Vizualizare sursă pentru „Iconografie”

[[Fișier:Pantokrator of Sinai.jpg|thumb|200px|[[Icoană]] a Domnului [[Iisus Hristos]] de la [[Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt)|Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai]] (secolul VI)]]
{{Teologie}}
'''Iconografia''' (grec. εικονογραφία)  este arta creștină a picturii [[icoană|icoanelor]] ce reprezintă pe [[Iisus Hristos]], pe [[Maica Domnului]], pe [[sfânt|sfinți]], episoade din viețile acestora, precum și diferite episoade biblice, precum și unele scene alegorice, în așa fel încât acestea să nu rămână simple imagini, ci o formă de manifestare vizuală în timp și spațiu a realității dumnezeiești invizibile.

''A se vedea articolul principal'' despre [[Icoană]].

==Icoana în Biserica Ortodoxă==
[[Biserica Ortodoxă]] admite posibilitatea reprezentării în imagini a lui Hristos și a sfinților întrucât recunoaște întruparea Fiului lui Dumnezeu, a doua Persoană a [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]], ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Cultul icoanelor, care a fost contestat în secolele VII-VIII, a fost restabilit definitiv la [[Sinodul VII Ecumenic|Sinodul al VII-lea Ecumenic]].

Pentru creștini, [[icoană|icoana]] nu este o simplă formă de reprezentare artistică, ci obiect de [[cult]] și modalitate de ilustrare picturală a învățăturii creștine, alături de Sfintele [[Moaște]], de cărțile liturgice șcl. 

==Iconografia: „pictură” sau „scriere”?==

Traducerea literală a cuvântului grec εικονογραφία (''iconografie'') este „scrierea de imagini”. De aceea, unii creștini ortodocși insistă să precizeze că icoanele se "scriu", nu se "pictează". Acest lucru este explicat prin compararea icoanelor cu [[Sfânta Scriptură]] în sensul că, precum Biblia nu e doar o relatare istorică, icoanele nu sunt simple compoziții artistice, ci mărturii ale adevărului cuprins în Scriptură. Departe de a fi produse ale imaginației iconografului, icoanele sunt mai degrabă o formă de transcriere a textului Scripturii sau a Vieților sfinților. Un argument în plus folosit în acest sens este faptul că icoanele au avut de-a lungul timpului și un scop pedagogic, fiind „cărțile” celor ce nu știau să citească, în care aceștia puteau „citi” învățătura creștină, icoanele fiind astfel o formă de mărturisire și propovăduire a credinței ortodoxe. 

Insistența asupra faptului că icoanele sunt "scrise" mai degrabă decât pictate este însă lipsită de suport lingvistic, întrucât nu traduce efectiv specificitatea icoanei în raport cu restul artei picturii. În limba greacă, orice fel de portret pictat sau desenat ia numele de γραφή (''grafí''), iar arta picturii se numește ζωγραφική (''zografikí''), astfel că orice desen sau pictură poartă numele de ζωγραφιά (''zografía''). Din punct de vedere lingvistic, orice pictură este în limba greacă o formă de "scriere". 

Limba greacă face o distincție între ζωγραφιά (''zoé+grafía'', pictura realistă a celor vii) și εικονογραφία (''iconografia'', cu particularitățile sale). Limba română veche a preluat din greacă termenul de „zugrav”, folosit pentru a desemna orice fel de pictori, inclusiv iconografii. Limba română modernă a asimilat și termenii de „[[iconograf]]” sau „[[iconar]]” și „iconografie”, astfel că ea permite păstrarea distincției din limba greacă, făcând din „iconografie” o categorie distinctă de pictură.

==Istoric==

==Iconari==
{{iconografie}}
Potrivit tradiției, cel dintâi [[iconar]] a fost Sf. [[Apostolul Luca|Apostol Luca]] ([[18 octombrie]]), care a pictat o primă icoană a Maicii Domnului, modelul tuturor celorlalte icoane ale acesteia. De aceea, el este considerat ocrotitorul iconarilor.

