Vizualizare sursă pentru „Constituţiile Sfinţilor Apostoli prin Clement”

Cartea I: învăţătură catholică/ortodoxă despre laici
[Prolog]
1 Apostolii şi prezbiterii tuturor celor ce au crezut în Domnul Iisus Hristos
dintre păgâni, harul şi pacea de la Dumnezeu Atotţiitorul, prin Domnul nostru
Iisus Hristos, să vi se înmulţească în cunoaşterea Lui!
" Sădire a lui Dumnezeu şi vie aleasă a Lui, Biserica catholică, adică voi
care aţi crezut în religia Lui nerătăcită, care aţi rodit prin credinţă împărăţia
Lui, care aţi primit puterea Lui şi împărtăşirea Sfântului Duh, care aţi fost
înarmaţi de Iisus şi păstraţi în piept frica Lui, care sunteţi părtaşi ai cinstitului
şi nevinovatului sânge al lui Hristos, care aţi primit îndrăznire de a-L
numi pe Dumnezeu Atotţiitor Tată, comoştenitori şi copărtaşi ai Slujitorului
[Paidos] Său iubit, 3 ascultaţi deci o învăţătură sfântă voi, care vă ţineţi de
făgăduinţa Lui din porunca Mântuitorului, fiindcă e conformă zicerilor Lui
dumnezeieşti.
7. Despre lăcomie
1 Păziţi-vă, fiii lui Dumnezeu, ca să făptuiţi toate spre ascultarea lui Dumnezeu
şi faceţi-vă întru toate bineplăcuţi Domnului Dumnezeului vostru; căci
dacă urmăreşte cineva nelegiuirea şi face cele potrivnice voii Iui Dumnezeu,
unul ca acesta va fi socotit de Dumnezeu ca un neam păgân care calcă Legea
Lui. 2 Abţineţi-vă aşadar de la toată lăcomia şi nedreptatea, căci scris este în
Lege: „Să nu pofteşti femeia aproapelui tău, nici ţarina lui, nici slujitorul lui,
nici slujnica lui, nici boul lui, nici dobitocul lui, nici câte sunt ale aproapelui
său” [7s 20,17], fiindcă toată poftirea acestor lucruri este de la cel rău.
1 Traducere după ed. M. Metzger: Les Constitutions Apostoliques (Sources Chrétiennes
320,329, 336), Paris, 1985, 1986, 1987.
5 9 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
3 Pentru că cine a poftit femeia sau slujitorul sau slujnica aproapelui este
deja adulter şi hoţ în minte, dacă nu-i pare rău, şi va fi judecat de Domnul
nostru Iisus Hristos, prin Care fie slava lui Dumnezeu, în veci. Amin.
4 Căci El spune în Evanghelie recapitulând, întărind şi completând Decalogul
Legii: „Pentru că în Lege stă scris: «Să nu faci adulter!»; dar Eu vă
spun vouă” [Mt 5, 27], adică: în Lege prin Moise am vorbit Eu, dar acum
vorbesc cu voi Eu însumi: „Oricine se uită la femeia aproapelui ca să o poftească,
a şi făcut adulter cu ea în inima lui” [Mt 5, 28]. Astfel cel ce a poftit
e judecat drept un adulter cu mintea.
5 Iar cine pofteşte boul sau măgarul nu se gândeşte oare cum să le fure, să
şi le însuşească sau să le ducă la el? Sau iarăşi cine pofteşte ţarina şi stăruie
în această dispoziţie face rău când mută hotarele ei ca să-l silească pe proprietarul
lui să i-o dea pe nimic; căci zice undeva profetul: „Vai vouă care
adăugaţi casă lângă casă şi îngrămădiţi ţarină lângă ţarină, ca să ia ceva ce
este al aproapelui!” [/5 5, 8]. Drept pentru care spune: „Oare locuiţi singuri
pe pământ? Căci şi acestea au ajuns la urechile Domnului Savaot” [/j 5, 9].
Şi altundeva: „Blestemat cel ce mută hotarele puse de părinţii lui. Şi tot poporul
va spune: Aşa să fie! Aşa să fie!” [Dt 27, 17]. De aceea spune Moise:
„Nu muta hotarele aproapelui tău, pe care le-au pus părinţii tăi!” [Dt 19, 14].
6 De aceea unora ca acestora le urmează dc la Dumnezeu frici, morţi, procese
şi condamnări.
7 Pentru oamenii care ascultă de Dumnezeu este însă o singură lege a lui
Dumnezeu, simplă, adevărată şi vie: „Ceea ce urăşti să ţi se facă de altul, nu
fă nici tu altuia!” [Tob 4, 15]. *Nu vrei ca cineva să se uite rău la femeia ta
spre stricarea ei? Nu-ţi aţinti nici tu privirea cu răutate asupra femeii aproapelui
tău! 9 Nu vrei să ţi se ia haina? Nu o lua nici tu pc a altuia! 10 Nu vrei
să fii lovit, ocărât, insultat? Nu le face nici tu altuia! I.
II. Despre faptul de a nu ocări sau a ne răzbuna pe cel ce ne nedreptăţeşte
1 Te blestemă cineva? Tu binecuvântează-1, pentru că scris este în cartea
Numerelor: „Cine te binecuvântează să fie binecuvântat, iar cine te blestemă
să fie blestemat” [Nm 24, 9]. La fel stă scris în Evanghelie: „Binecuvântaţi
pe cei ce vă blestemă!” [Lc 6, 28; Mt 5, 44]. 2 Dacă sunteţi nedreptăţiţi, nu
faceţi nedreptate la rândul vostru, ci răbdaţi, căci spune Scriptura: „Să nu
spui: Mă voi răzbuna pe duşmanul meu” pentru nedreptăţile pe care Ie-a
făcut, „ci rabdă ca să-Ţi ajute Domnul” [Pr 20, 9] şi El să aducă răzbunare
asupra celui ce te-a nedreptăţit. 3 Căci spune iarăşi în Evanghelie: „Iubiţi pe
vrăjmaşii voştri! Faceţi bine celor ce vă urăsc! Şi vă rugaţi pentru cei ce vă
supără şi vă prigonesc! Şi veţi fi fii ai Tatălui vostru Cel din ceruri, pentru
IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r Ap o sto li p rin Clemen t 5 9 9
că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă şi
peste drepţi şi peste nedrepţi” [Mt 5, 44-45]. 4 Să fim cu luare-aminte deci,
fraţilor, la poruncile acestea, ca facându-le să fim găsiţi copii ai luminii [cf.
1 Tes 5, 5].
III. Despre împodobire şi păcatele care vin de aici
' Ajutaţi-vă, aşadar, unii cu alţii voi, robii şi copiii lui Dumnezeu. 2 Bărbatule,
ajută-ţi femeia fără să fii mândru sau trufaş, ci îndurător şi generos,
vrând să placi doar femeii tale şi să o dezmierzi cu cinste sârguindu-te să fii
plăcut, dar fără să te împodobeşti, ca să nu se agheţe de tine o alta. 3 Căci
dacă te vei lăsa târât de ea şi vei păcătui cu ea, va veni peste tine de Ia Dumnezeu
o moarte veşnică şi vei fi pedepsit amarnic în simţirea ta. 4 Chiar dacă
nu faci acest lucru urât, dacă o depărtezi de la tine şi renunţi la ea, ai păcătuit,
chiar dacă în mod egal, şi numai prin faptul că prin împodobirea ta ai atras
în cursă femeia ca să te dorească; fiindcă ai făcut-o pe cea cuprinsă de
această patimă să facă adulter cu tine prin dorinţă. 5 Nu eşti însă atât de
vinovat, pentru că nu te-ai dus tu la femeia căzută în cursă, pentru că nu tu ai
dorit-o, iar nedându-te ei pe tine însuţi, vei fi miluit de Domnul Dumnezeu
Care a spus: „Să nu faci adulter!” şi „Să nu pofteşti!” [Zş 20, 13. 17].
6 Căci dacă, văzându-te sau întâlnindu-se inopinat cu tine, i s-a lovit mintea
şi s-a îndreptat spre tine, iar tu, ca un cinstitor al lui Dumnezeu, ai refuzat-o,
te-ai abţinut şi n-ai păcătuit cu ea, iar aceleia i s-a rănit inima pentru că eşti
un tânăr chipeş şi gătit cu podoabe, încât s-a îndrăgostit de tine, atunci tu te
vei găsi vinovat de greşeala ci, ca unul care te-ai făcut pentru ea pricină de
poticneală şi moştenitor al „vai”-ului [Mt 18, 7]. 7 De aceea, roagă pe Domnul
Dumnezeu ca nici un rău să nu fie întărit pentru tine prin acest lucru.
Căci nu trebuie să placi oamenilor spre păcat, ci lui Dumnezeu spre cuvioşie
şi să te ţii dc viaţa şi odihna veşnică.
8 Nu te împodobi peste frumuseţea dată de fire de Ia Dumnezeu, ci modereaz-
o faţă de oameni cu gândire umilă, neîngrijindu-ţi astfel părul capului,
ci mai degrabă retezându-1 şi tăindu-1, ca nu cumva pieptănându-te elegant,
păzindu-ţi părul nerăvăşit sau înmiresmat, să aduci la tine însuţi femeile agăţate
sau agăţându-te astfel. 9 Nu te îmbrăca cu veşmânt căutat spre seducţie,
nici nu-ţi împleti cu rău meşteşug ciorapi lungi sau sandale picioarelor, ci
doar ceea ce ţine de decenţă şi necesitate. Nu pune în degetele tale inele de
aur, pentru că toate acestea sunt semne de gaşcă, de care dacă te îngrijeşti
peste cuviinţă nu o vei face cu dreptate.
10 Fiindcă, întrucât eşti credincios şi om al lui Dumnezeu, nu ţi-e îngăduit
să-ţi îngrijeşti perii capului şi să faci şuviţe împletite — ceea ce e un lux şi o
destrăbălare — sau să-l păstrezi revărsat ori împărţit cu cărare, nici să-l
6 0 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
înfoi, frizezi şi buclezi ori să-l faci blond, pentru că acest lucru îl interzice şi
Legea care spune în Deuteronom: „Nu vă face împletituri, nici şuviţe adăugate
[Lv 19, 27; cf. 21, 5]. 11 Nu trebuie stricat nici părul bărbii, nici schimbat
în chip contrar firii chipul omului, căci zice Legea: „Să nu vă tundeţi bărbile
voastre” [Lv 19,27]. Căci Dumnezeu Creatorul a făcut din lipsa bărbii un
lucru cuviincios pentru femei, dar pentru bărbaţi l-a judecat nepotrivit. Iar
dacă faci aceasta pentru a plăcea împotrivindu-te Legii vei ajunge urâciune
pentru Dumnezeu Care te-a creat după chipul Său [Fc 1, 27]. 12 Aşadar, dacă
vrei să placi lui Dumnezeu, abţine-te de la toate cele pe care El le urăşte şi
nu făptui nimic din cele ce nu-I plac.
IV. Că nu trebuie să fim curioşi faţă de cei ce trăiesc rău,
ci să zăbovim în lucru! nostru
1 Să nu zbori ca apucatul pe uliţe uitându-tc fără rost la cei ce trăiesc rău,
ci fiind cu luare-aminte la meseria sau lucrul tău, caută să faci cele iubite lui
Dumnezeu şi, aducându-ţi aminte de cuvintele lui Hristos, meditează necontenit
la ele. 2 Căci îţi spune Scriptura: „La Legea Lui să meditezi ziua şi
noaptea, când umbli în ţarină şi şezi în casă, când dormi şi te scoli, ca să fii
priceput în toate” [cf. Dt 6, 7; Ios 1,7-8].
V. Ce cărfi ale Scripturii trebuie să citim
‘ Iar dacă eşti bogat şi n-ai nevoie de o meserie ca să tc hrăneşti, nu vagabonda
şi nu umbla fără rost, ci du-te la credincioşii care au aceeaşi credinţă
cu tine şi, adunându-te cu ei, grăieşte cu ei cuvintele făcătoare de viaţă.' Iar
dacă nu, şezând înăuntru citeşte Legea, Regii, Profeţii, spune Psalmii şi parcurge
cu atenţie Evanghelia, împlinirea acestora.
VI. Că trebuie să ne abţinem de la toate cărţile din afară [profane]
' Abţine-te de la toate cărţile păgâneşti. 2 Ce mai sunt pentru tine cuvintele
sau legile străine ori profeţii mincinoşi, care-i abat de la credinţă pe cei uşuratici?
Ce-ţi mai lipseşte în Legea lui Dumnezeu, ca să te porneşti spre acele
mituri păgâne? 4 Dacă vrei să parcurgi cărţi istorice, le ai pe cele ale Regilor;
dacă vrei cărţi de înţelepciune şi poetice, ai Profeţii, pe Iov şi pe autorul Proverbelor,
în care vei găsi mai multă subtilitate decât în toată poezia şi înţelepciunea
sofistică, pentru că sunt ziceri ale Domnului Dumnezeu, Singurul
înţelept. 5 Dacă doreşti cântări, ai Psalmii; dacă doreşti o carte despre origini,
ai Facerea; dacă doreşti legi şi percepte, ai slăvită Lege a Domnului Dumnezeu.
6 Abţine-te aşadar cu putere de la toate cărţile străine şi diavoleşti.
IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 601
7 Citind însă Legea, abţine-te de la cele adăugate în ea ulterior; dacă nu de
la toate, atunci de la unele din legea secundă [deuterosis]; citeşte-le numai
pentru istorie, ca să cunoşti şi slăveşti pe Dumnezeu pentru că te-a izbăvit de
astfel şi atât de mari legături. 8 Să ai în faţa ochilor ca să cunoşti ce este
legea naturală şi care sunt cele ale Legii secunde date ulterior în pustie celor
ce făcuseră viţelul. 9 Căci Lege sunt cele pe care Domnul Dumnezeu le-a
grăit înainte ca poporul să cadă în idolatrie, adică Decalogul. Dar tu să nu-ţi
tragi asupra ta legăturile care au fost puse peste cei ce au păcătuit. 10 Pentru
că Mântuitorul n-a venit pentru altceva decât ca să împlinească Legea şi
Profeţii [Mt 5, 17], iar legăturile Legii secunde, ale celor introduse ulterior,
fie să le facă să înceteze, fie să le mute; căci de aceea când ne-a chemat a
spus: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe
voi” [Ml 11, 28]. " Tu deci, după ce-ai citit Legea care conglăsuieşte cu
Evanghelia şi Profeţii, citeşte în Cărţile Regilor, ca să afli că regi drepţi, câţi
au fost, au fost crescuţi de Dumnezeu şi făgăduinţa vieţii veşnice la El a
rămas în picioare, dar câţi au fost regi desfrânaţi, departe de Dumnezeu, au
pierit degrabă în apostazia lor prin judecata dreaptă a lui Dumnezeu şi au
fost lipsiţi de vieţile lor, moştenind în loc de odihnă pedeapsă veşnică.
12 Citind deci acestea, vei spori în credinţă şi te vei zidi în Hristos, al Cărui
corp şi membru ai ajuns.
[Creştinul la baie]
11 Iar când te plimbi în agora şi vrei să faci o baie, foloseşte-te de baia
bărbaţilor, ca nu cumva prin faptul că îţi arăţi femeilor corpul într-o descoperire
indecentă, ori că vezi o privelişte nepotrivită bărbaţilor, fie să fi prins
în cursă, fie să prinzi în cursă pentru tine însuţi. 14 Păzeşte-te deci de unele
ca acestea, ca să nu-ţi prinzi în mreje sufletul tău [cf. / Co 7, 35].
VII. Despre femeia rea
' Să aflăm aşadar ce spune cuvântul sfânt în cartea înţelepciunii:
2 „Fiule, păzeşte-mi cuvintele şi ascunde în tine însuţi poruncile mele
[Pr 7, 1]. 3 Spune-i înţelepciunii să-ţi fie soră şi câştigă-ţi cunoştinţă bună
chibzuinţă, ca să te păzească de femeia străină şi vicleană, dacă ţi se aruncă
în braţe cu vorbe dulci. 4 Căci de la fereastra casei ea priveşte în ascuns spre
pieţe să vadă dacă nu zăreşte printre copiii zănatici pe un tinerel fără minte
plimbându-se în piaţă pe la colţul casei ei şi stând de vorbă în umbra serii,
când se lasă liniştea nopţii şi bezna. 5 Atunci femeia îi iese în cale având
chip de desfrânată care face să zboare inimile tinerilor; dă din aripi şi e destrăbălată,
picioarele ei nu pot sta liniştite în casă, când hoinăreşte o vreme
pe-afară, când pune curse în pieţe pe la toate colţurile. 6 După care punând
6 0 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
mâna pe el îl sărută şi cu faţă neruşinată îi spune: «Am adus o jertfa de pace,
mi-am împlinit făgăduinţele astăzi; de aceea ţi-am ieşit în întâmpinare dorind
chipul tău şi te-am găsit. Cu pânzeturi mi-am rânduit patul, am aşternut
scoarţe din Egipt, am presărat culcuşul meu cu şofran şi casa mea cu scorţişoară.
Vino să ne desfătăm de iubire până în zori, vino să ne rostogolim
drăgălindu-ne»” [Pr 7, 4-18] şi cele ce urmează, după care adaugă: 7 „L-a
dus în rătăcire cu multa vorbă, l-a târât cu laţurile buzelor ei. Iar el a urmat-o
guguştiuc” [Pr 7, 21-22]. 8 Şi iarăşi zice: „Nu da atenţie femeii ticăloase,
căci miere picură de pe buzele femeii desfrânate; ea îţi unge o vreme gâtlejul,
după care o vei găsi mai amară decât fierea şi mai ascuţită decât sabia cu
două tăişuri” [Pr 5, 3-4] .9 Şi iarăşi: „Depărtează-te, nu zăbovi şi nu-ţi arunca
ochiul asupra ei” [Pr 9, 18], căci pe mulţi i-a doborât rănindu-i şi fără număr
sunt cei pe care i-a omorât [Pr 7, 26]. Dacă nu, „te vei căi pentru cele de
pe urmă ale tale, când îţi vor istovi carnea de pe trup, şi vei spune: «Cum de
am urât povăţuirea şi inima mea a alungat mustrările drepţilor? N-am ascultat
glasul care mă povăţuia şi mă învăţa, nu i-am plecat urechea mea. Puţin de
n-am ajuns în toate relele»” [Pr 5, 11-14].
" Ca să nu lungim mai mult mărturiile, chiar dacă am lăsat ceva pe dinafară,
voi, cei înţelepţi, alegând pentru voi cele bune din Sfintele Scripturi,
întăriţi-vă refuzând toate cele rele ca să fiţi găsiţi cuvioşi în viaţa veşnică la
Dumnezeu.
VIII. Despre supunerea femeii fală de bărbat, despre iubirea ei de bărbat
şi cuminţenia ei. Despre faptul că femeia credincioasă nu trebuie
să se împodobească şi cum trebuie să se poarte în agora şi pretutindeni
1 „Femeia să fie supusă bărbatului ei, pentru că bărbatul este cap femeii”
[Ef 5, 22-23], iar „Capul bărbatului” care umblă în calea dreptăţii „este
Hristos, iar Capul lui Hristos e Dumnezeu” [1 Co 11,3] Cel peste toate şi
Tatăl Lui. 2 Aşadar, după Dumnezeul nostru Atoateţiitor şi Tată, Domn al
veacului de faţă şi al celui viitor, Meşter ziditor a toată suflarea şi puterea,
şi după iubitul Său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, prin Care fie slavă lui
Dumnezeu, teme-te, femeie, de bărbatul tău şi fii cu sfială faţă de el plăcându-
i doar lui şi fiindu-i bineplăcută în slujirile tale, ca şi pentru tine bărbatul
tău să fie proclamat fericit prin înţelepciunea care spune prin Solomon
acestea:
3 „Cine va găsi o femeie bărbătoasă? Una ca aceasta e mai preţioasă decât
nestematele. Inima bărbatului ei îşi pune îndrăzneala în ea, o astfel [de femeie]
nu va duce lipsă de prăzi bune, căci ea lucrează cele bune pentru bărbatul
ei toată viaţa: 4 torcând lână şi in a făurit lucru folositor cu mâinile sale.
Era ca o corabie ce face negoţ în depărtare: 3 ea îşi agoniseşte traiul şi se
IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 603
scoală de cu noapte şi dă casei de mâncare şi slujitoarelor de lucru. A văzut
un ogor şi l-a cumpărat, din roadele mâinilor sale a sădit o moşie. 6 După ce
şi-a încins bine mijlocul, şi-a întărit braţele pentru muncă. A gustat [şi ştie]
că-i bine să munceşti, şi nu se stinge toată noaptea lampa ei. Braţele şi le
întinde spre cele de folos, iar mâinile şi le reazemă pe fus. 7 Mâinile şi le-a
deschis pentru cel sărman şi a întins rodul către cel sărac. 8 Bărbatul ei nu-şi
face griji pentru cele de acasă, atunci când întârzie pe undeva, căci toţi cei
din preajma ei au cu ce se îmbrăca. Haine căptuşite a croit pentru bărbatul
ei, iar pentru ea, veşminte de in şi porfiră. 9 Bărbatul ei atrage privirile de la
porţi când se aşază la adunare cu bătrânii locuitorilor din ţinut. 10 Ea a ţesut
pânze subţiri şi le-a vândut, şi cingători pentru canaaneni. " A deschis gura
chibzuit şi cu rost şi limbii sale i-a pus o rânduială. S-a îmbrăcat în putere şi
nobleţe şi s-a veselit în zilele de pe urmă. încăperile caselor ei sunt bine
acoperite, şi ea n-a mâncat mâncare nemuncită. Gura şi-o deschide cu înţelepciune
şi după rânduială, aşezămintele milosteniei ei sunt pe limba ei.
L Şi-a crescut copiii şi aceştia au ajuns bogaţi, iar bărbatul i-a adus laudă:
«Multe fiice au dobândit bogăţie, multe au făcut lucruri grozave, dar tu le-ai
întrecut şi le-ai covârşit pe toate.» 13 Mincinoase sunt farmecele şi zadarnică
frumuseţea femeii; dar cea deşteaptă este binecuvântată, ea să laude frica de
Domnul. N Daţi-i din roadele mâinilor ei, iar bărbatul ei să fie lăudat la porţile
[cetăţii]” [Pr 31, 10-31]. 13 Şi iarăşi: „Femeia bărbătoasă e o cunună
pentru bărbatul ei” [Pr 12, 4]. Şi iarăşi: „Multe femei înţelepte şi-au zidit
casă” [Pr 14, 1].
16 Aţi aflat ce laude primeşte de la Domnul Dumnezeu femeia înţeleaptă şi
care-şi iubeşte bărbatul. h Dacă vrei să fii credincioasă şi plăcută Domnului,
femeie, nu te împodobi ca să placi bărbaţilor străini, nici nu imita curtezana
purtându-ţi împletiturile, hainele sau încălţările ca să atragi la tine pe cei ce
se lasă prinşi în curse de unele ca acestea. 18 Căci chiar dacă faci aceste lucruri
urâte nu ca să păcătuieşti, ci numai ca să te împodobeşti, nici aşa nu
vei scăpa de pedeapsa care vine după ele, pentru că ai silit pe cineva să fie
purtat să te dorească şi nu te-ai păzit nici să nu cazi în păcat, nici să nu-i faci
pe alţii să cadă în poticneală. Iar dacă vei păcătui dându-te pe tine însăţi,
atunci ai greşit şi tu şi vei fi vinovată şi de sufletul aceluia. 19 Apoi odată ce
ai păcătuit cu unul, ca şi cum ţi-ai pierdut o dată pentru totdeauna nădejdea,
te vei întoarce insensibilă spre alţii, potrivit cuvântului dumnezeiesc: „Când
necredinciosul ajunge la fundul relelor, ajunge dispreţuitor, dar asupra lui
vin necinstea şi ocara” [Pr 18, 3]. Fiindcă una ca aceasta, rănită fără cruţare,
prinde în curse sufletele celor fără minte. 20 Să învăţăm aşadar cum anume le
înfăţişează pe unele ca acestea cuvântul dumnezeiesc care spune: „Mai mult
decât moartea am urât femeia care e o mreajă şi un năvod al inimii, iar mâi6
0 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
nile ei lanţuri” [Ecc 7, 26] .21 Şi în altă parte: „Cum e un inel de aur în râtul
porcului, aşa este frumuseţea femeii cu cuget rău” [Pr 11, 22]. Şi iarăşi: „Ca
viermele în lemn aşa îşi pierde bărbatul femeia care face rele” [Pr 12, 4].
22 Şi iarăşi: „Mai bine e să locuieşti într-un ungher sub cerul liber decât cu o
femeie limbută şi certăreaţă” [Pr 21,9. 19].
23 Aşadar, voi, care sunteţi creştine, nu imitaţi asemenea femei. Tu, care
vrei să fii credincioasă, fii cu luare-aminte numai la bărbatul tău, ca să-i
placi doar lui, acoperindu-ţi capul în pieţe, căci prin acoperire închizi priveliştea
pentru curioşi. 24 Nu-ţi zugrăvi/machia faţa făcută de Dumnezeu, căci
nimic din tine n-are nevoie de împodobire, pentru că „toate câte a făcut
Dumnezeu sunt frumoase foarte” [Fc 1,31], iar o împodobire lascivă a unui
lucru frumos insultă harul meşteşugarului. Fă-ţi mersul privind în jos şi
acoperindu-te cu văl, cum se cuvine femeilor.
IX. Despre faptul că femeia nu trebuie să se îmbăieze cu bărbalii
1 La baie evită spălarea lipsită de rânduială împreună cu bărbaţii, căci multe
sunt mrejele celui rău. O femeie credincioasă nu sc va spăla într-o baie mixtă,
căci dacă-şi învăluie faţa ascunzându-şi cu sfială privirea de bărbaţii străini,
cum va intra una ca aceasta la baie goală împreună cu bărbaţii? 2 Dacă e însă
o baie de femei, atunci să se spele cu rânduială, cu sfială şi măsură. 1 Să nu
facă băi de prisos, nici multă, nici de multe ori, nici în mijlocul zilei, şi. dacă
e cu putinţă, nici zi de zi. 4 Ora rânduită a băii să fie pentru tine ceasul al
zecelea, căci tu, care eşti credincioasă, trebui să fugi întotdeauna dc curiozitatea
multor ochi.
X. Despre femeia certăreaţă şi limbută
' Dacă eşti credincioasă, taie-ţi duhul certăreţ faţă de toţi, dar mai cu seamă
faţă de bărbatul tău, ca nu cumva bărbatul tău, fie el credincios, fie păgân,
poticnindu-se din pricina ta să blasfemieze pe Dumnezeu, iar tu să te găseşti
moştenitoare a „vai”-ului de la Dumnezeu; căci spune: „Vai celui prin care
numele Meu e blasfemiat între păgâni” [Is 52, 5]. 2 Iar dacă bărbatul tău e
credincios şi cunoaşte Scripturile, va fi silit să spună cuvântul scris în înţelepciune:
„Mai bine este a locui în pustiu decât cu o femeie limbută şi certăreaţă”
[Pr 21, 19]. 3 Prin sfiala şi blândeţea voastră, femeilor, arătaţi aşadar
ce anume este cinstirea lui Dumnezeu spre întoarcere şi îndemn la credinţă
pentru toţi cei din afară [păgâni], fie femei, fie bărbaţi. 4 Iar dacă povăţuindu-
vă prin aceste puţine lucruri v-am educat pe voi, surori şi fiice, membre
ale noastre, ca nişte persoane înţelepte şi care nu sunt ocară în viaţă, căutaţi
să cunoaşteţi învăţăturile prin care vă veţi putea apropia de împărăţia Domnului
nostru în chip bineplăcut Lui, găsiţi-vă aici odihna.
IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 605
Cartea II: Despre episcopi, prezbiteri şi diaconi
I. Că faptul de a fi lipsit de carte, dacă are experienţa cuvântului,
nu e un impediment pentru episcop
1 Iar despre episcopi am auzit de la Domnul nostru aşa: păstorul aşezat
episcop pentru Biserici în fiecare parohie trebuie să fie nevinovat, ireproşabil,
neatins de orice nedreptate a oamenilor, nu mai mic de cincizeci de ani,
pentru ca într-un anume fel să scape de neorânduielile tinereţii şi de calomniile
din afară în ce priveşte blasfemiile aruncate împotriva multora de unii
fraţi mincinoşi care nu cunosc cuvântul lui Dumnezeu din Evanghelie: „Oricine
va grăi un cuvânt deşert, va da socoteală pentru el Domnului în ziua
judecăţii” [Mt 12, 36]; şi iarăşi: „Din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din
cuvintele tale vei fi osândit” [Ml 12, 37].
' Aşadar, dacă e cu putinţă, să fie educat, iar dacă e lipsit de carte, să aibă
însă experienţa cuvântului şi vârsta cuvenită.
■f Iar dacă într-o parohie mică nu sc găseşte cineva înaintat în vârstă, cu
bună mărturie şi înţelept, ca să fie aşezat în episcopie, dar e acolo un tânăr
care are mărturie de la cei ce sunt împreună cu el că e vrednic de episcopie,
arătând în tinereţea lui bătrâneţe prin blândeţe şi bună-rânduială, dacă primeşte
astfel de mărturie dc la toţi, atunci să fie aşezat în pace. 4 Căci Solomon
a împărăţit peste Israel la doisprezece ani [3 Rg 2], Iosia a împărăţit cu dreptate
la opt ani [4 Rg 22], iar loaş a stăpânit poporul la şapte ani [4 Rg 12, 1].
5 Chiar şi dacă e tânăr, să fie însă blând, temător şi liniştit, pentru că spune
Domnul Dumnezeu prin Isaia: „Peste cine voi privi dacă nu peste cel blând
şi liniştit şi care tremură mereu la cuvintele Mele?” [/s 66, 2]. In chip asemănător
şi în Evanghelie sc spune aşa: „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni
pământul” [Mt 5, 5]. 6 Să fie şi milostiv, pentru că se spune iarăşi: „Fericiţi
cei milostivi, că aceia vor fi miluiţi” [Mt 5, 7]. ' Să fie şi făcător de pace,
pentru că se spune şi: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fii ai lui Dumnezeu
se vor chema” [Mt 5, 9]. s Să aibă şi conştiinţă bună, curată de orice răutate,
viclenie şi nedreptate, pentru că se zice şi: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că
aceia vor vedea pe Dumnezeu” [Mt 5, 8]. I.
II. Cum trebuie să fie episcopul şi ceilalţi clerici
1 Să fie deci „treaz, cuminte, cuviincios”, statornic, netulburat, „nebeţiv,
nebătăuş, blând, necertăreţ, neiubitor de arginţi”, „nebotezat de curând, ca nu
cumva îngâmfându-se să cadă în osânda diavolului” [I Tim 3, 2. 3. 6], pentru
că: „Oricine se va înălţa pe sine însuşi va fi umilit” [Lc 14, 11]. ' „Aşa
k
6 0 6 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l apostolic
trebuie să fie episcopul: bărbat al unei singure femei”, ea însăşi având un
singur soţ, „bun chivemisitor al casei sale” [/ Tim 3, 2. 4]. 3 Căci atunci
când, primind hirotonia, e aşezat în locul episcopiei sale, trebuie să fie pus la
încercare aşa: dacă e credincios, cuviincios şi serios, dacă are sau a avut o
femeie credincioasă şi serioasă, dacă a crescut copii în cinstirea lui Dumnezeu
şi i-a educat în povăţuirea Domnului [cf. E f 6, 4], dacă cei din casa lui îl cinstesc
şi respectă şi îl ascultă toţi. 4 Căci dacă cei ce sunt ai lui după trup se
răzvrătesc împotriva lui şi nu-1 ascultă, cum i se vor supune cei din afara
casei lui când vor fi ai lui?
III. Ce lucruri trebuie să fie pus la încercare
cei ce se promovează episcop
1 Să fie pus la încercare dacă e fără pată în treburile vieţii, căci scris este:
„Să fie cercetat să n-aibă pată cel ce urmează să fie promovat în preoţie”
[cf. Lv 21, 17]. 2 Să fie aşadar şi nemânios, că spune înţelepciunea: „Mânia
îi pierde şi pe cei înţelepţi” [Pr 15, 1]. 3 Să fie şi îndurător, nebrutal, iubitor,
pentru că spune Domnul: „în aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi învăţăcei ai
Mei, dacă vă iubiţi unii pe alţii” [In 13, 35].
IV. Că nu trebuie dată milostenie oricărei văduve,
ci uneori trebuie preferată femeia căsătorită aflată in lipsuri,
şi că ea nu trebuie dată nici măncăciosului, beţivului şi leneşului
1 Să fie şi darnic, iubitor de văduve, iubitor de străini, săritor, serviabil,
nefacut de ruşine, ştiind cine anume e vrednic de mai multă atenţie. 2Căci
dacă o văduvă poate să aibă din destul cele de trebuinţă în viaţă, iar alta nu e
văduvă, dar e în lipsuri, fie dintr-o boală, fie din pricina creşterii copiilor, fie
dintr-o neputinţă a mâinilor, spre aceasta din urmă să-şi întindă mai degrabă
mâna. Dar dacă cineva în necazuri în cele ale vieţii pentru că e mâncăcios,
beţiv sau leneş, acela nu este vrednic nici de purtare de grijă, nici de Biserica
lui Dumnezeu. 4 Căci spune Scriptura despre aceştia: „Leneşul care şi-a
pus mâna sub braţ nu o va putea duce la gura lui” [Pr 26, 15]. 3 Şi iarăşi:
„Leneşul şi-a încrucişat mâinile şi şi-a mâncat din trup” [Ecc 4, 5] .6 Şi altundeva:
„Căci dacă îţi lipeşti ochii de ulcele şi pahare, la urmă vei umbla mai
gol ca un pisălog” [Pr 23, 31].
