Eftimie cel Mare

Sfântul Eftimie cel Mare: icoană din secolul al XVII-lea, de la Mănăstirea Dionisiu, Muntele Athos

Preacuviosul părintele nostru Eftimie cel Mare (377-473) a fost un sfânt monah ortodox care a trăit în Palestina la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. Biserica Ortodoxă îi face pomenirea pe 20 ianuarie.

Viaţa

Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Graţian în anul 377 d.Hr., în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei Armenia (în prezent Makatya, Turcia) şi a fost fiul unor părinţi pioşi şi credincioşi numiţi Pavel şi Dionisia.

Pentru că mama lui Eftimie era stearpă, părinţii săi s-au rugat cu fervoare la Dumnezeu să le dea un copil. Atunci ei au avut o vedenie: ei au auzit vocea unui înger care le-a spus să se veselească pentru că odată cu naşterea copilului toate ereziile vor fi desfiinţate iar pacea va cuprinde Biserica lui Dumnezeu. De aceea, acest sfânt a fost botezat cu numele de Eftimie (care înseamnă voioşie).

Când tatăl lui Eftimie a murit, mama sa l-a dat în grija lui Otrie, episcop de Melitene, care l-a trecut în rândul clerului, ca citeț. Deoarece era ager în studiile sale şi îi depăşea pe toţi ceilalţi în virtuţi şi viaţă ascetică, el a fost hirotonit preot cu sila şi însărcinat cu supravegherea sfintelor sihăstrii şi mănăstiri. La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, el a mers la Ierusalim, unde a locuit împreună cu Sfântul Teoctist în peştera unui munte. În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulţi oameni de boli.

De asemenea, se povesteşte că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. Mai mult, nu numai că a vindecat sterilitatea mamei sale prin naşterea sa, ci prin rugăciune a făcut alte femei sterpe să aibă copii. În plus, el a deschis porţile cerului, cum a făcut şi Sfântul Ilie înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă. În timpul unei Sfinte Liturghii, cei prezenţi au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului îndumnezeit al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârşitul Sfintei Liturghii. Un alt semn, de mai târziu, al purităţii şi castităţii sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii sufletului dispoziţia şi starea sufletelor care veneau la Sfânta Împărtăşanie.

O altă relatare despre clarvederea Sfântului Eftimie are legătură cu un călugăr care era pe moarte. Din afară, acest călugăr părea să fie un sfânt precaut şi reţinut, dar în inima sa el era desfrânat şi nestăpânit deoarece a permis ca osteneala sa să fie îndulcită cu gânduri ruşinoase. Deci, acest călugăr fiind aproape de sfârşit, binecuvântatul Eftimie a văzut un înger luând cu forţa sufletul mizerabilului călugăr cu o suliţă cu trei vârfuri. Imediat, sfântul a auzit o voce care i-a arătat toate gândurile ascunse şi ruşinoase ale călugărului muribund.

Când Eftimie a ajuns la vârsta de nouăzeci şi şase de ani (în 473 d.Hr.), el a adormit în Domnul. La înmormântarea lui a slujit patriarhul Anastasie I al Ierusalimului, care a trebuit să aștepte o zi întreagă ca să poată încheia slujba, până ce călugării și credincioșii din Țara Sfântă și-au luat rămas bun de la sfântul monah trecut la Domnul.

Posteritatea

El a înfiinţat comunităţi monastice în întreaga Palestină.

Imnografie

Tropar (glasul al 4-lea):

Veseleşte-te, pustie, care nu năşteai, bucură-te, ceea ce nu aveai dureri! Că ţi-a înmulţit ţie fii, bărbatul doririlor duhovniceşti, cu bună credinţă sădindu-i, cu înfrânarea hrănindu-i, spre săvârşirea bunătăţilor. Cu ale cărui rugăciuni, Hristoase Dumnezeule, împacă viaţa noastră.

Condac (glasul al 8-lea):

Întru cinstită naşterea ta, făptura a aflat veselie; şi întru dumnezeiască pomenirea ta, cuvioase, bucurie a primit de pe urma multelor tale minuni; din care dă din destul şi sufletelor noastre şi ne curăţeşte de spurcăciunea păcatelor, ca să cântăm: Aliluia!

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Eftimie cel Mare se zugrăveşte ca un bărbat bătrân, înalt, cu capul pleşuv, doar cu puţin păr cărunt, cu barba foarte lungă („până la coapse”) şi albă, cu chipul palid şi căutătura cuvioasă, poartă un înscris care zice: „Fraţilor, armele călugărului sunt acestea: îndeletnicirea cu faptele bune, rugăciunea, socotinţa, smerita cugetare şi ascultarea cea după Dumnezeu”. Iar atunci când este zugrăvit în trapeza mănăstirii, este înfăţişat alături de Sfântul Antonie cel Mare şi, fiind întors spre masă, poartă o hârtie pe care stă scris: „Trapeza care tace deplin şi grăieşte slavă, şi cu singura îndestulare se află, se laudă de sfinţii îngeri”.

Surse şi lecturi suplimentare

• Chiril de Schitopolis, Viețile pustnicilor Palestinei, ed. bilingvă, traducere din limba greacă veche, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013. ISBN 978-606-92843-3-9
• en: Lives of the Saints for the Whole Year by St. Nicodemus of the Holy Mountain (18th century) (primary source)
• en: Our Holy Father Euthymius the Great - From "The Prologue from Ochrid", by Bishop Nikolai Velimirovic
• en: Euthymius the Great (The Ecole Glossary)
• en: Euthymius the Great (catholic-forum.com)
• en: St. Euthymius (Catholic Encyclopedia)
• en: Saint Euthymius The Great -- Encyclopædia Britannica (subscription - free trial available)
• en: Icon of St. Euthymius (OCA.org)
• en: Venerable Euthymius the Great from OCA's web site.