Alți sfinți iconari au mai fost Sfântul [[Chiril și Metodie|Metodie]], fratele Sf. Chiril, împreună-creștinătorii popoarelor slave ([[6 aprilie]]); Sf. Cuv. Alipie și Sf. Cuv. Grigorie iconarul ([[8 august]]) care au trăit în Rusia în sec. al XI-lea; Sf. Lazăr iconarul din Constantinopol; Sf. Sfințit [[Petru al Moscovei]] din sec. al XIV-lea ([[21 decembrie]]); Sf. Cuv. [[Andrei Rubliov]] (sec. al XV-lea, prăznuit pe [[4 iulie]]), Sf. [[Nil Sorski]] ș.a. <ref> Corina Negreanu, [http://corinanegreanu.blogspot.com/2011/07/sfinti-iconari.html Sfinți iconari, iconografi].</ref>

Iconograful, pe lângă talentul său de pictor, însușirea tehnicilor de pictură și a canoanelor (regulilor) iconografice se cuvine să fie un creștin ortodox evlavios, cu o viață curată, de rugăciune și nevoințe ascetice, întrucât meșteșugul lui (ei) este o formă de slujire în Biserică și de propovăduire. Există și câteva rugăciuni speciale pentru iconari. În Sinaxare aflăm în mai multe rânduri povestiri despre evlavia iconarilor și darurile de care au fost învredniciți pentru rugăciunea lor fierbinte și pentru smerenia lor. 

Acolo unde ei își recunosc neputința de a duce la bun sfârșit o icoană, unii iconari precum Iordache Nicolau, pictorul [[Icoana Maicii Domnului Prodromița|Icoanei Maicii Domnului Prodromița]] de la [[Muntele Athos]], se învrednicesc ca munca lor să fie desăvârșită printr-o minune. Icoanele astfel rezultate sunt numite „icoane nefăcute de mână omenească”.

==Reguli==
Icoanele urmează în general textul Scripturii sau al Vieților sfinților reprezentați în ele. Figurile personajelor reprezentate sunt recognoscibile după o serie de caracteristici specifice, codificate mai târziu în ''Erminiile'' sau Manualele de iconografie<ref> Precum ''Erminia'' lui [[Dionisie din Furna]] (ed. rom. Sophia, București, 2000), redactată între anii 1730-1734, sau mai recentul manual redactat în Rusia în perioada comunistă de Monahia Iuliania, ''Truda iconarului'', trad. de Evdochia Şavga, Sophia, București, 2001</ref>. Scopul picturii nu este însă de a da o reprezentare carnală veridică, astfel încât figurile sunt reprezentate stilizat – ascetice, transfigurate, mai asemănătoare Sfintelor Moaște decât chipului omului viu. Natura este și ea redată stilizat, iar prezența sa are conotații simbolice bine stabilite și este menită să transmită la rândul ei mesajul icoanei.

Fondul icoanelor este de obicei auriu (pentru icoanele pe lemn) sau albastru (frescele), sugerând lumina dumnezeiască și harul Duhului Sfânt în care sunt scăldate chipurile sfinților. 

Imaginea este bidimensională și nu caută să redea perspectiva în modul în care pictura laică încearcă să o reproducă, potrivit realităților materiale. Dimpotrivă, icoana folosește perspectiva inversă: personajele reprezentate privesc spre credinciosul care la rândul său le privește, sunt întoarse spre privitorul cu care stabilesc contactul direct. În acest sens, icoanele sunt ferestre deschise spre Împărăția Cerului pe care o lasă să se întrevadă.

==Suportul material==

Icoanele sunt pictate în mod tradițional pe lemn, pe zid (''al fresco''), uneori pe sticlă. Ulterior ele au început să fie pictate și pe alte materiale precum piatra sau chiar pe ouă, pe vase din ceramică, pe lumânări etc. Apariția tiparului a permis cu timpul reproducerea icoanelor pe hârtie și pe alte suporturi perisabile și producția de masă. 

Pentru pictură se folosesc culorile tempera. Sunt preferate culorile naturale. În mod tradițional, nu se folosesc culorile pe bază de ulei, însă în perioada modernă ele au mai fost folosite. Pentru redarea fondului și a unor detalii prețioase se folosește foița de aur (mai rar de argint) sau praful de bronz, după caz.

Pensulele folosite erau de obicei din păr de veveriță. Sunt necesare pensule de diferite dimensiuni pentru fiecare operațiune.

Pentru amestecarea și fixarea culorilor se folosesc diferite substanțe naturale (gălbenușul de ou, zeama de usturoi) sau (mai recent) sintetice. Pentru pregătirea suportului și a bazei picturii se folosesc diferite materiale si substanțe (pene de lemn, cuie, gips, pânză, clei, aracet, etc.)

