Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Proorocul Moise

6 octeți adăugați, 11 ianuarie 2013 19:35
mici corecturi
==Viaţa==
Moise provenea din seminţia lui Levi: "Şi iată numele fiilor lui Levi după neamurile lor; … Amram a luat-o de fremeie pe Iochebed, fata unchiului său, iar aceasta i-a născut pe [[Aaron]] şi pe Moise, precum şi pe Miriam, sora lor" (Ieşire 6, 16 şi 20). Tribul lui Levi se remarca drept cel mai talentat şi admirabil ataşat la cultura egipteană, dar păstrând ca intrîntr-un sicriu viu, tradiţiile părinţilor, credinţa strămoşilor şi aşezămintele lor.
Cunoaştem naşterea lui Moise şi cum l-a izbăvit mâna lui Dumnezeu, ajungând ca fiu al fetei lui Faraon. Trebuie precizat că originea evreiască a lui Moise era cunoscută atât lui însuşi cât şi egiptenilor. De la palatul regal i se îngăduie să plece să-şi viziteze rudele, iar acestea pot veni să-l vadă la palat. Contactul cu familia sa a fost important în cea mai mare măsură şi anume din punct de vedere al convingerilor sale religioase şi al simpatizării cu conaţionalii săi.
[[Iosif Flaviu Flavius]] istoriseşte că Moise era de o frumuseţe rară şi cu o minte ageră, încât fata lui Faraon se şi gândea că va fi urmaş la tron. Într-una din zile îşi prezentă odorul său lui Faraon în braţe cu o mică cuvântare, atrăgând atenţia asupra frumuseţii mai mult decât omeneşti, având un spirit înalt şi nobil. Faraon îşi scoase coroana regală şi o puse pe capul lui Moise. Speriat, copilul se smulse din mâinile lui, puse coroana jos, se urcă cu picioarele pe ea şi încerca să stea pe ea. Se întâmplă să fie de faţă şi un scriitor sacru, care, cu câtva timp înainte de naşterea lui Moise prezisese că trebuie să se nască un copil de evreu, care va sfărâma puterea Egiptului şi văzând ce a făcut acest copil, strigă cu glas mare şi spuse: Iată, o rege, acel copil, pe care zeii ne-au poruncit să-l omorâm pentru propria noastră siguranţă. Priveşte, cum adevereşte el proorocia; el răstoarnă supremaţia ta şi calcă în picioare coroana ta. Ucide-l dar! Şi să înceteze egiptenii de a mai fi chinuiţi de frică, iar evreii să înceteze de a se mai trufi cu nădejdile lor. Principesa, auzind cuvântarea asta, se repezi la copil şi apucându-l, fugi cu el afară. Regele nu voi să urmeze sfatul scriitorului şi, astfel, Moise scăpă şi de această a doua primejdie.
Ca şi copil, tânăr şi apoi matur, Moise era de statură înaltă, foarte inteligent, puternic şi capabil pentru cea mai grea lucrare.
5.289 de modificări