14.992 de modificări
Modificări
m
→Erezii creştine vechi: legătură
La mijlocul secolului al II-lea, trei grupuri de creştini neortodocşi au aderat la unele doctrine, fapt care a divizat comunităţile creştine din Roma: învăţătorul [[Marcion]], revărsarea cincizecimii a profeţilor creştini în extaz a revelaţiei creştine, într-o mişcare numită "[[montanism]]" deoarece a fost iniţiată de [[Montan]] şi discipolele sale feminine şi învăţăturile [[Gnosticism|gnostice]] ale lui Valentin. Primele atacuri asupra aşa-ziselor erezii au constituit conţinutul lucrării lui [[Tertulian]], ''Reţete împotriva ereticilor'' (cu 44 de capitole şi scrisă la Roma) şi a lui [[Irineu de Lyon|Irineu]] ''Contra ereticilor'' (cca 180, în cinci volume), scrisă la Lyon după reîntoarcerea sa dintr-o vizită la Roma. Scrisoarile lui [[Ignatie de Antiohia]] şi a lui [[Policarp al Smirnei]] către diverse biserici au avertizat împotriva falselor învăţături, iar ''[[Epistola lui Barnaba]]'', acceptată de mulţi creştini din secolul al II-lea ca parte componentă a Scripturii, avertiza asupra amestecării [[iudaism]]ului cu creştinismul, la fel ca şi alţi scriitori. Toate acestea au condus la deciziile luate la [[Sinodul I Ecumenic]], care a fost convocat de împăratul [[Constantin cel Mare]] la Niceea în 325, ca răspuns la controversele polemice din cadrul comunităţilor creştine, în cazul de faţă disputele [[Arianism|ariene]] privind natura Sfintei Treimi.
[[Irineu de Lyon|Irineu]] a fost singurul care a susţinut că poziţia "proto-ortodoxă" era aceeaşi credinţă pe care [[Iisus]] a transmis-o [[apostoli]]lor şi că identitatea apostolilor, a succesorilor şi învăţăturile acestora sunt cunoştinţe publice bine cunoscute. Acesta a fost, aşadar, un prim argument, pe baza [[Succesiune apostolică|succesiunii apostolice]]. Oponenţii lui Irineu au pretins că au primit învăţături secrete de la Iisus prin ceilalţi apostoli care nu au fost făcute publice. [[Gnosticism]]ul se bazează pe existenţa unor cunoştinţe ascunse, cu toate că scurte referinţe la învăţăturile private ale lui Iisus au supravieţuit şi în Scriptura canonică. Oponenţii lui Irineu au pretins, de semenea, că izvorul nesecat al inspiraţiei divine nu a secat, de aici provenind doctrinele revelaţiei continue.
Înainte de anul 325, natura "eretică" a unor credinţe a fost subiectul unor dezbateri îndelungate în cadrul Bisericii. În biserica primară, ereziile erau uneori stabilite de un [[sinod]] de episcopi aleşi sau de un sinod ecumenic, cum a fost [[Sinodul I Ecumenic|Primul Sinod de la Niceea]]. După 325, unele opinii au fost formulate ca dogme prin intermediul ''canoanelor'' emise de sinoade. Fiecare frază din [[Crezul]] de la Niceea, care a fost fixat la Sinodul de la Niceea, conţine unele aspecte care au fost subiectul unor discuţii aprinse şi care astfel au fost stinse prin puterea deciziei a 300 de episcopi aleşi cu grijă din întreg imperiul. Cu toate acestea, Sinodul nu a reuşit să împiedice ca [[arianism|arienii]], învinşi în 325, să domine majoritatea bisericii în cea mai mare parte a secolului al IV-lea, adesea cu ajutorul împăraţilor romani care îi favorizau. În Răsărit, adepţii lui [[Chiril al Ierusalimului|Chiril]] i-au declarat pe [[Nestorie]] şi pe adepţii lui eretici şi le-au confiscat şi ars scrierile.