==Metode și tehnici==

Pictura icoanelor necesită utilizarea mai multor tehnici de pregătire a suportului și de pictură propriu-zisă, în funcție de materialele folosite, de suportul material și de locul unde acestea urmează să fie pictate.

===Icoanele pe lemn===
Pentru icoanele pe lemn, este necesară pregătirea prealabilă a suportului, potrivit instrucțiunilor din manualele de iconografie. Panourile de lemn trebuie uneori consolidate cu pene de lemn sau chiar cuie pentru a asigura stabilitatea suportului și a evita îndoirea în timp a lemnului. Uneori partea din față a lemnului este cioplită puțin, astfel încât să rămână pe margini un fel de ramă naturală, pictura propriu-zisă a icoanei urmând să se facă în adâncitura („sipetul”) panoului de lemn. Apoi, panoul este tratat cu un amestec de clei, gips, pânză și alte materiale, procedeu numit grunduire, în așa fel încât suprafața destinată picturii să fie plană și să permită o bună absorbție a pigmenților. Urmează trasarea contururilor, de obicei prin transferul unui model de pe hârtie de calc. Urmează așezarea foiței de aur, acolo unde este cazul, sau pictura fondului. Pictura propriu-zisă se face începând cu culorile de bază („proplasma”); sunt pictate apoi straturile mai închise la culoare, aplicându-se succesiv straturile mai deschise peste acestea, iar zonele cele mai deschise („luminile”) și ultimele umbre se pun la sfârșit. Imaginea este apoi vernisată (dată cu un lac special). În procesul de realizare a picturii se folosesc diferite substanțe care ajută la fixarea culorii.

===Icoanele pe zid===

Pregătirea zidului pentru pictură se folosește ținând seama de regulile picturii ''al fresco'', apoi se urmează pașii de mai sus pentru pictura propriu-zisă. Uneori, mai ales pentru pictura cupolelor, absidelor sau a spațiilor curbe și în general ne-plane, imaginile sunt pictate ușor deformat, pentru a compensa curbura naturală a zidului, astfel încât privitorul să aibă înaintea ochilor o figură armonioasă.

===Icoanele pictate cu ceară===

Pictura cu ceară este una din cele mai vechi tehnici folosite pentru pictura icoanelor. Pentru pictură se folosea ceara curată de albine, topită și diluată cu terebentină, în care se amestecau diferitele culori (acestea se găseau sub formă de praf). Ceara amestecată cu pigmenții trebuia păstrată la o temperatură ridicată. Culorile rezultate erau mate și catifelate însă pictura era sensibilă la schimbările de temperatura, la zgârieturi și lovituri.

O tehnică particulară de pictură cu ceară, folosită până în secolul al VII-lea, este cea numită encaustică. Se picta pe lemn sau (mai rar) pe un suport de marmură. Pentru pictura în tehnică encaustică probabil și suportul folosit pentru pictură trebuia menținut cald, ca și temperatura camerei în care se lucra, iar aplicarea culorilor trebuia făcută de la bun început foarte corect, fiind foarte greu de revenit asupra greșelilor. Icoanele realizate prin această tehnică sunt extrem de durabile, culorile pătrunzând foarte adânc în materialul-suport. Printre cele mai celebre exemple de icoane realizate în tehnică encaustică se găsesc câteva icoane păstrate la [[Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt)| Mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai]], unele având aproape 1500 de ani <ref> John Watson, [http://www.touregypt.net/featurestories/catherines2.htm The Icons of the Monastery of St. Catherine in Sinai] </ref>. 

Pictura cu ceară a fost cu timpul abandonată, probabil datorită condițiilor dificile de lucru, al costurilor mai ridicate și al tehnicii pretențioase <ref> Pictor Aurora Oltean, [http://www.crestinortodox.ro/diverse/tehnici-pictura-69411.html Tehnici de pictură] [a icoanelor].</ref> Unele ateliere contemporane au reluat tradiția picturii în tehnică encaustică, dar aceasta nu este folosită pe scară largă.

