarea propovăduirii evanghelice, în vederea întăririi credinței în întruparea, adevărată și nu închipuită, a lui Dumnezeu Cuvântul, [acestea] aducându-ne bun folos; căci lumina cu care se luminează între ele [propovăduirea și icoana] este spre mărirea amândurora.''
:''Așa stând lucrurile, înaintând pe calea împărătească și urmând învățătura [de Dumnezeu] insuflată a Sfinților noștri Părinți și a Predaniei Bisericii Sobornicești, căci noi recunoaștem că ea este a Duhului Sfânt Care locuiește într-însa, hotărâm cu toată grija și acrivia: împreună cu imaginea cinstitei și de viață făcătoarei cruci, în sfintele biserici ale lui Dumnezeu să se pună și: cinstitele și sfintele icoane, pictate sau lucrate în mozaic, sau făcute din materii potrivite, pe sfintele vase și veșminte, pe ziduri și scânduri, în case și pe drumuri; icoana Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a Preacuratei Stăpânei noastre, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, ale cinstiților îngeri și ale tuturor sfinților și drepților bărbați.''
:''[Iar] cei care cutează să cugete sau să învețe altfel, sau, urmând blestemaților eretici, [îndrăznesc] să disprețuiască predaniile Bisericii, născocind sau lepădând ceva dintre cele ale Bisericii, fie Evanghelie, fie semn al crucii, fie icoană zugrăvită, fie sfinte moaște de mucenici, sau [îndrăznesc] să cugete strâmb și viclean pentru a răstălmăci ceva din Predaniile legiuite ale Bisericii Sobornicești, încă și [de vor îndrăzni cu necuviință] să folosească în chip profan sfintele vase sau sfintele mănăstirilor: poruncim ca toți aceștia, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți, iar dacă sunt monahi sau laici, să fie îndepărtați de la împărtășanie [să fie afurisiți].''
Acest sinod a fost ultimul din cele șapte [[sinoade ecumenice]].
Din păcate, după nu mult timp, mai exact în anul 813, împăratul Leon al V-lea a inițiat o a doua perioadă iconoclastă, de-a lungul căreia legislația iconoclastă pare să fi fost aplicată mai puțin riguros, întrucât au avut loc mai puține [[mucenic|martirizări]] și distrugeri de icoane. Lui Leon i-au urmat Mihail al II-lea, apoi Teofil, fiul acestuia. Teofil a murit, lăsând-o ca regentă a fiului său minor Mihail al III-lea pe împărăteasa [[Teodora a II-a]], iconodulă. Ca și Irina Împărăteasa în urmă cu 50 de ani, Teodora i-a mobilizat pe iconoduli, proclamând reinstaurarea cultului icoanelor în anul 843. De atunci, în prima duminică a [[Postul Mare|Postului Mare]] se sărbătorește [[Duminica Ortodoxiei]].
{{start box}}
{{succesiune|
înainte=[[Constantin al VI-lea]]|titlu=[[List of Byzantine EmperorsListă a Împăraților Romani de Răsărit|Împărat Roman (Bizantin)]]|
ani=797—802|
după=[[Nikefor Nichifor I]]}}
{{end box}}
==A se vedea și==
*[[Icoană]]
*[[Iconoclasm]]
*[[Sinodul VII Ecumenic]]
==Surse==
[[Categorie:Împăraţi şi regi]][[Categorie:Împăraţi Împărați romani]]
[[en:Irene of Athens]]