V. Că la judecată episcopul trebuie să fie nepărtinitor,
moderat în purtare şi reţinut în dietă
' Episcopul să nu se uite la faţa oamenilor, să nu se sfiască de bogat, nici
să-l linguşească peste cuviinţă, nici să treacă cu vederea ori să oprime pe
IV.4 . C o n s t itu ţi i le S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 6 0 7
sărac.' Căci spune Dumnezeu lui Moise: „Să nu te uiţi la faţa” bogatului „şi
să nu-ţi fie milă de sărac la judecată” [Z? 23, 3], „căci a Domnului este judecata”
[Dl 1, 17]; şi iarăşi: „Cu dreptate să urmăreşti ce este drept” [Dl 16, 20].
3 în hrană şi băutură episcopul să fie frugal şi mulţumit cu ce are, ca să poată
fi treaz să povăţuiască pe cei needucaţi; să nu fie cheltuitor, nici iubitor de
desfătări, de viaţă dulce sau să mănânce bine.
3 Ci să fie îngăduitor, îndelung-răbdător în povăţuiri, în stare să înveţe
multe pe alţii, meditând cu sârguinţă la cărţile Domnului, citind mult, ca să
tâlcuiască atent Scripturile tâlcuind Evanghelia în acord cu Profeţii şi Legea,
iar Evanghelia în acord cu Legea şi Profeţii. 5 Căci spune Domnul lisus:
„Cercetaţi Scripturile, pentru că ele dau mărturie despre Mine” [In 5, 39];
şi iarăşi: „Pentru că despre Mine a scris Moise” [In 5, 46]. 6 înainte de toate
să distingă bine disociind între Lege şi legea secundă, şi arătând care este
Legea credincioşilor şi care sunt legăturile necredincioşilor, ca nimeni să nu
cadă sub aceste legături. Poartă grijă, aşadar, de cuvânt, cpiscope, ca, dacă
îţi e cu putinţă, să tâlcuieşti toate cuvânt de cuvânt şi cu multă învăţătură să
hrăneşti şi adapi în chip bogat poporul Tău prin luminarea Legii; căci zice
Dumnezeu: „Luminaţi-vă voi înşivă cu lumina cunoaşterii cât mai e vreme”
[Os 10, 12].
VI. Că episcopul nu trebuie să fie doritor de câştig ruşinos,
nici să se pună chezaş ori apărător în justiţie
' Episcopul să nu fie doritor de câştig ruşinos [777 1, 7; 7 Tun 3, 8], mai
ales dc la păgâni; să se lase vătămat mai degrabă decât să vatăme el pe alţii;
să nu fie lacom, nici răpitor, nici spoliator, nici iubitor de bogăţie, nici urător
de săraci, nici bârfitor, nici martor mincinos, nici mânios, nici iubitor de
ceartă, nici amestecat în treburile vieţii, nici chezaş pentru nimeni, nici avocat
care să pledeze în procese pecuniare, nici iubitor de stăpânire, nici duplicitar
în gândire şi în vorbă, nici gata să plece urechea la calomnie sau bârfă,
nici făţarnic, nici doritor de sărbătorile păgânilor, nefolosindu-se de amăgiri
goale, nici poftitor, nici iubitor de arginţi, pentru că unele ca acestea sunt
vrăjmaşe lui Dumnezeu şi prietene demonilor. 2 Toate acestea însă episcopul
să le confirme şi prescrie şi laicilor, conducându-i să devină imitatori ai purtării
lui, căci spune [Scriptura]: „Evlavioşi faceţi-i pe fiii lui Israel” [Lv 15, 31].
3 Să fie însă înţelept, umil în cugetare, povăţuitor în povăţuirile Domnului,
cu bune simţăminte, renunţător la toate afacerile rele ale vieţii şi la toate
poftele păgâneşti. 4 Să fie iscusit, ager în a recunoaşte pe cei răi şi a se păzi
de ei, prieten al tuturor, echitabil în judecăţi şi câte lucruri bune sunt sau
există la oameni acestea să le aibă în el însuşi şi episcopul.
6 0 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o sto lic
[Episcopul şi poporul său]
5 Căci dacă nu i se poate reproşa vreo nedreptate, atunci păstorul îi va sili
şi pe învăţăceii săi şi-i va îndemna prin purtarea lui să se facă imitatori [cf.
1 Co 4, 16] vrednici ai faptelor lui, cum spune undeva şi profetul: „Şi cum
va fi preotul, aşa va fi şi poporul” [Os 4, 9 ] .6 Pentru că Domnul şi învăţătorul
nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a început mai întâi să facă şi
apoi să înveţe, cum spune undeva [Scriptura]: „Cele pe care a început Iisus a
face şi a învăţa” [FA 1, 1]. De aceea spune: „Dar cine va face şi va învăţa,
acesta se va chema mare în împărăţia lui Dumnezeu” [Ml 5, 19].
7 Căci voi, episcopii, trebuie să fiţi santinele pentru popor, pentru că şi voi
aveţi Santinelă pe Hristos. Faceţi-vă aşadar şi voi santinele bune pentru poporul
lui Dumnezeu, precum spune Domnul prin Iezechiel fiecăruia dintre
voi: 8 „Pe tine, fiule al omului, pe tine te-am pus Eu să-i fii de santinelă
[.skopon] casei lui Israel, iar tu vei auzi cuvânt din gura Mea. 9 Când Eu îi
spun celui păcătos: «Cu moarte vei muri!», dar tu nu-i vei spune necredinciosului
să ia aminte la calea lui, iar nelegiuitul va muri în nelegiuirea lui,
atunci sângele lui din mâna ta îl voi cere. Dar dacă tu îi vei grăi celui păcătos
despre calea lui, anume să se-nloarcă din ca, dar el nu sc va întoarce din
calea sa, atunci el în nelegiuirea lui va muri, iar tu ţi-ai scăpat sufletul” [I:
33, 7-9]. 10 De asemenea, când vine sabia războiului, „poporul pune o santinelă”
de pază şi, „dacă acesta văzând-o venind” nu dă de veste şi ea va lua un
suflet, atunci acest suflet a fost luat din pricina păcatului său. „iar sângele lui
va fi cerut din mâna santinelei, pentru că n-a sunat din trâmbiţă [Iz 33, 2. 6]:
dar dacă va suna trâmbiţa, şi el o aude, iar sabia vine şi îl ia, sângele lui va fi
asupra sa, pentru că nu s-a păzit când a auzit trâmbiţa, dar cel cc s-a păzit
şi-a scăpat sufletul său” [Iz 33, 3-5], iar pentru că a dat semnalul, santinela
va fi vie.
11 „Sabia” este judecata, „trâmbiţa” e Sfânta Evanghelie, „santinela”
[skopos] e cel pus Bisericii episcop, care în propovăduirea lui trebuie să dea
mărturie şi să ateste despre această judecată. 12 Căci dacă nu veţi vesti şi nu
veţi da mărturie poporului, atunci păcatul neştiutorilor se va găsi asupra
voastră; de aceea pe cei ce trăiesc în needucare povăţuiţi-i şi mustraţi-i cu
îndrăzneală, pe cei neştiutori învăţaţi-i, pe ştiutori întăriţi-i, pe rătăciţi întoarceţi-
i. Căci nu vom greşi spunând mereu aceleaşi cuvinte despre aceleaşi
lucruri, pentru că din faptul că le aud de multe ori, poate că unii se vor lăsa
înduplecaţi să facă măcar o singură dată ceva din cele bune şi să refuze cele
rele. N Căci spune Dumnezeu prin profetul Său: „Dă-le mărturie despre
acestea, poate vor auzi glasul tău” [cf. Ir 33, 2-3]. Şi iarăşi: „Poate vor auzi,
poate vor da înapoi” [Iz 3, 11]. 15 Iar Moise spune poporului: „Ascultă,
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 0 9
Israele! Domnul Dumnezeul tău, Domnul unul este” [Dt 6, 4] .16 Iar Domnul
aduce de multe ori aminte în Evanghelie: „Cine are urechi de auzit să audă”
[Lc 8, 8]. Şi înţeleptul Solomon zice: „Ascultă, fiule, povăţuirea tatălui tău
şi nu respinge aşezămintele mamei tale” [Pr 1, 8].
17 Şi până astăzi n-au ascultat, iar cei ce par că au ascultat n-au ascultat,
părăsindu-L pe Unul şi Singurul Dumnezeu adevărat [In 17, 3], lăsându-se
târâţi în erezii ruinătoare şi cumplite, despre care vom vorbi iarăşi mai încolo.
VII. Cum trebuie să fie cel iniţiat
1 Cunoscut să vă fie, iubiţilor: cei botezaţi în moartea Domnului Iisus [Rm
8, 6] nu mai trebuie să păcătuiască. Căci aşa cum morţii sunt nelucrători ai
păcatului, tot aşa şi cei ce au murit împreună cu Hristos sunt nefâptuitori ai
păcatului. 2 Aşadar nu credem, fraţilor, că cineva spălat în apa vieţii mai
poate făptui destrăbălările celor fără de lege. Iar cine a păcătuit după Botez,
acesta va fi osândit la gheenă, dacă nu-i va părea rău şi nu va înceta să mai
greşească.
VIII. Despre calomnie şi demascare
' Dacă însă cineva e calomniat de necredincioşi pentru că nu mai participă
la destrăbălările lor, unul ca acesta să ştie că e fericit la Dumnezeu, după
cum spune Domnul nostru în Evanghelie: „Fericiţi sunteţi când vă vor ocări
şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, spunând
minciuni din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă
este în ceruri!” [Ml 5, 11-12]. 2 Aşadar, dacă e cineva defăimat pentru minciuni,
unul ca acesta e fericit, căci spune Scriptura: „Bărbatul de nimic nu e
pus la încercare de Dumnezeu” [cf. Sir 34, 10; Iac 1, 12-13]. 3 Dacă însă
cineva e demascat că a făcut o fărădelege, unul ca acesta s-a vătămat nu
numai pe sine însuşi, ci a adus o calomnie corpului comun al Bisericii şi
învăţăturii ei, pentru că nu facem cele despre care spunem că sunt frumoase,
şi vom fi ocărâţi şi noi de Domnul Care ne va spune: „Spun, dar nu fac” [Mt
23, 3]. 4 De aceea, pe cei demascaţi astfel episcopul îi va respinge pe drept
cuvânt, dacă nu-şi schimbă purtarea.
IX. Că episcopul nu trebuie să fie m itarnic
1 Pentru că episcopul trebuie nu numai să nu fie o poticneală [pentru alţii];
mai trebuie să fie nepărtinitor, cuminţindu-i cu bunătate pe păcătoşi. 2 Dar
dacă el însuşi n-are conştiinţă curată ci, ajungând părtinitor pentru o mită cu
câştig ruşinos, îl cruţă pe cel ce a păcătuit făcând fărădelege lăsându-1 să
rămână în Biserică, atunci nu ascultă de glasul dumnezeiesc al Stăpânului
6 1 0 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic
care spune: „Cu dreptate urmăreşte ce este drept [Dt 16, 20]; să nu te uiţi la
faţă în judecată [Dt 1, 17]; să nu îndreptăţeşti pe cel necucemic, să nu primeşti
daruri pentru un suflet, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi vatămâ
cuvintele drepţilor [/ş 23, 7-8; Dt 16, 19].” 3 Iar în altă parte se spune:
„Scoateţi pe cel rău dintre voi” [Dt 17, 7; 1 Co 5, 13], iar Solomon spune în
Proverbe: „Scoate pe cel molipsitor din adunare şi împreună cu el va ieşi şi
sfada” [Pr 22, 10].
X. Că episcopul care-l cruţă fără judecată pe păcătos se face vinovat
1 Cine nu ţine seama de acestea şi-l cruţă fără judecată pe cel căruia i se
cuvine pedeapsă, ca Saul pe Agag [1 Rg 15] şi Eli pe fiii săi care nu-L cunoşteau
pe Dumnezeu [/ Rg 2], unul ca acesta a spurcat şi demnitatea lui şi
Biserica lui Dumnezeu din parohia lui. Acesta e aşadar nedrept pentru Dumnezeu
şi pentru oamenii cuvioşi, deoarece se face pricină de scandal pentru
mulţi de curând botezaţi şi pentru catehumeni, încă şi pentru tineri şi tinere;
îl aşteaptă „vai”-ul [Mt 18, 7], o piatră de moară de gât [Mt 18, 6] şi adâncul
prin aceea că e supus judecăţii. 2 Căci din pricina fărădelegii nejudecăţii,
văzând că stăpânul lor e aşa, vor şovăi în ei înşişi şi, atinşi de aceeaşi boală,
vor pieri silnic împreună cu el, ca poporul împreună cu Ieroboam [3 Rg 12]
şi cei răsculaţi împreună cu Core împreună cu cl [Nm 16].
Dar dacă cel ce păcătuieşte îi vede pe episcop şi pe diaconi nevinovaţi
de orice învinuire şi că turma e curată, mai întâi nu va îndrăzni să intre cu
dispreţ în Biserica lui Dumnezeu atins fiind în conştiinţa lui; iar dacă ar intra
negândindu-se Ia nimic, fie va fi vădit pe loc — ca Uza care s-a atins de
chivot ca să-l rezeme [2 Rg 6] şi ca Ahar pentru furtul a ceea ce era închinat
[Jos 7] şi ca Ghiezi pentru banii lui Neeman [4 Rg 5] — şi va fi pedepsit pe
loc, fie va fi mustrat de păstorul şi va fi supus la pocăinţă. 4 Căci dacă, privind
la ei unul câte unul negăsind nici o pată nici la episcop, nici la poporul
rânduit sub el, atunci ruşinându-se cu sfială şi vărsând multe lacrimi, va ieşi
în pace împuns de remuşcări, iar turma va rămâne curată, iar el va plânge
înaintea Iui Dumnezeu şi se va pocăi pentru păcatele pe care le-a făcut şi aşa
va avea nădejde; şi văzând lacrimile lui, tunna întreagă va avea povăţuire că
prin pocăinţă păcătosul nu va pieri.
XI. Cum anume trebuie episcopul să-i judece pe păcătoşi
1 Din această pricină, aşadar, episcope, sârguieşte-te să fii curat în faptele
tale, cunoscându-ţi locul şi demnitatea, ca unul care ai între oameni chipul lui
Dumnezeu [typos Theou] prin aceea că stăpâneşti peste toţi oamenii, preoţi,
împăraţi, demnitari, părinţi, fii, învăţători şi toţi ascultă de tine. 2 Şi aşa să
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 1 1
şezi în Biserică facându-ţi cuvântul ca unul care ai autoritatea de a judeca pe
păcătoşi, pentru că vouă, episcopilor, vi s-a spus: „Orice veţi lega pe pământ
va fi legat şi în ceruri, şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în
ceruri” [Mt 18, 18].
XII. învăţătură cum trebuie să se poarte cu cei păcătoşi
1 Judecă aşadar, episcope, cu autoritate ca Dumnezeu, dar primeşte-i pe
cei ce se pocăiesc, căci Dumnezeu este un Dumnezeu al milei. Blamează-i
pe păcătoşi, mustră-i pe cei ce nu se întorc, pe cei ce stau bine îndeamnă-i să
stăruie în cele frumoase, pe cei ce se pocăiesc primeşte-i, pentru că Domnul
Dumnezeu a făgăduit cu jurământ să dea iertare celor ce se pocăiesc pentru
păcatele pe care le-au făcut.' Căci spune prin Iezechiel: „Spune-le: Viu sunt
Eu, zice Domnul Adonai, dacă vreau Eu moartea păcătosului, ci nu mai
degrabă ca necucemicul să se întoarcă de la calea lui cea rea şi să fie viu.
Intoarceţi-vă de la căile voastre rele ca să nu muriţi, casa lui Israel!” [Iz
18, 23; 33, 11 ] .3 Aici cuvântul a dat iarăşi bune nădejdi păcătoşilor, că, dacă
se vor pocăi, vor avea nădejde de mântuire, ca nu cumva ajungând insensibili
să se predea fărădelegilor, ci având nădejde de mântuire, să se întoarcă, să
plângă înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele lor şi să se căiască din inimă
făcându-L binevoitor, şi vor primi de la El amnistia Lui ca de la un tată bun.
XIII. Că trebuie fugit de experienţa păcatelor
1 Dar cei care n-au păcătuit trebuie să rămână aşa şi n-au nevoie să facă
experienţa păcatelor, ca să n-aibă nevoie de durerea, întristarea şi plânsul
iertării. ~ Căci ce ştii, omule, care ai păcătuit, dacă vei avea zile în această
viaţă ca să te pocăieşti? Pentru că ieşirea ta din viaţă nu e arătată, iar pentru
cine moare în păcate nu mai e pocăinţă, cum spune prin David: „Iar în iad
cine se va mărturisi Ţie?” [ f i 6, 6]. Aşadar trebuie să fim gata în cele bune,
ca să străbatem calea aceea fără întristare. De aceea îndeamnă şi cuvântul
dumnezeiesc care-ţi spune prin înţeleptul Solomon: „Pregăteşte pentru ieşirea
ta faptele tale” [.Pr 24, 27], ca să nu-ţi lipsească ceva din cele bune, cum, din
pricina nebuniei, celor cinci fecioare din Evanghelie le-a lipsit untdelemnul
cucerniciei şi au fost îndepărtate de la cămara de nuntă [Mt 25, 1-13]. 4 De
aceea, cel ce-şi păzeşte viaţa şi rămâne fără păcat, acela rămâne neprimejduit,
ca să-şi păstreze dreptăţile celor făcute de el înainte.
[Primirea păcătosului]
5 Tu judecă aşa ca şi cum ai judeca pentru Dumnezeu, „căci a Domnului
este judecata” [Dt 1, 17]. Mai întâi, aşadar, condamnă-1 pe cel vinovat cu
autoritate; apropie-1 apoi cu milă şi îndurare, fagăduindu-i mântuire, dacă-şi
6 1 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
schimbă purtarea şi vine la pocăinţă; iar dacă îi pare rău, primeşte-1 cu
strângere în braţe amintindu-ţi de Domnul Care a spus: „Bucurie se face în
cer pentru un păcătos care se pocăieşte” [Lc 15, 7].
XIV. Că nu trebuie să fugim de comuniunea cu păcătoşii în cuvânt,
ci şi numai în faptă
1 Iar dacă nu primeşti pe cel ce se pocăieşte, îl predai uneltirii vrăjmaşilor
uitând de David care spune: „Să nu dai fiarelor sufletul care se mărturiseşte
ţie” [Ps 73, 19]. 2 De aceea, îndemnând la pocăinţă Ieremia spune: „Oare cel
ce cade nu se ridică, sau cel ce rătăceşte nu se întoarce? Atunci de ce poporul
Meu a rătăcit atât de rău şi neruşinat şi se ţine tare de alegerea lor? [Ir 8, 4-5]
Intoarceţi-vă, fii răzvrătiţi, şi Eu voi tămădui zdrobirile voastre [Ir 3, 14. 22].”
3 Pe cel ce se pocăieşte primeşte-I aşadar Iară şovăire şi nelăsându-te împiedicat
de cei care spun fără milă că nu trebuie să ne întinăm împreună cu
aceştia, şi să nu avem comuniune cu ei nici măcar în cuvânt; căci asemenea
sfaturi sunt ale celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeu şi pronia Lui, ale unor
fiare sălbatice neînduplecate, pentru că nu cunosc că nu trebuie să ne păzim
de comuniunea cu păcătoşii în cuvânt, ci numai de cea în faptă. 4 Căci „dreptatea
dreptului va fi asupra lui, iar nelegiuirea celui nelegiuit va fi asupra
lui” [Iz 18,20]. Şi iarăşi: „Dacă un pământ ar păcătui împotriva Mea" făcând
nedreptate, „iar Eu însumi voi întinde mâna Mea peste el şi voi zdrobi
de pe el orice sprijin de pâine şi voi trimite în el foamete şi voi nimici din el
om şi dobitoc, dacă vor fi în el trei bărbaţi: Noe, Iov şi Daniel, aceştia prin
dreptatea lor îşi vor mântui sufletele, spune Adonai Domnul” [Iz 14. 13-14].
[Răspunderea e personală]
s Scriptura a arătat foarte limpede că dreptul care e împreună cu nedreptul
nu va pieri împreună cu el. Fiindcă în lumea aceasta drepţi şi nedrepţi sunt
legaţi unii de alţii prin comuniunea vieţii, nu şi a cuvioşiei, iar în aceasta
iubitorii de Dumnezeu nu păcătuiesc, pentru că sunt imitatori ai „Tatălui lor
Care este în ceruri, Care face să răsară soarele şi peste drepţi şi peste
nedrepţi şi face să plouă şi peste răi şi peste buni” [Mt 5, 45] .6 Iar în aceasta
dreptul nu e în nici o primejdie, căci în stadion sunt învingători şi învinşi,
dar cu cunună sunt numai cei ce au luptat cu vitejie, căci „nimeni nu e încununat
dacă nu luptă după reguli” [2 Tim 2, 5]. 7 Deoarece fiecare va mărturisi
despre sine însuşi, iar Dumnezeu „nu va pierde pe cel drept împreună cu
cel nedrept” [Fc 18, 23], dacă la EI cine n-a păcătuit nu e pedepsit. Căci nici
pe Noe nu l-a înecat în potop [cf. Fc 7-8], nici pe Lot nu l-a ars [Fc 19], nici
pe Rahav n-a pierdut-o împreună [cu Ierihonul; Ios 6]. s Iar dacă vreţi să ştiţi
cele petrecute cu noi, Iuda care era împreună cu noi a primit sorţul slujirii
IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 1 3
[FA 1, 17-18], pe care l-am primit şi noi, iar Simon Magul a primit pecetea
în Domnul [FA 8], dar şi unul şi celălalt s-au arătat răi, unul s-a spânzurat,
iar altul s-a zdrobit încercând să zboare în chip contrar firii. Tot aşa în arcă
au fost Noe şi fiii lui, dar numai Ham s-a aflat rău şi doar unul dintre fiii lui
a primit pedeapsă [Fc 6-9].
9 Dar dacă „părinţii nu sunt pedepsiţi pentru copii, nici copiii pentru părinţi”
[Dt 24, 16], e evident că nici femeile pentru bărbaţii lor, nici slugile
pentru stăpânii lor, nici rudele pentru rude, nici prietenii pentru prieteni, nici
drepţii pentru nedrepţi, ci fiecăruia i se va cere socoteală pentru lucrul lui.
Pentru că nici Noe n-a fost pedepsit pentru lume, nici Lot n-a fost ars pentru
Sodoma, nici Rahav n-a fost junghiată pentru cei din Ierihon, nici Israel
pentru egipteni; căci nu convieţuirea îi condamnă pe drepţi împreună cu cei
nedrepţi, ci acordul voinţei. 10 Aşadar nu trebuie să luăm aminte la cei gata
să omoare şi care-i urăsc pe oamenii, la cei ce iubesc să acuze şi care fac
moarte cu pretext; căci nimeni nu moare pentru altul, ci „fiecare e strâns de
lanţurile păcatelor sale" [Pr 5, 22], şi: „Iată omul şi lucrul lui sunt înaintea
feţei lui” [/.? 62, 11 ].
11 Noi însă trebuie să-i ajutăm pe cei bolnavi, pe cei în primejdii şi pe cei
care alunecă şi, pe cât e cu putinţă, prin îndemnul cuvântului să-i facem sănătoşi
şi să-i izbăvim din moarte; „căci nu cei tari, ci cei ce se simt rău au
nevoie dc doctor" [Ml 9, 12], pentru că nu este voinţa Tatălui ca să piară nici
măcar unul singur dintre cei mici [Mt 18, 14]. Fiindcă nu trebuie să stea în
picioare voinţa oamenilor aspri la inimă, ci voinţa lui Dumnezeu şi Tatăl a
toate, cea prin Iisus l lristos Domnul nostru. Căruia fie slava în vecii vecilor.
Amin. L Pentru că nu este drept ca tu, cpiscope, care eşti cap, să iei aminte
la coadă [cf. Dt 28, 13. 44], adică la un laic, un om răzvrătit, spre pierzania
altuia, ci numai la Dumnezeu. Fiindcă trebuie să-i stăpâneşti pe supuşii tăi,
nu să fii stăpânit de ei, căci nici fiul nu e stăpânul tatălui în virtutea naşterii,
nici sclavul nu e stăpânul domnului său în virtutea autorităţii, nici învăţăcelul
nu e stăpânul învăţătorului, nici soldatul nu e stăpânul împăratului, nici
laicul nu e stăpânul episcopului.
13 Căci despre faptul că celor ce se apropie de cei nedrepţi prin cuvântul
învăţăturii nu trebuie să li se pară că se întinează împreună cu ei sau se fac
părtaşi la păcatele lor vorbeşte Iezechiel şi el retează născocirea rău-voitorilor:
14 „Fiul omului, ce înţelegeţi voi prin această zicală de printre fiii lui
Israel care zice: «Părinţii au mâncat aguridă şi fiilor li se strepezesc dinţii?»
Viu sunt Eu!, zice Domnul: Zicala aceasta nu va mai fi spusă în Israel! Că
toate sufletele sunt ale mele; precum sufletul tatălui, tot aşa şi sufletul fiului;
ale Mele sunt; 15 sufletul care păcătuieşte, acela va muri. Dar omul care e
drept, face judecată şi dreptate” [Iz 18, 2-5] şi adăugând în continuare cele6
1 4 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic
lalte virtuţi ale lui le pecetluieşte zicând: 16 „Unul ca acesta e drept şi va fi
viu, zice Adonai Domnul. Dar dacă va naşte un fiu care este o ciumă, care
varsă sânge şi nu umblă în calea tatălui său, dreptul” [Iz 18, 9-11] ,17 — după
ce adaugă cele ce urmează la sfârşit concluzionează — „unul ca acesta va
mai trăi oare? Nu. De va fi făcut toate nelegiuirile acestea, cu moarte va
muri, sângele lui va fi asupra lui” [Iz 18, 13]. 18 „Dar veţi zice: De ce fiul n-a
luat asupra sa nedreptatea tatălui sau dreptatea lui, dacă a făcut dreptate şi
milă?” [Iz 18, 19]. Iar tu le vei zice: „Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul
nu va lua asupra lui nedreptatea tatălui, nici tatăl nu va lua asupra lui nedreptatea
fiului. Dreptatea dreptului va fi asupra lui şi nelegiuirea nelegiuitului
va fi asupra lui” [7z 18, 20]. 19 Şi după puţin spune: „Dar dacă omul drept se
va abate de la dreptatea sa şi va face nedreptate, atunci, potrivit tuturor fărădelegilor
pe care el, nelegiuitul, le-a făcut, niciuna din dreptăţile pe care el le
făcuse nu va fi pomenită, ci întru greşeala cu care a greşit şi întru păcatul cu
care a păcătuit, întru acelea va muri” [Iz 18, 24]. 211 Şi după puţin adaugă:
„Iar când nelegiuitul se întoarce de la fărădelegea pe care a facut-o şi va face
judecată şi dreptate, acela şi-a păzit sufletul şi şi-a dat scama şi s-a întors de
la toate răutăţile pe care le-a făcut; acela negreşit va fi viu şi nu va muri” [/:
18, 27-28]. 21 Şi mai apoi: „Pe fiecare după căile voastre vă voi judeca, casă
a lui Israel, zice Adonai Domnul” [Iz 18, 30].
XV. Că preotul nu trebuie să treacă cu vederea păcatele,
nici să fie gata să le pedepsească
' Vedeţi, copiii noştri iubiţi, cum Domnul Dumnezeu e îndurător cu dreptate,
bun şi iubitor de oameni; dezvinovăţind nu va dezvinovăţi pe cel vinovat
[Naum 1, 3], primeşte şi face viu pe cel ce se întoarce şi nu lasă loc de
bănuială celor ce vor cu cruzime să-i judece şi îndepărteze în chip desăvârşii
pe cei păcătoşi şi nu vor să le împărtăşească cuvinte de mângâiere care pot
să-i readucă la pocăinţă; cărora dimpotrivă Dumnezeu le spune prin Isaia
către episcopi: „Mângâiaţi, mângâiaţi pe poporul Meu! Preoţi grăiţi în inimă
Ierusalimului!” [Is 40, 1-2]. 2 Auzindu-1 pe acesta, şi voi trebuie să mângâiaţi
pe cei ce au păcătuit şi să-i îndemnaţi spre pocăinţă şi să le daţi nădejdi
bune şi să nu bănuiţi că din pricina iubirii faţă de ei vă faceţi păraşi la greşelile
lor. 3 Pe cei ce se pocăiesc primiţi-i cu bunăvoinţă bucurându-vă pentru
ei, judecându-i pe păcătoşi cu milă şi cu îndurări. Căci dacă pe cel ce umblă
lângă un râu şi e gata să alunece îl arunci în râu împingându-1 cu furie, în loc
să-i întinzi mai degrabă mâna, l-ai omorât pe fratele; celui ce alunecă trebuie
mai degrabă să-i dai mâna, ca să nu piară în chip desăvârşit, pentru ca şi poporul
să fie povăţuit şi cel ce a păcătuit să nu piară cu totul. 4 Trebuie, aşaIV.
4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 615
dar, episcope, să nu treci cu vederea păcatele poporului, dar nici să întorci
spatele celor ce se pocăiesc, ca să nu strici lipsit de experienţă turma lui
Hristos, să nu faci rău numele nou pe care l-a pus poporului Său şi să nu fii
ocărât ca păstorii din vechime despre care a vorbit Dumnezeu lui Ieremia:
„Mulţi păstori au stricat via Mea, au întinat moştenirea Mea” [Ir 12, 10]. Şi
altundeva: „Peste păstorii mei s-a aprins mânia şi peste miei mă voi înfuria”
[Za 10, 8]. Şi altundeva: „Voi, preoţii, sunteţi cei care faceţi rău numele Meu”
[Afo/1,6].
XVI. Despre pocăinţă, care e modul ei şi cum anume se face
[Ritul penitenţial: excluderea păcătosului]
1 Tu însă, când vezi pe cel care a păcătuit, supărându-te amarnic porunceşte
să fie scos afară; diaconii să se supere şi ei amarnic pe el atunci când
iese şi cercetându-1 să-l ţină afară din biserică, după care să intre şi să se
roage pentru el; căci şi Mântuitorul L-a rugat pe Tatăl pentru cei ce au păcătuit,
cum stă scris în Evanghelie: „Părinte!, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!”
[Lc 23, 34]. ’ Atunci să porunceşti să intre şi, verificând dacă se căieşte şi e
vrednic să fie primit întru totul în biserică, fixează-i zile de post potrivit păcatului:
două, trei, cinci sau şapte săptămâni, şi aşa concediază-1 spunându-i
câte sunt potrivite povăţuirii celui ce a păcătuit. Cel care-1 mustră trebuie
să-l înveţe şi îndemne să rămână în sine însuşi cu cugetare smerită rugându-
se lui Dumnezeu să-i fie binevoitor şi să-i spună: „De Te vei uita,
Doamne, la fărădelegi, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea” [Ps
129, 3-4]. 3 Căci aşa ceva sugerează şi ceea ce s-a spus în Facere lui Cain:
„Ai păcătuit? Linişleşte-te!” [Fc 4, 7], adică nu mai adăuga. Despre aceea că
păcătosului trebuie să-i fie ruşine pentru greşeala lui e destul cuvântul spus
lui Moise despre Miriam, când acela a cerut ca ea să fie iertată, căci Dumnezeu
i-a zis: „Dacă tatăl ei ar fi scuipat-o în faţă, oare nu s-ar fi ruşinat? Şapte
zile să fie îndepărtată afară din tabără, după care să intre iarăşi” [Nm 12, 14].
4 Aşa se cade să faceţi şi voi: pe cei ce spun că se pocăiesc pentru păcate
trebuie să-i îndepărtaţi [aphorizein] un timp anume proporţional cu păcatul,
după care cei ce se pocăiesc să fie primiţi cum primesc nişte părinţi pe fiii lor.
XVII. Că episcopul trebuie să fie ireproşabil,
un model pentru cei pe care-i conduce
1 Dar dacă episcopul însuşi e în poticneală, cum va mai ieşi să cerceteze
nedreptatea cuiva sau să pedepsească pe cineva atunci când, fie din pricina
faptului că e părtinitor, fie din pricină că ia daruri/mită, sau el, sau diaconii
lui n-au o conştiinţă bună? 2 Căci atunci când magistratul cere şi judecătorul
6 1 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
primeşte, judecata nu se duce la bun sfârşit; iar când sunt părtaşi ai hoţilor
şi nu iau aminte la judecata văduvelor [/.? 1, 23], cei aflaţi în subordinea episcopului
nu vor putea să lupte pentru episcop. Căci acestuia îi vor spune ce
stă scris în Evanghelie: „Ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din
ochiul tău nu o observi?” [Lc 6,41]. 3 Episcopul cu diaconii lui să se teamă
deci să audă un asemenea cuvânt, adică să nu-i dea prilej. Căci dacă vede pe
cineva făcând lucruri asemănătoare cu el, păcătosul e edificat să facă aceleaşi
lucruri; după care, profitând de acest prilej, cel rău va lucra asupra altora
— să nu fie! — şi aşa se va strica turma, căci dacă sunt mai mulţi cei ce
păcătuiesc, mai multă va fi şi răutatea săvârşită prin ei. 4 Deoarece păcatul
nedemascat devine mai rău şi primeşte sălaş în alţii, fiindcă „puţină drojdie
strică tot aluatul” [7 Co 5, 6; Ga 5, 9], un singur hoţ atrage ura asupra unui
neam întreg, „muştele aducătoare de moarte strică amestecul de untdelemn
înmiresmat” [Ecc 10, 1], iar „când regele ascultă cuvântul nedrept, toţi slujitorii
lui ajung nelegiuiţi” [Pr 29, 12]. Tot aşa şi oaia râioasă dă şi celorlalte
boala ei, dacă nu e separată de oile sănătoase; omul ciumat trebuie ferit de
cei mulţi; iar câinele turbat e un pericol pentru oricine se apropie de el.
Aşadar, dacă nu vom separa de Biserica lui Dumnezeu pe omul fără de lege.
