Vizualizare sursă pentru „Ispitele diavolului”

4. ISPITELE DIAVOLULUI
Este clar din viaţa sfinţilor că diavolul poartă război împotriva asceţilor.
Cu cât cineva luptă pe calea desăvîrşirii, cu atât este mai aprig atacat de
diavol, cel ce este duşmanul mântuirii omului. In plus, după învăţăturile Bisericii, diavolul nu este doar o simplă personificare a răului, ci un duh real
care încearcă să înşele oamenii şi să-i acapareze. El îi urăşte mai ales pe cei care au ajuns la înalte măsuri ale virtuţii şi sfinţeniei.
Sfântul Petru nu putea să nu se supună acestei lupte. Sfântul Grigorie
Palama descrie patru atacuri mai grele pe care diavolul le-a pornit împotriva
Sfântului Petru.
Aceste atacuri, aceste feluri de ispitire ale fiecăruia, sunt caracteristice,
deoarece exprimă aceeaşi cale urmată de Părinţii asceţi aghioriţi în purtarea
războiului nevăzut până în ziua de azi.
a) Datorită modului în care a procedat încă de la începutul vieţii sale
monahale, Sfântul, lepădându-se de orice fel de nălucire a minţii şi a
imaginaţiei, diavolul nu l-a putut lupta cu vise "prin intermediul duhului
imaginaţiei", care este cunoscută drept instrument al sufletului gânditor.
Ştiind acest lucru şi văzând, în acelaşi timp, că este extenuat de asceză, gol şi
fără apărare, diavolul i-a apărut luând chipul unui soldat ce se afla în fruntea
unei mulţimi de arcaşi.
El intră în peştera în "care Sfântul îşi făcuse sălaş" şi l-a invitat la luptă,
în timp ce mulţimea arcaşilor de afară făcea mult zgomot şi tulburare,
prăvălind stânci şi scoţând arborii din rădăcină. Cum s-a împotrivit Sfântul
acestui război? Acest mare atlet al lui Hristos, puţin speriat la început, a
alergat la Dumnezeu rugându-se, şi-a înălţat ochiul minţii, îndreptându-l
către Domnul. Atunci diavolul a dispărut .
Felul în care Sfântul Petru s-a opus ispitelor este foarte semnificativ. El
nu a intrat în dialog cu diavolul şi nu a răspuns provocărilor sale cu obrăznicie
şi încăpăţânare, ci a început să se roage, îndreptându-şi şi aţintindu-şi ochiul
minţii curat şi sincer către Dumnezeu. în cadrul învăţăturilor Sfinţilor Părinţi
se arată foarte clar valoarea şi importanţa rugăciunii minţii. Când omul
încearcă să-şi păstreze mintea curată şi s-o îndrepte către Dumnezeu,
diavolul este ars. Curăţia minţii este mai tare decât bomba atomică.
b) Diavolul, învins în acest prim atac frontal de către rugăciunea minţii
făcută de Sfântul Petru, a plănuit un nou soi de ispitire. El s-a întors în
fruntea unei mari armate de reptile, el însuşi apărând sub forma unui balaur
uriaş.

Sfântul Grigorie descrie apariţia diavolului: "Cu gâtul său lung ridicat
deasupra pământului, părea că scoate scântei din ochi, iar răsuflarea lui
arunca limbi de foc pe gură, iar limba se mişca, încărcată de otravă mortală".
Şi ameninţa să-l  prindă şi să-l facă prizonier.
Atitudinea Sfântului a fost asemănătoare cu cea de mai înainte.
El şi-a îndreptat din nou atenţia către Dumnezeu prin rugăciune. El a
refuzat să se uite la priveliştea îngrozitoare a diavolului, ci, ca un alt Moise, el
şi-a ridicat mâinile spre cer, şi, îndată, Amalec cel gânditor dispăru. Chiar şi
pe timpul acestor atacuri, Sfântul Petru era în perfectă trezvie, iar rugăciunea
sa era scurtă şi cu tot sufletul îndreptată spre Dumnezeu . Aceasta ne
demonstrează încă o dată marea valoare a rugăciunii curate şi a trezviei
minţii. în acest fel, Sfântul a reuşit să-şi păstreze pacea lăuntrică, chiar când
era atacat de vrăjmaş . Sfântul Grigorie Palama spune: cu cât Sfântul Petru
era mai atacat, cu atât era mai încununat, şi, astfel, diavolul, încercând să-l
doboare, de fapt îl încununa. Sfântul Grigorie consideră această luptă egală
şi asemănătoare cu cea a martirilor.
