Vizualizare sursă pentru „Tatăl nostru - Rugăciunea domnească”

[[File:Iisus-Hristos.jpg|thumb|right|300px|Iisus Hristos Pantocrator, icoană aflată la Mânăstirea sârbească Hilandar, din [[Muntele_Athos|Muntele Athos]], Grecia. Datare: cca.1260-1277]]
{{Format:Liturghia}}
'''Tatăl nostru''' sau '''Rugăciunea domnească''' este rugăciunea pe care Domnul [[Iisus Hristos]] le-a lăsat-o [[apostoli]]lor și ucenicilor Săi atunci când aceștia I-au cerut să îi învețe să se roage. Rugăciunea apare în forme ușor diferite la [[Evanghelia după Matei|Matei]]  [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=6#9-13 6, 9-13] și [[Evanghelia după Luca|Luca]] [http://bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=48&cap=11 11, 2-4]. În cultul [[Biserica Ortodoxă|Bisericii Ortodoxe]] este folosit textul rugăciunii din Evanghelia după Matei, la care se adaugă invocarea [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]]. (''Căci a Ta este Împărăția, Puterea și Slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Acum și pururea și în vecii vecilor. Amin'')

==În [[limba română]]==
Prima versiune românească a rugăciunii Tatăl nostru, cu litere latine, avea să fie tipărită pentru prima dată nu în Țările Române, ci la Cracovia, într-o lucrare a polonezului Stanislau Sarnicki. „Rugăciunea domnească” fusese scrisă la cererea cărturarului polonez de logofătul Luca Stroici. Această traducere este:
Părintele nostru<br>
Ce ești în ceriu<br>
Svințască-se numele Tău<br>
Să vie împărăția ta<br>
Să fie voia Ta<br>
Cumu e în ceriu<br>
Așa și pre pământu<br>
Pânea noastră sățioasă<br>
Dă noauă astăzi<br>
Și iartă noauă<br>
Datoriile noastre<br>
Cum și noi lăsăm<br>
Datornicilor noștri<br>
Și nu aduce pre noi in ispită<br>
Ce ne mântuiaște de fitleanul<br>
Că e a Ta împărația,<br>
Și puterea și cinstea<br>
În vecii vecilor. Amin."<ref>[http://jurnalul.ro/vechiul-site/old-site/suplimente/editie-de-colectie/literatura-peregrinilor-2351.html Literatura peregrinilor], 12 februarie 2007, Carmen Dragan, Jurnalul Național, accesat la 28 martie 2016</ref>

== În cult (Matei 6:9-13)==

Tatăl nostru<br />
Carele ești în ceruri,<br />
Sfințească-Se numele Tău,<br />
Vie împărăția Ta,<br />
Facă-se voia Ta,<br />
Precum în cer, așa și pe pământ.<br />
Pâinea noastră cea de toate zilele (în alte variante: Pâinea noastră cea spre ființă)<br />
Dă-ne-o nouă astăzi.<br />
Și ne iartă nouă greșalele noastre,<br />
Precum și noi iertăm greșiților noștri.<br />
Și nu ne duce pe noi în ispită,<br />
Ci ne izbăvește de cel rău.<br />
Că a Ta este împărăția și puterea și slava:<br />
A Tatălui și-a Fiului și-a Sfântului Duh,<br />
Acum și pururea și în vecii vecilor.<br />
Amin.

==Versiunea după Luca (11:2-4)==

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, <br />
sfințească-se numele Tău. <br />
Vie împărăția Ta. <br />
Facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ.<br />
Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă în fiecare zi.<br />
Şi ne iartă nouă păcatele noastre, <br />
căci și noi înșine iertăm tuturor celor ce ne greșesc nouă. <br />
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. 

==Versiunea în limba latină==
Pater noster, qui es in caelis<br>
Sanctificetur nomen tuum;<br>
Adveniat regnum tuum.<br>
Fiat voluntas tua sicut in caelo et in terra<br>
Panem nostrum qvotidianum da nobis hodie.<br>
Et dimitte nobis debita nostra,<br>
Sicut et nos dimittimus debitoribus nostris.<br>
Et ne nos inducas in temptationem;<br>
Sed libera nos a malo.<br>
Amen.

==Rugăciunea domnească==
===Cine poate rosti rugăciunea domnească ?===
Cei păcătoşi nu-L pot numi Tată pe Dumnezeu(...). Din cauza asta, înainte de Tatăl nostru, noi spunem „Împărate ceresc, Mîngîietorule, vino şi ne curăţeşte pe noi de toată spurcăciunea". Întâi cerem Duhului Sfânt să ne curăţească de spurcăciune, de toată deşertăciunea noastră. Îl mărturisim pe Dumnezeu. Nu vedeţi că e mărturisire rugăciunea întâi, apoi după asta iarăşi spunem: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pre noi!", ne mărturisim, iarăşi ne mărturisim, Îl slăvim şi ne mărturisim cu ajutorul Lui şi abia după asta spunem Tatăl nostru. În Biserică niciodată nu spunem Tatăl nostru aşa, dintr-o dată, buf! Întâi ne spovedim, că peste zi în multe chipuri greşim. Din cauza asta spunem rugăciunile astea de spovedanie, de chemare a numelui lui Dumnezeu, şi El puternic este să ne curăţească de toată spurcăciunea, ca să ne facă vrednici să-L numim Tată <ref>Ieromonah Savatie Baștovoi, ''Singuri în fața libertății'', Editura Cathisma, București, 2009, pp. 110-111</ref>