„vom face din casa Domnului o peşteră de tâlhari” [Mt 21, 13]. ' Căci în faţa
celor ce păcătuiesc nu trebuie să tăcem, ci să dcmascăm, să mustram, să apăsăm,
să fixăm posturi, ca să sădim evlavia în ceilalţi. Căci spune [Scriptura]:
„Faceţi-i evlavioşi pe fiii lui Israel!” [Lv 15, 31]. 6 Căci prin mustrare episcopul
trebuie să se facă un opritor al păcatelor, o santinelă a dreptăţii, un
crainic al bunătăţilor pregătite de Dumnezeu şi un vestitor al mâniei care va
veni la judecată, ca nu cumva dispreţuind sădirea lui Dumnezeu să audă din
pricina nepăsării cuvântul spus în Osea: „De ce aţi trecut sub tăcere necucemicia
şi aţi cules roada ei?” [Oi 10, 13].
XVIII. Că episcopul trebuie să poarte de grijă ca poporul
să nu greşească, pentru că el stă de santinelă
' Aşadar, episcopul să poarte grijă de toţi, şi de cei care n-au păcătuit, ca să
rămână fără păcat, şi de cei care păcătuiesc, ca să se pocăiască, căci vă spune
Domnul: „Vedeţi să nu dispreţuiţi pe unul din aceştia mici” [Mt 18, 10].
2 Celor ce se pocăiesc trebuie să le dea iertare căci de îndată ce îşi spune
cineva greşelile cu sinceritate: „Am păcătuit împotriva Domnului!”, Duhul
Sfânt răspunde: „Domnul ţi-a iertat păcatul. îndrăzneşte! Nu vei muri!”
[2 Rg 12, 13]. 3 Cunoaşte-ţi aşadar, episcope, demnitatea, faptul că ai moştenit
puterea de a lega, dar şi de a dezlega [Mt 14, 19; 18, 18]. Aşadar, având
puterea de a lega, cunoaşte-te pe tine însuţi şi poartă-te în chip vrednic de
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 1 7
locul tău în această viaţă, ştiind că ţi se va cere o socoteală mai mare, căci
„celui ce i s-a dat mult, i se va cere mai mult” [Lc 12, 48].
4 Pentru că nimeni dintre oameni nu este fără de păcat afară de Cel ce S-a
făcut om pentru noi, pentru că scris este: „Nimeni nu e curat de întinăciune,
chiar de-ar fi o singură zi viaţa lui” [Iov 14, 4-5]. 5 De aceea au fost scrise
vieţile şi purtările drepţilor şi patriarhilor dinaintea noastră: nu ca să-i ocărâm
pe aceia citindu-le, ci ca să ne pocăim şi să avem nădejdi bune că vom
dobândi iertarea. Căci întinările lor sunt siguranţa şi îndemnul nostru, că,
dacă ne vom pocăi, şi noi care am păcătuit vom avea iertare, fiindcă scris
este: „Cine se va lăuda că are inima curată sau cine va îndrăzni să spună că e
curat de păcat?” [Pr 20, 9]. 6 Fiindcă nimeni nu este fără păcat. Tu deci sârguieşte-
te după putere să fii ireproşabil [cf. 1 Tim 3, 2] şi îngrijeşte-te de toţi,
ca nu cumva poticnindu-se cineva din pricina ta să piară. Pentru că laicul se
îngrijeşte doar de el însuşi, tu însă de toţi, având o greutate mai mare şi purtând
o povară mai mare; căci scris este: „Şi a zis Domnul lui Moise: Tu şi
Aaron veţi lua asupra voastră păcatele preoţimii” [Nm 18, 1].
[Ritul penitenţial]
Aşadar, ca unul care vei da socoteală pentru mai mulţi, poartă de grijă de
toţi: pe cci sănătoşi păstrează-i aşa, pe cei ce au păcătuit mustră-i şi, dacă
stăruie în post, uşurează-i în iertare; pe cel ce a plâns primeşte-1 şi toată
Biserica să se roage pentru el, iar tu punându-ţi mâinile peste el lasă-1 să fie
pe mai departe în turmă. Iar pe cei somnoroşi şi abătuţi întoarce-i, susţine-i,
mângâie-i, vindecă-i, ştiind ce plată vei avea dacă săvârşeşti acestea, dar şi
ce primejdie dacă eşti nepăsător faţă dc ei.
[Avertismente pentru păstori şi popor]
s Căci spune lezechiel episcopilor nepăsători faţă de popor: „Vai păstorilor
lui Israel”, care se păstoresc pe ei înşişi; „păstorii nu mai păstoresc oile”,
ci pe ei înşişi; „laptele l-aţi mâncat, cu lâna v-aţi îmbrăcat, pe cea tare aţi
înjunghiat-o, pe cea slabă n-aţi întărit-o, pe cea bolnavă n-aţi vindecat-o, pe
cea rănită n-aţi legat-o, pe cea alungată n-aţi întors-o şi pe cea pierdută n-aţi
căutat-o, ci le-aţi pedepsit cu forţă şi cruzime şi pentru că nu aveau păstor
s-au risipit şi au ajuns de mâncare tuturor fiarelor câmpului” [7z 34, 2-5].
9 Şi iarăşi: „Păstorii n-au căutat oile Mele, păstorii s-au păstorit pe ei înşişi,
iar oile Mele nu le-au păstorit” [Iz 34, 8]. 10 Şi după puţin: „Iată, Eu sunt
împotriva păstorilor; şi voi cere oile Mele din mâinile lor; şi-i voi întoarce
îndărăt, pentru ca ei să nu pască oile Mele, şi păstorii nu le vor mai paşte;
şi-Mi voi scoate oile din gura lor, iar ele nu le vor mai fi lor de mâncare” [Iz
34, 10]. " Şi se întoarce şi spre popor spunând: „Iată Eu voi face judecată
6 1 8 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic
între oaie şi oaie, între berbec şi berbec. Oare e puţin lucru pentru voi că aţi
primit păşunea bună? Iar voi aţi călcat cu picioarele voastre ce rămânea din
păşune şi oile au mâncat ceea ce au călcat picioarele voastre” [Iz 34, 17-19].
2 Şi după puţin adaugă: „Şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul şi voi oile
păşunii Mele; sunteţi oamenii Mei şi Eu Dumnezeul vostru, zice Adonai
Domnul” [Iz 34, 30-31].
XIX. Că păstorul nepăsător faţă de oi trebuie pedepsit
şi oaia care nu ascultă de păstor trebuie şi ea pedepsită
1 Ascultaţi, episcopi, şi ascultaţi, laici, ce spune Dumnezeu: „Voi judeca
între berbec şi berbec şi între oaie şi oaie” [Iz 34, 17], iar păstorilor le spune:
„Veţi fi judecaţi pentru neiscusinţa voastră şi pentru stricăciunea adusă oilor”,
adică: „Voi judeca între episcop şi episcop, între laic şi laic, între stăpânitor
şi stăpânitor.” 2 Căci oile sunt cuvântătoare/raţionale şi berbecii la fel, nu
necuvântătoare/neraţionale, ca laicul să nu spună niciodată: „Eu sunt oaie şi
nu păstor.” 3 Aşa cum oaia care nu urmează păstorului bun se expune lupilor
spre stricăciune, tot aşa cea care urmează păstorului rău are evident drept
consecinţă moartea, pentru că va fi mâncată. De aceea trebuie să fugim de
păstorii care fac stricăciune.
XX. Cum trebuie laicii să-i cinstească pe episcopi. mai ales pe cei buni
1 Dar pe păstorul cel bun laicul să-l cinstească, să-l iubească, să-l respecte
ca pe un tată, ca pe un domn, ca pe un stăpân, ca pe un arhiereu a! lui Dumnezeu,
ca pe un dascăl al bunei-cinstiri, căci cine ascultă dc el ascultă de
Hristos, iar cine-1 nesocoteşte, nesocoteşte pe Hristos, iar cine nu primeşte pe
Hristos nu primeşte nici pe Dumnezeul şi Tatăl Lui; căci El zice: „Cine vă
ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine
Mă nesocoteşte, iar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a
trimis pe Mine” [cf. Lc 10, 16]." în chip asemănător, episcopul să-i iubească
pe laici ca pe copiii lui, încântându-i şi încălzindu-i cu sârguinţa iubirii lui
ca pe nişte ouă pentru dobândirea de pui sau îmbrăţişându-i sub aripă pe nişte
pui pentru a deveni păsări mari, povăţuind şi mustrând pe toţi cei ce au nevoie
de mustrare, dar nu lovindu-i, împingându-i spre sfială, nu spre surpare,
povăţuindu-i spre întoarcere, pedepsindu-i spre îndreptare şi corectitudinea
drumului lor.
[Grija de oile pierdute]
3 Păzind oaia tare [cf. Iz 34, 16], adică păstrând-o sigură pe cea tare în
credinţă, păstorind poporul paşnic; întărind-o pe cea slabă [ibid.[, adică
facând-o tare prin mustrări pe cea ispitită; vindecând-o pe cea bolnavă
IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 1 9
[Iz 34, 4], adică tămăduind-o prin învăţătură pe cea bolnavă în dihonii venite
din credinţă; 4 legând-o pe cea zdrobită [Iz 34, 16], adică pe cea rătăcită sau
rănită sau doborâtă în păcate, şchiopătând pe drum Ieag-o cu pansamentele
unei povăţuiri mângâietoare, uşurând-o de greşeli şi dându-i nădejdi bune,
şi aşa reaşeaz-o înzdrăvenită în Biserică ducând-o înapoi la turmă; pe cea
alungată întoarce-o [ibid.], adică pe cea care a ajuns în păcate şi a fost scoasă
afară drept pedeapsă, n-o lăsa să rămână afară, ci primind-o şi întorcând-o
reaşeaz-o în turmă, adică în poporul nepătatei Biserici; J pe cea pierdută
caut-o [ibid.], adică pe cea care sub mulţimea greşelilor a deznădăjduit de
mântuirea ei n-o lăsa să piară desăvârşit; pe cea care a adormit din pricina
marii toropeli şi lentori şi în somnul ei adânc a uitat de viaţa ei şi s-a îndepărtat
mult de turmă încât a căzut pradă lupilor, caut-o şi povăţuind-o întoarce-
o, îndeamn-o să fie trează şi seamănă în ea nădejdea, neîngăduindu-i să
spună ceea ce se spune de unii: „Necucemiciile noastre sunt asupra noastră
şi ne topim în ele; cum vom fi vii?” [Iz 33, 10].
6 Aşadar, dacă e cu putinţă, episcopul să-şi însuşească greşeala acestuia şi
să spună celui ce a păcătuit: „Tu numai întoarce-te, şi eu voi primi moartea
pentru tine, aşa cum Domnul a primit-o pe cea pentru mine şi pentru toţi.”
Căci „păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile lui, dar cel plătit şi care
nu c păstorul ale cui sunt oile, vede lupul venind”, adică pe diavolul, „şi lasă
oile şi fuge", iar lupul le răpeşte [In 10, 11-12]. Se cade să se ştie că, îndurător
fiind, Dumnezeu le-a făgăduit cu jurământ pocăinţă celor ce au păcătuit
[cf. Iz 33, 11 ], dar păcătosul care nu ştie făgăduinţa lui Dumnezeu privitoare
la pocăinţă şi nu cunoaşte îndelungă-răbdarea şi îngăduinţa lui Dumnezeu şi
nu cunoaşte Sfintele Scripturi care vestesc aceasta, dacă nu le-a învăţat de la
tine, va pieri din pricina lipsei de înţelegere. lS Tu însă, ca un păstor iubitor
şi sârguitor, numără turma, caut-o pe cea care lipseşte, aşa cum Domnul
Dumnezeu, bunul nostru Tată, L-a trimis pe Fiul Său păstor bun şi mântuitor,
pe învăţătorul nostru lisus, poruncindu-i să lase cele nouăzeci şi nouă de
oi pe munţi şi să meargă în căutarea celei rătăcite, şi găsind-o s-o ridice pe
umerii lui şi să o ducă la turmă bucurându-se pentru aflarea celei pierdute
[Lc 15,4-6].
9 Aşa şi tu, episcope, fii ascultător şi caut-o pe cea pierdută, îndrepteaz-o
pe cea rătăcită, întoarce-o pe cea depărtată [Iz 34, 16], căci ai putere să întorci
şi să slobozeşti pe cei apăsaţi [Lc 4, 18; Is 58, 6]. Prin tine Mântuitorul
spune celui paralizat în păcate: „Iertate-ţi sunt păcatele tale; credinţa ta te-a
mântuit, mergi în pace” [Lc 7, 48. 50]. 10 Pace senină e Biserica lui Dumnezeu,
în care dezlegându-i pe cei ce au păcătuit, reaşează-i sănătoşi şi nepătaţi,
cu bune nădejdi, sârguitori, ostenitori în fapte bune; ca un medic iscusit
şi compătimitor vindecă-i pe cei loviţi de păcate; căci „nu cei tari au nevoie
6 2 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a p o s to l i c
de doctor, ci cei care se simt rău [Mt 9, 12], pentru că Fiul Omului a venit să
caute şi să mântuiască pe cel pierdut [Lc 19, 10]”. 11 Fiind aşadar medic al
Bisericii Domnului, adu terapia potrivită fiecăruia din cei bolnavi, vindecă şi
însănătoşeşte în tot felul, iar pe cei sănătoşi reaşează-i în Biserică. Păstoreşte
turma nu cu forţă şi cruzime [Iz 34, 4], autoritar [Mt 20, 25], ci ca „un păstor
bun care strânge la sân mieii şi le cheamă pe cele ce au în pântec” [/s 40, 11].
XXI. Că e primejdios a face judecată parţială
şi a pedepsi pe ceI care n-a fost încă vădit de greşeală
1 Tu însă fii îndurător, bun, blând, neviclean, nemincinos, neaspru, nearogant,
netranşant, netrufaş, neinsensibil, neîngâmfat, neplăcând oamenilor, nelaş,
neduplicitar, nebătându-ţi joc de mulţimile aflate sub tine, neascunzându-le
legile lui Dumnezeu şi cuvintele despre pocăinţă, negrabnic la excludere şi
scoatere afară, ci dând siguranţă, neiubitor de pedeapsă, nepripit, neprimind
mărturie împotriva cuiva fără trei martori a căror purtare a primit deja mărturie
şi dacă nu sunt puşi în mişcare de duşmănie şi invidie. 2 Căci mulţi
sunt cei ce se bucură de rele, limbuţi, au trei limbi [Sir 28, 14], urăsc fraţii
şi-şi propun să risipească oile lui Hristos. Dacă vei primi Iară judecată cuvintele
lor, vei împrăştia turma ta şi o vei preda spre mâncare lupilor, adică
demonilor şi oamenilor răi, sau mai bine zis nu unor oameni, ci unor fiare cu
chip de om, păgânilor, iudaizanţilor şi ereticilor lipsiţi de Dumnezeu.
[Păcătosul respins cade în braţele păgânilor şi ereticilor]
3 Căci de cel scos afară din Biserică se apropie îndată molipsitorii ca nişte
lupi pe care-1 privesc ca un miel de pradă, socotind pierzania lui drept câştigul
lor, căci tatăl lor diavolul e omorâtor de oameni [In 8, 44]. Şi cel îndepărtat
în chip nedrept din pricina lipsei tale de discernământ, cuprins de
deprimare şi descurajare, fie va fi dus în rătăcire la păgâni, fie va fi prins în
cursă de erezii, şi aşa se va înstrăina cu totul de Biserică şi de nădejdea în
Dumnezeu şi va fi prins în capcana necredinţei, iar tu te vei face vinovat de
pierzania lui. 4 Fiindcă nu este drept să fii gata să scoţi afară pe cel ce a păcătuit,
dar să fi zăbavnic la a-1 primi pe cel ce se întoarce, să fii grabnic la
amputare şi nemilos în a vindeca pe cel ce suferă. Despre unii ca aceştia
vorbeşte dumnezeiasca Scriptură: „Picioarele lor aleargă spre rău şi sunt
grabnice să verse sânge; prăpăd şi nenorocire e în căile lor, n-au cunoscut
calea păcii şi nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor” [Is 59, 7-8;
Ps 35, 2]. 5 Calea păcii e Mântuitorul nostru Iisus Hristos Care ne-a învăţat
zicând: „Iertaţi şi vi se va ierta. Daţi şi vi se va da” [Lc 6, 38], adică daţi iertare
păcatelor şi vi se vor ierta greşelile; cum ne-a învăţat să spunem către
Dumnezeu şi prin rugăciune: „Şi ne lasă nouă greşelile noastre, precum lăsăm
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 621
şi noi datornicilor noştri” [Mt 6, 12] .6 Aşadar dacă nu veţi ierta pe cei ce au
păcătuit, cum veţi primi iertarea păcatelor voastre? Nu te legi dimpotrivă pe
tine însuţi spunând că ierţi, dar neiertând? Spunând că iertaţi, dar neiertând
de fapt, vă împotriviţi gurii voastre.
Fiindcă ştiţi că cel care scoate afară pe cel ce n-a făcut nedreptate sau nu
primeşte pe cel ce se întoarce, îl omoară pe fratele lui şi îi varsă sângele ca
şi Cain pe Abel, fratele lui, al cărui sânge care strigă la Dumnezeu [Fc 4, 10]
va fi cerut. Pentru că dreptul omorât în chip nedrept de cineva va fi în odihnă
la Dumnezeu în veac [Sol 4, 7], asemenea şi cel îndepărtat pe degeaba de
episcop. s Prin urmare, cel ce scoate afară ca pe un ciumat pe cel nevinovat
e mai amarnic decât un asasin, pentru că nu se uită la mila lui Dumnezeu,
nu-şi aduce aminte de bunătatea Lui faţă de cei ce se pocăiesc, nici nu ia
drept intenţii ale unora ca acestea pe cei ce prin pocăinţă au primit iertare
din mulţime de greşeli. 9 De aceea, cel care-1 alungă pe cel nevinovat e mai
crud decât cel ce ucide trupul; la fel şi cel ce nu primeşte pe cei ce se pocăiesc
risipeşte cele ale lui Hristos ridicându-se împotriva Lui. Căci aşa cum
Dumnezeu este drept când judecă pe păcătoşi, tot aşa e milostiv când îi primeşte
pe cei ce se întorc; pentru că iubitul de Dumnezeu David a cântat mila
şi judecata Lui [Ps 100, 1].
XXII. Că mare exemplu de pocăinţă ne stau înainte David,
ninivitenii, lezechia şi fiul său Manase
1 Trebuie să ai înaintea ochilor, episcope, cele trecute şi să te foloseşti de
ele cu iscusinţă spre povăţuirea celor ce au nevoie de cuvinte aspre sau
mângâietoare; iar când judeci drept trebuie să urmezi voii lui Dumnezeu şi
aşa cum Dumnezeu judecă pe cei ce au păcătuit şi se întorc, în chip asemănător
să judeci şi tu. ’ Sau oare când David a alunecat Dumnezeu nu l-a
mustrat prin Natan, iar când s-a pocăit nu l-a izbăvit îndată de moarte spunându-
i; „îndrăzneşte! Nu vei muri!” [2 Rg 12, 13]? Sau pe Iona, care nu
voia să propovăduiască ninivitenilor, nu l-a făcut să fie înghiţit de mare şi de
balenă, dar când s-a rugat în pântecele acesteia nu l-a scos din stricăciune la
viaţă? Iar lui lezechia care s-a îngâmfat puţină vreme, dar mai apoi s-a rugat
cu lacrimi, nu i-a iertat vina? [4 Rg 20] .3 Auziţi însă, episcopi, cu privire la
unele ca acestea un exemplu folositor, căci scris stă în cartea a IV-a a Regilor
[cap. 21] şi în a 11-a a Cronicilor [cap. 33] astfel: 4 „Manase, fiul lui
lezechia, avea doisprezece ani când a ajuns împărat şi a împărăţit cincizeci
şi cinci de ani în Ierusalim; numele mamei lui era Epsiba. 5 Şi a făcut ce este
rău înainte Domnului şi nu s-a întors de la spurcăciunile neamurilor păgâne,
pe care le stârnise Domnul de la faţa fiilor lui Israel; şi Manase s-a întors şi a
6 2 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
zidit înălţimile, pe care Iezechia, tatăl său, le dărâmase, şi a înălţat stâlpi
pentru Baal şi a ridicat un altar pentru Baal şi a făcut dumbrăvi, precum făcuse
Ahav, împăratul lui Israel; şi a făcut jertfelnice pentru toată oştirea cerului
şi Ie-a zidit un altar în casa Domnului, în care grăise Domnul lui David
şi lui Solomon, fiul lui, zicând: «în el îmi voi aşeza Numele Meu.» 6 Şi
Manase a ridicat altare în care slujea lui Baal şi zice: «Numele meu va fi în
veac.» Şi a zidit altare oştirii cerului în cele două curţi ale casei Domnului şi
i-a trecut pe copiii lui în foc Ia Ghe Benenom şi s-a îndeletnicit cu ghicitul şi
vrăjitoria, a aşezat grăitori din pântec, descântători şi prezicător şi a înmulţit
răul în ochii Domnului înfuriindu-L. 7 A aşezat idolul turnat şi sculptat în
lemn, chipul pe care-1 făcuse, în casa Domnului, în care Domnul a ales să-Şi
pună Numele Lui acolo în Ierusalim, sfânta cetate, în veac, şi a zis: «Nu voi
mai clinti piciorul Meu din pământul lui Israel, pe care l-am dat părinţilor
lor, numai să păzească toate câte le-am poruncit şi toată porunca, pe care a
dat-o Moise, robul Meu.» Şi n-au ascultat, iar Manase i-a dus în rătăcire să
facă ce este rău înaintea Domnului mai presus decât ncaiuurile/păgânii, pe
care Domnul Ie-a stârpit de la faţa fiilor lui Israel. H Şi a grăit Domnul lui
Manase şi poporului său prin robii săi profeţii zicând: «Pentru câte a făcut
Manase, împăratul lui Iuda, spurcăciunile acestea mai rele decât toate cele
pe care le-a făcut înaintea Lui Amoreul şi pentru că l-a făcut pe luda să
păcătuiască în idolii lui, acestea zice Domnul Dumnezeul lui Israel: lată, voi
aduce rele peste Ierusalim şi Iuda, încât oricui va auzi îi vor vui amândouă
urechile, şi voi întinde peste Ierusalim măsura Samariei şi cântarul casei lui
Ahav, şi voi şterge Ierusalimul, cum se şterge tăbliţa ştearsă şi-l voi răsturna
pe faţa lui; voi lepăda resturile moştenirii Mele şi-i voi preda în mâinile
duşmanilor lor, şi vor fi pradă şi ja f pentru toţi duşmanii lor, pentru toate
relele pe care le-au făcut în ochii Mei şi M-au înfuriai, din ziua în care i-am
scos pe părinţii lor din pământul Egiptului şi până în ziua aceasta.» 9 Şi
Manase a mai vărsat şi foarte mult sânge nevinovat, până s-a umplut Ierusalimul
de la un capăt la altul, afară de păcatele lui prin care l-a făcut pe Iuda
să păcătuiască şi să facă rău în ochii Domnului. 70 Şi a adus Domnul asupra
lor căpeteniile oastei împăratului Assur, care l-au prins pe Manase cu arcanul
şi l-au legat cu cătuşe şi l-au dus în Babilon” [2 Par 33, 11]. Şi era legat
şi pus întreg în fiare în casa închinării şi i se dădea puţină pâine de tărâţe
şi puţină apă amestecată cu oţet, cât să trăiască, şi era tare descurajat şi îndurerat.
" „Şi cum era puternic necăjit, a căutat faţa Domnului Dumnezeului
său şi s-a smerit foarte înaintea feţei Domnului Dumnezeului părinţilor săi şi
s-a rugat” [2 Par 33, 12-13] Domnului Dumnezeu zicând:
12 „Doamne, Atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, al
lui Isaac şi al lui lacov şi al seminţiei lor celei drepte, Cel ce ai făcut cerul şi
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 2 3
pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale,
Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel temut şi slăvit,
înaintea Căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale; pentru
că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este
mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi. Nemăsurată şi neajunsă este şi mila
făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel Preaînalt, bun, îndelung-răbdător
şi mult-milostiv, Căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor.
13 Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare
celor ce Ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă
păcătoşilor, spre mântuire. Aşadar Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi,
n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacov, care nu
Ţi-au greşit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie, păcătosului, pentru că am păcătuit
mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic
a căuta şi a privi la înălţimea cerului, din pricina mulţimii nedreptăţilor mele.
Strâns sunt eu cu multe cătuşe, încât nu pot să-mi ridic capul şi nu am nici
loc de odihnă, pentru că Tc-am mâniat şi rău am făcut înaintea Ta; n-am
împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci fapte urâte am făcut,
înmulţindu-mi poticnelile.
N Dar acum îmi plec genunchii inimii, rugând bunătatea Ta şi zicând: Am
păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc; însă tot eu
ccr, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde din pricina
fărădelegilor mele, şi nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu eşti,
Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea,
mântuieşte-mă pc mine, nevrednicul, după mare mila Ta şi Te voi preaslăvi
în toate zilele vieţii mele; căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cereşti şi a
Ta este slava în vecii vecilor. Amin.”
h „Şi a auzit Domnul glasul lui” [2 Par 33, 13] şi s-a îndurat de el; şi în
jurul lui s-a făcut o flacără de foc şi a topit toate fiarele din jurul lui şi a
tămăduit Dumnezeu pe Manase din necazul lui şi „l-a întors în Ierusalim în
împărăţia lui”. 16 „Şi Manase a cunoscut că Domnul Dumnezeu este El însuşi
Singurul Dumnezeu” [ibid.] şi a slujit numai Domnului Dumnezeu din
toată inima lui şi din tot sufletul lui în toate zilele vieţii lui şi a fost socotit
drept. 17 „Şi a doborât dumnezeii străini şi idolul din templul Domnului şi
toate altarele pe care le zidise în muntele templului Domnului, în Ierusalim
şi în afara cetăţii. Şi a dres la loc jertfelnicul Domnului şi a adus pe el jertfe
de mântuire şi laudă; şi le-a spus fiilor lui Iuda să-I slujească Domnului,
Dumnezeului lui Israel” [2 Par 33, 15-16]. 18 „Şi a adormit în pace împreună
cu părinţii lui, şi în locul lui a domnit Amon; el a făcut rău înaintea Domnului
după toate pe care le făcuse la început Manase tatăl lui, şi l-a înfuriat pe
Domnul Dumnezeul lui” [2 Par 33, 20-22; 4 Rg 21, 18-22].
6 2 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
XXIII. Exemplu pentru cei ce dispreţuiesc pe păcătoşi să fie Amon
1 Aţi auzit, copiii noştri dragi, cum Dumnezeu pe cel ce se ţinea de idoli,
care a omorât mulţi nevinovaţi, pedepsind scurt, când i-a părut rău, l-a primit
şi iertându-i păcatele l-a întors în împărăţia Lui; nu numai îi iartă pe cei
ce se pocăiesc, dar îi şi aduce înapoi la demnitatea dintâi. Nu e păcat mai
mare decât idolatria, căci este o impietate faţă de Dumnezeu, dar şi aceasta
este iertată prin pocăinţă sinceră.
2 Dar dacă va păcătui cineva din ostilitate declarată punându-L la încercare
pe Dumnezeu ca şi cum n-ar pedepsi pe cei răi, unul ca acesta nu va avea
iertarea, dacă şi-a spus: „Fericirea mea va fi că voi umbla în purtarea inimii
mele rele” [Dt 29, 18] .3 Aşa a fost Amon fiul lui Manase; căci zice Scriptura:
„Şi Amon a gândit în el însuşi acest gând rău de încălcare şi a zis: Tatăl meu
a făcut în tinereţea sa multe nelegiuiri şi la bătrâneţe s-a pocăit; şi eu voi
umbla acum după cum pofteşte sufletul meu, iar mai apoi mă voi întoarce Ia
Domnul. 4 Şi a făcut rău înaintea Domnului mai mult decât toţi cei ce fuseseră
înaintea lui, şi Domnul Dumnezeu l-a smuls degrabă din pământul Iui
cel bun: slujitorii lui au pus mâinile pe el şi l-au omorât în casa lui, şi a
domnit doar doi ani” [cf. 4 Rg 21, 19-23; 2 Par 33, 21-24].
XXIV. Că Hristos Domnul nostru a venit să mântuiască
pe credincioşi prin pocăinţă
1 Luaţi aminte, aşadar, voi laicii, ca nimeni dintre voi să nu-şi rczeme în
inima lui gândul Iui Amon şi să piară în scurt timp. ? în chip asemănător
episcopul să-i păstreze după putinţă pe cei ce n-au păcătuit să rămână fără
(aăcat, iar pe cei ce se întorc de la păcatele lor să-i primească şi să-i vindece.
3 Iar dacă, nemilostiv fiind, nu-1 va primi pe cel ce s-a pocăit, va păcătui împotriva
Domnului Dumnezeului său îndreptăţindu-se pe sine însuşi mai presus
decât dreptatea Aceluia şi neprimindu-1 pe cel pe care Acela l-a primit
prin Hristos, pentru care L-a trimis pe pământ pe Fiul Său oamenilor ca om,
pentru care a binevoit ca Făcătorul bărbatului şi al femeii să se nască din
femeie, pentru care, necruţându-L de la cruce, moarte şi mormânt, a îngăduit
să pătimească Cel prin fire nepătimitor, Fiul Său iubit, Dumnezeu Cuvântul,
îngerul sfatului Său celui mare, ca să-i izbăvească de moarte pe cei supuşi
morţii.
4 Pe Acesta îl înfurie cei ce nu-i primesc pe cei ce se pocăiesc. Căci El nu
s-a ruşinat de mine, Matei, care înainte am fost vameş [Lc 5, 27]; pe Petru,
care L-a tăgăduit de frică de trei ori şi L-a făcut îndurător prin pocăinţă şi
plângând cu amar [Mt 26, 75], l-a primit şi I-a aşezat păstor al mieilor Lui
[In 21, 15]; iar pe Pavel cel împreună-apostol cu noi, care mai înainte ne-a
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 2 5
făcut multe rele şi a blasfemiat Numele Sfânt, l-a promovat apostol în loc
de prigonitor, arătându-1 vas al alegerii [FA 9, 15]. 5 Iar unei alte femei
păcătoase îi spune: „Iertate sunt păcatele tale cele multe, că mult ai iubit”
[Lc 17, 47-M8]. 6 Dar bătrânii au pus înaintea Lui şi o altă păcătoasă şi punând
judecata ei asupra Lui au ieşit [In 8, 3. 10]; iar Domnul ştiutor al inimilor
[FA 1, 24; 15, 8], întrebând-o dacă bătrânii au osândit-o, iar ea spunându-i
că nu, i-a zis: „Du-te, nici Eu nu te osândesc” [In 8, 11].
7 Pe acest Mântuitor, împărat şi Domnul Dumnezeul nostru, Iisus, trebuie
să-L aveţi drept scop, episcopilor, şi să fiţi imitatori ai Lui, blânzi, liniştiţi,
îndurători, milostivi, paşnici, nemânioşi, gata să învăţaţi, să întoarceţi, să
primiţi şi să mângâiaţi, nu bătăuşi, nici furioşi, nici insultători, nici trufaşi,
nici dispreţuitori, nici porniţi după vin, nici beţivi, nici risipitori, nici cheltuitori,
nici aprinşi după desfătări, nefolosindu-vă de darurile lui Dumnezeu ca
de nişte bunuri străine, ci ca de cele proprii, ca unii ce aţi fost aşezaţi economi
buni [cf. I Ptr 4, 10] şi ca unii cărora vi se va cere socoteală de către
Dumnezeu [Lc 16, 2].
XXV. Despre părgă şi zeciuială, şi cum anume trebuie episcopul
să se împărtăşească din ele, fie să le dea altora
1 Episcopul să aibă hrană de-ajuns pentru el şi îmbrăcăminte cât se cuvine
nevoii şi decenţei; să nu se folosească de cele ale Domnului ca de lucruri
străine, ci cu măsură, căci „vrednic este lucrătorul de plata lui” [Lc 10, 7].
‘ Să nu fie nici luxos, nici frivol, ci dorind doar cele pentru subzistenţă. Dar
de cele date potrivit poruncii lui Dumnezeu prin zeciuieli şi pârgă să se înfrupte
ca un om al lui Dumnezeu [/ Tim 6, 11]. Cele aduse de bunăvoie pentru
săraci să le economisească frumos orfanilor, văduvelor, celor necăjiţi şi
străinilor lipsiţi de mijloace, ca unul care-L are drept contabil al acestora pe
Dumnezeu, Care i-a încredinţat acest economat. 1 * 3 4 Şi dacă împărţiţi cu dreptate
tuturor celor lipsiţi şi vă folosiţi şi voi înşivă din cele ale Domnului fără
să abuzaţi însă, mâncând din ele, dar nedevorându-le singuri şi împărtăşind
celor ce sunt în nevoi, atunci nu veţi supăra pe Dumnezeu; dar dacă vă veţi
înfrupta din ele singuri, veţi fi ocărâţi de Dumnezeu Care vă va spune ca
unor nesătuii şi mâncători de unii singuri: „Laptele l-aţi mâncat, cu lâna v-aţi
îmbrăcat” [Iz 34, 3]; şi altundeva: „Oare locuiţi singuri pe pământ?” [/î 5, 8].
De aceea vi s-a poruncit în Lege: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine
însuţi” [Lv 19, 18].
4 Spunem acestea nu ca să nu împărtăşiţi din ostenelile voastre, căci scris
este: „Să nu legi gura boului care treieră” [Dt 25,4; I Co 9, 9], dar cu măsură
şi dreptate. s Prin urmare, aşa cum boul care lucrează în arie fără botniţă
6 2 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l apostolic
mănâncă, dar nu devoră totul, tot aşa şi voi, care lucraţi în arie, adică în
Biserica lui Dumnezeu, mâncaţi de la Biserică, aşa cum făceau leviţii care
liturghiseau Cortului Mărturiei, care era o prefigurare [typos] a Bisericii întru
toate, mai mult, prin însuşi numele de „mărturie” cortul predefmea Biserica.
