Iustinian al II-lea

Acest articol (sau părți din el) este propus spre traducere din limba engleză! Dacă doriți să vă asumați acestă traducere (parțial sau integral), anunțați acest lucru pe pagina de discuții a articolului. De asemenea, dacă nu ați făcut-o deja, citiți pagina de ajutor Traduceri din limba engleză.

Iustinian II, monedă din timpul celei de a doua domnii

Iustinian al II-lea (grec.: Ιουστινιανός Β΄), cunoscut şi ca Ioustinianos Rhinotmetos (grec.: Ρινότμητος, Rinotmētos - Nas Spintecat) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între anii 685 şi 695 şi din nou între 705 şi 711. El a fost fiul lui Constantin IV şi ultimul membru al dinastiei Heracliene.

Viaţa

Părinţii lui Iustinian al II-lea erau împăratul Constantin al IV-lea al Bizanţului şi împărăteasa Anastasia. El s-a născut în anul 669, probabil în Cipru. Iustinian a fost căsătorit de două ori. Cu prima sa soţie. Eudoxia, a avut o fiică: Anastasia, pe care a căsătorit-o cu Tervel, ţarul bulgarilor. Cu a doua soţie, Theodora de Khazaria, a avut un fiu: Tiberiu (705 - 711), care a fost co-împărat între 706 - 711.

Prima domnie

Iustinian al II-lea a fost numit co-împărat în 681, de către tatăl său împăratul Constantin al IV-lea al Bizanţului, iar în 685, după decesul acestuia, a ajuns pe tron. În acel moment avea vârsta de şaisprezece ani.

Victoriile tatălui său stabilizaseră situaţia din provinciile de răsărit ale imperiului bizantin. După o invazie în Armenia, Iustinian a fost în măsură să crească tributul anual pe care îl percepea de la califii Umayyazi; Armenia, Georgia şi Ciprul devenind posesii în comun (condominium) cu aceştia. Cu toate acestea, acordul său de a fi mutaţi circa 12000 creştini maroniţi din Liban, a dus la un avantaj pentru arabi în Asia Mică.

Profitând de pacea pe care o impusese în orient, Iustinian a recuperat posesiunile bizantine din Balcani, de la triburile slave. Într-o campanie majoră desfăşurată în 688-689, el i-a învins pe bulgari, i-a alungat din Macedonia şi a recucerit Salonicul, al doilea oraş din Europa al imperiului ca importanţă.

Slavii au fost nevoiţi să trimită împăratului 30000 de soldaţi. Cu aceste trupe noi, Iustinian a revenit apoi la ofensivă în orient, dar după cîteva succese iniţiale, a pierdut această campanie în faţa arabilor, care au cucerit Armenia în anul 695.

În cadrul imperiului, Iustinian a încercat să suprime erezia manicheeană şi alte tradiţii neortodoxe. Cu toate acestea, datorită acestor acţiuni, tensiunile religioase au crescut. În anul 692 Iustinian a convocat Sinodul Quinisext de la Constantinopol ca să ratifice 102 canoane disciplinare adoptate la al cincilea şi al şaselea Sinod Ecumenic, care nu fuseseră însă decretate după terminarea Sinoadelor respective. Deoarece Papa Sergiu I de la Roma a refuzat să semneze aceste canoane, ca fiind "lipsite de autoritate", Iustinian a ordonat arestarea acestuia. Arestarea papei nu a fost însă efectuată, deoarece forţele militare bizantine din Italia (respectiv garnizoana din Ravenna) nu ao mai ascultat de împăratul şi l-au sprijinit pe Sergiu I. În acest mod, relaţiile lui Iustinian cu Occidentul au fost compromise.

Nemulţumirea poporului faţă de domnia lui Iustinian a crescut, mai ales datorită cheltuielilor foarte mari făcute pentru a satisface gusturile extravagante ale favoriţilor împăratului, Stephanus şi Theodotus, precum şi pentru clădiri scumpe. Populaţia Bizanţului s-a răzvrătit în anul 695, sub conducerea lui Leontius (care a preluat tronul). Iustinian a fost capturat, i s-a tăiat nasul (de unde şi porecla Rhinotmetos - Nas Spintecat) şi exilat la Cherson, în Crimeea. După o domnie de trei ani, Leontius a fost detronat la rândul său şi înlocuit cu Tiberius Apsimarus.