Ce am cerut noi, ca şi Creştini şi neam creştinesc, de la Dumnezeul nostru? Să luăm mai întâi rugăciunea Domnească, Tatăl nostru. Ce cerem de la Dumnezeu în această rugăciune? Mai întâi, să se sfinţească numele lui Dumnezeu – să se sfinţească, iar nu să se hulească. Al doilea lucru, să vină împărăţia lui Dumnezeu, împărăţia părintească – iar nu una tiranică şi sălbatică. Al treilea, să se facă voia Tatălui nostru pe pământ precum este şi în ceruri, între oameni precum este şi între îngeri. Al patrulea, ca Tatăl din ceruri să ne dea pâinea cea spre fiinţă şi să ne ferească de lux, lăcomie şi de iubirea de sine. Al cincilea, să ne ierte datoriile, precum şi noi iertăm altora. Al şaselea, să ne ferească de căderea în ispită, ce ne vine din poftele trupeşti şi din cursele diavoleşti. Şi al şaptelea, să ne izbăvească de vrăjmaşul nostru cel viclean, care vrea să ne otrăvească cu rele şi să ne ademenească în vizuina răutăţilor sale. După cum vedeţi, fraţii mei, nicăieri nu cerem, nici nu am cerut de la Dumnezeu să ne dea „cultură” sau „civilizaţie” <ref>Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei şi Jicei, ''Prin fereastra temniţei'', Editura Predania, Bucureşti, 2007, p. 18</ref>

===Cum și unde poate fi rostită rugăciunea domnească ?===
Domnul Iisus Hristos, a povățuit pe ucenicii săi, prin extensie pe oricine urmează Lui: „Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor” (Matei 6:5). O primă condiție deci a rugăciunii este opusul slavei deșarte, sau [[Smerenia|smerenia]] rostirii rugăciunii. Unde poate fi însă rostită ? Tot Mântuitorul întregește explicația: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6:6). Evident, cămara nu este doar camera în accepțiune modernă, ci însăși Sfânta Biserică, când înainte de Cina cea de Taină (momentul [[Euharistia|euharistic]]), toți credincioșii rostesc într-un glas această rugăciune.

==Tâlcuire==
===Tatăl nostru===
Când norii tună, iar oceanele vuiesc, ele te cheamă: Domnul nostru! Când stelele cad şi focul izbucneşte din pământ, ele îţi spun: Făcătorul nostru! Când bobocii  o rilor se deschid şi ciocârliile adună fân uscat ca să le facă puilor cuiburi, ele Îţi cântă: Stăpânul nostru! Iar când ridic eu ochii mei spre tronul Tău, Îţi şoptesc Ţie: Tatăl nostru! A fost o vreme, îndelungată, cumplită vreme, când şi oamenii Îţi ziceau şi Te numeau Domn, sau Făcător, sau Stăpân! Aşa a fost, cu adevărat, când omul simţea că este numai un lucru între lucruri. Dar acum, mulţumită Fiului Tău Unuia Născut şi Celui mai bun dintre  Fii Tăi, am învăţat numele Tău cel adevărat. Drept aceea şi eu îndrăznesc să Te chem împreună cu Hristos: Tată!

Dacă Te numesc Domn, cu frică mă plec înaintea Ta ca un rob în gloata robilor.
Dacă Te numesc Făcător, mă despart de Tine la fel cum se desparte noaptea de zi sau frunza de pomul său.
Dacă Te privesc şi zic Stăpân, sânt ca o piatră între pie tre şi ca o cămilă între cămile.
Dar dacă deschid buzele mele şi şoptesc Tată, dragostea ia locul fricii, pământul priveşte înălţat mai aproape de cer, şi merg alături de Tine ca alături de un prieten în grădina acestei lumi, împărtăşind slava şi pătimirea şi puterea Ta.
Tu eşti '''''Tatăl nostru''''', al tuturor: Te-aş micşora pe Tine şi m-aş micşora şi pe mine dacă Te-aş numi: Tatăl meu! <ref>Sfântul Nicolae Velimirovici, ''Tâlcuire la Tatăl nostru'', Editura Predania, București, 2008, traducere din limba sârbă Adrian Tănăsescu-Vlas; p.8-9</ref>

===carele ești în Ceruri,===
Către ceruri ridicăm ochii noştri întotdeauna când Te chemăm şi spre pământ îi coborâm când ne amintim 11 de păcatele noastre. Întotdeauna sântem în prăpastie din pricina slăbiciunilor noastre şi a păcatelor noastre. Tu eşti întotdeauna întru înălţime, precum se şi cuvine măririi Tale şi strălucirii Tale. Tu eşti întotdeauna în cer când sântem nevrednici să Te primim, dar cu plăcere Te pogori la noi, în sălaşurile noastre pământeşti, când însetăm după Tine şi când deschidem Ţie uşa noastră. Dar şi de Te pogori la noi, totuşi rămâi în cer; în cer locuieşti, prin cer umbli şi cu cerul împreună Te apleci până în valea noastră. Cerul este departe, foarte departe, pentru omul al cărui duh şi a cărui inimă sânt întoarse de la Tine sau careşi bat joc când se pomeneşte numele Tău. Dar el este aproape, foarte aproape, pentru omul care ţine întotdeauna deschisă uşa sufletului său şi aşteaptă să vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeţi.
Dacă ar fi să-l punem alături de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te înalţi mai presus de el ca cerurile mai presus de valea pământului, ca viaţa veşnică mai presus de împărăţia morţii.