6 Aici, aşadar, leviţii care şedeau în el se împărtăşeau neîmpiedicat din cele
date drept ofrandă lui Dumnezeu de tot poporul — daruri, pârgă, zeciuieli,
jertfe şi ofrande — ei înşişi, femeile lor, fiii şi fiicele lor; pentru că lucrul lor
era liturghia Cortului, de aceea ei n-au primit drept moştenire pământ între
fiii lui Israel [Nm 18, 20]; pentru că sorţul lui Levi şi moştenirea seminţiei
lui erau ofrandele poporului.
7 Astăzi, aşadar, voi, episcopii, sunteţi pentru poporul vostru preoţi leviţi
care liturghisiţi Cortului sfânt, sfintei Biserici catholice, staţi înaintea jertfelnicului
Domnului Dumnezeului nostru aducându-I jertfele cuvântătoare şi
fără sânge prin lisus Hristos Marele Arhiereu [Evr 4, 14]. Pentru laicii care
sunt cu voi sunteţi profeţi, stăpânitori, conducători şi împăraţi, mijlocitori
între Dumnezeu şi credincioşii Lui, depozitarii şi vestitorii cuvântului, cunoscătorii
Scripturilor, purtători dc cuvânt ai lui Dumnezeu şi martori ai voii
Lui, cei care poartă păcatele tuturor şi care daţi scama de toţi; cum aţi auzit,
cuvântul vă ameninţă fremătător dacă veţi ascunde dc oameni cheia cunoaşterii
[Lc 11,52]; un pericol de moarte vă paşte dacă nu veţi vesti voia Lui
poporului de sub voi, dar de o plată nemincinoasă şi o faimă nepovestită in
slavă veţi avea parte de la Dumnezeu dacă veţi liturghisi frumos Cortului
sfânt. s Căci pe cât e povara voastră, pe atât aveţi drept roadă slujirile de
mâncăruri şi de celelalte nevoi.
9 Fiţi aşadar imitatori ai lui Hristos Domnul, şi aşa cum El a purtat pe
lemn păcatele noastre ale tuturor, fiind răstignit El Cel nepătat pentru cei
vrednici de pedepse, tot aşa şi voi trebuie să vă faceţi ale voastre păcatele
poporului. 10 Căci despre Mântuitorul s-a zis în Isaia: „Acesta poartă păcatele
noastre şi pentru noi suferă dureri” [/s 53, 4]. 11 Şi iarăşi: „El a purtat păcatele
multora şi a fost predat pentru fărădelegile lor” [Is 53, 12]./: Prin urmare,
aşa cum voi sunteţi santinele, aşa şi voi aveţi santinelă pe Hristos; aşa cum
El este pentru voi toţi, aşa şi voi sunteţi pentru laicii de sub voi. Să nu socotiţi
că episcopia e o povară facilă şi uşoară. 13 Prin urmare, aşa cum purtaţi
această povară, tot aşa trebuie şi să vă împărtăşiţi primii din roadele ei şi să
daţi şi celor lipsiţi, ca unii care veţi da socoteală Celui ce va face socotelile
fără să se lase înşelat. 14 Căci cei ce se ocupă de Biserică trebuie să fie hrăniţi
de Biserică: preoţi, leviţi, întâi-stătători, liturgi ai lui Dumnezeu, cum stă
scris despre preoţi în cartea Numerelor: 15 „Şi a zis Domnul către Aaron: Tu
şi fiii tăi şi casa ta veţi lua asupra voastră păcatele împotriva locaşului sfânt
şi a preoţiei voastre” [Nm 18, 1]. 16 „Iată, Eu am dat în seama voastră pârga
IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li prin Clemen t 6 2 7
Mea din toate cele-nchinate Mie de Ia fiii lui Israel: ţie ţi le-am dat pe acestea,
şi cinului tău şi fiilor tăi de după tine, prin lege veşnică. Iată ce va fi al
vostru din cele preasfinte: din aduceri, din toate darurile lor de pâine, din
toate jertfele lor pentru greşeală şi din toate jertfele lor pentru păcat, din toate
cele sfinte câte-Mi aduc ei Mie, ale tale vor fi şi ale fiilor tăi. In locul cel
preasfânt le veţi mânca; numai bărbaţii le vor mânca, tu şi fiii tăi, sfinte să-ţi
fie” [Nm 18, 8-10]. /7Şi după puţin: „Toată pârga de untdelemn, de vin şi
de grâu, pe care le aduc ei Domnului, ţi le-am dat ţie, şi toate cele dintâi
roade ale pământului le-am dat ţie şi al tău va fi tot ce e afierosit. Tot întâinăscutul
omului, al dobitocului curat şi necurat, şi din jertfe pieptul şi braţul
drept aparţin preoţilor şi celorlalţi leviţi care rămân pe lângă ei [să-i ajute]”
[Nm 18, 11-19].
XXVI. După ce model şi cu ce demnitate au fost rânduite de Dumnezeu
Jiecare din treptele clerului
1 Ascultaţi acestea şi voi, laicii, Biserica aleasă a lui Dumnezeu, căci şi
înainte poporul se numea popor al lui Dumnezeu şi neam sfânt [/ş 19, 5-6],
dar şi voi sunteţi Biserica sfântă a lui Dumnezeu scrisă în cer [Evr 12, 23],
preoţie împărătească, neam sfânt, popor câştigat [/ Ptr 2, 9], mireasă înfrumuseţată
[Ap 21,3] pentru Domnul Dumnezeu, Biserică mare, Biserică credincioasă.
Cele ce s-au spus mai întâi auzi-le acum: ofrandele, zeciuielile,
pârga revin Arhiereului Hristos şi celor ce-I liturghisesc, zeciuieli ale mântuirii,
început al numelui lui Iisus2. 2 Ascultă, Biserică sfântă şi catholică,
care ai scăpai de eele zece plăgi şi ai primit Decalogul, ai învăţat Legea, ai
ţinut credinţa şi ai crezut în Domnul Iisus, ai cunoscut decada şi ai crezut
în iota, care e începutul Numelui lui Iisus, care numeşti numele Lui şi eşti
rezemată pe desăvârşirea slavei Lui: jertfele de atunci sunt acum rugăciuni,
cereri şi mulţumiri; pârga, zeciuielile, ofrandele şi darurile de atunci sunt
acum ofrandele aduse prin credincioşii episcopi Domnului Dumnezeu prin
Iisus Hristos Care a murit pentru ei. 3 Fiindcă aceştia [episcopii] sunt acum
arhiereii voştri, preoţii voştri sunt prezbiterii, iar leviţii voştri sunt diaconii
de acum, sunt citeţii, cântăreţii, portarii, diaconiţele voastre, văduvele şi
fecioarele şi orfanii voştri.
3 Dar cel mai înalt dintre toţi aceştia e arhiereul, episcopul. Acesta e slujitor
al Cuvântului, paznic al cunoaşterii, mijlocitor între Dumnezeu şi voi în
slujbele către El, acesta e învăţător al evlaviei, acesta e tată al vostru după
Dumnezeu, care v-a născut din nou prin apă şi prin Duh [In 3, 5] spre înfiere,
acesta e stăpân şi conducător al vostru, acesta e împărat şi domn al vostru,
2 în limba greacă litera iota cu care începe numele Iisus are valoarea numerică 10.
6 2 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
acesta e dumnezeul vostru părintesc de după Dumnezeu care trebuie să se
bucure de cinstea de la voi. Căci despre el şi cei asemenea lui a spus Dumnezeu:
„Eu am zis: dumnezei sunteţi şi fii ai Celui Preaînalt toţi” [Ps 81,6]
şi: „Să nu vorbeşti de rău pe dumnezeii poporului tău” [7ş 22, 27]. Aşadar,
episcopul să vă prezideze ca unul cinstit cu demnitatea lui Dumnezeu, prin
care conduce clerul şi stăpâneşte tot poporul. 5 Iar diaconul să-I asiste ca
Hristos pe Tatăl şi să-i slujească în toate ireproşabil, aşa cum Hristos, Care
nu face nimic de la Sine însuşi, face întotdeauna cele plăcute Tatălui. 6 Iar
diaconiţa să fie cinstită de voi drept chip [typos] al Sfântului Duh, pentru că
nu spune sau nu face nimic fără diacon, cum nici Mângâietorul nu face sau
nu spune de la sine ceva, ci slăvindu-L pe Hristos aşteaptă voinţa Aceluia.
Şi cum nu e cu putinţă a crede în Hristos fără învăţătura Duhului, tot aşa fără
diaconiţă nici o femeie să nu se apropie de diacon sau de episcop. 7 Iar prezbiterii
să fie socotiţi de voi drept chip [typos] al apostolilor, să stea învăţători
ai cunoaşterii lui Dumnezeu, pentru că şi Hristos ne-a trimis zicând:
„Mergeţi şi faceţi învăţăcei din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui
şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, învăţându-i să păzească toate câte am poruncit
vouă” [Ml 28, 19-20]. s Iar văduvele şi orfanii să fie socotiţi de voi drept
un chip [typos] al jertfelnicului, iar fecioarele să fie cinstite drept un chip
[typos] al cădelniţei şi tămâiei.
XXVII. Că e un lucru înfricoşător ca un om să se arunce într-o demnitate
preoţească, asemenea celor din jurul lui Core, a lui Saul sau Ozia 1
1 Aşa cum nu era îngăduit unui străin care nu era levit să aducă ceva sau
să se apropie de jertfelnic fără preot, tot aşa şi voi să nu faceţi nimic fără
episcop. Iar dacă face cineva ceva fără episcop, în zadar o face, fiindcă nu i
se va socoti drept faptă. 3 Căci aşa cum Saul care a adus jertfe fără Samuel a
auzit: „în zadar s-a făcut asta de Tine!” [1 Rg 13, 13], tot aşa şi orice laic
care săvârşeşte ceva fără episcop se osteneşte în zadar. 4 Şi aşa cum regele
Ozia care a săvârşit cele ale preoţilor, deşi nu era preot, s-a umplut de lepră
din pricina fărădelegii [2 Par 26, 16-21], tot aşa şi orice laic nu va fi nepedepsit
dacă va dispreţul pe Dumnezeu şi insulta preoţii Lui, răpindu-şi pentru
el^ însuşi această cinste şi neimitând pe Hristos „Care nu S-a slăvit pe
Sine însuşi ca să se facă arhiereu” [Evr 5, 5], ci a aşteptat să audă de Ia Tatăl:
„Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac după rânduiala
lui Melchisedec” [Pi 109,4; Evr 5, 6]. 5 Aşadar, dacă Hristos nu S-a preaslăvit
pe Sine însuşi fără Tatăl, cum e cu putinţă ca un om să se arunce spre
preoţie fără să primească această demnitate de la un superior şi să facă cele
care sunt cu putinţă doar preoţilor? Oare cei ai lui Core, deşi erau din semiIV.
4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 6 2 9
nţia lui Levi, n-au fost arşi în foc pentru că s-au ridicat împotriva lui Moise
şi Aaron şi pentru că ambiţionau cele care nu li se cuveneau [Nm 16]? Iar
Datan şi Abiron nu s-au coborât de vii în iad [Nm 16, 33] şi toiagul care a
odrăslit n-a restrâns nebunia multora şi nu l-a arătat arhiereu pe cel hirotonit
de Dumnezeu [Nm 17, 16-26]? 6 Aşadar şi voi, fraţilor, se cuvine să vă aduceţi
jertfele sau ofrandele voastre episcopului ca unui arhiereu fie prin voi
înşivă, fie prin diaconi. Aduceţi-i nu numai acestea, ci şi pârga, zeciuielile şi
ofrandele de bunăvoie, căci el îi ştie limpede pe cei necăjiţi şi dă fiecăruia ce
este potrivit, ca nimeni să nu primească de două ori în aceeaşi zi sau săptămână,
iar altul deloc; căci este drept să-i ajutăm din destul mai degrabă pe
cei necăjiţi cu adevărat, decât pe cei ce sunt socotiţi că sunt necăjiţi.
XXVIII. Despre agapă şi cum fiecare rang al clerului
trebuie să fie cinstit de cei invitaţi
1 La agapa sau „recepţia” cum a numit-o Domnul [Lc 14, 13], la care sunt
chemate de preferinţă femei bătrâne, diaconii să le trimită mai mult pe cele
pe care le ştiu necăjite. ’ La recepţie să se pună însă deoparte cele ce se cuvin
legiuit păstorului ca preot, adică din pârgă, chiar dacă nu e prezent la
recepţie, spre cinstea lui Dumnezeu Care i-a încredinţat preoţia.J Diaconilor să
li se dea dublul a ceea ce se dă fiecăreia din bătrâne, spre cinstea lui Hristos.
4 Prezbiterilor, ca unii ce se ostenesc pentru cuvântul învăţăturii [/ Tim 5, 17],
să li se pună deoparte şi lor o parte dublă [cf. ibid.] întru cinstea apostolilor
lui Hristos, al Cărui loc îl păzesc ca unii care şed în jurul episcopului şi sunt
cununa Bisericii, fiindcă sunt sinedriul şi senatul Bisericii. 5 Iar dacă e un
citeţ, să primească şi el o parte în cinstea profeţilor; la fel şi cântăreţul şi
portarul.
Aşadar, laicii să acorde fiecărei demnităţi cinstea care i se cuvine prin daniile
lor şi respectul acordat lor în viaţă. 6 Să nu-1 deranjeze uşor pe stăpânul
lor, ci să-i dea de ştire ce vor prin slujitori, adică prin diaconi, cu care să aibă
mai mare îndrăzneală; căci nici de Dumnezeu Atoateţiitorul nu ne putem
apropia decât prin Hristos [In 14, 6]. Tot aşa şi laicii să facă arătate episcopului
toate cele ce le vor prin diacon, şi aşa să săvârşească toate cu avizul
lui. 7 Căci nici înainte nu se aducea sau se făcea ceva sfânt în locaşul sfânt
fără preot, pentru că „buzele preotului păzesc cunoaşterea şi din gura lui se
caută legea”, spune profetul [Mal 2, 7]. s Căci dacă în impietăţile lor întinate,
scârboase şi necurate slujitorii demonilor imită până acum cele sfinte, deşi la
o comparaţie urâciunea lor e departe de cele sfinte, şi totuşi în jocurile lor de
copii nu jertfesc nici nu săvârşesc ceva fără un aşa-zis preot, ci-1 socotesc pe
aşa-zisul preot drept o gură a pietrelor aşteptând ce le va porunci să facă, iar
i
6 3 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. Canonul apostolic
toate cele pe care le-ar porunci lor acelea le săvârşesc şi fără el nu fac nimic,
şi-l cinstesc pe aşa-zisul lor preot şi socotesc numele lui venerabil spre cinstea
statuilor neînsufleţite şi spre adorarea duhurilor rele; 9 deci dacă aceia,
care cred nişte lucruri zadarnice şi mincinoase şi nu-şi au nădejdea în nimic
sigur, se sârguiesc să imite cele sfinte, cu cât nu este mai drept ca voi, care
aveţi credinţa cea mai luminoasă şi o nădejde nemincinoasă şi aşteptaţi o
făgăduinţă slăvită, veşnică şi care nu cade, să-i cinstiţi prin întâi-stătătorii
voştri pe Domnul Dumnezeu socotind că episcopii sunt gură a lui Dumnezeu?
XXIX. Care e demnitatea episcopului şi a diaconului
1 Căci dacă, pentru că a vestit lui Faraon cuvintele lui Moise, Aaron a fost
numit profet, iar Moise ca împărat şi arhiereu a fost numit dumnezeul lui
Faraon, cum i-a spus Dumnezeu: „Dumnezeu te-am pus pentru Faraon, şi
Aaron fratele tău va fi profetul tău” [Iş 7, 1], de ce voi să nu-i socotiţi profeţi
pe cei ce vă mijlocesc cuvântul Lui şi să nu-i veneraţi ca pe nişte dumnezei?
XXX. Cum trebuie laicul să asculte de diaconi
1 Căci acum pentru voi Aaron e diaconul, iar Moise c episcopul; prin urmare,
dacă Moise a fost numit dumnezeu de Domnul, şi la voi episcopul să
fie cinstit ca un dumnezeu, iar diaconul ca profetul lui. ’ Pentru că aşa cum
Hristos nu face nimic fără Tatăl, tot aşa nici diaconul fără episcop, şi aşa
cum Fiul nu e fără Tatăl, tot aşa nici diaconul nu e fără episcop; şi aşa cum
Fiul e supus Tatălui, ca şi orice diacon episcopului, şi aşa cum Fiul e un înger
[/s 9, 6] şi profet [Dl 18, 15] al Tatălui, tot aşa şi diaconul c un înger şi un
profet al episcopului.
XXXI. Că diaconul nu trebuie să facă ceva fără episcop
1 De aceea, toate cele făcute de el [de diacon] pentru cineva să fie arătate
episcopului şi să se săvârşească prin acela, iar acesta să nu facă absolut nimic
fără episcop, nici să dea ceva cuiva fără avizul aceluia. ' Căci dacă dă
ceva pe ascuns cuiva ca unui necăjit, fără ştiinţa episcopului, îi dă spre ocara
episcopului şi-l defaimă ca şi cum ar fi nepăsător faţă de cei necăjiţi. 3 Iar
cine vorbeşte de rău pe episcop prin cuvânt sau faptă, ofensează pe Dumnezeu,
neascultându-L pe El Care a spus: „Să nu-i vorbeşti de rău pe dumnezeii
tăi” [Iş 22, 27]; căci n-a legiuit aceasta cu privire la idoli de piatră sau lemn,
care sunt urâciuni din pricină că poartă un nume mincinos, ci cu privire la
preoţi şi judecători, cărora le-a spus şi: „Dumnezei sunteţi şi fii ai Celui
Preaînalt toţi” [Pi 81, 6].
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 631
XXXII. Că diaconul nu trebuie să dea cuiva împotriva avizului episcopului,
căci va face aceasta spre defăimarea episcopului
1 Deci dacă ştii, diacone, pe cineva necăjit, adu-i aminte episcopului şi aşa
dă-i, dar să nu faci ceva în ascuns spre ocara lui, ca să nu trezeşti murmur
împotriva lui. 1 2 Căci murmurul nu se va face împotriva lui, ci împotriva
Domnului Dumnezeu, iar diaconul şi ceilalţi vor auzi ce au auzit Aaron şi
Mariam când au vorbit împotriva lui Moise: „Cum nu v-a fost frică să vorbiţi
împotriva lui Moise, slujitorul Meu?” [Nm 12, 8]. Şi iarăşi Moise spune
celor adunaţi împotriva lui: „Murmurul vostru nu e împotriva noastră, ci
împotriva Domnului Dumnezeului nostru” [Iş 16, 8].
[Regretul datorat episcopului]
3 Căci dacă cel care a spus unui laic „racâ sau nebunule” [Mt 5, 22] nu va
rămâne pedepsit ca unul care a insultat numele lui Hristos, ce va fi dacă va
vorbi cineva împotriva episcopului? Fiindcă prin el a dat Domnul în voi
Duhul Sfânt prin punerea mâinilor, prin el aţi învăţat dogmele sfinte, aţi cunoscut
pe Dumnezeu şi aţi crezut în Hristos, prin el aţi fost pecetluiţi cu untdelemnul
veseliei şi mirul înţelegerii, prin el v-aţi arătat fii ai luminii, prin el
la luminarea voastră Domnul, Care dădea mărturie prin punerea mâinilor
episcopului, şi-a întins peste fiecare din voi glasul sfânt care spune: „Fiul Meu
eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut!" [Ps 2, 7].
XXXIII. Cum trebuie să fie cinstili preoţii şi să fie socotiţi venerabili,
întrucât sunt părinţi duhovniceşti
1 Prin episcopul tău Dumnezeu te înfiază, omule; cunoaşte deci, fiule, mâna
dreaptă, mama ta, şi iubeşte-o şi venerează-1 pe cel ce s-a făcut tată al tău
după Dumnezeu. 2 Căci dacă despre părinţii după trup cuvântul dumnezeiesc
spune: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să-ţi fie bine” [Dt 5, 16] şi:
„Cine vorbeşte de rău pe tată sau pe mamă să piară cu moarte” [Iş 21, 16],
cu cât mai mult cuvântul vă îndeamnă să-i cinstiţi şi iubiţi ca pe nişte binefăcători
şi ambasadori la Dumnezeu pe părinţii duhovniceşti? Pe cei care
v-au născut din nou prin apă, pe cei ce v-au umplut cu Duhul Sfânt, pe cei
ce v-au hrănit cu laptele cuvântului, pe cei ce v-au crescut prin învăţătură,
pe cei ce v-au întărit prin povăţuiri, pe cei ce v-au făcut vrednici de Trupul
mântuitor şi de scumpul Sânge, pe cei ce v-au dezlegat de păcat, pe cei ce
v-au făcut părtaşi ai sfintei Euharistii şi v-au aşezat părtaşi şi comoştenitori
ai făgăduinţelor lui Dumnezeu. 3 Pe aceştia cinstiţi-i cu evlavie prin tot felul
de cinstiri, căci ei au primit de la Dumnezeu putere de viaţă şi de moarte
6 3 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
pentru a judeca pe păcătoşi, a condamna la moartea unui foc veşnic şi a dezlega
de păcate pe cei ce se întorc şi a-i face vii.
XXXIV. Că preoţii sunt superiori
stăpănitorilor-magistraţilor şi împăraţilor
1 Socotiţi-i stăpânitori-magistraţi şi împăraţi ai voştri şi aduceţi-le dări ca
unor împăraţi, căci ei şi cei ce locuiesc cu ei trebuie să fie hrăniţi de voi.
2 Aşa cum în întâia carte a Regilor Samuel a dat poporului rânduieli [cliataxeis]
cu privire la împărat/rege, iar Moise cu privire la preoţi, tot aşa şi noi
vă dăm rânduieli cu privire la episcopi. J Căci dacă atunci mulţimea dădea
unui asemenea împărat slujiri pe măsura lui, cu cât mai mult acum episcopul
trebuie să primească de la voi cele rânduite lui de Dumnezeu pentru hrănirea
lui şi a clericilor împreună cu el? 4 Iar dacă trebuie să mai adăugăm ceva la
acest cuvânt, acesta să primească acum mai mult decât acela în vechime;
fiindcă unul conducea doar treburile militare, declarând război şi pace pentru
paza trupurilor, dar acesta are preoţia faţă de Dumnezeu şi respinge primejdii
atât pentru trup, cât şi suflet. Aşadar, cu cât sufletul c superior trupului, cu
atât preoţia e superioară împărăţiei, fiindcă dezleagă şi leagă pe cei vrednici
de pedeapsă sau iertare. 5 De aceea trebuie să-l iubiţi pc episcop ca pe un tată,
să vă temeţi de el ca de un împărat, să-l cinstiţi ca pc un domn, aducându-i
roadele şi lucrurile mâinilor voastre spre binecuvântarea voastră, dându-i ca
unui preot al lui Dumnezeu pârga, zeciuiala, ofrandele şi darurile voastre,
pârga grâului, vinului, untdelemnului, poamelor, lânii şi tuturor celor pe care
vi le-a dat Dumnezeu. 6 Atunci ofranda la va fi primită întru miros de bunămireasmă
de Domnul Dumnezeul vostru şi Domnul va binecuvânta lucrurile
mâinilor tale şi va înmulţi bunătăţile pământului tău, dacă „binecuvântare va
fi pe capul celui ce împarte” [Pr 11,26].
XXXV. Că legile poruncesc aducerea de roade, la fe l şi Evanghelia
1 Trebuie să ştiţi că dacă Domnul v-a izbăvit de lanţurile adăugate pe deasupra
ale sclaviei şi v-a scos la răcoare, nemailăsându-vă să jertfiţi animale
necuvântătoare pentru păcate şi curăţire, pentru îndepărtarea relelor, pentru
băi şi ablaţiuni continue, EI nu v-a eliberat însă de daniile pe care le datoraţi
preoţilor, nici de binefacerile faţă de cei lipsiţi. Căci zice Domnul în Evanghelie:
„De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi
fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” [Mt 5, 20] .2 Dreptatea voastră
să se înmulţească astfel în aceea că aveţi mai multă grijă de preoţi, orfani şi
văduve, cum stă scris: „A risipit, a dat săracilor; dreptatea lui rămâne în
veacul veacului” [-Pi 111, 9]. Şi iarăşi: „Prin fapte de milostenie şi de ereIV.
4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 3 3
dinţă sunt curăţite păcatele” [Pr 15, 27]. Şi iarăşi: „Binecuvântat este un suflet
tot simplu” [Pr 11, 25] .3 Tu să faci aşa cum a rânduit Domnul şi să dai preotului
cele datorate lui: pârga ariei şi teascului pentru păcate ca unui mijlocitor
între Dumnezeu şi cei ce au nevoie de curăţire şi cerere. Fiindcă tu trebuie
să dai, iar acela să le economisească întrucât e econom şi administrator al
lucrurilor bisericeşti. 4 Dar nu vei ţine contabilitatea episcopului, nici nu vei
supraveghea economatul lui, cum o săvârşeşte sau când, pentru cine, sau
unde, ori dacă face aceasta bine, rău ori cum se cuvine; căci are drept contabil
pe Domnul Dumnezeu Care a încredinţat în mâinile lui această economisire
şi l-a socotit vrednic de un atât de mare loc în preoţie.
XXXVI. Reamintire a celor zece Porunci ale lui Dumnezeu
şi cum vorbesc ele aici
1 Ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu, aducându-ţi aminte întotdeauna de
cele zece Porunci: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu” Cel Unul şi Singurul
„din toată tăria ta” [Mt 6, 5; Mc 12, 30-33], să nu te ţii de idoli sau de alte
lucruri ca zei neînsufleţiţi sau necuvântători ori demoni. 2 Cunoaşte o creaţie
a lui Dumnezeu diferită pentru că are un început prin Hristos, şi ţine ziua
sâmbetei/odihnei din pricina Celui care a încetat să mai creeze [Fc 2, 2], dar
nu [a încetat] să poarte dc grijă de ea, şi ea să fie o odihnă/sabatizare a meditării
la Lege, nu doar o nelucrare a mâinilor. Depărtează orice poftă nelegiuită,
orice vătămare pentru coruperea oamenilor, orice mânie. 3 Cinsteşte-i pe
părinţi ca pe nişte pricini ale facerii tale. 4 Iubeşte-1 pe aproapele tău ca pe
tine însuţi [Mt 19, 19]; împărtăşeşte cele ale vieţii celor lipsiţi. 5 Fugi de
jurământul strâmb şi de multele jurăminte, căci nu te vei putea dezvinovăţi.
6 Nu te arăta preoţilor cu mâna goală [Iş 23, 15] şi adu încontinuu Domnului
cele ale tale de bunăvoie; nu părăsi Biserica lui Hristos, ci du-te la ea în zori,
înaintea oricărui lucru, şi iarăşi seara mulţumind în ea lui Dumnezeu pentru
că Ţi-a dăruit viaţa. 7 Trudeşte-te, lucrează, osteneşte-te, adu Domnului cele
ale Tale de bunăvoie, căci se spune: „Cinsteşte-L pe Domnul din ostenelile
tale cele drepte” [Pr 3, 9]. 8 Aruncând în vistieria templului [Mt 27, 6] ce poţi,
dă celor străini un bănuţ, sau doi sau cinci; strânge-ţi bogăţia cerească, pe
care nici viermele, nici hoţii nu o vatămă [Mt 6,20]. 9 Şi făcând aşa nu judeca
pe episcopul tău ori pe un laic tovarăş cu tine; căci dacă judeci pe fratele tău,
te-ai făcut judecător fără ca nimeni să te fi promovat astfel; fiindcă numai
preoţilor li s-a îngăduit să judece, pentru că lor li s-a spus: „Judecaţi judecată
dreaptă” [Za 7, 9], şi iarăşi: „Fiţi schimbători de bani încercaţi” [agraphon].
10 Vouă însă nu vi s-a îngăduit; întrucât celor ce sunt în afara demnităţii judecătoreşti
li s-a spus dimpotrivă: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!” [Lc 6, 37].
*
6 3 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
XXXVII. Despre acuzatori şi calomniatori: că judecătorul nu trebuie
să le arate uşor încredere sau neîncredere, ci doar cu o cercetare riguroasă
' Episcopul însă trebuie să judece corect, precum stă scris: „Judecaţi judecata
dreaptă!” [In 7, 24]; şi altundeva: „De ce nu judecaţi voi înşivă ce este
drept?” [Lc 12, 57]. 2 Fiţi deci ca nişte monetari iscusiţi; căci aşa cum aceia
resping monedele rele şi le reţin pe cele verificate, în acelaşi fel şi episcopul
trebuie să le reţină pe cele nepătate, iar pe cele pătate fie să le vindece, fie să
le arunce pe cele bolnave incurabil, fără să taie însă repede, nici să creadă
oricui. 3 Căci se poate ca din gelozie sau invidie unii să ridice acuzaţii
mincinoase împotriva unui frate ca acei doi bătrâni împotriva Susanei în
Babilon [Dn 13] şi ca egipteanca împotriva lui Iosif [Fc 39]. ^Tu deci, ca
om al lui Dumnezeu, nu primi uşor unele ca acestea, ca să nu-1 faci să piară
pe cel nevinovat şi să-l omori pe cel drept [/ş 23, 7]. 5 Căci cel ce primeşte
de bunăvoie unele ca acestea e tată mai degrabă al mâniei decât al păcii, iar
unde e mânie, acolo nu este Dumnezeu, pentru că mânia [orge] care e prietenă
a lui Satana — vorbesc de cea pusă în mişcare împotriva dreptăţii de
fraţi nedrepţi — nu lasă să se facă nicicând înţelegere în Biserică. 6 Dc aceea,
dacă recunoaşteţi asemenea nebuni, certăreţi, geloşi, care se bucură de rău,
nu îi credeţi, ci fiţi atenţi la unii ca aceştia când auziţi de la ei ceva împotriva
unui frate, pentru că în ochii lor un omor nu c nimic şi doboară bărbatul la
care nu s-ar aştepta cineva.
XXXVIII. Că păcătoşii trebuie demascaţi în particular,
iar cei ce se pocăiesc trebuie primiţi, potrivit rânduielii Domnului
1 Tu deci ia aminte la cel învinuit observând cu înţelepciune purtarea Iui.
care şi cum anume este; şi dacă vei găsi că [acuzatorul] spune adevărul, fa
potrivit învăţăturii Domnului şi, luându-1 pe cel învinuit singur, mustră-1 [Mt
18, 15-16] ca să se căiască, în prezenţa nimănui. ‘ Dacă nu se lasă convins,
după ce vine şi un al doilea sau al treilea, arată-i aşa greşeala, povăţuindu-1
cu blândeţe şi pedagogic, pentru că „înţelepciunea se odihneşte într-o inimă
bună, dar în inima celor fără minte nu se cunoaşte” [Pr 14, 33] .3 Deci dacă
se lasă convins din gura a trei dintre voi, e bine. Dar dacă se învârtoşează,
spune-1 Bisericii; iar dacă n-o ascultă nici pe ea, să-ţi fie ca păgânul şi vameşul
[Mt 18, 16-17] şi nu-1 mai primi ca pe un creştin în Biserică, ci refuză-1
ca pe un păgân. 4 Dacă însă ar voi să se pocăiască, primeşte-1; pentru că nici
pe păgân ori pe vameş nu-1 primeşti în comuniune înainte ca fiecare să se căiască
pentru impietăţile lui dinainte; căci celor ce le pare rău le-a hotărât loc
de pocăinţă [cf. Evr 12, 17] Domnul nostru Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu.
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 3 5
XXXIX. Exemple de pocăinţă
' Căci şi eu Matei, unul din cei doisprezece care vă vorbesc în învăţătura
aceasta şi sunt apostol, mai înainte am fost vameş [Mt 9, 9], dar acum am
fost miluit prin credinţă părându-mi rău de faptele dinainte şi m-am învrednicit
să fiu apostol şi vestitor al Cuvântului. 2 Şi Zaheu, pe care Domnul l-a
primit în pocăinţă atunci când L-a rugat, a fost şi el mai înainte vameş [cf.
Lc 19, 1-10]. 3 Soldaţii şi mulţimea vameşilor care veneau la cuvântul Domnului
despre pocăinţă îl auziseră deja de la profetul Ioan după botezul lor: „Nu
faceţi nimic pe lângă ce v-a fost rânduit” [Lc 3, 13] .4 în chip asemănător, nici
păgânii nu deznădăjduiau de viaţă dacă se pocăiau şi lepădau necredinţa. 5 Să-ţi
fie aşadar ca un vameş sau un păgân [Mt 18, 17] cel care a fost mustrat pentru
fapta lui rea şi nu s-a căit. 6 Dar dacă mai apoi se căieşte, îi primim în
Biserică ca şi pe păgâni: când vor să se pocăiască şi să se întoarcă din rătăcire,
îi primim ca să audă Cuvântul, dar nu avem comuniune cu ei până ce, primind
pecetea [Botezului], ajung desăvârşiţi; tot aşa şi acestora, până ce vor arăta
rodul pocăinţei, le îngăduim să intre ca, ascultând Cuvântul, să nu piară desăvârşit,
ci să participe în comun cu ceilalţi la rugăciune, dar să iasă după
citirea Legii, a Profeţilor şi a Evangheliei, ca prin ieşirea lor să-şi îmbunătăţească
purtarea, sârguindu-se în fiecare zi să vină la adunări şi să zăbovească
în rugăciune, ca şi ei să poată fi primiţi, iar cei care-i văd să fie împunşi la
inimă să devină mai siguri, temându-se să cadă în lucruri asemănătoare.