c) Cea de-a treia ispită a fost mai vicleană. Diavolul apăru acum luând
chipul unui om pentru a-l ataca. Aşa cum îl ispitise pe Adam cu şarpele şi cu
Eva, la fel a procedat şi cu Sfântul Petru, cu diferenţa că, întrucât nu se afla
acolo nici o femeie "pentru a face drama mai convingătoare", el s-a prefăcut
într-unui din servitorii pe care Sfântul îi avusese cândva acasă. Mai întâi,
acesta i-a amintit de părinţi, surori, prieteni, patria natală, de vecini şi îi
arătă cât de necăjiţi erau cu toţii de pierderea lui. Apoi, îl întrebă de ce
părăsise oamenii şi iubea pustia, trăind împreună cu animalele din păduri şi
peşteri.
El folosi şi pasaje din Sfânta Scriptură. îi aminti de Avraam care trăise
printre oameni şi se mântuise. îi aminti şi de alţi oameni care aveau acasă
copii şi prin naşterea şi prin creşterea lor îşi dobândiseră nemurirea. Apoi, îl
întrebă: "Ai de gând să-ţi închei viaţa aici, făcând toate aceste osteneli în
deşert, fără a avea vreo bucurie acum sau mai târziu?". El cită mai multe
pasaje scripturistice, precum "să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor",
şi îi spuse că nu aducea roade dinaintea oamenilor prin darurile pe care le primise de la Dumnezeu şi că neglijează împlinirea poruncilor lui
Dumnezeu.
El îi aminti pasaje din Sfânta Scriptură unde se afirmă că noi nu trebuie
să ne gândim doar la mântuirea noastră, dar şi la cea a fraţilor noştri, pentru
că oricine îşi mântuie fratele, i se vor ierta multe păcate. Sfântul Grigorie
Palama spune că vicleanul diavol vorbea ca "un expert în Sfintele Scripturi" şi
îi arăta în realitate pomul binelui şi al răului, aşa cum procedase odinioară cu
Adam, încercând "într-un mod viclean să-l scotă din raiul liniştii". Sfântul
Munte, unde trăia în pacea minţii, era cu adevărat un rai, iar vicleanul diavol
voia să-l scotă de acolo. Atunci, Sfântul Petru şi-a înălţat glasul către cer
împotriva acestei înşelăciuni şi a chemat în ajutor pe Maica Domnului, care
este "cea care ne aduce transfigurarea şi mântuirea". Diavolul, văzând că nu
îl poate păcăli, îşi scoase masca şi fugi dezgustat, lăsând cununa învingătorului
de partea Sfântului .
d) Învins şi în această încercare, diavolul, ajuns la limita disperării,
recurse la o armă cumplită împotriva Sfântului Petru. El îşi făcu apariţia ca
înger al luminii, drept căpetenie a unei cete îngereşti a Domnului Slavei.
Diavolul, după ce fusese alungat din lumină, deoarece odată cu căderea sa el
se întunecase la chip, "luă veşmântul luminii şi se apropie de Sfânt".
Apropiindu-se de Sfânt, în peştera în care se afla acesta, îl întâmpină
spunându-i: "Fii om şi fii tare, Petre". La întrebarea Sfântului: "Cine eşti tu?",
el răspunse: "Sunt căpetenia Domnului Slavei. Am sosit să-ţi fac cunoscută
răsplata ce te aşteaptă în cereştile locaşuri pentru ostenelile tale de până
acum şi să te învăţ ce ai de făcut de acum înainte". Cu alte cuvinte, el se
înfăţişa drept căpetenie trimisă de Domnul, pe de o parte pentru a-i anunţa
răsplata care îl aşteaptă în cer pentru izbânda căpătată în război, pentru
viaţa ascetică şi pentru dumnezeieştile sale împliniri, şi, pe de altă parte,
pentru a-l învăţa ce trebuie să facă de acum înainte.