Noi sântem dintr’un material stricăcios şi putrezitor: cum am putea să stăm la aceeaşi înălţime cu Tine, Tinereţe şi Putere Fără de moarte! Tatăl nostru, Care întotdeauna eşti mai presus de noi, apleacăTe până la noi şi ne ridică până la Tine. Ce altceva sântem, fără numai limbi alcătuite din ţărână ca să laude slava Ta? Ţărâna ar fi mută pe vecie şi nar putea rosti numele Tău fără noi, Doamne. Cum poate ţărâna să Te cunoască dacă nu prin noi? Cum ai putea
să faci minuni din ţărâna moartă dacă nu prin noi? O, Tatăl nostru!<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.11</ref>

===sfințească-se Numele Tău.===
Sfinţindu-Te, nu Te facem mai sfânt pe Tine, ci pe noi înşine ne sfinţim. Minunat este numele Tău! Oamenii se ceartă pe acest pământ pentru nume: al cărui nume este mai mare. Bine ar fi ca numele Tău să fie amintit în aceste certuri, căci toate limbile flecare ar amorţi şi toate marile nume omeneşti, împletite laolaltă, nu s-ar putea asemui cu numele Tău, Sfinte, Preasfinte! Când oamenii vor să sfinţească numele Tău, roagă natura să îi ajute. Iau piatră şi lemn ca să facă biserici; împodobesc altarele cu mărgăritare şi flori şi fac foc din plante, surorile lor, şi iau tămâie de la cedri, fraţii lor, şi sprijină glasurile lor prin glasul clopotului, şi cheamă vietăţile în ajutor ca să sfinţească numele Tău. Natura e curată ca stelele Tale şi nevinovată ca îngerii Tăi, Doamne. Îndură-Te de noi pentru curata şi nevinovata natură, care împreună cu noi sfinţeşte numele Tău, Sfinte, Preasfinte.

Cum vom sfinţi numele Tău?
Oare prin bucurie nevinovată? Atunci îndură-Te de noi, pentru pruncii noştri nevinovaţi.
Oare prin pătimire? Atunci caută spre mormintele noastre.
Oare prin jertfelnicie? Atunci adu-Ţi aminte de ostenelile mamelor, Doamne! Numele Tău este mai tare decât oţelul şi mai strălucitor decât lumina. Ferice de omul ce se nădăjduieşte întru Tine şi se luminează cu numele Tău. Nebunii zic: „Sântem înarmaţi cu oţel, cine ne poate sta împotrivă?” Iar Tu nimiceşti împărăţii cu gâze nevăzute! Înfricoşat este numele Tău, Doamne! El străluceşte şi pârjoleşte precum un mare nor de foc. Nimic nu este sfânt sau înfricoşat, dacă nu-i legat de numele Tău. Dă-mi, Sfinte, dă-mi ca prieteni pe cei în ale căror piepturi este înscris numele Tău, iar de duşmani pe cei ce nu doresc să ştie nimic de Tine –  fiindcă asemenea prieteni au să-mi rămână prieteni până la moarte, iar asemenea duşmani au să îngenuncheze în faţa mea şi să se dea bătuţi îndată ce o să se sfărâme oţelul lor.

Sfânt şi înfricoşat este numele Tău, Sfinte, Preasfinte! Fie ca să ne amintim de numele Tău în tot ceasul bucuriei noastre şi al istovirii noastre din această viaţă aşa cum ne amintim de el în ceasul morţii, Tată Ceresc al nostru, Preasfântul nostru Tată!<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.12-13</ref>

===Vie Împărăția Ta,===
Să vie Împărăţia Ta, Mare Împărate! Ne-am săturat de împăraţii care numai la arătare sânt mai mari decât ceilalţi oameni, dar care zac în mormintele noastre deopotrivă cu cerşetorii şi cu robii. Ne-am săturat de împăraţii care mai ieri şiau trâmbiţat puterea asupra ţărilor şi popoarelor, iar astăzi se plâng că îi dor dinţii! Ne-am săturat de ei ca de nişte nori care aduc prepeliţe în loc de ploaie. „Iată, acesta este om înţelept. Dăi lui co roana!” striga mulţimea. Coroanei îi e totuna pe al cui cap stă. Însă Tu, Doamne, cunoşti înţelepciunea înţelepţilor şi domnia muritorilor. Vrei să-Ţi repet ceea ce ştii deja? Vrei să Îţi spun cum cel mai înţelept dintre noi a domnit asupra noastră de parcă ar fi fost prost bâtă? „Iată, acesta este om puternic. Dă-i coroana!”, strigă mulţimea iarăşi, în altă epocă şi generaţie. Şi aşa, coroana a călătorit tăcută de pe un cap pe altul, dar Tu, Atot puternice, ştii cât preţuieşte tăria sufletească a celor înalţi şi domnia celor puternici. Tu ştii cu câtă slăbiciune au stăpânit puternicii împărăţiile lor.