XL. Că nu trebuie să fim duşmănoşi faţă de cel ce păcătuieşte
o dată sau de două oh
1 în orice caz, episcope, să nu te scârbeşti de el ce a căzut o dată şi de
două ori, să nu-1 împiedici de la Cuvântul Domnului, nici să-l excluzi de la
viaţa comună, dacă nici Domnul nu refuza să mănânce cu vameşii şi cu
păcătoşii şi, învinuit de aceasta de către farisei, a zis: „N-au nevoie cei tari
de doctori, ci cei ce se simt rău” [Mt 9, 12]. 2 Duceţi-vă aşadar la cei care au
fost îndepărtaţi de voi pentru păcate şi trăiţi împreună cu ei, purtând grijă
de ei, întărindu-i şi sprijinindu-i, spunându-le: „întăriţi-vă, mâini slabe şi
genunchi paralizaţi!” [Is 35, 3]. 3 Căci cei ce plâng trebuie mângâiaţi, iar cei
descurajaţi trebuie mângâiaţi, ca nu cumva din întristare nemăsurată să
ajungă la nebunie, dacă: „Deprimatul e foarte tare nebun” [Pr 14, 29].
XLI. Cum anume trebuie primit cel ce se pocăieşte,
cum trebuie trataţi păcătoşii şi când trebuie tăiaţi din Biserică
1 Dacă cineva se întoarce arătând roada pocăinţei [Mt 3, 8], atunci primiţi-1
şi la rugăciune, ca pe fiul cel pierdut, cel destrăbălat [Lc 15, 23. 32. 13] care,
6 3 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
după ce a tocat cu desfrânatele averea părintească, păştea porcii şi dorea să
se sature cu roşcovele lor şi nu le primea, după care, părându-i rău, s-a întors
iarăşi la tatăl şi a zis: „Greşit-am la cer şi înaintea ta, nu mai sunt vrednic să
fiu numit fiul tău” [Lc 15, 18. 21]; pe acesta deci tatăl iubitor de copii l-a
primit cu muzici şi dându-i înapoi haina sa veche, inelul şi încălţămintea,
a junghiat viţelul cel îngrăşat şi s-a veselit împreună cu prietenii lui [Lc
15, 22-24. 29]. 2 Tot aşa fa şi tu, episcope: precum pe păgân l-ai făcut să
intre după baie şi după învăţătură, tot aşa şi peste acesta, care s-a curăţit prin
pocăinţă, să-ţi pui mâinile în timp ce toţi se roagă pentru el şi să-l reaşezi în
vechea lui păşune, iar punerea mâinilor îi va fi în Ioc de baie, căci prin punerea
mâinilor noastre se dădea Duhul Sfânt celor ce credeau.
3 Şi dacă vreunul din fraţii lui se clatină şi te învinuieşte că te-ai împăcat
cu el, spune-i: „Tu întotdeauna eşti cu mine şi toate cele ale mele sunt ale
tale; se cuvenea însă să ne bucurăm că fratele tău acesta mort era şi a înviat,
pierdut a fost şi s-a aflat” [Lc 15, 31-32]. 4 Că Dumnezeu nu numai îi primeşte
pe păcătoşi, dar îi şi reaşează în vechea demnitate, c de ajuns martor
sfântul David care, după păcatul său împotriva lui (Jrie, s-a rugat lui Dumnezeu
zicând: „Dă-mi mie bucuria mântuirii şi cu duh conducător mă întăreşte”
[Pi 50, 14], şi iarăşi: „întoarce faţa Ta de la păcatele mele, şi toate
fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine. Dumnezeule,
şi duh drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă depărta de la faţa
Ta, iar Duhul Tău Cel Sfânt nu-L lua de la mine” [Ps 50, II - 13].
5 Şi tu deci, ca un medic compătimitor, vindecă pe toţi care au păcătuit
folosindu-te spre ajutor de proceduri mântuitoare, nu numai tăind, arzând
sau aplicând remedii caustice, dar şi legând, pansând şi aplicând leacuri
dulci şi cicatrizante şi umezind cu cuvinte de mângâiere. 6 Dacă rana e
adâncă, trateaz-o prin plasturi, pentru ca umflăturile să revină la nivelul
părţii tefere; iar dacă e infectată, atunci curăţ-o cu remedii caustice, adică
printr-un cuvânt de ceartă; dacă se umflă peste măsură niveieaz-o cu colir
acid, şi anume cu ameninţarea judecăţii; iar dacă devine plagă, arde-o şi taie
abcesul, fixându-i postiri. 7 far dacă faci toate acestea şi vezi că din tălpi
până în creştet nu mai poţi pune comprese, untdelemn sau bandaje [7s 1,6],
plaga se întinde şi o ia înaintea oricărei vindecări şi tot membrul supurează
ca o gangrenă, atunci cu multă gândire şi sfatul altor medici iscusiţi retează
membrul putred, ca să nu corupă tot corpul Bisericii.
8 Nu fi deci uşor pornit spre tăiere, nici repede să pui mâna pe fierăstrăul
cu mii de dinţi, ci mai întâi foloseşte-te de bisturiu tăind abcesele ca, evacuând
cauza internă a chinurilor, să păstrezi trupul fără dureri. 9 Dar dacă vezi
pe cineva că e nepocăit şi înăsprit, atunci cu întristare şi plâns taie-1 din Biserică
ca unul ce e incurabil; căci se zice: „Scoate răul dintre voi” [Dt 17,7;
IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 3 7
1 Co 5, 13] şi: „Faceţi-i evlavioşi pe fiii lui Israel” [Lv 15, 31], şi iarăşi:
„Să nu te uiţi la faţă în judecata celui bogat” [/ş 23, 3] şi: „Să nu-ţi fie milă
de sărac la judecată, că a Domnului e judecata” [I? 23, 3; Dt 1, 7].
XLII. Că judecătorul trebuie să fie nepătimitor
1 Dar dacă învinuirea e mincinoasă şi defăimătoare, iar voi păstorii împreună
cu diaconii veţi primi minciuna drept adevăr, fie pentru că vă uitaţi la
faţa omului, fie pentru un schimb de daruri, vrând să faceţi ce-i place defăimătorului,
iar pe învinuit îl îndepărtaţi din Biserică, deşi e străin de această
vină, atunci veţi da socoteală Domnului, pentru că scris este: „Să nu ucizi pe
nevinovat şi pe drept [/ş- 23, 7], să nu primeşti daruri ca să loveşti un suflet
[Dt 27, 25], căci darul orbeşte ochii înţelepţilor şi strică vorbele drepţilor
[Iş 23, 8; Dt 16, 19].” Şi iarăşi: „Vai celor ce îndreptăţesc pe cel necucemic
pentru daruri şi iau dreptatea dreptului” [Is 5, 23]. " Luaţi aminte, aşadar, ca
nu cumva uitându-vă la faţa omului să staţi sub această glăsuire a Domnului.
' Păziţi-vă, aşadar, să nu osândiţi pe unii în chip nedrept şi să-i apăraţi pe cei
răi; căci „vai celui ce zice răului bine şi binelui rău, amarului dulce şi dulcelui
amar, care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină” [/s 5, 20].
J Căci dacă-i veţi osândi pe alţii în chip nedrept, vă condamnaţi pe voi înşivă,
pentru că zice Domnul: „Cu judecata cu care judecaţi veţi fi judecaţi [Mt 7, 2]
şi cu osânda cu care osândiţi veţi fi osândiţi [Lc 6, 37].”
’ Aşadar, dacă veţi judeca imparţial, veţi recunoaşte pe cel care-1 acuză pe
aproapele lui cu mărturie mincinoasă şi-l veţi dovedi că e calomniator, pizmaş.
ucigaş, care seamănă tulburare şi rău prin atacuri, nestatornic în cuvintele
lui, contrazicându-se în cele ce le spune şi prins în cuvintele gurii lui;
căci propriile lui „buze i-au pus o cursă puternică” [cf. Pr 6, 28]. Pe acesta,
după demascarea minciunii cuvintelor lui, să-l judeci neînduplecat şi să-l
predai săbiei focului şi „să faci cu el în felul în care a viclenit să facă rău
aproapelui” [Dt 19, 19].6 Căci pe cât îi stătea în putinţă l-a omorât pe fratele
lui punând înainte stăpânire pe urechile judecătorului, căci scris este: „Celui
ce varsă sângele de om i se va vărsa în schimb sângele lui” [Fc 9, 6] şi:
„Să ridici de la tine sângele nevinovat vărsat în zadar” [cf. Dt 19, 13].
XLIII. Cum anume trebuie pedepsiţi calomniatorii
1 Pe acesta să-l scoţi afară din adunare ca pe un ucigaş al fratelui său.
Apoi, după câtva timp, dacă spune că se pocăieşte, fixaţi-i posturi, iar după
acestea, punând mâna peste el, primiţi-1, ca să nu tulbure pe altul. 2 Iar dacă,
odată intrat, iarăşi se revoltă în chip asemănător neîncetând să tulbure şi să
6 3 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
acopere de injurii pe fraţi, născocind pete din iubire de sfadă, scoateţi-1 afară
ca pe o ciumă [cf. Pr 22, 10], ca să nu molipsească Biserica lui Dumnezeu,
pentru că „unul ca acesta face tulburări cetăţii” [Pr 11, 11]. Căci deşi e înăuntru,
întrucât nu e cuviincios faţă de Biserică, e de prisos şi zadarnic, întinând
cât îi stă în putere Trupul lui Hristos [Iac 3, 6].
3 Căci dacă unor oameni, ce se nasc cu membre ale trupurilor lor de prisos
şi atârnând, ca de pildă degete sau excrescenţe, acestea le sunt tăiate din pricina
indecenţei şi n-are loc nici o necuviinţă dacă omul îşi recapătă printr-un
specialist podoaba naturală, cu cât mai mult va trebui să faceţi asta voi, păstorii
Bisericii, care e un corp desăvârşit alcătuit din membrele sănătoase ale
celor ce cred în Dumnezeu cu frică şi iubire de Dumnezeu, atunci când se
găseşte un membru de prisos care gândeşte rele şi produce trupului o indecenţă
provocând în el furtuni prin răzvrătire, ceartă şi bârfă, aducând în el
rumori, dispute, pete, bârfeli, învinuiri, nestări şi săvârşeşte aceste lucrări ale
diavolului ca şi cum ar fi fost hirotonit de diavol ca să spurce Biserica prin
blasfemii, prin multa nestare, prin certuri şi dihonii? 4 Scos a doua oară afară
din Biserică, acesta este aşadar tăiat în chip vrednic din adunarea Domnului,
iar Biserica Domnului e acum mai împodobită decât înainte, când avea un
membru de prisos şi care nu-i era propriu; dc aceea, de acum înainte e la
adăpost de blasfemii şi injurii, eliberată de cei răi, vicleni, bârfitori, cruzi,
trădători, urători ai binelui, iubitori dc plăceri, iubitori de slavă deşartă,
amăgitori, înţelepţi în aparenţă, care-şi propun să împrăştie sau mai bine zis
să risipească mieii Domnului.
XLIV. Că diaconul trebuie să uşureze povara episcopilor
şi să dirijeze treburile mai uşoare
[înţelegerea în Biserică]
1 Tu deci, episcope, sârguieşte-te împreună cu clerul tău să înveţi în chip
drept cuvântul adevărului [2 Tim 2, 15], pentru că zice Domnul: „Dacă veţi umbla
de-a curmezişul, şi Eu voi umbla de-a curmezişul cu voi” [Lv 26,27-28].
Şi altundeva: „Cu cel cuvios vei fi cuvios, iar cu cel nevinovat nevinovat vei
fi, şi cu cel strâmb te vei strâmba” [Pi 17, 26-27]. Umblaţi deci cuvios, ca
să vă învredniciţi de la Domnul mai degrabă de laudă decât de reproş.
2 Fiind deci într-un gând unii cu alţii, episcopilor, aveţi pace unii cu alţii
[I Ptr 5, 13] fiind compătimitori şi iubitori de fraţi şi păstoriţi cu rigoare poporul,
învăţându-i într-un gând pe cei de sub voi să aibă aceleaşi simţăminte
şi să creadă aceleaşi lucruri despre aceleaşi realităţi, „ca să nu fie între voi
schisme, ci să fiţi un corp şi un duh desăvârşit în aceeaşi minte şi aceeaşi
voinţă” [1 Co 1, 10; E f 4,4], potrivit poziţiei Domnului.
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 3 9
[Episcopul şi diaconul]
3 Diaconul să raporteze toate episcopului, ca şi Hristos Tatălui, şi câte
poate să le dirijeze el însuşi luând autoritate de la episcop, cum a luat Hristos
purtarea de grijă de la Tatăl, dar cele mai importante să le judece episcopul.
4 Pe lângă aceasta, diaconul să fie urechea, ochiul, gura, inima şi sufletul
episcopului, ca episcopul să nu se îngrijească de multe, ci numai de cele mai
importante, cum a rânduit letro lui Moise [/ş 18] şi sfatul lui a fost primit.
XLV. Că litigiile şi contestaţiile nu se cuvin creştinilor
[Să nu se recurgă la tribunalele păgâne]
' O bună laudă pentru creştin este să nu aibă litigii cu cineva [cf. 1 Co
6, 1-8]; iar dacă din lucrarea sau ispita cuiva se întâmplă cuiva un litigiu, să
se sârguiască să-l rezolve, chiar de va fi nevoie să fie vătămat cu ceva, şi să
nu se ducă la un tribunal păgân. 2 Să nu admiteţi nici ca magistraţii lumeşti
să judece cele ale voastre, căci prin ei diavolul unelteşte şi iscă ocară împotriva
robilor lui Dumnezeu ca şi cum aceştia n-ar avea un om înţelept care să
poată împărţi dreptatea sau să rezolve litigiile.
XL VI. Că nu trebuie credincioşii să se judece cu necredincioşii,
nici să cheme pe unul dintre ei drept martor împotriva creştinilor
1 Aşadar păgânii să nu cunoască disputele dintre voi, să nu-i primiţi pe
necredincioşi ca martori împotriva voastră, nici să vă judecaţi cu ei, nici să
datoraţi unora ca acestora ceva în ce priveşte o contribuţie sau impozit, ci
„daţi Cezarului cc e al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu”
[Mt 22, 21], fie dare, fie cens, fie drahmă, ca şi Domnul nostru care dând
statirul [Mi 17, 24-27], a scăpat de litigii.
[Apel la pace]
2 Alege mai degrabă să fii vătămat şi sârguinţa în cele ale păcii nu numai
cu fraţii, ci şi cu necredincioşii; căci dacă eşti vătămat în ceva din cele ale
vieţii, n-ai fost păgubit în cele privitoare la Dumnezeu, întrucât eşti cinstitor
de Dumnezeu şi vieţuieşti potrivit poruncii lui Hristos. 3 Iar dacă fraţii se iau
unii de alţii — ceea ce e mai bine să nu se facă! — voi, conducătorii, trebuie
să înţelegeţi numaidecât că unii ca aceştia nu fac un lucru de fraţi în Domnul,
ci mai degrabă de duşmani şi vrăjmaşi. 4 Şi dacă unul din ei se va găsi
blând, îngăduitor, copil al luminii, iar altul crud, arogant şi lacom, cel demascat
aşa să fie îndepărtat şi pedepsit pentru ura împotriva fraţilor; iar mai
apoi, dacă îi pare rău, să fie primit, şi astfel cuminţiţi vă vor uşura judecăţile.
6 4 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
5 Trebuie să iertăm nedreptăţile unii altora, nu însă cei ce le judecă, ci cei
care le au între ei, cum mi-a spus Domnul mie, lui Petru, când L-am întrebat:
„De câte ori voi ierta fratelui meu şi voi lăsa lui? Oare de şapte ori?”,
iar El a zis: „Nu-ţi spun doar de şapte ori, ci până la de şaptezeci de ori câte
şapte” [Mi 18, 21-22]. 6 Căci aşa vrea Domnul să fie cu adevărat ucenicii Lui:
să n-aibă nimic vreodată împotriva cuiva, ca de pildă o mâhnire nemăsurată,
o furie sălbatică, o poftă nedreaptă ori o ură neîmpăcată. 7 Prin urmare, pe
cei furioşi împăcaţi-i în prietenie, iar pe duşmani în înţelegere, pentru că
zice Domnul: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fii ai lui Dumnezeu se vor
chema” [Mi 5, 9].
XLVII. Că procesele [creştinilor] trebuie făcute în a doua zi după sâmbătă
1 Procesele/judecăţile voastre să se facă în a doua zi după sâmbătă, ca, dacă
se face o contestaţie la sentinţa voastră, având răgaz până sâmbătă să puteţi
rezolva contestaţia, iar cei aflaţi în dispută să fie în pace întreolaltă duminica.
La procese să fie de faţă şi diaconii şi prezbiterii, judecând fără să se uite la
faţa omului, cu dreptate, ca nişte oameni ai lui Dumnezeu. 1 2 Să vină deci
fiecare din părţi în mijlocul tribunalului, cum spune Legea: „Fiecare din cei
aflaţi în conflict să stea în mijlocul tribunalului” [cf. Dt 19, 17] şi, după ce-i
ascultaţi, pronunţaţi-vă avizul sârguindu-vă să-i faceţi prieteni înainte de
sentinţa episcopilor, ca să nu iasă pe pământ o judecată împotriva celui ce a
păcătuit, întrucât în proces episcopul are drept asesor şi grefier al judecăţii
pe Hristosul lui Dumnezeu. 3 Iar dacă unii ar fi denunţaţi de cineva că nu
umblă frumos în Domnul, ascultaţi în chip asemănător ambele părţi, atât cea
acuzatoare, cât şi cea acuzată, dar nu cu idee preconcepută, nici unilateral, ci
cu dreptate, ca unii care daţi o sentinţă pentru viaţa sau moartea veşnică,
căci zice Dumnezeu: „în chip drept să urmăreşti ce este drept” [Dt 16, 20].
Căci cel pedepsit şi îndepărtat în chip drept de voi, e respins din viaţa şi slava
veşnică, şi pentru oamenii cuvioşi e lipsit de cinste, iar pentru Dumnezeu un
osândit.
XLVIII. Că nu trebuie aplicată aceeaşi pedeapsă pentru orice greşeală,
ci diferită după deosebirea păcatelor
1 Nu faceţi însă aceeaşi sentinţă pentru orice păcat, ci pentru fiecare în
parte, judecând cu multă înţelepciune fiecare greşeală, cele mici şi cele mari,
într-un fel cele cu fapta, în altul cele cu cuvântul şi altfel cele cu intenţia,
calomnia sau suspiciunea; pe unii să-i supui doar la ameninţări, pe alţii la
donaţii săracilor, altora să le fixezi postiri, altora îndepărtări potrivit mărimii
vinei lor. 2 Căci şi Legea nu dădea aceeaşi pedeapsă pentru orice păcat, ci ea
IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 641
pedepsea într-un fel pe cele împotriva lui Dumnezeu, a preotului, a lăcaşului
sfânt şi sacrificiului, în alt fel pe cele împotriva regelui, a magistratului, a
soldatului şi a supusului, a celui de acelaşi rang sau slujitorului, a proprietăţii
sau animalului, şi iarăşi altfel pe cele împotriva părinţilor şi rudelor, altfel pe
cele impulsive şi altfel pe cele voluntare; pentru unii era moartea pe cruce
sau cu pietre, pentru alţii confiscarea sau biciuirea ori alte suferinţe asemănătoare
celor pe care le-au comis. 3 Aşa şi voi daţi pedepse diferite pentru
păcate diferite, ca nu cumva nedreptatea care s-ar face să provoace iritarea
lui Dumnezeu, căci pentru judecata nedreaptă ai cărei mijlocitori vă faceţi,
veţi primi plata ei de la Dumnezeu, deoarece „cu judecata cu care judecaţi
veţi fi judecaţi” [Mt 7, 2].
XLIX. Cum trebuie să fie acuzatorii sau martorii
' Şezând aşadar în tribunal în prezenţa celor două părţi — căci nu-i vom
numi fraţi, până ce nu vor relua între ei pacea —, cercetaţi cu rigoare cu privire
la cei aduşi de acestea. Mai întâi cu privire la acuzator: dacă acuză pentru
prima dată sau a mai adus învinuiri şi altora, dacă nu cumva la baza conflictului
şi învinuirii stă plângerea acestora şi care e purtarea lor. 2 Şi chiar dacă
are conştiinţă bună, să nu i se dea crezare singur, căci aşa ceva este ilegal, ci
să aibă şi alţi martori cu purtare asemănătoare, cum spune şi Legea: „Pe gura
a doi sau trei martori se va statornici orice vorbă” [Dt 19, 15]. 3 De ce am
spus că trebuie cercetată purtarea lor cum anume este? Căci de multe ori se
poate ca două sau mai multe persoane să dea mărturie pentru rău şi să stea
într-un glas pentru minciună, ca cei doi bătrâni împotriva Susanei în Babilon
[Dl 13, 36-41], ca fiii nelegiuiţilor împotriva lui Nabot în Samaria [3 Rg 21, 13]
şi mulţimea iudeilor împotriva Domnului în Ierusalim [Mt 26] şi a lui Ştefan
întâiul Lui martir [FA 6-7]. 4 Aşadar, martorii să fie blânzi, nemânioşi,
îngăduitori, iubitori, cuminţi, înfrânaţi, lipsiţi de răutate, credincioşi, pioşi;
căci mărturia unora ca aceştia va fi întărită cumva şi prin purtarea lor şi adeverită
prin viaţa lor. 5 Nu primiţi însă mărturia unora care nu sunt aşa, chiar
dacă par unanimi în mărturia lor mincinoasă; căci s-a poruncit în Lege: „Să
nu fii cu mulţi pentru răutate, să nu primeşti auzire deşartă, să nu te învoieşti
cu mulţimea ca să te abaţi de la ce-i drept” [7ş 23, 2. 1].
L. Că se poate ca pentru relele anterioare
cineva să nu fie crezut a doua oară
1 După care trebuie să-l cunoaşteţi şi pe cel judecat: ce fel de om este prin
obiceiul şi purtarea vieţii, dacă are martori pentru viaţa lui, dacă e ireproşabil,
dacă e zelos în cuvioşie, dacă e iubitor de văduve, de străini, de săraci
6 4 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l apostolic
şi de fraţi, dacă nu e iubitor de câştig ruşinos, lacom la mâncare, risipitor de
bani, dacă e cuminte şi nu destrăbălat, beţiv, leneş, dacă e milostiv şi darnic.
2 Căci dacă i s-ar pune înainte fapte rele anterioare, atunci şi acuzaţiile aduse
acum împotriva lui ar fi în parte adevărate, în cazul în care n-ar avea dreptul
de partea lui; căci se poate să fi păcătuit odinioară, dar să fie nevinovat de
învinuirea de acum. 3 De aceea fiind treji în mod riguros în unele ca acestea,
faceţi sentinţe sigure şi solide împotriva învinuitului. Şi dacă după îndepărtare
cere iertare, cade la picioarele episcopului şi mărturiseşte că a păcătuit,
primiţi-1. 4 Dar nu-1 lăsaţi nepedepsit nici pe calomniator, ca să nu mai blasfemieze
şi împotriva altuia cu viaţă frumoasă ori să îndemne pe altul să facă
lucruri asemănătoare. Nu-1 lăsaţi nemustrat nici pe învinuit, ca nu cumva un
altul să stăruie în aceleaşi lucruri cu el; căci nici martorul rău nu va fi nepedepsit
[Pr 19, 5. 9], nici cel ce greşeşte nu va scăpa de pedeapsă.
LI. Că judecăţile nu trebuie făcute unilateral
1 Spuneam că nu e drept să se facă judecăţi unilaterale. Căci dacă ascultaţi
doar o parte, fără ca cealaltă să fie de faţă şi să se apere dc învinuirea adusă,
şi dacă pronunţaţi pripit un vot de condamnare, veţi fi găsiţi de dreptul Judecător
vinovaţi de lichidarea unui om şi păraşi ai calomniatorului lor; „căci
ca unul care jine câinele de coadă e ccl ce prezidează o judecată străină"
[Pr 26, 17]. Iar dacă vă faceţi imitatorii bătrânilor din Babilon care au
dat mărturie mincinoasă împotriva Susanei şi au condamnat-o la moarte
[Dn 13, 36-41], vă faceţi vinovaţi de judecata şi condamnarea lor; pentru că
pe Susana Domnul a izbăvit-o prin Daniel din mâna celor Iară de lege, iar pe
bătrânii vinovaţi de sângele ei i-a osândit la foc, iar pe voi v-a mustrat zicând:
„Aşa de neghiobi sunt fiii lui Israel? Că fără să cercetaţi şi să cunoaşteţi
adevărul aţi osândit o fiică a lui Israel? întoarceţi-vă la tribunal, căci aceştia
au dat mărturie mincinoasă împotriva ei” [Dn 13, 48^19].
LII. Exemplu de judecată dreaptă:
siguranţa în sentinţe a judecătorilor păgâni
1 Uitaţi-vă la tribunalele lumeşti, în a căror putere vedem aduşi ucigaşi,
adulteri, otrăvitori, jefuitori de morminte, tâlhari; iar magistraţii, luând de la
cei care-i aduc cercetările făcute asupra lor, îl întreabă pe răufăcător dacă
aşa stau lucrurile: iar dacă acela consimte nu-I trimit îndată la pedeapsă, ci
mai multe zile fac anchetarea lui cu multă sfătuire şi în spatele uşilor închise;
în cele din urmă, cel ce urmează să rostească hotărârea şi verdictul morţii îşi
ridică mâinile spre soare şi dă mărturie că e nevinovat de sângele acelui om
[Mt 27, 24], cu toate că sunt păgâni şi nu cunosc Dumnezeirea; nici răzbuIV.
4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 6 4 3
narea lui Dumnezeu asupra lor pentru cei condamnaţi nevinovaţi. 2 Voi însă,
care cunoaşteţi cine e Dumnezeul nostru şi care sunt judecăţile Lui, cum veţi
putea da o sentinţă împotriva cuiva în chip rău, când judecata voastră e
cunoscută pe loc de Dumnezeu? 3 Dacă aţi judecat drept, vă veţi învrednici
de răsplătiri drepte şi acum şi mai apoi; dar dacă aţi judecat nedrept, veţi
dobândi cele asemănătoare. Noi, aşadar, vă sfătuim, fraţilor, să vă învredniciţi
mai degrabă de laude de la Dumnezeu decât de blamuri, pentru că lauda lui
Dumnezeu e viaţă veşnică pentru oameni, iar blamul Lui e moarte veşnică.
LIII. Că nu trebuie credincioşii să aibă conflicte între ei
1 De aceea fiţi judecători drepţi, făcători de pace, nemânioşi, „căci cel ce se
mânie pe fratele lui vinovat va fi de judecată” [Mt 5, 22]. 2 Dar dacă dintr-o
lucrare se întâmplă să vă mâniaţi împotriva cuiva, „soarele să nu apună peste
mânia voastră” [EJ'4, 26], căci zice David: „Mâniaţi-vă, dar nu păcătuiţi”
[Es 4, 5; E f 4, 26]. Adică împăcaţi-vă repede, ca nu cumva mânia stăruitoare
să devină ranchiună şi să se lucreze un păcat, „căci sufletele ranchiunoşilor
merg spre moarte” [Pr 12. 28], zice Solomon. ! Iar Domnul şi Mântuitorul
nostru lisus Hristos spune în Evanghelii: „Dacă aduci darul tău la altar şi
acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo darul tău
înaintea altarului şi du-lc mai întâi de te împacă cu fratele tău şi atunci vino
şi adu darul tău înaintea altarului” [Mt 5, 23-24]. 4 „Dar pentru Dumnezeu”
este însă rugăciunea şi mulţumirea fiecăruia; deci, dacă ai ceva împotriva
fratelui tău sau el are ceva împotriva ta, nici rugăciunile tale nu vor fi auzite,
nici mulţumirile tale nu vor fi primite din pricina mâniei care stă la baza lor.
J Trebuie să vă rugaţi încontinuu, fraţilor; dar pentru că Dumnezeu nu-i
aude pe cei care în mâinile lor îi duşmănesc pe nedrept pe fraţi, şi chiar dacă
s-ar ruga de trei ori pe oră, trebuie să dezlegăm toată vrăjmăşia şi meschinăria,
ca să ne putem ruga cu inimă curată şi neîntinată. 6 Măcar că Domnul a
poruncit să-i iubim chiar şi pe vrăjmaşi, nu numai să nu-i urâm pe prieteni,
iar legiuitorul [Moise] zice: „Să nu urăşti nici un om, să nu urăşti pe fratele
tău în gândul tău, să mustri cu mustrare pe fratele tău şi nu-ţi vei atrage
păcat pentru el [Lv 19, 17]; să nu urăşti pe egiptean, pentru că ai fost pribeag
la el; să nu urăşti pe edomit, pentru că e fratele tău [Dt 23, 7]”; iar David zice:
„Dacă am răsplătit cu rău celor ce mi-au răsplătit rele” [Ps 7, 5]. 7 De aceea,
dacă vrei să fii creştin, urmează Legea Domnului: „Dezleagă orice legătură
a nedreptăţii” [Is 58, 6]. Căci Domnul a pus în tine puterea de a ierta păcatele
fratelui tău cele făcute împotriva ta de şaptezeci ori şapte ori [Mt 18, 2 1 -2 2 ],
adică de patru sute nouăzeci de ori. s Aşadar, de câte ori ai iertat fratelui tău,
ca să nu vrei să-l ierţi acum? Deşi-1 auzi pe Ieremia: „Să nu socotiţi fiecare în
6 4 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1 . Canonul apostolic
inimile voastre răutatea aproapelui său” [Za 8, 17]. Tu însă eşti ranchiunos
şi ţii duşmănie, vii la judecată şi te uiţi la mânie, iar rugăciunea ta e împiedicată.
9 Chiar dacă ai iertat fratelui de patru sute nouăzeci de ori, înmulţeşte-ţi
şi mai mult nemânierea spre bunătate pentru tine însuţi; şi chiar dacă acela
nu o face, tu însă sârguieşte-te pentru Dumnezeu să ierţi aproapelui, ca să te
faci fiu al Tatălui tău Care este în ceruri [Mt 5, 45] şi când te rogi să fii auzit
ca un prieten al lui Dumnezeu.
LIV. Că episcopii trebuie să aducă aminte
prin diaconi poporului cete ale păcii
[împăcare la Liturghie]
' De aceea, episcopilor, când, după citire, psalmi şi învăţătura pe baza
Scripturilor, urmaţi să veniţi la rugăciuneţa euharistică], diaconul stând în
picioare lângă voi să spună cu glas înalt: „Nimeni să nu aibă ceva împotriva
cuiva! Nimeni să nu fie făţarnic!”, ca, dacă se va găsi între ei vreun conflict,
atinşi în conştiinţă, să-L roage pe Dumnezeu şi să se împace cu fraţii. 2 Căci.
dacă atunci când cineva intră în casa cuiva, trebuie să spună înainte de toate
celor din ea: „Pace casei acesteia!” [Lc 10, 5-6], dăruind ca nişte fii ai păcii
pace celor vrednici de ea, cum stă scris: „Celor de aproape şi celor de departe
[Ef 2, 17; Is 57, 19], pe care i-a cunoscut Domnul că sunt ai Lui [2 Tun 2, 19:
Nm 16, 5]”, cu mult mai mult cei ce intră în Biserica lui Dumnezeu trebuie
să ureze înainte de toate pacea lui Dumnezeu pentru popor. f Iar dacă o
urează altora, cu mult mai mult trebuie să fie el însuşi în ea ca un fiu al luminii
[In 12, 36], căci cine nu o are în el însuşi nu este vrednic de credinţă
ca să o dăruie altora. 4 De aceea înainte de toate trebuie să fie în pace cu sine
însuşi, căci cine nu e în revoltă cu sine însuşi nu se va certa nici cu altul, ci
va fi paşnic, prietenos, adunând cele ale Domnului şi făcându-se colaborator
cu EI la înmulţirea celor mântuiţi în înţelegere. 5 Căci cei ce născocesc duşmănii
şi certuri, conflicte şi judecăţi sunt răi şi străini de Dumnezeu.
L V. Enumerare a diverselor providenţe, cum încă de la început
şi în fiecare generaţie Dumnezeu i-a chemat la pocăinţă pe toţi
1 Căci Dumnezeu, fiind Dumnezeu al milei, cheamă încă de la început fiecare
generaţie la pocăinţă prin drepţi şi profeţi: pe cei dinainte de potop i-a
cuminţit prin Abel, Set şi Sem, încă şi prin Enos şi Enoh care a fost mutat la
cer; pe cei din timpul potopului prin Noe, pe cei din Sodoma prin iubitorul
de străini Lot, pe cei de după potop prin Melchisedec, prin patriarhi şi de
Dumnezeu iubitul Iov, pe cei din Egipt prin Moise, pe israeliţi prin acesta,
IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 4 5
prin Iosua, Caleb, Finees şi ceilalţi; pe cei de după Lege prin îngeri şi profeţi,
pe aceiaşi mai apoi prin întruparea Lui care a avut loc din Fecioară, pe
cei cu puţin înainte de arătarea Lui în trup prin Ioan înainte-mergătorul, pe
aceeaşi după naşterea Sa prin El însuşi spunând: „Pocăiţi-vă! că s-a apropiat
împărăţia cerurilor” [Mt 3, 2], iar pe cei de după pătimirea Sa prin noi cei
Doisprezece şi prin vasul alegerii [FA 9, 15], Pavel. 2 Noi, aşadar, cei ce
ne-am învrednicit să fim martori ai venirii Lui, împreună cu Iacob fratele
Domnului şi ceilalţi şaptezeci şi doi de ucenici şi cei şapte diaconi ai Lui, am
auzit din gura Domnului nostru Iisus Hristos şi o spunem cunoscând exact
„care e voia lui Dumnezeu, ce e bineplăcut şi desăvârşit” [Rm 12, 2], ceea ce
ne-a fost făcut cunoscut prin Iisus [Ef\, 9], ca nimeni să nu piară, ci toţi oamenii
care cred în El într-un glas şi înalţă laudă într-un glas să fie vii în veci.