===Aurirea, argintarea și materialele prețioase===

Uneori, în semn de mulțumire pentru sfinții care îi ajutaseră cu diferite prilejuri, credincioșii le ofereau sfinților mici ofrande votive, de obicei din metal, uneori din metale prețioase (obicei încă răspândit, de exemplu, în Grecia). Uneori, aceștia au dorit să împodobească și icoanele astfel că au început să ceară și să acopere costurile pentru îmbrăcarea parțială sau totală a icoanelor în aur, argint și alte materiale prețioase. În unele țări, precum Rusia, tradiția icoanelor aurite sau argintate a devenit foarte puternică, astfel că mai multe ateliere au început să producă icoane gata argintate sau aurite, azi foarte răspândite și în spațiul românesc. Pentru icoanele îmbrăcate în materiale prețioase, regula cere ca icoana să fie pictată integral pe lemn, apoi acoperită cu metalele respective. Nu este admisă doar pictarea părților care rămân neacoperite, precum fața. 

===Icoanele pe sticlă===
Pentru pictura icoanelor pe sticlă, trebuie folosită o sticlă pe cât posibil albă, transparentă și subțire (până în 3 mm grosime inclusiv), pentru a reda imaginea și culorile clar, fără să le întunece, să le schimbe sau să le deformeze. În pictura pe sticlă, imaginea este pictată orientată în sens invers față de cel pe care-l va avea pentru privitor, ea urmând să fie întoarsă pe cealaltă parte după finalizare. După pictarea contururilor, pașii de urmat pentru pictura propriu-zisă sunt inverși față de pictura pe lemn: se pictează întâi luminile și zonele mai luminate, iar părțile mai întunecate se adaugă ulterior, fondul icoanei fiind ultimul. Fondul poate fi colorat (în albastru), pictat cu praf de bronz sau acoperit cu foiță de aur. Dacă se dorește ca unele detalii (de ex. mâneci, nasturi etc) să fie aurite, aurirea/pictura cu praf de bronz se face la început, odată cu luminile. 

Pictura icoanelor pe sticlă are o tradiție de peste două secole îndeosebi în Transilvania (centrele de la Nicula, Sibiel, Făgăraș, Şcheii Brașovului etc.) și în Ţara Oltului, unde s-a dezvoltat ca o formă de iconografie țărănească, însă care respectă în bună măsură canoanele iconografice de reprezentare. S-a răspândit ulterior în întreaga țară, mai ales în sec. XX, ca formă folclorică specific românească de reprezentare iconografică. 

===Icoane de serie – pe hârtie, plastic etc. ===
Icoanele erau făcute de obicei pe materiale durabile, precum lemnul, piatra, marmura. Reprezentări iconografice pe suporturi mai perisabile au apărut mai întâi sub forma miniaturilor din manuscrisele biblice și din cărțile liturgice (pe pergament, papyrus, apoi hârtie), însă acestea aveau scop ilustrativ, nefiind icoane de sine stătătoare și obiecte de cult distincte. 

După răspândirea hârtiei ca suport de scris și a tiparului ca instrument de publicare, a apărut și posibilitatea reproducerii în serie a unor imagini, inclusiv icoane. Cu timpul, s-au dezvoltat diferite tehnici de reproducere a icoanelor cu ajutorul acestui suport. Au apărut icoanele de hârtie lipite pe lemn, cu o durată de viață mai scăzută decât cea a icoanelor pe lemn, dar având totuși o anumită durată de viață (și peste 100 de ani, în condiții bune de păstrare). Au început apoi să se răspândească și reproducerile în serie pe suport de hârtie sau carton. Procedeul plastifierii a adăugat o mai mare durabilitate reproducerilor pe suport de hârtie, dar cu sacrificarea aspectului estetic. 

Tehnica reproducerii icoanelor nu ține propriu-zis de arta iconografică, întrucât nu presupune participarea personală a iconografului în sens tradițional, presupunând doar cunoștințe tehnice și/sau o anumită aparatură. Avantajul folosirii suportului de hârtie și a tehnicilor de producție de masă este însă dat de costurile sale foarte scăzute care fac accesibil un număr mare de reprezentări iconografice credincioșilor de orice condiție socială. Dezavantajul acestei răspândiri de masă este diluarea sensului originar al icoanei, a unicității fiecărei reprezentări iconografice ce caracteriza iconografia tradițională; apare riscul transformării icoanei într-un produs impersonal, de masă. De aceea, este potrivit ca orice credincios să aibă în casă măcar o icoană pictată pe un suport durabil, pe lemn ori împodobită cu materiale prețioase, după posibilități <ref> A se vedea și articolul despre [[casa creștinului]]. </ref> Alte tehnici de reproducere în masă a icoanelor mai sunt litografia, serigrafia, gravura și diferitele forme de icoane lipite (hârtie sau material plastifiat) pe lemn sau alte materiale.