Acum am învăţat prin pătimire că nu este alt împărat afară de Tine. Sufletul nostru însetează de Împărăţia Ta şi de domnia Ta. Rătăcind de colocolo, oare nam fost destul de defăimaţi şi de răniţi, noi, urmaşii vii de pe mormintele micilor împăraţi şi împărăţii? Noi ne rugăm Ţie acum să vii în ajutorul nostru. Să vie Împărăţia Ta la arătare – Împărăţia Înţelepciunii, a Părinţiei şi a Puterii Tale! Fie ca acest pământ, care de mii de ani este câmp de luptă, să ajungă casă în care Tu să fi gazdă, iar noi – oaspeţii Tăi. Vino, Împărate, tronul gol Te aşteaptă! Odată cu Tine va veni armonia, iar odată cu armonia – frumuseţea. Ne-am săturat de alte împărăţii; de aceea Te şi aşteptăm acum, Mare Împărate, pe Tine şi Împărăţia Ta!<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.15</ref>

===facă-se voia Ta, precum în Cer așa și pe pământ.===
Până când n-are să ştie omul voia Ta? Până când se va înjosi înaintea spinilor de la picioarele sale? Tu l-ai făcut ca să fie deopotrivă cu îngerii şi cu stelele, dar, iată, şi spinii sânt mai presus de el. Dar iată că omul, dacă vrea, poate să rostească numele Tău mai bine decât spinii, deopotrivă cu îngerii şi cu stelele. Tu, Dătătorule al duhului şi Dătătorule al voii, dă-i omului voia Ta. Voia Ta este înţeleaptă şi limpede şi sfântă. Această voie mişcă cerurile: de ce n-ar mişca şi pământul, care faţă de cer e ca o picătură într’un ocean? Voia Ta este înţeleaptă. Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer şi ştiu că stelele se mişcă aşa cum s-au mişcat mii de ani, întotdeauna după aceeaşi lege, şi că aduc vara şi iarna atunci când trebuie. Cu înţelepciune lucrând, Tu nu eşti niciodată ostenit, Tatăl nostru. Nici un lucru nebunesc nu şi-a făcut loc vreodată în planul Tău. Tu eşti la fel de proaspăt în înţelepciune şi bunătate acum ca şi în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei la fel ca astăzi. Voia Ta este sfântă, fiindcă e înţeleaptă şi proaspătă. 

Sfinţenia este nedespărţită de Tine cum sântem noi nedespărţiţi de aer. Tot ce nu este sfânt trebuie să suie la cer treptat, însă nimic nesfânt nu se pogoară vreodată din cer, de la tronul Tău, Tată. Noi ne rugăm Ţie, Sfinte Tată al nostru, să faci să răsară cât mai degrabă ziua când voia tuturor oamenilor va fi înţeleaptă, proaspătă şi sfântă ca voia Ta, şi când toate făpturile de pe pământ se vor mişca în împreună glăsuire cu stelele de pe cer, şi când planeta noastră va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele: Doamne, învaţă-ne! Dumnezeule, călăuzeşte-ne! Tată, mântuieşte-ne!<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.17</ref>

===Pâinea noastră cea spre ființă, dă nouă astăzi===
Cine dă trup, acela dă şi suflet, şi cine dă văzduh, acela dă şi pâine. Copiii Tăi, Dăruitorule Milostive, aşteaptă de la Tine toate cele de trebuinţă. Cine va lumina feţele lor dimineaţa dacă nu Tu, cu lumina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra răsuflării lor când dorm dacă nu Tu, Cel mai neobosit decât toţi străjerii? Unde am putea să semănăm pâinea de zi cu zi dacă nu în ţarina Ta? Cu ce am putea să împrospătăm această ţarină dacă nu cu roua Ta cea de dimineaţă? Cum i-am da viaţă dacă nu cu lumina Ta şi cu văzduhul Tău? Cum am putea să mâncăm pâinea dacă nu cu gura pe care ne-ai făcuto Tu? Cum am putea să ne bucurăm şi să Îţi mulţumim că sântem hrăniţi, dacă nu prin duhul pe care lai su at în noroiul lipsit de viaţă şi ai făcut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist?