L VI. Că voia lui Dumnezeu e ca oamenii să fie într-un gând
în ce priveşte evlavia, asemenea puterilor din ceruri
' Căci iată ce ne-a învăţat Domnul să spunem rugându-ne Tatălui Său:
„Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ!” [Mt 6, 10], pentru ca aşa
cum firile cereşti ale puterilor fără de trup slăvesc toate pe Dumnezeu într-un
glas [cf. Ps 102, 19-20], tot aşa şi toţi oamenii de pe pământ să slăvească
într-o singură gură şi o unică dispoziţie pe Singurul Dumnezeu, Unul şi adevărat
prin Unul-Născut Hristos [cf. In 17, 3]. 2 Voinţa Lui aşadar e ca noi
să-L lăudăm într-un gând şi să I ne închinăm într-un glas. Fiindcă aceasta
este voia Lui în Hristos: ca mulţi să fie cei ce se mântuiesc în El, nu ca voi
să-L păgubiţi pe El, nici să micşoraţi Biserica ori să restrângeţi numărul ei,
nici măcar printr-un singur suflet de om făcut să piară de voi şi care putea să
se mântuiască prin pocăinţă, dar care a pierit nu numai din furia lui proprie,
ci şi din uneltirea voastră, care aţi împlinit cuvântul scris: „Cine nu adună cu
Mine, risipeşte” [Ml 12, 30]. 3 Unul ca acesta e risipitor, duşman al oilor,
vrăjmaş al lui Dumnezeu, stricător al mieilor, al căror Păstor a fost Domnul
şi pe care noi i-am adunat din diverse neamuri şi limbi cu mult chin, primejdie
şi osteneală neîncetată, privegheri, nemâncări, culcări pe jos, prigoane,
lovituri, închisori, ca făcând voia lui Dumnezeu să umplem sala banchetului,
adică sfânta Biserică catholică, spre bucuria celor invitaţi la el, care se veselesc,
laudă şi slăvesc pe Dumnezeu Cel ce i-a chemat la viaţă prin noi, dar
pe care voi i-aţi risipit pe cât v-a stat în putinţă. 4 Iar voi, laicilor, fiţi în pace
unii cu alţii [7 Tes 5, 13], sârguiţi-vă ca nişte înţelepţi să sporiţi Biserica, să
întoarceţi la ea şi pe cei socotiţi fiare sălbatice, să-i îmblânziţi şi reaşezaţi în
ea. Aceasta e cea mai mare răsplată făgăduită de Dumnezeu: „Dacă ai scos
din ceva nevrednic ceva de preţ vei fi ca gura Mea” [Ir 15, 19].
646 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
LVII. Dispoziţia bisericii şi a clerului, şi ce trebuie să facă la Liturghie
[Sinaxâ] fiecare din cei adunaţi la ea, clerici sau laici
1 Tu însă, episcope, fii sfânt, fără pată, nebătăuş, nefurios, neaspru, ci gata
să zideşti, să întorci, să înveţi, îngăduitor, blând, îndelung-răbdător, gata să
îndemni şi să mângâi ca un om al lui Dumnezeu [cf. 1 Tim 6, 11].
[Arhitectul bisericii navă]
2 Iar când aduni Biserica lui Dumnezeu ca un cârmaci o navă mare, porunceşte
ca toate adunările/sinoadele din ea să se facă cu ştiinţă, poruncind
diaconilor ca unor mateloţi să rânduiască locurile pentru fraţi ca pentru nişte
pasageri, ca toată grija şi decenţa. 3 Mai întâi casa să fie lungă, asemenea
unei nave, întoarsă spre Răsărit, având pastoforii spre răsărit de fiecare parte.
4 în mijlocul lor să stea tronul episcopului, iar de o parte şi de alta a lui să
şadă prezbiteriul, iar diaconii să stea în picioare lângă ei bine echipaţi in
veşmântul mare, căci sunt asemenea mateloţilor şi căpeteniilor vâslaşilor.
Sub purtarea de grijă a acestora, laicii să şadă în toată bună-rânduiala şi
liniştea, iar femeile să şadă separat păstrând şi ele tăcerea.
[Liturghia Cuvântului]
5 Stând în picioare în mijloc, pe un loc mai înalt, citeţul să citească din
cărţile lui Moise şi Isus Navi, ale Judecătorilor şi Regilor, ale Cronicilor şi
întoarcerii [din exil], şi pe lângă acestea şi din cele ale lui Iov, Soiomon şi
ale celor Doisprezece Profeţi. 6 Iar după ce se fac câte două citiri din acestea,
un altul să psalmodieze imnele lui David, iar poporul să psalmodieze
refrenul. 7 După aceasta să se citească Faptele noastre [ale Apostolilor] şi
Epistolele lui Pavel colaboratorul nostru, pe care le-a trimis Bisericilor sub
călăuzirea Duhului Sfânt; după care un prezbiter sau un diacon să citească
Evangheliile pe care vi le-am predat eu, Matei, şi loan şi pe care le-au primii
şi vi le-au lăsat colaboratorii lui Pavel, Luca şi Marcu. s Iar când se citeşte
Evanghelia, toţi prezbiterii şi diaconii şi tot poporul să stea în picioare cu
multă linişte, căci scris este: „Taci şi ascultă, Israele!” [Dt 27, 9] şi iarăşi:
„Iar tu stai şi ascultă” [Dt 5, 31]. 9 Şi în continuare prezbiterii să îndemne
[prin predici] poporul, fiecare pe rând, dar nu toţi, iar ultimul dintre toţi.
episcopul care seamănă cu un cârmaci/pilot.
10 Portarii să stea în picioare la intrările bărbaţilor păzindu-le, iar diaconiţele
la cele ale femeilor, ca nişte mateloţi. Căci şi la Cortul Mărturiei se
urma acelaşi model. n Iar dacă se va găsi cineva şezând în alt loc decât al
său, să fie mustrat de către diacon ca un secund şi să fie dus la locul care i se
cuvine. 12 Căci biserica se aseamănă nu numai unei nave, ci şi unui staul.
Pentru că aşa cum păstorii aşează în el fiecare din dobitoace, capre şi oi, după
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 4 7
rudenia şi vârsta lor, şi fiecare din ele aleargă asemănătoare la asemănătoare,
tot aşa şi în biserică tinerii să şadă deoparte, dacă au loc, iar dacă nu, să stea
drepţi, iar cei deja în vârstă să şadă în ordine, iar copiii care stau în picioare
să fie luaţi lângă ei de părinţi şi de mame, şi tinerele să stea iarăşi deoparte,
dacă e loc, iar dacă nu, în spatele femeilor; femeile căsătorite şi care au copii
să stea deoparte, dar fecioarele, văduvele şi bătrânele să stea sau să şadă
primele între toate. 13 Cel ce poartă de grijă de locuri să fie diaconul, ca fiecare
din cei ce intră să se ducă la locul lui şi să nu şadă lângă intrare. De
asemenea diaconul să supravegheze poporul ca nimeni să nu şuşotească, să
moţăie, să râdă ori să facă semne; căci în biserică trebuie stat cu ştiinţă, cu
trezie şi veghe, având urechea întinsă spre cuvântul Domnului.
[Pregătirea Darurilor]
14 După aceasta, sculându-se toţi împreună şi căutând spre răsărit, după
ieşirea catehumenilor şi a penitenţilor, să se roage lui „Dumnezeu Celui ce
S-a suit peste cerul cerului spre răsărit” [Ps 67, 34] în amintirea vechii păşuni
a raiului dc la răsărit, de unde a fost alungat întâiul om care a nesocotit
porunca prin sfătuirea şarpelui. h Iar după rugăciune diaconii să se ocupe
unii dc ofranda Euharistiei slujind Trupului Domnului cu frică, iar alţii să
supravegheze mulţimile şi să le impună linişte. 16 Iar diaconul care stă lângă
arhiereu să spună poporului: „Să nu aibă cineva ceva împotriva cuiva! Să nu
fie cineva făţarnic!” 17 După care să se îmbrăţişeze bărbaţii între ei şi femeile
între ele cu sărutarea în Domnul, dar să nu o facă cineva cu viclenie, cum
L-a trădat Iuda pe Domnul cu o sărutare.
18 Şi după aceasta diaconul să se roage pentru toată Biserica şi pentru toată
lumea şi pentru părţile şi roadele ei, pentru preoţi şi magistraţi, pentru împărat
şi pacea universală. 19 Iar după aceasta arhiereul, urând poporului pace,
să-l binecuvânteze cum a poruncit Moise preoţilor să binecuvânteze poporul
cu aceste cuvinte: „Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească! Să-şi arate
Domnul faţa Lui peste tine şi să te miluiască! Să-şi înalţe Domnul faţa Sa
peste tine şi să-ţi dea pace!” [Nm 6, 24-26]. 20 Aşadar episcopul să se roage
şi să spună: „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea
Ta [Ps 27, 9], pe care Ţi-ai agonisit-o şi câştigat-o cu scump Sângele
Hristosului Tău [FA 20, 28; 1 Ptr 1, 19] şi l-ai chemat preoţie împărătească
şi neam sfânt [7 Ptr 2, 9].”
[Jertfa euharistică]
21 Iar după acestea să se facă Jertfa, tot poporul stând în picioare şi rugându-
se în linişte; iar când Ofranda a fost adusă, fiecare grup să se împărtăşească
de sine cu Trupul Domnului şi cu scumpul Sânge, în ordine, cu sfială
648 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic
şi evlavie, ca unii care se apropie de Trupul unui împărat, iar femeile să-şi
acopere capul cum se potriveşte rânduielii femeilor. Să se păzească însă şi
uşile, ca să nu intre vreun necredincios sau neiniţiat.
L VIII. Despre scrisori de recomandare
şi că nu trebuie să fim indiferenţi faţă de ele
1 Iar dacă ar intra vreun frate sau soră din vecinătate aducând scrisori de
recomandare, diaconul să cerceteze cele ale lor judecând dacă sunt credincioşi,
dacă sunt ai Bisericii, dacă nu sunt întinaţi cu vreo erezie, precum şi,
în cazul unei femei, dacă e măritată sau e văduvă. Şi aşa, cunoscând cele ale
lor, cum că sunt cu adevărat credincioşi şi în acelaşi gând în cele privitoare
la Domnul, să-l ducă pe fiecare la locul cuvenit lui. 2 Iar dacă ar veni din
vecinătate un prezbiter, să fie primit de prezbiteri în comuniunea lor; dacă e
diacon, să fie primit de diaconi; iar dacă e şi episcop, să şadă împreună cu
episcopul învrednicindu-se de aceeaşi cinstire. 3 Şi-i vei cere, episcope, să
grăiască poporului cuvinte de învăţătură, căci îndemnul şi povăţuirea celor
străini sunt foarte folositoare; căci „nici un profet nu e primit în patria lui”
[Lc 4, 24; In 4, 44]. Să-i îngădui şi să ofere Euharistia; iar dacă din evlavie
ca un înţelept şi păstrând cinstea aceasta pentru tine nu va voi să o ofere, să-l
sileşti să dea binecuvântarea poporului.
4 Iar dacă în timp ce se şade ar intra cineva distins şi slăvit în viaţa lumii,
fie străin, fie localnic, tu, episcope, care grăieşti cuvântul despre Dumnezeu
sau asculţi pe cel ce psalmodiază ori citeşte, să nu părăseşti slujirea cuvântului
[FA 6, 2. 4] pentru că te uiţi la faţa omului, ca să-i dai un loc în faţă, ci
rămâi liniştit neîntrerupându-ţi cuvântul sau ascultarea şi să-l primească fraţii
prin diaconi. 5 Iar dacă nu este Ioc, diaconul să-l scoale pe cel mai tânăr cu
cuvântul, dar nu cu mânie, şi acela să şadă; drept este ca iubitorul de fraţi să
facă acest lucru de Ia sine, dacă însă nu vrea, scoală-1 cu de-a sila, punându-l
să stea în spatele tuturor, ca să se înveţe şi ceilalţi să cedeze locul celor mai
de cinste. Iar dacă ar intra un sărac ori nu de neam sau străin, bărbat sau
tânăr, şi nu este loc, şi acestora diaconul să le facă loc din toată inima, ca să
nu i se întâmple şi lui să se uite la faţa omului, ci diaconia lui să fie bineplăcută
Iui Dumnezeu. Acelaşi lucru să-l facă şi diaconiţa cu femeile care vin,
sărace sau bogate.
LIX. Că fiecare trebuie să se sârguiască să vină la adunări
dimineaţa şi seara
1 Când înveţi, episcope, porunceşte şi îndeamnă poporul să vină încontinuu
la biserică dimineaţa şi seara în fiecare zi şi să nu lipsească deloc, ci să vină
1V.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 4 9
permanent în adunare şi să nu mutileze Biserica amputând de un membru
Trupul lui Hristos; căci nu numai cu privire la preoţi s-a spus: „Cine nu este
cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte” [Mt 12, 30],
ci fiecare din laici să le audă socotind că s-au spus de Domnul cu privire la
el însuşi. 1 2 3 Fiind aşadar membre ale lui Hristos \Ef 5, 30], nu vă risipiţi neadunându-
vă, având Cap pe Hristos Care, potrivit făgăduinţei Lui, este cu voi
şi are comuniune cu voi, nu fiţi nepăsători faţă de voi înşivă, nu-L lipsiţi pe
Mântuitorul de membrele Lui, nu divizaţi Trupul Lui, nu risipiţi membrele
Lui, nu preferaţi Cuvântului dumnezeiesc nevoile vieţii, ci adunaţi-vă în fiecare
zi dimineaţa şi seara în casele Domnului spunând psalmi şi rugându-vă:
dimineaţa zicând Psalmul 62, iar seara Psalmul 140.J Mai cu seamă în ziua
sâmbetei şi în cea a învierii Domnului întâlniţi-vă mai sârguincios, înălţând
laudă lui Dumnezeu Care a făcut toate prin lisus, L-a trimis la noi, a îngăduit
să pătimească şi L-a înviat din morţi. 4 Căci ce răspuns va da lui Dumnezeu
cine nu vine la adunare în această zi să audă mântuitorul cuvânt despre înviere?
Zi în care stând în picioare săvârşim trei rugăciuni în amintirea Celui ce
a înviat a treia zi, în care săvârşim citirile Profeţilor, vestirile Evangheliilor,
ofranda Jertfei şi darul Hranei sfinte.
LX. Exemplu care să ducă Ia zel: afluxul zadarnic al păgânilor şi iudeilor
la temple şi sinagogi
1 Dar cum nu va fi duşman al lui Dumnezeu cel ce se sârguieşte zi şi
noapte pentru cele vremelnice, dar e nepăsător faţă de cele veşnice [cf. 2 Co
4, 18]? Care-şi acordă băi şi orice hrană vremelnică, dar nu se întoarce spre
cele ce rămân pururea? Cum nu va spune şi acum Domnul unuia ca acesta:
„Neamurile păgâne sunt îndreptăţite mai mult decât voi”, aşa cum mustrând
Ierusalimul zicea: „Sodoma s-a îndreptăţit faţă de tine” [7z 16, 52-53]. 2 Căci
în fiecare zi când se scoală din somn neamurile păgâne aleargă la idoli să-i
adore şi înainte de orice lucru şi orice faptă se roagă lor, iar de sărbătorile şi
praznicele lor nu întârzie, ci îşi petrec tot timpul în ele, nu numai oamenii
locului, ci şi cei ce locuiesc departe, şi toţi se adună în teatrele lor ca într-un
loc de adunare.
3 în chip asemănător, cei ce se numesc în zadar iudei [Ap 2, 9; 3, 9], încetând
după şase zile orice lucru se adună în ziua a şaptea în sinagoga lor, fără
a lăsa ori neglija nicicând nici nelucrarea, nici adunarea lor, deşi prin necredinţa
lor s-au golit de puterea Cuvântului, încă şi de numele Iuda, cu care se
numesc; căci Iuda se tâlcuieşte „mărturisire”, dar aceştia, ei care au făcut în
chip nelegiuit pătimirea lui Hristos, nu-L mărturisesc pe Dumnezeu pentru
ca părându-le rău să se mântuiască.
6 5 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
4 Aşadar, dacă cei ce nu se mântuiesc se înghesuie la cele care nu le folosesc,
ce vei răspunde Domnului Dumnezeu tu, care ai lăsat Biserica Lui şi nu
imiţi nici măcar pe păgâni, ci prin lipsa ta devii fie apostat, fie răufăcător?
5 Cărora Domnul le spune prin Ieremia: „N-aţi păzit îndreptările Mele, dar
n-aţi umblat nici după îndreptările păgânilor [7z 5, 7], ba chiar i-aţi întrecut
[Iz 16,47]!” Şi iarăşi: „Israel cel necredincios s-a îndreptat în sufletul lui faţă
de Iuda lepădatul” [Ir 3, 11]. Şi în continuare: „Neamurile păgâne îşi vor
schimba zeii? Şi aceştia nu sunt zei. Străbateţi insulele Kitim şi priviţi; trimiteţi
în Kedar şi observaţi bine, dacă s-au făcut aici unele ca acestea”, pentru
că acelea nu-şi schimbă legea lor, „dar poporul Meu şi-a schimbat slava sa
cu ceea ce nu-i va fi de nici un folos” [Ir 2, 10-11]. Cum va răspunde oare
cineva care socoteşte puţin lucru Biserica lui Dumnezeu sau iese din ea?
6 Iar dacă vreunul socoteşte că [Biserica] e puţin lucru pretextând lucrul
lui, în realitate pretextând pretexte pentru păcate [Ps 140, 4], unul ca acesta
să ştie că pentru credincioşi meseriile sunt un lucru secundar, lucrul lor fiind
cinstirea lui Dumnezeu [iheosebeia]. 7 Faceţi-vă aşadar meseriile ca pe un
lucru secundar pentru hrana voastră, iar drept lucru principal exersaţi cinstirea
lui Dumnezeu, cum spunea şi Domnul: „Lucraţi nu pentru hrana care piere,
ci pentru cea care rămâne spre viaţa veşnică” [In 6, 27]. Şi iarăşi: „Acesta
este lucrul Iui Dumnezeu, ca să credeţi în Cel pe Care L-a trimis” [In 6, 29].
LXI. Că nu este cuvios a prefera cele proprii celor dumnezeieşti.
Şi despre indiferenţă, şi că nu trebuie credinciosul să alerge la sinagogile
iudeilor, la casa de rugăciune a ereticilor sau la spectacolele păgânilor
1 Sârguiţi-vă aşadar să nu părăsiţi nicicând Biserica lui Dumnezeu; iar
dacă vreunul ar dispreţui-o intrând în întinăciunea păgânilor sau în sinagoga
iudeilor ori ereticilor, ce răspuns va da unul ca acesta lui Dumnezeu în ziua
judecăţii? Tu care ai lăsat cuvintele Dumnezeului Celui Viu, cuvinte făcătoare
de viaţă şi care pot să izbăvească de pedeapsa veşnică şi umbli în casa
demonilor, în sinagoga celor ce L-au omorât pe Hristos sau în adunarea celor
răi, nu L-ai auzit pe Cel ce a spus: „Am urât adunarea celor răi şi nu voi intra
cu cei fără de lege; n-am şezut împreună cu sfatul deşertăciunii şi cu cei
necredincioşi nu voi şedea” [Pi 25, 4-5]. Şi iarăşi: „Fericit bărbatul care n-a
umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor n-a stat şi pe scaunul
molipsitorilor n-a şezut, ci în Legea Domnului e voia lui şi la Legea Lui va
medita ziua şi noaptea” [Ps 1, 1-2]. 2 Tu însă, lăsând adunarea credincioşilor,
Biserica lui Dumnezeu şi legile Lui, ai privit spre peşterile tâlharilor [//· 7,11;
M t 2 1 , 13], socotind sfinte cele pe care Acela le-a numit spurcate şi făcând
comune cele pe care Acela le-a despărţit. Şi nu numai aceasta, dar acum
alergi la pompele păgânilor şi te grăbeşti spre teatre, dorind să fii socotit
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 5 1
unul din cei ce intră acolo şi iau parte la auziri necuviincioase, ca să nu spunem
întinate, neauzindu-1 pe leremia care spune: „Doamne, n-am şezut în
sfatul celor ce râd, ci m-am temut de faţa mâinii Tale” [Ir 15, 17], nici pe
Iov care spune lucruri asemănătoare: „Am umblat cândva împreună cu cei
ce râd?, căci stau într-o cumpănă dreaptă” [Lv 31, 5-6].
3 De ce vrei să iei parte la cuvintele păgâneşti, care sunt ale unor oameni
morţi, arătate prin insuflarea diavolului, făcătoare de moarte, surpătoare ale
credinţei; şi care îi duc la politeism pe cei ce se ţin de ele? 4 Voi, aşadar, zăboviţi
în legile lui Dumnezeu şi socotiţi-le mai preţioase decât nevoile vieţii
şi, dându-le o mai mare cinste, alergaţi la Biserica Iui Dumnezeu, pe care
Şi-a câştigat-o cu Sângele lui Hristos [FA 20, 28; I Ptr 1, 19], Cel iubit de
El, Cel întâi-născut decât toată făptura [Col 1, 15] .5 Fiindcă aceasta e fiică a
Celui Preaînalt, cea care v-a născut în dureri prin cuvântul harului şi l-a
format pe Hristos în voi [Ga 4, 19], ai cărei părtaşi făcându-vă sunteţi membre
sfinte şi alese „neavând pată sau zbârcitură, ori ceva de acest fel, ci ca
unii nepătaţi şi sfinţi” [Ef 5,26] sunteţi desăvârşiţi în credinţă în El după
chipul Celui ce v-a făcut.
LXII. Că trebuie întors spatele tuturor impietăţilor păgânilor
1 Păziţi-vă aşadar să nu zăboviţi împreună cu cei ce pier, care sunt sinagoga
păgânilor, spre amăgire şi pierzanie; căci nu e nimic comun între Dumnezeu
şi diavol [2 Co 6, 14-16], pentru că cine se adună cu cei ce gândesc cele ale
diavolului se socotesc una cu el şi vor moşteni „vai”-ul. ~ Fugiţi de priveliştile
indecente, adică de teatre şi dc mulţimile păgâne, de incantaţii, preziceri,
divinaţii, purificări, auguri, observarea păsărilor, necromanţie, invocaţii, fiindcă
scris este: „Căci nu sunt auguri în Iacob, nici divinaţie în Israel” [Nm 23, 23].
Şi iarăşi: „Augurii sunt păcat” [/ Rg 15, 23] şi altundeva: „să nu apelezi la
auguri [Lv 19, 26], să nu recurgi la preziceri şi divinaţii [Dt 18, 10-11], să
nu urmaţi ventrilocilor [Lv 19, 31], să nu faceţi farmece [Zy 22, 17]”. La
aceasta îndeamnă şi leremia care spune: „Nu umblaţi în căile păgânilor şi nu
vă temeţi de semnele cerului” [//- 10, 2]. 3 De aceea credinciosul trebuie să
fugă de adunările impioşilor păgâni, iudei şi ale celorlalţi eretici, ca nu cumva
zăbovind în ele să ne punem curse sufletelor noastre, ca nu cumva petrecând
împreună cu ei la sărbătorile lor care se săvârşesc în cinstea demonilor, să
fim părtaşi şi la impietatea/necredinţa lor. 4 Trebuie fugit şi de târgurile lor
şi de toate lucrurile de copii săvârşite în ele, căci un credincios nu trebuie să
treacă printr-un târg decât pentru a răscumpăra un trup nenorocit [de sclav] şi
a câştiga un suflet sau a cumpăra altele din cele potrivite pentru subzistenţă.
Abţineţi-vă deci de la orice pompă [procesiune] a idolilor, de orice reprezentare,
târg, banchete, lupte şi orice privelişte demonică.
6 5 2 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic
LXIII. Că leneşul între credincioşi nu trebuie să mănânce,
pentru că cei din jurul lui Petru şi ceilalţi apostoli erau pescari,
cei din jurul Iui Pavel şi Achila făceau corturi, iar cei din jurul lui Iuda
al lui Iacob lucrau pământul, relatează Hegesip şi Tertulian romanul
1 Iar voi, tinerii Bisericii, sârguiţi-vă să slujiţi cu hărnicie la toate nevoile,
zăboviţi cu toată seriozitatea în lucrurile voastre, ca în tot timpul să aveţi de
ajuns pentru voi înşivă şi pentru cei săraci, ca să nu împovăraţi Biserica Iui
Dumnezeu. Căci şi noi, care zăbovim în cuvântul Evangheliei, nu suntem
nepăsători nici faţă de muncile secundare, căci unii dintre voi sunt pescari
\Mt. 4, 18], alţii fac corturi [FA 18, 3], iar alţii lucrează pământul, ca să nu fim
nicicând inactivi. 2 Fiindcă zice undeva Solomon: „Mergi la furnică, leneşule!
Sârguieşte văzându-i deprinderile şi fii mai înţelept decât ea! Că aceea,
fără să lucreze pământul, fără să aibă pe cineva s-o îndemne şi fără să fie
sub oarecare stăpân, îşi pregăteşte vara hrană şi belşug de strânsură la vremea
secerişului. 3 Sau mergi la albină şi vezi cât e de harnică şi cât de curat
îi este lucrul; de ostenelile ei se folosesc, spre sănătate, regii şi oamenii
simpli; ea de către toţi e iubită şi lăudată; cu toate că puterile-i sunt slabe, ea
stă în frunte prin aceea că a cinstit înţelepciunea. '' Până când, leneşule, vei
sta culcat? Şi când te vei scula din somn? Puţin somn, puţină şedere, puţină
dormitare, puţin să stai cu mâinile în sân, şi ca un rău călător îţi va veni sărăcia
şi ca un bun alergător, lipsa. Dar dacă nu vei fi leneş, atunci ca un izvor
îţi va veni secerişul, iar sărăcia ca un rău alergător va fugi de la tine” [Pr
6, 6-1 la], 5 Şi iarăşi: „Cine-şi lucrează pământul sc va sătura de pâini"
[Pr 12, 11]. Şi altundeva spune: „Leneşul îşi strânge mâinile şi-şi mănâncă
din trup” [Ecc 4, 5]. Şi iarăşi: „Din pricina nelucrării mâinilor grinda va
cădea” [Ecc 10, 18]. 6 Lucraţi aşadar încontinuu, căci nevindecabilă e pata
lenei. „Iar dacă cineva nu lucrează, nici să nu mănânce” [2 Tes 3, 10], căci
pe leneşi îi urăşte Domnul Dumnezeul nostru, şi nici unul din cei ce se ţin
de Dumnezeu nu trebuie să fie leneş.
Cartea III: Despre văduve
I. [Despre văduve]
1 Nu aşezaţi văduve care au mai puţin de şaizeci de ani [1 Tim 5, 9], ca să
aveţi prin vârstă o siguranţă că nu va cădea în bănuiala recăsătoriei.' Iar dacă
aşezaţi o femeie mai tânără în cinul văduvelor şi aceasta, nesuportând în tinereţea
ei văduvia, se va căsători, va produce o necuviinţă slavei cinului văduvelor
şi va da socoteală lui Dumnezeu nu pentru că s-a legat cu o a doua
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 653
căsătorie, ci pentru că n-a păzit făgăduinţa ei, dispreţuind pe Hristos [7 Tim
5, 11].J De aceea nu trebuie să facă făgăduinţa pripit, ci cu asigurare, „căci
mai bine să nu faci un vot decât să faci votul şi să nu-1 împlineşti” [Ecc 5,4].
4 Iar dacă o femeie tânără, care a stat doar puţin timp cu bărbatul ei şi I-a
pierdut prin moarte sau dintr-un alt motiv, va rămâne cu sine însăşi având
darul văduviei, se va afla fericită, asemănându-se văduvei din Sarepta Sidonului
[J Rg 17, 9-14], la care a primit ospitalitate sfântul profet al lui Dumnezeu,
Ilie. 5 Una ca aceasta se va asemăna „Anei, fiica lui Fanuel, din
seminţia lui Aşer, care nu se îndepărta de templu” rămânând în el ziua şi
noaptea în cereri şi rugăciuni, „fiind în vârstă de optzeci de ani şi care trăise
cu bărbatul ei şapte ani de la fecioria ei”, şi care slăvind venirea Domnului
„lăuda pe Domnul şi vorbea despre El tuturor celor ce aşteptau izbăvirea în
Israel” [Lc 2, 36-38]. Dacă primeşte o astfel de mărturie, una ca aceasta va
trebui să fie cinstită pentru că are faimă la oameni pe pământ, iar la Domnul
din ceruri laudă veşnică.
II. Că o văduvă prea tânără trebuie refuzată din pricina suspiciunii
1 Văduvele tinere să nu fie însă rânduite în cinul văduvelor, ca nu cumva
venind la a doua căsătorie sub pretext că nu-şi pot stăpâni dorinţa, să se
ajungă în litigiu. Să fie însă asistate şi îngrijite, ca nu cumva venind la a doua
căsătorie sub pretextul lipsurilor, să fie aduse într-un litigiu necuviincios.
2 Mai trebuie să ştiţi şi aceasta: că prima căsătorie făcută potrivit legii e
dreaptă, ca una care există după voia lui Dumnezeu, dar a doua căsătorie
după o făgăduinţă e contrară legii nu din pricina contactului conjugal, ci din
pricina minciunii; căsătoria a treia însă e un semn al neînfrânării, iar ce este
peste căsătoria a treia este un desfrâu evident şi o destrăbălare neîndoielnică.
3 Căci la creaţie Dumnezeu a dat o singură femeie unui singur bărbat, căci
„cei doi vor fi o singură came” [Fc 2, 24]. Femeilor tinere să li se îngăduie
însă după moartea primului bărbat şi un al doilea, ca să „nu cadă în osânda
diavolului şi în curse multe şi pofte nebuneşti” [7 Tim 6, 9] şi vătămătoare
sufletelor, care să le aducă mai degrabă pedeapsă decât uşurare.
III. Cum trebuie să fie adevăratele văduve
şi cum trebuie asistate de către episcop
' Adevăratele văduve sunt cele ce au avut un singur bărbat şi care au mărturie
de la mulţi pentru fapte bune, cu adevărat văduve, cuminţi, curate, credincioase,
crescându-şi frumos copiii, primitoare de străini [7 Tim 5, 10] în
chip ireproşabil, şi ele trebuie ajutate ca unele închinate lui Dumnezeu.
2 Adu-ţi aminte însă, episcope, şi de săraci şi întinzându-le o mână [Sir 7,32]
6 5 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l apostolic
de ajutor şi purtând grijă de ei, ca un econom al lui Dumnezeu [Tit 1,7],
împarte fiecăruia ofrandele la timpul potrivit: văduvelor, orfanilor, celor lipsiţi
de apărare şi celor cercetaţi de necazuri.
IV. Că trebuie ajutat orice om lipsit
1 Ce-i de făcut însă dacă unii care nu sunt văduvi sau văduve au totuşi nevoie
de ajutor din pricina sărăciei, a bolii sau a hrănirii copiilor? Trebuie să
veghezi peste toţi şi să porţi de grijă de toţi. 2 Căci cei care dau daniile nu le
dau direct văduvelor, ci le aduc pur şi simplu, numindu-le daruri de bunăvoie,
pentru ca tu, care îi ştii pe cei necăjiţi, să le împărţi din ele în chip strict ca
un econom bun [I Ptr 4, 10]. Căci Dumnezeu îl cunoaşte pe cel ce l-a dat,
chiar dacă este împărţit celor lipsiţi în absenţa lui, şi el îşi are răsplata faptei
bune, iar tu vei fi numit fericit pentru economisirea lui cu conştiinţă bună.
Spune-le însă şi cine e cel care l-a dat, ca să se roage pentru el cu numele
lui. 4 Fiindcă trebuie făcut bine tuturor oamenilor fără a judeca cine e acesta
sau acela, căci zice Domnul: „Tot celui ce cere de la tine dă-i” [Lc 6,30].
Evident însă celui ce are cu adevărat nevoie, fie el prieten sau duşman, rudă
sau străin, necăsătorit sau căsătorit.
5 Căci în toată Scriptura îndeamnă Domnul cu privire la săraci; prin Isaia
spune: „Rupe celui flămând pâinea ta şi pc săracii fără acoperiş du-i în casa ta:
de vezi pe cineva gol, îmbracă-1 şi nu te ascunde de cei de un neam cu tine”
[/s 58, 7]. Prin Daniel spune: „De aceea, împărate, plăcui să-ţi fie sfatul
meu: răscumpără-ţi păcatele prin milostenii şi nedreptăţile tale prin îndurări
faţă de cei săraci” [Dn 4, 27]. 7 Prin Solomon spune: „Păcatele sunt curăţite
prin fapte de milostenie şi de credinţă” [Pr 15, 27a]. ' Prin David spune
iarăşi: „Fericit cel ce înţelege pe sărac şi pe sărman; în ziua cea rea îl va
izbăvi Domnul” [.Ps 40, 2]. Şi iarăşi: „A risipit, a dat săracilor; dreptatea lui
rămâne în veac” [Ps 111, 9 ].9 Iar Solomon spune: „Cine are milă de sărac îl
împrumută pe Dumnezeu; după darul lui îi va da înapoi Dumnezeu” [FV
19, 17], şi iarăşi: „Cine-şi astupă urechile ca să nu-i audă pe cei săraci, va
striga şi el şi nu va fi cine să-l audă” [Pr 21, 13].
