Asa Așa precum face la îmbrăcarea oricaruia oricăruia din celelalte [[Veşminte|veşminte liturgice]], preotul şi arhiereul binecuvintează epitrahilul, sărutând apoi semnul crucii din partea lui de sus, mai înainte de a-l aşeza pe după grumaz, cu recitarea rugăciunii respective din Liturghier: "Binecuvantat Binecuvântat este Dumnezeu cel ce varsă harul Său peste preoţii Săi, ca mirul pe cap, ce se coboară pe barbă, pe barba lui [[Aaron]], ce se pogoară pe marginea veşmintelor lui" (Ps. 132, 2-3).

[[Simbol]]ismul epitrahilului urmează direcţiile indicate de Sfântul Gherman I, patriarhul Constantinopolului, şi de Simion, arhiepiscopul Tesalonicului. Pornind pe de o parte de la faptul că epitrahilul este pur­tat pe după grumaz, i se atribuie semnificaţia jugului (sarcinii) - slujirea până la jertfă. În sfarşitsfârşit, sensul cel mai corespunzator corespunzător derivă din însăşi întrebuinţarea epitrahilului, şi anume că el simbolizeaza simbolizează harul coborât de sus asupra preotului şi puterea dobândită astfel de a-l comunica credincioşilor prin [[Sfintele Taine]] şi alte [[ierurgie|ierurgii]], de unde a şi intrat în practică obiceiul de a-l pune pe capul creştinilor la anumite servicii, aşa precum odinioară [[Sfinţi]]i [[Apostoli]] îşi puneau mâinile pe capetele lor. Acest sens este, de altfel, în concordanta cu rugăciunea ce se rosteşte de către preot şi de arhiereu la punerea epitrahilului (cf. supra).