Nu mă rog Ţie pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastră. Ce folos dacă am pâine numai eu, când fraţii mei  flămânzesc împrejurul meu? Ar fi mai bine şi mai drept dacă s’ar lua de la mine o asemenea pâine amară a iubirii de sine; mai bine să rabd de foame împreună cu fraţii mei. Nu poate fi voia Ta să-Ți dea mulţumită un singur om, în timp ce sute Te blesteamă. Tatăl nostru, dă-ne nouă pâinea noastră, ca să Te slăvim într’un glas şi să ne amintim cu bucurie de Tatăl nostru Cel ceresc. Astăzi ne rugăm pentru ziua de astăzi. Ziua aceasta este mare: în ea s’au născut nenumărate făpturi noi. Nenumărate făpturi noi, care nu au fost ieri şi care mâine nu vor fi, se nasc astăzi sub aceeaşi lumină a soarelui, împreună cu noi umblă pe una dintre stelele tale şi cu noi dimpreună grăiesc Ţie: pâinea noastră. O, Mare Gazdă! Oaspeţii Tăi sântem de dimineaţa până seara, la masa Ta şedem şi pâinea Ta aşteptăm. Nimeni afară de Tine n-are dreptul să zică: pâinea mea. Pâinea este a Ta.

Nimeni afară de Tine nu are drept asupra zilei de mâine şi asupra pâinii de mâine, ci numai Tu şi aceia dintre locuitorii pământului pe care îi pofteşti Tu. Dacă e după voia Ta ca sfârşitul zilei de astăzi să fie linia despărţitoare dintre viaţa şi moartea mea, mă voi pleca în faţa voii Tale sfinte. Dacă e voia Ta ca mâine să  fiu din nou tovarăş de călătorie al marelui soare şi oaspete la masa Ta, voi da din nou mulţumită Ţie, precum o fac zi de zi. Şi mă voi pleca în faţa voii Tale iarăşi şi iarăşi, pre cum fac îngerii din cer, Dăruitorule al tuturor darurilor trupeşti şi duhovniceşti!<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.18-19</ref>

===și iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri===
Mai uşor este pentru om să greşească faţă de legile Tale decât să le înţeleagă, Tată. Dar pentru Tine nu-i uşor să ne ierţi greşelile dacă noi nu-i iertăm pe cei care greşesc faţă de noi. Fiindcă Tu ai întemeiat lumea pe măsură şi pe rânduială. Cum ar putea echilibrul acesta să se păstreze în lume dacă ai avea o măsură pentru noi şi alta pentru aproapele nostru, sau dacă ne-ai da pâine în vreme ce noi dăm aproapelui nostru piatră, sau dacă ne ai ierta păcatele în timp ce noi ne spânzurăm aproapele pentru greşelile sale? Cum s’ar păstra atunci măsura şi rânduiala în lume, Păstrătorule al legii, Tată? Şi totuşi, Tu ne ierţi mai mult decât putem noi ierta fraţilor noştri. Noi spurcăm pământul în fiecare zi şi în fiecare noapte prin fărădelegile noastre, în timp ce Tu ne cercetezi în fiecare zi cu ochiul neîntunecat al soarelui Tău şi trimiţi în fiecare noapte iertarea Ta cea milostivă prin stele, luminoşii străjeri de la porţile curţii Tale, Împărătescule Tată al nostru!

Tu ne faci de ruşine în  ecare zi, Preamilostive: fiindcă atunci când aşteptăm pedeapsă, ne trimiţi milă; când aşteptăm tunetele Tale, ne trimiţi seară paşnică, şi când aşteptăm întuneric, ne trimiţi strălucirea soarelui. Tu eşti întotdeauna mai presus de păcatele noastre şi întotdeauna eşti măreţ în răbdarea Ta cea tăcută. Vai de nebunul care crede că Te tulbură cu vorbe hulitoare! El e ca un copil care aruncă supărat un grăunte de nisip în mare, ca să împingă întreaga mare din locul său. Dar marea doar încreţeşte pielea sa pe deasupra şi prin puterea sa uriaşă întărâtă în continuare neputinţa-i copilărească şi supărată. Iată, toate păcatele noastre sânt de obşte şi sântem cu toţii răspunzători pentru păcatele tuturor. Drept aceea, nu se află pe pământ oameni cu totul drepţi, fiindcă toţi drepţii au de luat asupra lor unele păcate ale păcătoşilor. Greu e să afli om drept fără de prihană, fiindcă nu se află nici un drept care să nu poarte pe umerii săi măcar un păcătos.

Dar fă-mă să înţeleg, Tată, cum se face că cu cât mai mult poartă pe umeri dreptul păcate ale păcătoşilor, cu atât este mai drept? Tatăl nostru ceresc, Care trimiţi pâine de dimineaţa până seara copiilor Tăi şi primeşti greşelile lor ca plată, uşurează povara Dreptslăvitorilor şi luminează întunericul păcătoşilor! Pământul este plin de păcate, dar este plin şi de rugăciuni; el este plin de rugăciunile drepţilor şi de deznădejdea păcătoşilor. Oare nu este deznădejdea începutul rugăciunii? Tu trebuie să fii biruitor în cele din urmă. Împărăţia Ta se va întemeia pe rugăciunile drepţilor. Voia Ta va ajunge lege pentru toţi oamenii, precum e deja lege pentru îngeri. Şi atunci, de ce ar întârzia Tatăl nostru să ierte păcatele muritorilor, dând astfel pildă de milostivire şi de iertare?<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.20-21</ref>