V. Că trebuie avut grijă de purtarea văduvelor
' Fiecare văduvă să fie blândă, liniştită, îngăduitoare, lipsită de răutate,
nemânioasă, fără să vorbească multe, fără să strige, nelimbută, nebârfitoare,
nepedantă în alegerea cuvintelor, neduplicitară, neindiscretă; dacă vede sau
aude ceva strâmb, să fie ca şi cum nu vede şi nu aude nimic.2 Văduva să nu
se gândească la nimic altceva decât să se roage [/ Tim 5, 5] pentru cei ce
dau şi pentru toată Biserică. 3 Dacă e întrebată de cineva, să nu răspundă
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 5 5
uşor, afară de cele ce privesc credinţa, dreptatea şi nădejdea în Dumnezeu,
trimiţându-i pe cei ce vor la cei din frunte, ca de la ei să audă dogmele dreptei-
credinţe. 4 Să răspundă numai când e vorba de răsturnarea rătăcirii politeiste
dovedind învăţătura despre unitatea [„monarhia”] lui Dumnezeu; despre
celelalte însă să nu răspundă ceva pripit, ca nu cumva spunând ceva în chip
lipsit de învăţătură să aducă blasfemie cuvântului.
5 Căci despre cuvânt Domnul a învăţat că se aseamănă unui grăunte de
muştar [Mt 13, 31]; acesta este aprins şi dacă cineva se foloseşte de el fără
experienţă îl va găsi pişcător. Căci în cele tainice nu trebuie să trădăm, ci să
fim siguri, fiindcă Domnul ne îndeamnă spunând: „Nu aruncaţi mărgăritarele
înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă
sfâşie” [Ml 7, 6] .6 Căci dacă aud cuvântul despre Hristos nu cum se cuvine,
ci deficitar, mai cu seamă cel despre întruparea sau pătimirea Lui, necredincioşii
îl vor lua în râs zâmbind de el ca de unul mincinos, în loc să dea slavă,
iar bătrâna va fi vinovată de pripeală şi blasfemie şi va moşteni „vai”-ul,
căci se spune: „Vai celui prin care Numele Meu este blasfemiat între păgâni”
[Îs 52, 5].
VI. Că femeile nu trebuie să înveţe pe alţii,
fiindcă e un lucru necuviincios, şi despre care femei urmau pe Domnul.
Şi că văduvele trebuie să iasă cu măsură
1 „Nu îngăduim, aşadar, femeilor să înveţe pe alţii în adunare/biserică”
[/ Tim 2, 12; l Co 14, 34]. ci numai să se roage şi să asculte pe învăţători.
" Căci atunci când învăţătorul nostru şi Domnul nostru lisus Hristos ne-a
trimis pe noi. Cei Doisprezece, să învăţăm poporul şi neamurile păgâne, n-a
trimis nicidecum la vestire/propovăduire femei, deşi nu lipseau. Pentru că
împreună cu noi erau şi mama Domnului şi surorile Lui [Mt 13, 56], şi Maria
Magdalena, Maria, mama lui lacob [Mt 27, 56. 61; Mc 16, 1], Marta şi Maria,
surorile lui Lazăr [In 11, 1-3]. Căci dacă ar fi fost necesar pentru femei să
înveţe pe alţii, El însuşi le-ar fi poruncit cel dintâi să catehizeze împreună cu
ei poporul. Aşadar, întrucât cap al femeii e bărbatul [1 Co 11, 3], nu este
drept ca restul trupului [femeia] să conducă capul [bărbatul].
3 Să ştie deci văduva că e un altar al lui Dumnezeu şi să şadă în casa ei,
neducându-se sub un pretext oarecare în casele credincioşilor pentru a primi
[danii], căci nicicând altarul lui Dumnezeu nu umblă de colo-colo, ci e fixat
într-un loc. 4 Prin urmare, fecioara şi văduva să nu umble de colo-colo, nici
să vagabondeze pe la casele altora, fiindcă vagaboandele, neruşinatele şi cele
asemenea lor nu dau linişte picioarelor lor [Pr 7,11] într-un singur loc, pentru
că acestea nu sunt văduve, ci straiţe gata mereu să primească, flecăreţe,
bârfitoare, intrigante, neruşinate, lipsite de sfială; şi fiind aşa nu sunt vrednice
6 5 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a postolic
de Cel ce le-a chemat. 5 Căci duminica nu mai ajung la odihna obştească a
adunării ca acelea care au privegheat, ci fie moţăie, fie flecăresc, fie cer, fie-i
captivează pe alţii aducându-i la cel rău, nelăsându-i să fie treji în Domnul
[1 Ptr 5, 8], ci facându-i să iasă la fel cum au intrat, goi, pentru că nu-i aud
pe cei care învaţă sau citesc Cuvântul Domnului; căci despre unii ca aceştia
vorbeşte şi profetul Isaia: „Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi veţi
privi, dar nu veţi vedea, căci inima acestui popor s-a îngroşat” [Zs 6, 9-10].
VII. Cum sunt falsele văduve
1 în acelaşi fel, şi urechile inimilor unor asemenea văduve s-au închis, ca
nu cumva şezând ele înăuntru, sub acoperişul lor, să grăiască cu Domnul, ci
alergând cu mintea pentru a-şi face rost de bani prin flecăreli ca să facă poftele
potrivnicului [diavolului], 2 Asemenea văduve nu sunt potrivite pentru
altarul lui Hristos. J Fiindcă ele sunt văduve care cred că lucrarea lor e să
facă bani, şi întrucât cer cu neruşinare şi primesc nesăturate, pe mulţi i-au
făcut deja zăbavnici la a mai da. Căci deşi se cade să se mulţumească modest
cu cele de la Biserică, ele aleargă din contră de colo-acolo, zguduind
casele celor bogaţi şi îngrămădindu-şi grămezi de bani, dau împrumut cu
dobânzi amare şi se îngrijesc doar de mamona, dumnezeul lor e punga şi
preferă oricărei virtuţi să mănânce şi să bea spunând: „Să mâncăm şi să
bem, căci mâine vom muri” [/s 22, 13], socotind că aceste lucruri stau în
picioare şi că nu fug printre degete.
4 Căci cea care s-a deprins în adunarea de bani, în loc să adore pe Dumnezeu
îl adoră pe mamona [Mt 6, 24], adică e sclava câştigului, dar nu poate să
bineplacă Iui Dumnezeu, nici să se supună adorărilor Lui, neputând să vorbească
necontenit cu El, întrucât are mintea şi dispoziţia ocupate cu adunarea
de arginţi, dacă „acolo este comoara ei, unde e şi inima ei” [Mt 6, 21].
Fiindcă în mintea ei primeşte gânduri unde anume să umble ca să poată lua
ceva, sau la cutare prietenă care a uitat-o şi ce discurs trebuie să-i ţină; una
care-şi face astfel de calcule nu va mai fi atentă la rugăciune, ci la gândul
care-i vine. De aceea, chiar dacă ar voi cândva să se roage pentru cineva, nu
va fi auzită, pentru că nu-şi aduce rugăciunea Domnului din toată inima, ci
cu minte împărţită.
6 Dar cea care vrea să se ţină de Dumnezeu, şezând înăuntru gândeşte cele
ale Domnului [cf. I Co 7, 32], aducându-1 zi şi noapte cu gură neodihnită o
rugăciune sinceră. Aşa cum preaînţeleapta ludita, cunoscută cu martori pentru
cuminţenia ei, se ruga zi şi noapte pentru Israel, tot aşa şi văduva asemănătoare
ei aduce lui Dumnezeu o mijlocire neîncetată pentru Biserică şi
Acesta o va auzi, pentru că gândirea ei atârnă numai de aceasta şi nu e purtată
IV.4. Con stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 5 7
nici spre nesăturare, nici spre pofta de câştig mult, ochiul ei e pur şi urechea
curată, mâinile neîntinate şi picioarele liniştite, iar gura ei nu e gata nici spre
ghiftuială, nici spre flecăreală vorbind ce se cuvine şi negustând decât cele
potrivite doar pentru subzistenţă; şi fiind aşa, serioasă şi netulburată, va bineplăcea
lui Dumnezeu şi odată ce a cerut ceva îndată vine şi darul; „căci încă
pe când vorbeşti tu, voi spune: Iată-Mă!” [Zs 58, 9].
Aşa fiind deci, să fie neiubitoare de arginţi, neînfumurată, neiubitoare de
câştig urât, nu nesăturată şi lacomă, ci înfrânată, blândă, calmă, evlavioasă,
discretă, şezând acasă şi rostind psalmi, rugătoare, cititoare, priveghetoare,
postitoare, vorbind totdeauna cu Dumnezeu în cântări şi laude duhovniceşti
[Ef 5, 19]. s Torcând lână [Pr 31, 13] ca să dea ea mai degrabă altora, decât
să ceară de la cineva, aducându-şi aminte de văduva care a primit mărturie
de la Domnul în Evanghelie, şi care venind în templu „a aruncat în vistieria
lui cei doi bănuţi, care fac un codrant” [Mc 12, 42] şi pe care văzând-o
Cunoscătorul inimilor, Hristos Dumnezeul şi învăţătorul nostru, a zis: „Amin
vă spun vouă, că această văduvă săracă a aruncat în vistierie mai mult decât
toţi ceilalţi; pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea a aruncat tot
ce avea pentru viaţa ei” [Mc 12, 43-44].
VIU. Că nici văduva, nici episcopul, nici un alt credincios
nu trebuie să primească de la nevrednici
' Aşadar văduvele trebuie să fie serioase, ascultătoare de episcopi, de prezbiteri
şi diaconi, încă şi de diaconiţe, evlavioase, sfioase, temătoare, neautoritare,
nici voind să facă ceva fără avizul diaconului, ca, de pildă, să vrea să
se ducă la cineva să mănânce la el ori să bea sau să ia ceva de la cineva. Iar
dacă va face unul din aceste lucruri fără să li se fi poruncit, să fie pedepsită
cu post ori îndepărtare [aphorismd] ca una ce este repezită.' Căci ce ştie ea
ce fel de femeie este cea de la care primeşte sau din ce fel de slujire vine
hrana ei? Poate din răpire sau din altă purtare nu frumoasă. Şi văduva nu ştie
că pentru fiecare din aceste lucruri va da socoteală lui Dumnezeu, dacă primeşte
ceva nevrednic de Dumnezeu. Pentru că nici preoţii nu vor primi vreodată
daruri de bunăvoie de la una care e poate răpitoare/hoaţă sau desfrânată,
căci scris este: „Să nu pofteşti cele ale aproapelui tău” [lş 20, 17], şi: „Să nu
aduci Domnului Dumnezeu plata unei desfrânate” [Dt 23, 19]. Prin urmare,
nu trebuie primit ceva de la unii ca aceştia, nici de la cei îndepărtaţi [aphorismenon]
.3 Aşadar, văduvele să fie gata la ascultarea celor poruncite lor de
superiori şi să facă după porunca episcopului ca ascultând de Dumnezeu.
Căci cine primeşte de la cineva cum este cel spus mai sus sau de la cineva
scos afară din adunare şi se roagă pentru el, deşi acela preferă să stăruie în
6 5 8 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
cele rele şi nu vrea să se căiască, se face părtaş cu el prin rugăciune şi întristează
pe Hristos Care Se întoarce de la cei nedrepţi [Mt 25, 41]; îi confirmă
prin darul lui nevrednic şi se întinează împreună cu ei nelăsându-i să vină la
pocăinţă, ca să plângă şi să se roage lui Dumnezeu.
IX. Că femeile nu trebuie să boteze, fiindcă acesta e un lucru impios
şi străin de învăţătura lui Hristos
1 Cât despre faptul că femeile botează vă facem cunoscut că cele ce întreprind
aceasta se expun unei primejdii nu mici, de aceea nu-1 sfătuim, fiindcă
e un lucru nesigur sau, mai bine zis, nelegiuit şi impios. 2 Căci dacă bărbatul
este cap femeii [1 Co 11,3] şi el a fost promovat la preoţie, nu este drept să
nesocotim creaţia şi lăsând începutul să venim la trup, care e ultimul: pentru
că femeia e trupul bărbatului din coasta lui [Fc 2, 21] şi supusă aceluia, din
care a fost şi divizată în vederea facerii de copii — „căci el va domni peste
tine” [Fc 3, 16] —, pentru că început/obârşie a femeii e bărbatul, fiindcă e şi
cap al ei. 3 Iar dacă mai sus n-am îngăduit femeilor să înveţe pe alţii, cum le
va îngădui cineva să fie preoţi împotriva firii [hierateusai para physin]?
Fiindcă hirotonirea de preotese pentru zeiţele feminine e o ignoranţă a ateismului
păgânilor, nu dintr-o rânduială a lui Hristos. 4 Iar dacă botezul ar fi
trebuit dat şi de femei, negreşit Domnul ar fi fost botezat dc propria mamă.
şi nu de Ioan, iar trimiţându-ne să botezăm [Mt 28, 19], ar fi trimis împreună
cu noi pentru aceasta şi femei. El însă n-a poruncit, nici n-a predat nicăieri
aşa ceva, bine ştiind atât succesiunea naturii/firii, cât şi cuviinţa lucrului ca
unul ce e Creator al firii şi Legiuitor al rânduielii.
X. Că laicul nu trebuie să facă un lucru preoţesc:
Botez, Jertfă, punere a mâinilor sau binecuvântare
1 Nici laicilor nu le îngăduim să facă vreunul din lucrurile preoţeşti, ca, de
jrildă, Jertfa, Botezul, punerea mâinilor sau binecuvântarea mică sau mare.
' „Căci nimeni nu-şi ia de la sine această cinste, ci cel chemat de Dumnezeu”
[Evr 5, 4], fiindcă o astfel de demnitate se dă prin punerea mâinilor
episcopului. 3 Iar cine şi-a răpit-o pentru sine însuşi, fără să-i fi fost încredinţată,
va suferi pedeapsa lui Ozia [2 Par 26].
XJ. Că fără episcopi sau preoţi nici unuia dintre ceilalţi clerici
nu-i este îngăduit să lucreze cele ale preoţilor, iar hirotonia
îi revine doar episcopului, nimănui altuia
' Nu le îngăduim să boteze nici celorlalţi, ca, de pildă, citeţilor, cântăreţilor,
portarilor sau servitorilor, ci numai episcopilor şi prezbiterilor slujiţi de
I V.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 6 5 9
diaconi. 2 Iar cei ce îndrăznesc aceasta vor suferi pedeapsa celor care au
urmat lui Core [Nm 16]. 3 Nici prezbiterilor nu le îngăduim să hirotonească
diaconi, diaconiţe, citeţi, servitori, cântăreţi sau portari, ci doar episcopilor,
căci aceasta e ordinea şi armonia bisericească.
XII. împotriva invidiei
' Cât despre invidie, gelozie, bârfă, ceartă sau iubire de sfadă vi s-a spus
mai sus că acestea sunt străine creştinului şi mai ales pentru văduve. 2 Dar
pentru că diavolul care lucrează în multe feluri şi în multe chipuri, vine şi la
cele care nu sunt văduve [adevărate], ca odinioară la Cain, fiindcă unele spun
că sunt văduve, dar nu fac poruncile vrednice de văduvie, cum nici Cain nu
şi-a făcut datoriile de frate, căci nu ştiu că nu numele de văduvă le duce în
împărăţie, ci credinţa adevărată şi fapte cuvioase; iar dacă una şi-a agonisit
numele de văduvă, dar săvârşeşte lucrurile celui potrivnic, nu i se va socoti
văduvia, ci, fiind scoasă afară din împărăţie, va fi predată unei pedepse veşnice.
3 Căci auzim că unele văduve sunt geloase, invidioase, defăimătoare,
calomniatoare pentru uşurările celorlalte, dar unele ca acestea nu sunt ale lui
Hristos, nici doritoare ale învăţăturii Lui. ’'Căci atunci când una din ele a
primit o haină sau arginţi, hrană, băutură ori încălţăminte, tovarăşele ei de
văduvie văzând uşurarea surorii lor trebuie să spună:
XIII. Cum trebuie să se roage văduvele
pentru cei care le dau cele de trebuinţă
' „Binecuvântat eşti Dumnezeule, Care ai uşurat-o pe tovarăşa mea de văduvie!
Binecuvântează, Doamne, şi slăveşte pe cel ce i-a slujit şi fă ca fapta
lui să urce în adevăr la Tine şi adu-Ţi aminte de el spre bine în ziua cercetării
Tale. Iar episcopului meu, care Ţi-a slujit bine şi l-a învăţat să facă o milostenie
oportună tovarăşei mele de văduvie care e lipsită, adaugă-i slavă şi dă-i
cununa laudei în ziua descoperirii cercetării Tale.”
2 în chip asemănător şi văduva care a primit mila să se roage pentru cel ce
i-a făcut această slujire.
XIV. Că potrivit poruncii Domnului cea care se bucură de o binefacere
nu trebuie să facă public şi să trâmbiţeze numele binefăcătorului
1 Cea căreia i s-a făcut bine trebuie să-şi ascundă numele ei ca o înţeleaptă,
netrâmbiţând înaintea ei [Mt 6, 2], ca milostenia să se facă în ascuns pentru
Dumnezeu, cum spune Domnul: „Iar tu când faci milostenie, să nu ştie stânga
ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie în ascuns” [Mt 6, 3-4]. Şi văduva
să se roage pentru cel ce i-a dat, oricine ar fi, întrucât e un sfânt altar al lui
6 6 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
Dumnezeu, iar Tatăl Care vede în ascuns va răsplăti în public pe cel ce face
binele [Mi 6, 4].
' Văduvele care nu vor să trăiască potrivit poruncii lui Dumnezeu se îngrijesc
în schimb să afle totul: cine e cea slujită astfel şi cine sunt cele care au
ajutat-o, şi aflând acest lucru una ca aceasta se duce la cea care a fost slujită
spunându-i: „Nu ştii că eu eram mult mai aproape de tine decât aceea şi, mai
cu seamă, eram mult mai necăjită decât ea? De ce ai preferat-o mie pe aceea?”
3 Spune acestea spune fiind fără minte, neînţelegând că aceasta a fost nu
voinţa unui om, ci porunca lui Dumnezeu. Căci dacă dă mărturie că era mai
aproape şi mai în lipsuri decât aceea, trebuie să se gândească Ia Cel care a
rânduit aceasta şi aşa, tăcând şi nefacând reproşuri celei slujite, să intre în
casa ei şi aruncându-se cu faţa la pământ să se roage ca Dumnezeu să-i ierte
greşeala. 4 Căci Dumnezeu a poruncit celei ce face bine să nu-şi cânte binefacerea,
dar ea i-a făcut reproşuri că nu i-a vestit numele ei, ca aflând şi ea
să alerge să primească; şi nu numai că i-a făcut reproşuri, dar a şi blestemat-
o, uitând de Cel ce a zis: „Cine te binecuvântează să fie binecuvântat, şi
cine te blestemă să fie blestemat” [Nm 24, 9]. 5 Iar Domnul zice: „Când intraţi
într-o casă, spuneţi: Pace casei acesteia!, şi dacă c acolo un fiu al păcii,
pacea voastră se va odihni peste el [Lc 10, 5-6]; iar dacă nu e vrednic, pacea
voastră se va întoarce la voi [Mi 10, 12-13].”
XV. Că e lucru necuviincios a ocărîpe aproapele,
iar a-l blestema e un lucru străin de creştini
' Deci dacă pacea se întoarce înapoi la cei care au trimis-o peste cei care
sunt nevrednici de ea, cu mult mai mult se va întoarce blestemul asupra capului
ce l-a trimis în chip nedrept peste cel ce nu este vrednic să-l primească.
Căci oricine ocărăşte în zadar se blestemă pe sine însuşi, după cum spune
Solomon: „Cum zboară păsările şi vrăbiile, tot aşa un blestem zadarnic nu
va ajunge la nimeni” [Pr 6, 2]. Şi iarăşi: „Iar cei ce rostesc ocări sunt cei mai
nebuni” [Pr 10, 18]. ^Căci aşa cum, dacă înţeapă pe cineva, albina, care e
slabă în puterea ei, îşi pierde acul şi ajunge stearpă, la fel şi voi, lucrul nedrept
pe care-1 faceţi altora îl faceţi împotriva voastră înşivă. „Căci groapă a
săpat şi a adâncit-o şi a căzut în groapa pe care a făcut-o” [ ft 7, 16]. Şi iarăşi:
„Cine sapă o groapă aproapelui său va cădea în ea” [Pr 26, 27]. Prin urmare,
cine vrea să fugă de blestem să nu blesteme pe alţii. 4 De aceea, povăţuiţi-i pe
cei neascultători, mustraţi-i pe cei neruşinaţi, mângâiaţi-i pe cei descurajaţi,
întăriţi-i pe cei slabi, lăudaţi-i pe cei ce umblă în cuvioşie. Să binecuvânteze
aşadar şi ele mai degrabă, şi să nu blesteme, să facă pace, iar nu să provoace
război. 5 Aşadar, nici episcopul, nici preotul, nici diaconul, nici altcineva din
IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 661
registrul preoţesc să nu-şi întineze limba, ca să nu moştenească blestem în
loc de binecuvântare. Episcopul să se sârguiască şi să se îngrijească ca nici
un laic să nu rostească blestem, fiindcă trebuie să aibă grijă de toţi: de clerici,
de fecioare, de văduve, de laici.
XVI. Despre dumnezeiasca iniţiere a Sfântului Botez
[Despre diaconiţă]
1 De aceea, episcope, promovează-ţi diaconi bineplăcuţi lui Dumnezeu şi
lucrători ai dreptăţii pe colaboratorii vieţii tale, pe care să-i pui la încercare
din tot poporul şi ştii că sunt vrednici şi zeloşi la nevoile slujirii. Promovează-
ţi şi o diaconiţă credincioasă şi sfântă pentru slujirile femeilor. Căci se
poate ca în unele case să nu poţi trimite la femei un diacon bărbat din pricina
necredincioşilor; vei trimite deci o femeie diacon din pricina gândurilor
celor răi. 2 Căci pentru multe slujiri avem nevoie de un diacon femeie, întâi
de toate la luminarea/botezul femeilor, când diaconul le va unge doar fruntea
cu untdelemn sfânt, după care să le ungă diaconiţa, căci nu e necesar ca
femeile să fie observate de bărbaţi.
J Iar la punerea mâinilor episcopul nu le va unge decât capul în felul în
care erau unşi odinioară împăraţii şi preoţii; nu că botezaţii ar fi hirotoniţi
acum preoţi, ci pentru că au ajuns creştini de la Hristos [unşi de la Unsul],
preoţie împărătească şi neam sfânt [7 Ptr 2, 9], Biserică a lui Dumnezeu,
stâlp şi postament [/ Tim 3, 15] al Cămării de nuntă [eshatologice], ei care
odinioară nu erau popor, dar acum sunt iubiţi şi aleşi [7 Ptr 2, 10]. 4 Tu, aşadar,
episcope, să ungi după acest model capul celor ce vin să se boteze, fie
bărbaţi, fie femei, cu untdelemnul sfânt drept chip [typos] al botezului Duhului;
după care tu, episcopul, sau prezbiterul de sub tine spunând şi numind
peste ei sfânta invocare/epicleză a Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt, să-i
botezi [Mt 28, 19] în apă; iar pe bărbat să-l primească diaconul şi pe femeie
diaconiţa, ca împărtăşirea Peceţii de nerupt să se facă în chip decent,
după care episcopul să-i ungă pe cei botezaţi cu Mir.
XVII. Ce cauză are Botezul în Hristos
şi de ce se spune şi se face fiecare lucru din el
1 Botezul este dat aşadar pentru moartea Fiului [cf. Rm 6, 3]: apa e în locul
mormântului, untdelemnul în locul Duhului Sfânt, pecetea în locul crucii, iar
mirul e confirmarea mărturisirii. 2 Pomenirea Tatălui e ca a unei Cauze şi
Trimiteri, iar asocierea Duhului e ca aceea a unui Martor. 3 Cufundarea e
moartea împreună, iar ieşirea din apă e învierea împreună [cu Hristos].
4 Tatăl e Dumnezeu Cel peste toate, Hristos e Dumnezeu Unul-Născut, Fiul
6 6 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
iubit, Domnul slavei [7 Co 2, 8], iar Duhul Sfânt e Mângâietorul trimis de
Hristos, învăţat de El, şi Care-L vesteşte pe El.
XVIII. Cum anume trebuie să fie cel iniţiat [botezat]
1 Cel botezat să fie străin de orice impietate, nelucrător faţă de păcat, prieten
al lui Dumnezeu, vrăjmaş al diavolului, moştenitor al Tatălui, comoştenitor
al Fiului Său, renunţător la Satana, la demoni şi amăgirile lor, curat, pur, cuvios,
iubitor de Dumnezeu, fiu al lui Dumnezeu, rugându-se ca un fiu tatălui
şi spunând aceste cuvinte primite de la adunarea comună a credincioşilor:
2 „Tatăl nostru Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vină împărăţia
Ta; facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de
toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne lasă nouă datoriile noastre precum lăsăm
şi noi iertăm datornicilor noştri; şi nu ne duce în încercare/persecuţie, ci ne
izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci.
Amin” \Mt 6, 9-15].
XIX. Cum anume trebuie să fie diaconii
1 Diaconii să fie şi ei nepătaţi în toate, ca episcopul, doar mai ageri, proporţionali
cu mulţimea bisericii, ca să poată sluji celor neputincioşi ca nişte
lucrători fără de ruşine. Diaconiţa să se sârguiască îngrijindu-se de femei.
Şi amândoi să se ocupe de cele legate de vestire, plecare, slujire şi asistenţă,
cum spunea şi Isaia despre Domnul: „Dreptul îndreptăţeşte slujind bine multora”
[/5 53, 11]. 2 Aşadar fiecare să-şi cunoască locul şi să-l desăvârşească
cu sârguinţă într-un gând, într-un suflet, cunoscând plata slujirii. 3 Să n-aibă
ruşine să slujească celor lipsiţi, aşa cum Domnul nostru lisus Hristos „n-a
venit să I se slujească, ci ca să slujească şi să-şi dea sufletul preţ de răscumpărare
pentru mulţi” [Mt 20, 28]; aşa trebuie să facă şi ei. Şi chiar de-ar trebui
să-şi pună sufletul pentru fratele lor, să nu şovăie; căci nici Mântuitorul şi
Domnul nostru lisus Hristos n-a şovăit să şi-l pună, cum spunea El însuşi,
pentru prietenii Lui [In 15, 13].
4 Deci dacă Domnul cerului şi al pământului a răbdat toate pentru noi, cum
ne-am putea îndoi noi să slujim celor lipsiţi, când trebuie să fim imitatori ai
Celui Care pentru noi a răbdat slujire, lipsuri, bătăi şi cruce? Aşadar şi voi
trebuie să slujiţi fraţilor ca imitatori ai lui Hristos, căci spune: „Cine vrea
între voi să fie mare să fie slujitor al vostru, şi cine vrea între voi să fie întâiul
să fie sclav al vostru” [Mt 20, 26-27]. 5 El însuşi a împlinit cu fapta, nu cu
vorba faptul de a „sluji bine multora” [Is 53, 11], căci „luând un ştergar s-a
încins cu el, apoi a vărsat apă într-un lighean” şi, stând noi întinşi la masă, a
venit şi ne-a „spălat picioarele” tuturor „şi le-a uscat cu ştergarul” [In 13,4-5].
IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin C lem en t 6 6 3
Iar făcând aceasta ne-a arătat ce înseamnă afecţiunea iubirii de fraţi, ca şi
noi să facem aceasta unii altora [In 13, 15]. Deci dacă Domnul şi învăţătorul
nostru S-a smerit aşa pe Sine însuşi, cum de vă ruşinaţi voi să faceţi aceasta
celor neputincioşi şi slabi dintre fraţi, când sunteţi lucrători ai adevărului şi
apărători ai pietăţii? 6 Slujiţi deci cu iubire, nu murmurând, nici şovăind, căci
nu o faceţi pentru om, ci pentru Dumnezeu şi veţi primi răsplata slujirii de la
El în ziua cercetării voastre [1 Ptr 2, 12]. 7 Voi, diaconii, trebuie deci să-i
cercetaţi/vizitaţi pe toţi cei ce au nevoie de cercetare/vizitare şi să daţi de veste
episcopului vostru despre cei necăjiţi; căci trebuie să fiţi sufletul şi simţurile
lui, ageri şi ascultătorii lui ca episcopului, părintelui şi învăţătorului vostru.
XX. Că episcopul trebuie să fie hirotonit de trei sau doi episcopi,
nu de unu! singur, căci atunci e un lucru invalid
1 Poruncim însă ca episcopul să fie hirotonit de către trei episcopi sau cel
puţin de către doi. Nu este îngăduit să fie aşezat de unul singur, căci mărturia
a doi sau trei este mai sigură şi certă [In 8, 17; Mt 18, 16]; prezbiterul şi
diaconul şi restul clerului să fie hirotoniţi însă de un singur episcop. ' Nici
prezbiterul, nici diaconul să nu hirotonească din laici clerici, ci prezbiterul
doar să înveţe, să aducă ofranda [euharistică], să boteze, să binecuvânteze
poporul, iar diaconul să slujească episcopului şi prezbiterilor, adică să slujească,
nu să lucreze celelalte lucruri.
Cartea IV: Despre orfani
I. [Despre orfani]
1 Când un creştin, copil sau fecioară, devine orfan, bine e să-l ia şi să-l aibă
în loc de copil unul din fraţi care n-are copii, iar pe fecioară să o ia cel ce are
un fiu care poate să se unească cu ea în căsătorie fiind de aceeaşi vârstă; căci
făcând aceasta săvârşesc un lucru mare devenind părinţi ai unor orfani şi vor
primi de la Domnul Dumnezeu răsplata acestei slujiri. 2 Dacă nu sunt însă
unii ca aceştia, iar bogatul care umblă după principiul de a plăcea oamenilor
se ruşinează de membrii cinului orfanilor, atunci de orfan va purta de grijă
„Tatăl orfanilor şi Judecătorul văduvelor” [Ps 67, 6], iar unul ca acesta va
cădea pradă celui care-i va cheltui economiile şi se va face cu el ceea ce s-a
spus: „Cele pe care nu le-au mâncat sfinţii le vor mânca asirienii” [agraphon].
Cum spune şi Isaia: „Ţinutul vostru îl vor devora înaintea voastră străinii, îl
vor pustiii şi surpa” [Is 1, 7].
6 6 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. Canonul aposiolic
II. Cum trebuie să poarte de grijă de orfani episcopul
' Aşadar purtaţi de grijă de creşterea lor, voi, episcopii, ca să nu le lipsească
nimic: orfanilor dându-le cele ale părinţilor, văduvelor cele ale bărbaţilor,
tinerilor căsătoria, meseriaşului de lucru, celui slab mila, străinilor acoperiş,
flămânzilor pâine, însetaţilor de băut, celor goi haină, celor bolnavi vindecare,
celor din închisori ajutor [cf. Mt 25, 35-36]. 2 Pe lângă aceştia mai
mare grijă să aveţi de cei orfani, ca să nu le lipsească nimic: de fecioară până
vine la vârsta căsătoriei şi o veţi da unui frate; de copil dându-i posibilitatea
de a învăţa o meserie şi a se hrăni din ea, ca atunci când va putea practica
iscusit meseria, să-şi poată cumpăra şi uneltele meseriei lui, pentru a nu fi o
povară pentru iubirea nefaţamică faţă de el a fraţilor, ci să se ajute singur.
III. Cine trebuie asistaţi potrivit poruncii Domnului
' Căci cu adevărat fericit este cel care putând să se ajute singur nu va
strâmtară locul unui orfan, al unui străin şi al unei văduve, pentru că şi Domnul
a spus că acela care dă e mai fericit decât cel ce primeşte [FA 20, 35].
2 Pentru că s-a mai spus de către El: „Vai celor ce au şi primesc cu făţărnicie
sau care pot să se ajute pe ei înşişi şi vor să primească de la alţii; căci fiecare
va da socoteală Domnului în ziua judecăţii” [agraphon], 3 Căci cine primeşte
din pricina că are vârstă de orfan, din pricina slăbiciunii bătrâneţii, a căderii
într-o boală gravă sau a mulţilor copii pe carc-i are de hrănit, unul ca acesta
nu numai nu va primi reproşuri, ci va fi lăudat; căci fiind socotit un altar
pentru Dumnezeu, va fi cinstit de Dumnezeu dacă se roagă neîncetat pentru
cei ce i-au dat, dacă nu primeşte pe degeaba, ci dă pe cât îi stă în putere răsplata
pentru darul primit prin rugăciune; unul ca acesta deci va fi fericit de
Dumnezeu în viaţa veşnică.
IV. Despre iubirea de arginţi
1 Dar cine are şi primeşte cu făţărnicie sau din lene, în loc să lucreze şi să-i
ajute şi pe alţii, acela va primi pedeapsă de la Dumnezeu, pentru că a răpit
pâinea săracilor [Iov 22, 7]. 2 Căci cine are arginţi, dar nu-i împarte cu alţii,
fără să se folosească de ei nici el însuşi, a moştenit locul şarpelui despre care
se spune că doarme peste comori, şi se adevereşte pentru el Scriptura care
spune: „A adunat o bogăţie, din care nu v-a gusta” [Iov 29, 18]. Şi nu-i va fi
de nici un folos celui ce piere lovit de pedeapsă: „Căci nu-i vor fi de folos
averile în ziua mâniei” [Pr 11,4].3 Căci unul ca acesta n-a crezut în Dumnezeu,
ci în aurul lui [Mt 6, 24], socotindu-1 pe acesta dumnezeu şi încrezându-
se în el; unul ca acesta e un făţarnic al adevărului, care se uită la faţa
omului, necredincios, laş, nebărbat, uşuratic, duşman al lui însuşi şi prieten
IV.4. C o n s titu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 6 6 5
al nimănui. 4 Averea lui va pieri şi un bărbat străin o va mânca [Ecc 6, 2] fie
luându-i-o în timpul vieţii, fie bucurându-se de ea după moarte, căci „bogăţia
strânsă cu nedreptate va fi vomitată” [Iov 20, 15].
V. Cu ce teamă trebuie să se împărtăşească văduvele şi orfanii
de darurile aduse pentru Domnul
' îndemnăm deci văduvele şi orfanii să se împărtăşească cu toată teama şi
cu toată evlavia de cele care le sunt date şi să mulţumească lui Dumnezeu
Care dă săracilor de mâncare [/fr 145, 7] şi să-şi întindă ochii spre El.