==Şcoli de iconografie ==

==Iconografi contemporani==

==Note==

<references />

==A se vedea și==
*[[Icoană]]
*[[Iconostas]]
*[[Iconoclasm]]
*[[Casa creștinului]]

==Bibliografie și surse==
*Juliana Dancu, Dumitru Dancu, ''Pictura țărănească pe sticlă'', Editura Meridiane, București, 1975.
*[[Paul Evdokimov|Paul Evdochimov]], ''Arta icoanei, o teologie a frumuseții'', trad. de Grigore Moga și Petru Moga, Editura Meridiane, București, 1993, ISBN 973-33-0239-2
*[[Pavel Florenski]], ''Iconostasul'', trad. și cronologie de Boris Buzilă, Fundația Anastasia, București, 1994, ISBN 973-96387-7-5.
*[[Leonid Uspensky]], ''Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă'', traducere și studiu introductiv de Teodor Baconsky, Anastasia, București, 1994, ISBN 973-96130-4-7.
*Pr. [[Nikolai Ozolin]], ''Chipul lui Dumnezeu-Chipul omului. Studii de iconologie și arhitectură bisericească'', trad. de Gabriela Ciubuc, Anastasia, București, 1998, ISBN 973-9374-11-5
*Evgheni N. Trubețkoi, ''3 eseuri despre icoană'', trad. de Boris Buzilă, Anastasia, București, 1999, ISBN 973-9374-34-4
*Pr. [[Serghei Bulgakov]], ''Icoana și cinstirea sfintelor icoane'', trad. de ierom. Paulin Lecca, cu un studiu critic de Pr. Nikolai Ozolin și un argument de Sorin Dumitrescu, Anastasia, București, 2000, ISBN 973-9374-67-0.
*[[Vladimir Lossky]], Leonid Uspenski, ''Călăuziri în lumea icoanei'', Editura Sophia, București, 2003.
*Dan Cozea, ''Viețile sfinților iconari'', Editura ''Cuvântul Vieții'' a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2018

;Manuale de iconografie:
*[[Dionisie din Furna]], ''Erminia picturii bizantine'', trad. de C. Rădulescu-Verna (adaptat), Sophia, București, 2000, ISBN 973-99692-0-8
*Monahia Iuliania, ''Truda iconarului'', trad. de Evdochia Șavga, Sophia, București, 2001, ISBN 973-8207-05-3

==Legături externe==
*ro: [http://www.iconia.ro/ Iconia – icoane ortodoxe] – icoane, tehnici, scrieri despre icoane, calendar etc.
*ro: [http://icoane.crestinortodox.ro/4-icoane-pe-lemn Icoane ortodoxe pe lemn] – picturi și icoane ortodoxe listate într-un portal dedicat.
*en: [http://tars.rollins.edu/Foreign_Lang/Russian/icindex.html Icons] – introducere istorică, tehnici, informații despre școlile de pictură din Moscova, Novgorod și Kiev.
*en: [http://www.iconsexplained.com/ Icons explained] – cuprinde explicații și resurse suplimentare pentru înțelegerea principalelor icoane, teme și programe iconografice, prezentări istorice ale dezvoltării iconografiei etc.
*en: [http://www.econcept.dk/icon/dox.html The Orthodox Church and its Icons] – portal cuprinzând legături către o serie de siteuri dedicate iconografiei, unor școli icongrafice, muzee etc.
*en:[http://www.pallasweb.com/ikons/index.html Ikons – Windows to Heaven] – informații istorice detaliate, inclusiv despre mai multe școli de pictură grecești și rusești, galerie de icoane.
*[http://www.sibiel.net/ Muzeul de icoane pe sticlă „Pr. Zosim Oancea”] – galerie de icoane, detalii despre diferitele școli transilvane de pictură pe sticlă etc.

[[Categorie:Iconografie]]

[[en:Iconography]]
[[fr:Iconographie]]
[[it:Iconografia]]