===și nu ne duce pe noi în ispită===
Cât de puţin îi trebuie omului ca săşi întoarcă faţa de la Tine înspre idoli! El e împresurat de către ispite ca de un vifor, şi e neputincios ca spuma unui râu zbuciumat de munte. Dacă-i bogat, îndată cugetă că este deopotrivă cu Tine, sau Te pune mai prejos de el, sau îşi împodobeşte casa cu icoanele Tale ca şi cu nişte obiecte decorative. Dacă răul bate la uşa lui, cade în ispita de a se tocmi cu Tine sau de a Te lepăda cu totul. Dacă îl chemi să se jertfească, se răzvrăteşte. Dacă-l trimiţi la moarte, tremură. Dacă-l îmbii cu toate desfătările pământului, e în primejdie să-şi otrăvească şi să-şi omoare propriul suflet. Dacă descoperi ochilor lui legile purtării Tale de grijă, el cârteşte: „Lumea e minunată şi în sine, şi fără Făcător.”

Ne umple de nelinişte lumina Ta, Luminate Tată al nostru, ca pe nişte fluturi de noapte. Când ne chemi la lumină, noi dăm fuga la întuneric; când sântem puşi în întuneric, căutăm lumină. Înaintea noastră se află mreaja multor căi, însă ne temem să mergem până la capăt pe vreuna din ele, fiindcă la orice capăt ne aşteaptă şi ne momesc ispite. Iar calea ce duce la Tine este tăiată de multe ispite şi de multe, multe prăpăstii. Înainte să vină ispita asupra noastră, pare că ne urmezi ca un nor luminos, dar când ispita vine, dispari. Noi ne agităm tulburaţi şi ne punem întrebarea chinuitoare: când ne-am înşelat, atunci când am crezut că eşti de faţă sau atunci când am crezut că lipseşti? În toate ispitele noastre ne întrebăm: „Tu eşti Tatăl nostru?” Toate ispitele noastre ne aduc în minte aceeaşi întrebare pe care tot ce este în jurul nostru ne-o aduce în minte în fiecare zi şi în fiecare noapte:
-Ce gândeşti despre Domnul?
-Unde este El şi cine este El?
-Eşti cu El sau eşti fără El?

Dă-mi putere, Tatăl şi Făcătorul meu, ca să pot în  fiecare clipă, fie ea luminoasă ori întunecată, a vieţii mele, să răspund la fiecare ispită cu putinţă unul şi acelaşi lucru: Domnul este Domnul. El e acolo unde sânt eu şi acolo unde nu sânt eu. Eu tind întotdeauna pătimaşa mea inimă către Dânsul şi mâinile mele către sfintele Lui veşminte ca un copil către Tatăl său Cel iubit. Cum aş putea trăi fără El? Asta ar însemna că pot să trăiesc în acelaşi timp şi fără mine însumi. Cum aş putea să fiu împotriva Lui? Asta ar însemna că sânt în acelaşi timp şi împotriva mea. Fiul drept urmează tatălui său cu cinstire, pace şi bucurie. Suflă însuflarea Ta în sufletul nostru, Tată, ca să  fim  fii drepţi ai Tăi.<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.23-22</ref>

===ci ne izbăvește de cel viclean===
Cine ne va slobozi de rău dacă nu Tu, Tatăl nostru? Cine va întinde mâinile către copiii ce se îneacă dacă nu tatăl lor? Pe cine priveşte mai mult curăţenia şi frumuseţea casei dacă nu pe stăpânul ei? Tu ne-ai chemat dintru nimic ca să  fim ceva, dar noi legăm prieteşug cu răul şi astfel ne întoarcem în nimic. Înfăşurăm în jurul inimii noastre şarpele de care ne temem cel mai mult. Din toată puterea noastră strigăm împotriva întunericului, dar întunericul trăieşte în sufletele noastre: microbii întunericului şi microbii morţii.

Ne luptăm într’un glas cu răul, iar răul se strecoară pe tăcute în casa noastră; în timp ce noi strigăm, răul cucereşte poziţie după poziţie şi ajunge mai aproape de inima noastră. Stai, Preaînalte Tată, stai între noi şi rău, şi vom înălţa inimile noastre, şi răul are să sece cum seacă sub arşiţa soarelui izvorul de lângă cale. Tu eşti cu mult deasupra noastră şi nu simţi cum creşte răul, dar noi ne înăbuşim sub el. Iată, răul creşte în noi pe zi ce trece, sub ochii noştri, şi întinde îmbelşugatele sale roade în toate părţile. Soarele ne spune „Bună dimineaţa!” zilnic şi ne pune întrebarea: ce avem să-I arătăm Marelui nostru Împărat? Şi noi Îi arătăm doar vechile roade stricate ale răului. Dumnezeule, oare nu e ţărâna cea nemişcată şi fără viaţă mai curată decât omul care se află în slujba răului? Iată, ne-am zidit casele şi castelele prin văi şi gropi ale pământului. Ţie nu-Ţi va fi greu să porunceşti râurilor Tale să înece toate aceste văi şi toate aceste gropi, curăţând pământul de oameni şi de faptele lor cele rele. Dar Tu eşti mai presus de mânia noastră şi de sfaturile noastre. Dacă ai asculta sfaturile omeneşti, ai fi nimicit lumea până la temelii şi Te-ai fi îngropat pe Tine Însuţi în ruine.