Primul mesaj era o încercare de a stârni în el mândria cu privire la
succesele şi izbânzile sale duhovniceşti. I se spunea că întrecuse faptele
ascetice ale predecesorilor săi şi că, prin urmare, trebuia să primească o
răsplată mai mare decât oricare altul dintre aceştia. Ilie postise 40 de zile,
dar el, Petru, trăise fără hrană vreme de 7 ani.
Daniel stătuse împreună doar cu câteva fiare sălbatice, dar el, Petru,
locuise alături de mai multe sălbăticiuni şi timp de mai multă vreme.
Iov dăduse dovadă de mare răbdare şi curaj, dar în încercări nedorite, în
vreme ce el, Petru, din propria sa iniţiativă trăia în acele locuri de nelocuit şi
dădea dovadă de atâta răbdare.
Al doilea mesaj al vizitei sale era menit să-l alunge din acel loc
paradisiac. Deoarece, îi spuse el, îi lipsea doar un singur lucru. El trebuia,
imitându-l pe Hristos, să părăsească acel loc şi să umble printre oameni cu
singura dorinţă de a-i mântui. Hristos rămăsese pe Munte pentru scurtă
vreme şi, apoi, se dusese printre oameni pentru a le oferi poruncile mântuirii.
Cu privire la acest eveniment biblic, el mai menţiona şi mărturii din psalmii
lui David. în acest mod, cel rău, conform spuselor Sfântului Palama, se
transformase într-un predicator al virtuţii, amestecând mierea cu fierea.
Dar, Sfântul Petru înţelese viclenia diavolului. Aşa precum bijutierii au
propriile lor mijloace pentru verificarea aurului veritabil, la fel şi
dumnezeiescul Petru folosea tulburarea drept semnal de avertizare al ochiului
sufletului, care este mintea, "pe care el o înălţa complet curată înaintea lui
Dumnezeu". De fapt, când mintea omului este curată, atunci el poate
discerne perfect între necreat şi creat. înţelegând făţărnicia diavolului prin
care acesta încerca să-l alunge din locul unde Maica Domnului îl trimisese, el
spuse: "Dar eu sunt nevrednic să văd faţă îngerească - cum aşa ? I-am
părăsit pe oameni şi aşa va fi până la sfârşit, pentru că mă consider
nevrednic de a trăi împreună cu ei şi a mă afla printre ei şi, aşa cum spune
Psalmistul, nu mă consider a fi om". Şi, văzându-i smerenia, diavolul
dispăru.
Prin descrierea metodelor de ispitire a diavolului, noi vedem întreaga
viaţă ascetică, şi, în realitate, este descrisă aici lupta adevăraţilor Părinţi
aghioriţi. Am cunoscut mulţi Părinţi aghioriţi care mi-au relatat astfel de
povestiri. Diavolul foloseşte aceleaşi arme, aceleaşi metode de a-i înfrânge
pe atleţii lui Hristos. Nu este doar o problemă a războiului cu gândurile şi
dorinţele, ci e vorba de atacuri directe împotriva asceţilor care au atins înalte
culmi ale sfinţeniei.

Este de o extremă importanţă faptul că această scriere a Sfântului
Grigorie Palama prezintă cu claritate modul în care Aghioriţii se luptă cu
diavolul, atunci când sunt direct atacaţi: aceasta este metoda tradiţională
care este denumită viaţa isihastă. Rugăciune curată, minte curată, rugăciune
către Maica Domnului în cea mai adâncă smerenie, căinţă şi un simţ al
nevredniciei proprii reprezintă armele care-l alungă pe vrăjmaş.
Prin toate aceste mijloace, monahul aghiorit capătă marele dar al
deosebirii duhurilor, adică el devine capabil să discearnă între creat şi
necreat, între divin şi demonic. Iar acest lucru este esenţial în viaţa asceţilor.
În acest fel, ei fac distincţia între Voia lui Dumnezeu de a merge printre
oameni şi a-i învăţa cuvântul mântuirii de care au nevoie sau dacă aceasta
este doar o ispită a vicleanului demon. De aceea, uneori pleacă pentru a le veni
oamenilor în ajutor, iar alteori refuză acest lucru. în general, trebuie spus că
cea mai mare "artă" este aceea de a şti cum să te opui diavolului şi vicleniilor
lui. Iar singura contribuţie veritabilă în această situaţie o reprezintă metoda
tradiţională de vindecare, adică curăţenia inimii, aducerea minţii în inimă, care
se realizează prin vieţuirea în linişte.