A doua domnie

În exil, autorităţile bizantine din Cherson nu îl priveau cu ochi buni pe Iustinian. În 702 sau 703, Iustinian a aflat că aceste autorităţi plănuiseră să îl trimită înapoi la Constantinopol. El a evadat din oraş şi a a fugit în Hanatul Khazarilor din Caucaz, unde s-a împrietenit cu hanul Busir Glaven. Mai mult, Iustinian s-a căsătorit cu sora hanului, care s-a creştinat, primind numele Teodora. Cei doi s-au stabilit la Phanagoria, pe litoralul Mării Azov. Teodora l-a avertizat pe soţul ei de faptul că viaţa îi era ameninţată chiar de către hanul Busir, care fusese mituit. Ucigaşii trimişi de Busir au fost strangulaţi, iar Iustinian a navigat spre vest, peste Marea Neagră, până în Bulgaria, la ţarul Tervel, ca să îi ceară ajutor militar pentru revenirea la tron.

Ajutat de Tervel, căruia i-a acordat o titlul Cezar (ţar în limba bulgară) şi mâna fiicei sale, Anastasia, Iustinian a apărut în faţa zidurilor Constantinopolului cu o armată de 15000 călăreţi bulgari, în anul 705. El a intrat în cetate în timpul nopţii, folosind un apeduct părăsit şi a preluat controlul. Încă o dată Iustinian a urcat pe tron; el i-a executat pe uzurpatorii Leontius şi Tiberius III, iar patriarhul Kallinikos a fost destituit şi apoi orbit.

A doua domnie al lui Iustinian al II-lea a fost marcată de lupte nereușite împotriva bulgarilor şi a arabilor. În anul 708 a invadat Bulgaria, dar a fost învins de către ţarul Tervel şi constrâns să facă pace. În est, bizantinii au fost învinşi de arabi, pierzând oraşul Cilicia.

Împotriva oponenţilor săi din Italia (exarhatul de Ravenna), Iustinian a avut mai mult succes. El i-a ordonat papei Ioan al VII-lea să recunoască deciziile Sinodului Ecumenic Quinisext de la Constantinopol (cele 102 canoane disciplinare adoptate la al cincilea şi al şaselea Sinod Ecumenic). Ordinul împăratului a fost susţinut de o expediţie militară împotriva Ravennei, încununată de succes. În anul 710 noul papă, Constantin, a vizitat Constantinopolul, fiind de acord cu unele din cererile lui Iustinian şi refăcând astfel relaţiile cu imperiul bizantin. A fost de fapt ultima vizită a unui papă la Constantinopol (pâna la vizita papei Paul al VI-lea la Istanbul, în 1967).

În 711, Chersonul s-a revoltat iarăşi împotriva lui Iustinian, sub conducerea generalului exilat Philippikos Bardanes. Rebeliunea a luat amploare şi în Constantinopol, profitându-se şi de faptul că Iustinian era plecat în Armenia, neputând astfel să se întoarcă şi să-şi apere capitala. Armata l-a proclamat pe Bardanes împărat, cu numele de Philippicus. În decembrie 711, Iustinian a fost prins și executat în afara cetăţii; capul său i-a fost adus lui Philippicus, ca trofeu. Tiberius, fiul lui Iustinian, a fost deasemenea ucis la ordinul noului împăratul Philippicus, execuţia fiind făcută în faţa mamei sale Theodora şi a bunicii sale Anastasia (soţia împăratului Constantin al IV-lea şi mama lui Iustinian). Astfel s-a pus capăt dinastiei heracleene, întemeiată de marele împărat Heraclie.

Legături externe

• Wikipedia:Justinian_II
• Anastasia (Wife of Constantine IV)
• Justinian_II_Rhinotmetus
• [1]
• w:Iustinian al II-lea
• De Imperatoribus Romanis Justinian II

Casetă de succesiune: Iustinian al II-lea
Precedat de: Constantin IV	Împărat Roman (Bizantin) 685-695	Urmat de: Leontius
Precedat de: Tiberius III	Împărat Roman (Bizantin) 705-711	Urmat de: Philippicus