O, Cel mai înţelept dintre toţi taţii! Tu totdeauna zâmbeşti în frumuseţea şi nemurirea Ta cea dumnezeiască şi, iată, din zâmbetul Tău cresc stele! Întotdeauna preschimbi zâmbind răul nostru în bine şi altoieşti pomul binelui pe pomul răului, şi astfel vindeci cu răbdare Grădina Raiului cea lăsată în părăsire de către noi. Tu cu răbdare vindeci şi cu răbdare zideşti. Cu răbdare zideşti a Ta Împărăţie a binelui, Împăratul şi Tatăl nostru. Ne rugăm Ţie: slobozeşte-ne de rău şi umple-ne de bine, Tu, desăvârşită deşertare de rău şi umplere de bine.<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.24-25</ref>

===că a Ta este împărăția===
Stelele şi soarele sânt cetăţeni ai Împărăţiei Tale, Tată. Înscrie-ne şi pe noi în această oaste strălucitoare. Planeta noastră este mică şi întunecată, dar este lucrul Tău, zidirea Ta şi însu area Ta. Cum poate să iasă din mâinile Tale ceva ce nu e mare? Totuşi, prin micimea şi întunecarea noastră, noi facem mic şi întunecat locul sălăşluirii noastre. Da, pământul este mic şi întunecat de câte ori îl socotim împărăţie a noastră şi când ne închipuim ca nişte nebuni că sântem împăraţi ai Lui. Iată, între noi sânt mulţi care au fost împăraţi pe pământ şi care acum, stând pe ruinele tronurilor lor, se miră şi întreabă: „Unde sânt împărăţiile noastre?” Şi multe sânt împărăţiile care nu ştiu ce s’a întâm plat cu împăraţii lor. Fericit omul care priveşte prin nori şi şopteşte graiuri pe care le aud: „A Ta este Împărăţia!” Ceea ce numim împărăţia noastră pământească e plin de viermi şi e trecător ca băşicile pe un râu adânc. O grămadă de ţărână pe aripile vântului! Numai Tu ai adevărata Împărăţie şi numai Împărăţia Ta are Împărat. Ia-ne de pe aripile vântului, Milostive Împărate, mântuieşte-ne de pe aripile vântului! Şi fă-ne cetăţeni ai veşnicei Tale Împărăţii, aproape de stelele şi de sorii Tăi, aproape de îngerii şi de arhanghelii Tăi, da, aproape de Tine, Tatăl nostru!<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.27</ref>

===și puterea===
A Ta este puterea, fiindcă a Ta este Împărăţia. Aşa numiţii împăraţi sânt neputincioşi. Singura lor putere împărătească stă în titlurile lor împărăteşti, ce sânt de fapt doar titlurile Tale. Ei rătăcesc prin ţărână, şi ţărâna merge unde vrea vântul. Sântem pribegi, umbre şi ţărână mişcătoare. Dar şi când rătăcim şi ne mişcăm, tot prin puterea Ta o facem. Prin puterea Ta fiinţăm şi prin puterea Ta vom viia. Dacă omul face binele, îl face cu puterea Ta, prin Tine; iar dacă face răul, îl face cu puterea Ta, însă prin sine. Tot ce se face, se face cu puterea Ta, folosită bine sau rău, întru înţelegere sau fără de înţelegere. Dacă omul foloseşte puterea Ta după voia Ta, Tată, atunci puterea Ta este a Ta; iar dacă omul foloseşte puterea Ta după voia sa, atunci puterea Ta se cheamă a lui, şi este rea.

Eu zic, Doamne, că atunci când Tu faci ce vrei cu puterea Ta, ea este bună, însă când cerşetorii, care au împrumutat putere de la Tine, se trufesc făcând ce vor cu puterea Ta ca şi cum ar fi a lor, ea este rea. Şi astfel, există un singur stăpân, dar sânt şi oameni ce întrebuinţează în chip samavolnic puterea Ta, da, întrebuinţează părticele ale puterii Tale, pe care cu milostivire o dai cu împrumut de la masa Ta cea bogată acestor muritori săraci de pe pământ. Caută spre noi, Puternicule Tată, caută spre noi şi nu te grăbi să trimiţi puterea Ta ţărânii pământeşti până ce nu va pregăti două odăi ca să Te încapă: bunăvoirea şi smerenia – bunăvoirea ca să întrebuinţeze spre bine darul împrumutat de la Dumnezeu şi smerenia ca să-şi aducă aminte întotdeauna că toată puterea din lume este a Ta, Mare Dătătorul de putere. A Ta este puterea sfântă şi înţeleaptă – dar când se află în mâinile noastre, puterea Ta este în primejdie să se spurce şi să ajungă nesfântă şi nebunească.

Tată, Care eşti în ceruri, ajutăne să cunoaştem şi în fiecare zi să facem un singur lucru: să ştim că toată puterea este a Ta şi să întrebuinţăm puterea Ta după voia Ta. Iată, sântem nefericiţi, fiindcă am despărţit ceea cei de nedespărţit la Tine: am despărţit puterea de lumină, şi am despărţit puterea de dragoste, şi am despărţit puterea de credinţă, şi în cele din urmă – iar asta este pri cina cea dintâi a căderii noastre – am despărţit puterea de smerenie. Tată, uneşte, rugămu-Te, ceea ce fii Tăi nebuneşte au despărţit. Ne rugăm Ţie: ridică la cinstea cea dintâi puterea Ta, care a fost lăsată în părăsire şi necinstită: fiindcă, iată, oricum am fi, sântem copiii Tăi.<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.29</ref>

===și slava, în veci. Amin===
A Ta e slava cea împreună veşnică cu Tine, Tatăl nos tru Împărătesc. Ea ţine de Fiinţa Ta şi nu atârnă de noi. Nu este slavă din vorbe ca slava muritorilor, ci este din aceeaşi esenţă netrecătoare ca şi Tine. Da, ea este nedespărţită de Tine cum e lumina nedespărţită de soarele fierbinte. Cine a văzut centrul şi periferia slavei Tale? Cine a ajuns slăvit fără să atingă Slava Ta? Slava Ta cea strălucitoare ne înconjoară din toate părţile şi ne priveşte în tăcere, parte zâmbind, parte mirându-se de frământările şi de cârtirea noastră omenească. Iar când tăcem, cineva ne şopteşte în taină: sânteţi copiii ai Tatălui slăvit. O, cât este de dulce această slăvită şoaptă!

Ce am putea dori mai mult decât să  fim copiii slavei Tale? Nu e aceasta îndeajuns? Fără îndoială, este îndeajuns pentru o viaţă adevărată. Dar, iată, oamenii vor să fie taţi ai slavei. Iar acesta e începutul şi culmea nenorocirii lor. Ei nu se mulţumesc să fie copiii şi părtaşi ai slavei Tale, ei vor să fie taţi şi purtători ai slavei Tale. Şi totuşi, Tu eşti singurul Tată şi singurul purtător a toată slava. Mulţi sânt cei ce folosesc în chip rău slava Ta şi mulţi sânt cei ce se amăgesc pe sine. Nimic nu e atât de primejdios ca slava în mâinile muritorilor. Tu arăţi slava Ta, iar oamenii se ceartă în jurul ei. Slava Ta este fapt, iar slava omenească este cuvânt. Slava Ta zâmbeşte şi mângâie totdeauna, slava omenească despărţită de Tine înfricoşează şi ucide. Slava Ta hrăneşte pe cei săraci şi îndrumă pe cei blânzi, slava omenească desparte de Tine. Ea este cea mai bună unealtă a satanei.

Ce caraghioşi sânt oamenii când încearcă să-şi facă slavă afară de Tine şi despărţiţi de Tine! Fost-a un nebun care ura soarele şi încerca să afle un loc ferit de lumina soarelui, care să fie al lui. El a clădit o colibă întunecoasă şi n’a făcut ferestre, şi a intrat în ea, şi stătea în beznă, şi se bucura că s’a izbăvit de marele izvor al luminii. Astfel de nebun şi astfel de cetăţean al întunericului este cel ce se străduie săşi facă slavă afară de Tine şi despărţit de Tine, Nemuritorule Izvor al Slavei! Nu există slavă omenească, la fel cum nu există putere omenească. A Ta este puterea şi a Ta este slava, Tatăl nostru. Dacă nu le împrumutăm de la Tine, nu le avem, şi ne o lim ca frunzişul uscat despărţit de pom şi împrăştiat după bunul plac al vântului. Să fim mulţumiţi, ca să ne numim copii ai Tăi. Nu este cinste mai mare în cer sau pe pământ decât aceasta. Ia de la noi împărăţiile noastre, puterea noastră şi slava noastră. Tot ce am numit vreodată al nostru zace în ruine. Ia de la noi ce era al Tău dintru început. Întreaga noastră istorie a fost o străduinţă nebunească de a făuri împărăţia noastră, puterea noastră şi slava noastră. Încheie grabnic vechea noastră istorie, unde ne-am luptat să ajungem stăpâni în casa Ta, şi deschide o istorie nouă, unde ne vom trudi să ajungem slugi în casa care este a Ta. Iată, mai bun şi mai slăvit lucru este a fi slugă în Împărăţia Ta decât a fi cel mai mare dintre împăraţi în împărăţia noastră.

Drept aceea, fă-ne, Tată, slugi ale Împărăţiei Tale, puterii Tale şi slavei Tale, în neam şi în neam şi în toţi vecii. Amin!<ref>''Tâlcuire la Tatăl nostru'', op.cit, p.31-33</ref>

==Note==
<references/>

==Addendum==
Există însă și alte variante care cuprind modificări de genul:
*''"vie" folosit în limba română literară "vină"
*''"facă-se "este câteodată înlocuit cu  "fie"
*''"greșalele" este câteodată înlocuit cu "păcatele"
*''"izbăvește" este câteodată înlocuit cu "mântuiește"
*''"cel rău" este câteodată înlocuit cu "cel viclean"

{{Format:Rugăciuni}}

[[Categorie:Rugăciuni]]
[[Categorie:Sfânta Liturghie]]

[[en:Lord's Prayer]]