2 „Căci cine dintre voi va mânca sau va bea fără El?” [Ecc 2, 25]. Fiindcă
El îşi deschide mâna Sa şi umple de bunăvoire tot ce-i viu [Ps 144, 16]: dă
grâu tinerilor şi vin fecioarelor [Za 9, 17], untdelemn spre veselia celor vii,
iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor [Pj 103, 15. 14], came
fiarelor, seminţe păsărilor şi tuturor hrana potrivită. 3 De aceea zice şi Domnul:
„Uitali-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu
strâng în hambare, şi Tatăl vostru le hrăneşte. Oare voi nu sunteţi mai mult
decât ele? Nu vă faceţi deci griji zicând: Ce vom mânca sau ce vom bea?
Căci ştie Tatăl vostru că aveţi nevoie de toate acestea” [Mt 6, 28. 31. 32].
4 Deci ca unii care vă bucuraţi de o asemenea purtare de grijă de la El şi vă
împărtăşiţi de bunătăţile care vin de la El, trebuie să înălţaţi laudă Celui ce
ia asupra Sa pc orfan şi pe văduvă [Ps 145, 9], Dumnezeului Atoateţiitorul,
prin iubitul Său Fiu Iisus Hristos, Domnul vostru, prin Care se cuvine slavă
lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr în veci. Amin.
VI. Ale cui aduceri de roade sunt primite şi ale cui nu
' Episcopul trebuie să ştie însă ale cui aduceri de roade trebuie să le
primească şi ale cui nu trebuie. 2 Fiindcă trebuie să se păzească de darurile
cârciumarilor: „Căci nu se va îndreptăţi cârciumarul din păcat” [Sir 26, 29].
Despre ei spunea undeva şi Isaia mustrându-I pe Israel: „Cârciumarii tăi
amestecă vinul cu apă” [A 1, 22]. 3 Mai trebuie să-i evite şi pe desfrânaţi:
„Căci nu vei aduce Domnului plata unei desfrânate” [Dt 23, 19]. La fel şi pe
răpitori, pe cei ce poftesc cele ale altora şi pe adulteri, căci jertfele acestora
sunt o urâciune pentru Dumnezeu.
4 Să fie evitaţi de tine, episcope, şi cei ce necăjesc văduva şi oprimă pe
orfan, care umplu închisorile de nevinovaţi şi se poartă rău cu slujitorii lor,
tratându-i cu lovituri, înfometare şi sclavie rea, sau cei ce ruinează oraşe
întregi; ofrandele lor sunt întinate. 5 Refuză-i şi pe cei ce fac fraude, pe avocaţii
care pledează pentru nedreptăţi, pe făcătorii de idoli, pe hoţi, pe vameşii
nedrepţi şi cei care falsifică greutăţile la cântar şi folosesc măsuri false, pe
6 6 6 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. Canonul apostolic
soldatul defăimător care nu se mulţumeşte cu solda lui, ci-i asupreşte pe
săraci [cf. Lc 3, 14], pe ucigaş şi pe călău, pe judecătorul fără de lege, pe cel
ce răstoarnă afacerile, pe cel ce unelteşte împotriva oamenilor, pe lucrătorul
celor întinate, pe beţiv, pe blasfemator, pe cel destrăbălat, pe cămătar, pe
orice alt om rău şi care luptă împotriva voii lui Dumnezeu, pentru că spune
Scriptura că toţi ca aceştia sunt scârboşi la Dumnezeu [Pr 17, 15].6 Căci cei
care primesc daruri de la unii ca aceştia şi hrănesc cu ele văduve şi săraci se
vor face vinovaţi înaintea tribunalului lui Dumnezeu, ca profetul Adonia din
cărţile Regilor care, neascultând de Dumnezeu şi mâncând pâine şi bând apă
în locul în care Dumnezeu l-a oprit din pricina impietăţii lui Ieroboam, a fost
omorât de un leu [3 Rg 13].
7 Fiindcă pâinea din osteneală servită văduvelor e mult mai dreaptă, chiar
dacă puţină şi proastă, cât cea din calomnie şi nedreptate, chiar dacă e multă
şi de calitate, căci spune Scriptura: „Mai bun c puţin pentru cel drept decât
multa bogăţie a păcătoşilor” [Ps 36, 16] .H Iar dacă o văduvă care mănâncă şi
se satură de la cei impioşi se roagă pentru ei nu va fi auzită, pentru că Dumnezeu
Cunoscătorul inimilor a spus cu judecată despre cci impioşi zicând:
„Chiar dacă Moise şi Samuel ar sta înaintea feţei Melc mijlocind pentru ei
nu-i voi auzi [/r 15, 1; 11, 11]; iar tu nu Mă ruga pentru poporul acesta şi
nu-Mi cere să Mă milostivesc de ei, şi nu veni la Mine mijlocind pentru ei,
că nu te voi auzi” [Ir 7, 16]. 9 Fiindcă într-adevăr cei ce sunt în păcate şi nu
se căiesc nu numai că nu vor fi auziţi când se roagă, dar îl vor şi înfuria pe
Dumnezeu aducându-1 aminte răutăţile lor.
VII. Că darurile celor nevrednici, până ce aceştia vor fi aşa,
nu numai că nu-L fac milostiv pe Dumnezeu,
ci dimpotrivă, II pun în mişcare spre iritare
1 Ocoliţi aşadar astfel de slujiri ca un preţ pentru un câine şi o plată a unei
desfrânate [Dt 23, 19], căci amândouă sunt oprite de Lege. 2 Fiindcă nici
Elisei n-a primit cele aduse de Azael [4 Rg 8], nici Ahia cele aduse de
Ieroboam [3 Rg 14]; iar dacă profeţii lui Dumnezeu n-au primit daruri de la
cei impioşi/necredincioşi, drept este să nu le primiţi nici voi, episcopilor.
Căci şi Simon Magul ne-a adus bani, lui Petru şi Ioan, încercând să cumpere
harul nepreţuit cu bani, pe care însă noi neprimindu-i l-am legat cu blesteme
veşnice, pentru că a crezut că îşi agoniseşte darul lui Dumnezeu nu prin
bunăvoinţă faţă de Dumnezeu, ci în schimbul banilor [FA 8, 18-20].3 Fugiţi
deci de ofrandele aduse la altarul lui Dumnezeu cu conştiinţă rea, căci se
spune: „Abţine-te de la ce e nedrept şi nu te vei mai teme şi tremurul nu se
va mai apropia de tine” [/s 54, 14].
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o s to li p rin Clemen t 6 6 7
VIII. Că e mai bine să dăm văduvelor din osteneala proprie,
chiar dacă cele date sunt umile şi puţine, decât multele daruri
ale impioşilor, chiar dacă sunt multe şi mari, fiindcă e mai bine
să murim de foame decât să primim darurile impioşilor
1 Iar dacă veţi spune: „Tocmai ei sunt cei ce dau milostenii şi dacă nu primim
de la ei, de unde vor mai fi slujite văduvele noastre şi vor mai fi hrăniţi
săracii poporului?”, atunci veţi auzi de la noi: „De aceea aţi primit darurile
leviţilor, aducerea roadelor poporului, ca să vă fie de ajuns şi vouă înşivă şi
celor lipsiţi, iar nu ca atunci când sunteţi cuprinşi de lipsuri să primiţi de la
cei răi.” ' Iar dacă astfel Bisericile sunt totuşi lipsite de resurse, e mai de folos
ca unul să piară decât să primim ceva de la duşmanii lui Dumnezeu spre
ocara şi batjocura prietenilor Lui, căci despre unii ca aceştia spune profetul:
„Untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu” [ f i 140, 5] .3 Trebuie aşadar
să-i verificaţi pe unii ca aceştia, şi de la cei care umblă cuvios să primiţi şi
să daţi celor necăjiţi, dar de la cei daţi afară din adunări să nu primiţi înainte
de a se face vrednici să fie membri ai Bisericii. 4 Iar dacă lipsesc donaţii,
vesteşte fraţilor şi făcând colectă de la ei slujeşte orfanilor şi văduvelor cu
dreptate.
IX. Că poporul trebuie îndemnat de preot să facă bine săracilor,
cum face şi înţeleptul Solomon
1 Spune poporului de sub tine cele ce le spune înţeleptul Solomon: „Cinsteşte-
L pe Domnul din ostenelile tale drepte şi dă-I pârgă din roadele dreptăţii
tale, ca să se umple hambarele tale de mulţimea grâului, iar teascurile
tale să ţâşnească de vin” [Pr 3, 9-10]. 2 Aşadar din osteneala dreaptă a credincioşilor
hrăniţi-i şi îmbrăcaţi-i pe cei lipsiţi şi, cum spuneam mai înainte,
banii adunaţi de la ei rânduiţi-i să servească la cumpărăturile sfinţilor,
eliberându-i pe sclavi, pe captivi, pe cei în lanţuri, pe cei calomniaţi, pe cei
condamnaţi de tirani pentru numele lui Hristos la lupte de circ şi la moarte;
căci spune Scriptura: „Izbăveşte-i pe cei duşi la moarte şi răscumpără-i pe
cei ce urmează să fie omorâţi; nu te cruţa!” [Pr 24, 11].
X. Dacă cineva dintre cei necredincioşi aruncă cu forţa bani preoţilor,
să fie cheltuiţi pe lemne şi cărbuni, nu pe hrană
1 Iar dacă vreodată va fi o ananghie şi veţi primi fără voie arginţi de la un
necuvios, cheltuiţi-i pe lemne şi pe cărbuni, ca nu cumva luând ceva din ei o
văduvă sau un orfan să fie siliţi să cumpere hrană sau băutură peste ce se
cuvine, căci drept este ca aceste daruri ale necredincioşilor să fie mistuite de
foc, nu hrană pentru binecredincioşi. 2 Acestea le spune şi Legea care nu66
8 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. Canonul apostolic
meşte de nemâncat o jertfa păstrată prea mult şi porunceşte să fie mistuită în
foc [Lv 19, 6]. Fiindcă aceste ofrande nu sunt rele prin firea lor, ci prin socotinţa
celor ce le aduc. 4 Iar acestea vi le poruncim ca să nu întoarceţi spatele
celor ce se apropie de voi, bineştiind că de multe ori întâlnirea cu binecredincioşii
e folositoare celor necredincioşi şi e vătămătoare doar participarea
la cultul lor. 5 Acestea fie spuse deci vouă, fraţilor, spre siguranţa voastră.
XI. Despre părinţi şi copii
1 Părinţilor, educaţi-i pe copiii voştri în Domnul, crescându-i în educaţia
şi disciplina Domnului [Ef 6,4]; învăţaţi-i meserii adecvate şi potrivite cu
Cuvântul, ca nu cumva ajungând dispreţuitori din pricina bunăstării şi rămânând
nepedepsiţi de părinţi şi dobândind independenţă înainte de vreme să
se ridice împotriva binelui. 2 De aceea nu vă temeţi să-i mustraţi cuminţindu-
i cu asprime, căci pedepsindu-i nu-i omorâţi, ci mai degrabă îi veţi
salva, cum spune şi Solomon în înţelepciunea sa: „Pedepseşte-ţi copilul şi
vei avea odihnă de la el, fiindcă aşa îţi va fi o nădejde bună; căci dacă-1 baţi
cu nuiaua, vei scăpa de moarte sufletul lui” [Pr 23, 13-14; 29, 17; 19,8].
3 Şi iarăşi acelaşi zice aşa: „Cine-şi cruţă nuiaua, îşi urăşte fiul” [Pr 13, 24].
Şi iarăşi: „Rupe-i coastele cât e mic, ca nu cumva învârtoşându-se să nu te
asculte” [S/r 20, 12]. Aşadar cine-şi cruţă fiul de la îndemn şi cuminţenie îşi
urăşte copilul. 4 învăţaţi-vă deci copiii cuvântul Domnului, ţineţi-i în scurt
chiar şi cu biciul şi faceţi-i supuşi, învăţându-i din pruncie scrierile sfinte
[2 Tim 3, 15], ale noastre [ale apostolilor] şi cele dumnezeieşti, predându-le
toată dumnezeiasca Scriptură, nedându-le relaxare ca să ajungă să vă stăpânească
împotriva voii voastre [Sir 30, 11-12], nelăsându-i să se adune la băut
cu cei de-o vârstă cu ei; căci aşa se vor abate spre neorânduială şi vor cădea
în desfrâu. 5 Şi dacă vor păţi aceasta din pricina nepăsării părinţilor, cei ce
i-au născut vor fi vinovaţi de sufletele lor; căci dacă din pricina indolenţei
părinţilor vor fi împreună cu oameni neînfrânaţi copiii care păcătuiesc,
nu vor fi pedepsiţi doar ei, ci din pricina lor vor fi pedepsiţi şi părinţii lor.
6 De aceea sârguiţi-vă ca la vârsta căsătoriei să-i uniţi şi legaţi prin legăturile
căsătoriei, ca nu cumva din pricina aprinderii vârstei lor să cadă în deprinderi
desfrânate, iar vouă vi se va cere socoteală de Domnul Dumnezeu în
ziua judecăţii.
XII. Despre slujitori şi stăpâni
1 Iar despre slujitori, ce altceva mai multe am putea spune decât că şi
sclavul trebuie să arate bunăvoinţă faţă de stăpânul său [Ef 6, 6; 1 Ptr 2,18]
cu frica lui Dumnezeu, chiar dacă e necredincios sau rău, dar nu şi înţelegere
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 669
în ce priveşte religia. 2 Iar stăpânul să-şi iubească slujitorul [cf. Col 4, 1], şi
deşi e superior lui, să se socotească egalul lui ca om. 3 Cel ce are un stăpân
credincios [7 Tim 6, 2], dacă-i rămâne stăpân, să-l iubească şi ca stăpân, şi
ca unul care are aceeaşi credinţă şi ca un părinte, nu slujindu-1 doar de ochii
lui [Ef 6, 6; Col 3, 22], ci cu iubire faţă de stăpân, pentru că Dumnezeu îi va
da răsplata slujirii lui. 4 La fel şi stăpânul care are un slujitor credincios,
dacă-i rămâne acesta slujitor, să-l iubească din pricina comuniunii de credinţă
ca pe un fiu sau ca pe un frate [Col 4, 1].
XIII. In ce lucruri trebuie să ne supunem stăpănitorilor lumeşti
1 Supuneţi-vă oricărei împărăţii şi stăpânii [7 Ptr 2, 13] în cele care plac
lui Dumnezeu ca unora ce sunt slujitori ai lui Dumnezeu [Rm 13, 4] şi pedepsitori
ai celor impioşi. Daţi-le toată suma datorată, toată contribuţia, toată
taxa, toată cinstea, darea şi censul. 2 Căci aceasta e o poruncă a lui Dumnezeu:
nimănui să nu-i fiţi datori nimic, decât chezăşia iubirii [Rm 13, 8], pe
care Dumnezeu a poruncit-o prin Hristos [7 In 4].
XIV. Despre fecioare
' Despre feciorie n-am primit poruncă [7 Co 7, 25], dar celor ce vor în
chip liber aceasta le-o îngăduim ca pe un vot, îndemnându-le doar să nu
făgăduiască ceva prea repede, dacă Solomon spune: „Bine este să nu faci
voturi, decât să faci voturi şi să nu le împlineşti” [Ecc 5, 4]. " Aşadar,
fecioara aceasta să fie sfântă la trup şi la suflet ca un templu al lui Dumnezeu,
ca o casă a lui Hristos, ca un sălaş al Duhului Sfânt. Căci cea care a dat
făgăduinţa trebuie să facă fapte vrednice de făgăduinţă, ca să arate astfel că
făgăduinţa ci este adevărată şi făcută pentru a avea răgazul evlaviei, nu din
defăimarea căsătoriei. 3 Dar să nu fie vagaboandă, nici umblând de colo-colo
fără rost, nici duplicitară, ci serioasă, înfrânată, cuminte, pură, fugind de
întâlnirea cu mulţi, mai ales cu oameni neserioşi.
Cartea V: Despre martiri [şi sărbători]
I. Că este un lucru drept pentru credincioşi să aducă cele de lipsă
celor necăji(i pentru Hristos potrivit poruncii Domnului
1 Dacă pentru numele lui Hristos şi pentru credinţa în Dumnezeu şi iubirea
faţă de El un creştin e condamnat la jocuri, la fiare sau la mine, nu-1 treceţi
cu vederea, ci din osteneala şi sudoarea voastră [cf. Fc 3, 19] trimiteţi-i pe
cât stă în puterea voastră spre hrănirea lui şi plata soldaţilor, ca să fie uşurat
670 C a n o n u l O r t o d o x i e i I . C a n o n u l a p o s t o l i c
şi să aibă parte de îngrijire, pentru ca să nu fie necăjit fericitul vostru frate.
2 Căci cel condamnat pentru numele Domnului Dumnezeu este un martor
sfânt, un frate al Domnului, un fiu al Celui Preaînalt, un receptacol al Duhului
Sfânt, prin Care fiecare din cei credincioşi a primit luminarea slavei
Evangheliei [2 Co 4, 4] întrucât s-a învrednicit de cununa nestricăcioasă
(7 Co 9, 25], de mărturia dată pătimirilor Lui şi de comuniunea cu Sângele
Lui şi s-a conformat morţii lui Hristos [Flp 3, 10] spre înfiere.
J De aceea, toţi credincioşii prin episcopul vostru slujiţi acestor sfinţi din
averile şi din osteneala voastră; dacă cineva nu are ceva, să postească o zi şi
hrana zilei să o pună de-o parte pentru cuvioşi, dar dacă cineva are de prisos,
să le slujească cu ceva mai mult, proporţional cu puterea lui. Iar dacă îi este
cu putinţă să-şi dea toată averea şi să-i scape din închisoare, fericit va fi şi
prieten al lui Hristos. 4 Căci dacă cel ce-şi dă averile săracilor după cunoaşterea
privitoare la cele dumnezeieşti e desăvârşit [Mi 19, 21], cu cât mai mult
cel ce dă pentru martiri; unul ca acesta, fiind vrednic de Dumnezeu, va împlini
voia Lui [Ml 7, 21] dăruind celor care L-au mărturisit înaintea păgânilor,
a împăraţilor şi a fiilor lui Israel [FA 9, 15], şi despre care a arătat Domnul
când a zis: „Oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor şi Eu voi mărturisi
pentru el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri" [Ml 10, 32]. Şi dacă
sunt aşa, încât şi Hristos dă mărturie pentru ci la Tatăl, voi nu trebuie să vă
ruşinaţi să vă duceţi la ei în închisori; căci dacă faceţi aceasta, vi se va socoti
drept martiriu, pentru că dacă ei au parte de martiriu prin experienţă, voi
aveţi parte de ei prin înflăcărare ca unii ce vă faceţi părtaşi ai luptei lor.
Căci zice undeva Domnul unora ca aceştia: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui
Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă dc la întemeierea lumii. Că
am flămânzit şi Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi Mi-aţi dat să beau; străin
am fost şi M-aţi primit; gol, şi M-aţi îmbrăcat; bolnav, şi M-aţi cercetat; in
temniţă am fost şi aţi venit la Mine” [Ml 25, 34-40. 46].
II. Că trebuie evitată convieţuirea cu fraţii mincinoşi
câtă vreme rămân în greşeală
1 Iar dacă cineva, care zice despre sine însuşi că e frate, se alsă amăgit de
cel rău şi va face răul şi, demascat, e condamnat la moarte ca adulter sau
ucigaş, voi separaţi-vă de el, ca să fiţi inatacabili şi să nu fie bănuit unul din
voi ca părtaş Ia această urâciune şi astfel să dea prilej blasfemiei că toţi creştinii
s-ar bucura în aceste fapte nelegitime; de aceea staţi departe de ei. 1 2 Dar
pe cei care pentru Hristos au fost închişi abuziv de necredincioşi şi aruncaţi
în închisoare sau la moarte, au fost puşi în lanţuri sau trimişi în exil, pe aceştia
ajutaţi-i cu toată sârguinţa, izbăvind membrele voastre din mâna ticăloşilor.
IV.4. C o n stitu ţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin C lem en t 671
3 Şi dacă atunci când stă cu ei cineva e reţinut şi e supus la maltratări, fericit
este că s-a făcut părtaş al martirilor şi imitator al pătimirilor Domnului Iisus
Hristos [1 Ptr 5, 1]. 4 Căci şi noi [apostolii], primind pentru Hristos lovituri
de la Caiafa, Alexandru şi Ana [FA 4, 6], am ieşit de la ei bucurându-ne că
ne-am învrednicit să pătimim unele ca acestea pentru Numele Mântuitorului
nostru [FA 5,41]; aşa şi voi bucuraţi-vă când pătimiţi acestea, ca să fiţi fericiţi
în ziua aceea [Lc 6, 22-23].
III. Că celor maltrataţi pentru Hristos trebuie să le întindem mâna
chiar dacă e primejdie
' Iar pe cei prigoniţi/persecutaţi pentru credinţă şi care fug din oraş în oraş
[Mt 10,23] primiţi-i pentru porunca Domnului, ajutându-i şi primindu-i ca
pe nişte martiri, bucurându-vă că v-aţi făcut părtaşi ai prigoanei lor, ştiind că
ei au fost declaraţi fericiţi de către Domnul.2 Căci Acesta spune: „Fericiţi veţi
fi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor spune tot cuvântul rău împotriva
voastră spunând minciuni din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata
voastră multă este în ceruri!, căci aşa i-au prigonit şi pe profeţii dinaintea
voastră” [Mt 5, 11-12]. J Şi iarăşi: „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi
vă vor prigoni” [In 15, 20]. Şi mai încolo: „Dacă vă vor prigoni în oraşul
acesta, fugiţi în altul [Mt 10, 23], pentru că în lumea aceasta necazuri veţi
avea [In 16, 33], căci vă vor preda în sinagogi şi veţi fi târâţi la guvernatori
şi la împăraţi din pricina Mea, spre a da mărturie înaintea lor, şi cine va răbda
până la sfârşit acela se va mântui [Mt 10, 17-18. 22].” 4 Căci cel prigonit
pentru ceilalţi, care a dat mărturie pentru El şi a răbdat, acela este cu adevărat
un om al lui Dumnezeu [cf. I Tim 6, 11].
IV. Că înfricoşător şi cumplit lucru este a-L tăgădui pe Hristos
‘ Dar cine tăgăduieşte că este al lui Hristos pentru a nu fi urât de oameni,
iubind sufletul său mai mult decât pe Domnul, deşi suflarea sa e în mâna Lui
[Dn 5, 23], acesta e vrednic de milă, nenorocit, ca unul spurcat şi scârbos,
pentru că vrând să fie prieten al oamenilor a ajuns duşman al lui Dumnezeu,
primind parte nu cu sfinţii, ci cu cei blestemaţi, pentru că a dorit în locul
împărăţiei focul cel veşnic pregătit diavolului şi îngerilor lui [Mt 25, 34. 41],
nemaifiind urât de oameni, ci lepădat de Dumnezeu şi izgonit de la faţa Lui.
' Despre acesta a arătat Domnul când zicea: „Oricine Mă va tăgădui înaintea
oamenilor şi se va ruşina de numele Meu, şi Eu îl voi tăgădui şi Mă voi ruşina
de el înaintea Tatălui Meu Care este în ceruri” [Mt 10, 30; cf. 2 Tim
2, 12]. 3 Iar învăţăceilor Lui, adică nouă, ne spune aşa: „Cel ce-şi iubeşte pe
672 C a n o n u l O r t o d o x i e i I . C a n o n u l a p o s t o l i c
tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.
Şi cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine.
Cel ce şi-a câştigat viaţa, o va pierde; iar cel ce şi-a pierdut viaţa pentru Mine,
acela o va câştiga [Mt 10, 37-39]. Căci ce va folosi omului dacă va câştiga
lumea toată, dar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul drept schimb
pentru sufletul său? [Mt 16, 26].” 4 Şi altundeva: „Nu vă temeţi de cei ce
ucid trupul, dar sufletul nu pot să-l ucidă; ci mai degrabă temeţi-vă de acela
care poate ca şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă” [Mt 10, 28].
V Că Hristos trebuie imitat în pătimirea Sa
şi răbdarea Lui trebuie dorită aprins
1 Oricine învaţă o meserie priveşte la învăţătorul său când îşi face meseria
aievea şi iscusit, şi doreşte înflăcărat să facă asemenea lui ceea ce i s-a încredinţat;
iar dacă nu e în stare, nu e încă desăvârşit în lucrul său. 1 2 Şi noi
deci, care avem drept învăţător pe Domnul nostru lisus Hristos, de ce nu
imităm învăţătura Lui? 3 Pentru că El a renunţat la uşurare, la desfătare, la
slavă, la bogăţie, Ia puterea de a sc apăra, la mamă şi fraţi, ba chiar şi la viaţa
Lui din ascultare faţă de Tatăl Lui şi din iubire de oameni pentru noi, răbdând j
nu numai prigoană şi lovituri, ocară şi batjocură, dar chiar şi ţintuirea de
lemn, ca să-i mântuie pe iudeii şi păgânii care se pocăiau; J deci dacă El a
renunţat pentru voi la toate, neruşinându-se de cruce, nici refuzând moartea,
de ce noi nu imităm Pătimirile Lui şi nu renunţăm pentru El chiar şi la viaţa
noastră, întrucât EI ne-a dat puterea de a răbda? ' Fiindcă El a făcut aceasta
pentru noi, iar noi o facem pentru noi înşine, pentru că El n-are nevoie de
noi, dar noi avem nevoie de mila Lui; şi nu cere de la noi decât o credinţă
sinceră şi spontană, cum spune Scriptura: „Dacă eşti drept, ce-I vei da sau ce
va primi El din mâna Ta? Necucemicia ta este pentru omul asemenea ţie, iar
dreptatea ta este pentru fiul omului” [Iov 35, 7-8].
VI. Credinciosul nu trebuie să fie nici temerar din pricina siguranţei lui,
nici timorat din laşitate, ci să fugă din teamă
şi dacă e prins să se lupte pentru cununa care-l aşteaptă
1 Să renunţăm deci şi la părinţi şi la rude, şi la prieteni şi Ia femei şi copii, şi
la averi şi la toate cele ale vieţii, ori de câte ori ceva din acestea sunt o piedică
pentru dreapta-credinţă [eusebeian], 2 Căci trebuie „să ne rugăm ca să nu
intrăm în încercare” [Mt 26,41], dar dacă suntem chemaţi la mărturie/martiriu,
să mărturisim cinstitul Nume, iar dacă din această pricină suntem
pedepsiţi, să ne bucurăm întrucât ne grăbim spre nemurire. 3 Dacă suntem I
IV .4 . C o n s t itu ţi i le S f in ţ i lo r A p o s to li p r in C l em e n t 6 7 3
prigoniţi, să nu fim surprinşi, să nu iubim veacul de acum, nici laudele de la
oameni, nici slava şi cinstea stăpânitorilor, ca unii dintre iudei, care admirau
lucrările Domnului dar nu credeau în El de teama de arhierei şi de ceilalţi
stăpânitori, „căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu”
[In 12, 42. 43] .4 Mărturisind mărturia cea bună [1 Tim 6, 12], nu ne vom
mântui doar pe noi înşine, ci îi vom întări şi pe cei proaspăt luminaţi/botezaţi
şi-i vom încredinţa pe catehumeni.
3 Dar dacă cedăm ceva din mărturisirea noastră, tăgăduind dreapta-credinţă
din slăbiciunea voinţei şi frica de o pedeapsă foarte scurtă, nu numai ne lipsim
de slava veşnică, dar ne vom face pricini de pierzanie şi pentru alţii şi
vom suferi o dublă pedeapsă ca unii care prin tăgăduirea noastră sădim bănuiala
că adevărul crezut odată şi de noi e o învăţătură a rătăcirii. 6 De aceea
să nu fim repeziţi, nici temerari, căci spune Domnul: „Rugaţi-vă să nu cădeţi
într-o încercare/persecuţie, căci duhul e înflăcărat, dar trupul e neputincios”
[Lc 22, 40]. Iar dacă am căzut [în încercare], să nu facem de ruşine din laşitate
mărturisirea. Căci dacă tăgăduind cineva nădejdea Lui, care e Iisus
[1 Tim 1,1], Fiul lui Dumnezeu, a scăpat de moarte vremelnică, mâine însă
pe patul de boală va cădea într-o suferinţă acută la pântece sau la stomac,
sau la cap, sau într-o altă afecţiune incurabilă, în putreziciune, gangrenă,
abces, tumoare, hidropizie sau cancer, şi aşa se va prăbuşi repede şi va ieşi din
viaţă, iar atunci se va lipsi şi de cele de aici şi vă cădea şi din cele veşnice,
sau mai bine zis va ajunge în pedeapsa veşnică, umblând în întunericul din
afară, unde e plângerea şi scrâşnirea dinţilor [Mt 27, 28-35]?
' Dar cel ce s-a învrednicii de martiriu să se bucure în Domnul întrucât a
dobândit o asemenea cunună şi şi-a făcut ieşirea din viaţă prin mărturisire.
Şi dacă e catehumen, să plece neîntristat, căci pătimirea pentru Hristos va fi
pentru el un botez mai adevărat, fiindcă el a murit prin experienţă [peira\
împreună cu Domnul, iar ceilalţi în prefigurare [typd]. 9 Să se bucure aşadar
imitându-L pc învăţătorul, fiindcă s-a poruncit: „Oricine să fie desăvârşit ca
învăţătorul său” [Lc 6, 40]. Iar învăţătorul nostru Iisus Hristos a fost lovit
pentru noi, a suferit îndelung-răbdător blasfemii şi ocări, a fost scuipat, pălmuit,
bătut, iar după ce a fost biciuit a fost pironit, adăpat cu oţet şi fiere, şi
săvârşind toate cele scrise a zis lui Dumnezeu şi Tatăl: „în mâinile Tale îmi
predau duhul Meu” [Lc 23, 46]. 10 De aceea şi cel ce doreşte să fie învăţăcel
al Lui să râvnească luptele Lui, să imite răbdarea Lui, cunoscând că şi dacă
va fi ars de oameni în foc, nu va suferi nimic, ca şi cei trei copii [Dn 3] sau,
şi dacă va suferi ceva, va primi plată de la Dumnezeu deoarece crede în
Unul şi Singurul Dumnezeu adevărat şi Tată prin Iisus Hristos, Arhiereul cel
Mare şi Izbăvitorul sufletelor şi Răsplătitorul luptelor, Căruia fie slava în
vecii vecilor. Amin.
6 7 4 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l apostolic
VII. Despre înviere, diverse dovezi
1 Căci însuşi Dumnezeul Atoateţiitor ne va învia prin Domnul nostru Iisus
Hristos potrivit făgăduinţei Lui nemincinoase, şi ne va învia împreună cu toţi
cei adormiţi din veac aşa cum suntem în forma de acum, neavând nici ştirbire,
nici stricăciune, pentru că vom învia nesupuşi stricăciunii/incoruptibili
[1 Co 15, 22]. 2 Chiar dacă vom muri în mare, chiar de ne vom risipi în pământ,
chiar de vom fi sfâşiaţi de fiare, ne va învia prin puterea Lui, pentru că
lumea toată e ţinută la un loc de mâna lui Dumnezeu; şi „nici un fir de păr
din capul vostru nu se va pierde” [Lc 21, 18]. De aceea ne îndeamnă spunând:
„în răbdarea voastră dobândiţi-vă sufletele voastre” [Lc 21, 19].1 Iar
despre învierea morţilor şi răsplătirea martirilor vorbeşte Gavriil lui Daniel:
„Şi mulţi din cei adormiţi se vor scula din pulberea pământului, unii spre
viaţă veşnică, alţii spre osândă şi ruşine veşnică; şi cei înţelepţi vor străluci
ca soarele, ca stelele şi ca bolta cerului” [Dn 12, 2-3].
4 Că sfinţii vor străluci ca nişte luminători a spus-o aşadar dinainte sfântul
Gavriil, căci el a dat mărturie că ei vor înţelege adevărul şi sfântul lui Nume.
Dar învierea a fost făgăduită nu numai martirilor, ci şi tuturor oamenilor,
drepţi şi nedrepţi, credincioşi şi necredincioşi, ca fiecare să fie răsplătit cu
cele potrivite vredniciei lui; căci spune: „Dumnezeu va aduce la judecată
toată făptuirea în orice este în ea trecut cu vederea, dc este bună sau de este
rea” [Ecc 12, 14].5 Necrezând în această înviere, iudeii spuneau în vechime:
„Oasele noastre s-au uscat, am pierit”, iar Dumnezeu răspunzându-le le-a
zis: „Iată, Eu voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate din ele şi voi
da Duhul Meu în voi şi veţi fi vii şi veţi cunoaşte că Eu Domnul am vorbit şi
am făcut” [Iz 37, 11-14] .6 Iar prin Isaia spune: „Morţii se vor scula şi cei din
morminte se vor ridica şi se vor veseli cei ce se liniştesc în pământ, pentru
că rouă de la Tine e pentru ei vindecare” [/s 26, 19].
7 Multe altele s-au spus aşadar despre înviere, despre rămânerea drepţilor
în slavă, despre pedeapsa necredincioşilor, despre cădere, alungare, neslavă,
focul veşnic [Ml 25,41] şi viermele neadormit [cf. Is 66, 14]. s Precum şi
că, dacă ar fi vrut ca toţi oamenii să fie nemuritori, ar fi putut aceasta, căci a
arătat-o nelăsându-i pe Enoh [Fc 5, 24] şi pe Ilie [4 Rg 2, 11] să facă experienţa
morţii. Şi că dacă ar fi vrut ar fi putut să-i învie pe cei morţi în fiecare
generaţie, ne-a convins prin El însuşi şi prin alţii: înviind pe fiul văduvei
jţ>rin Ilie [3 Rg 17, 17-24], iar pe cel al şunamitencei prin Elisei [4 Rg 4].
9 Şi că moartea nu e numai o răsplată a pedepsei suntem convinşi din faptul
că au suferit-o şi sfinţii şi însuşi Domnul sfinţilor, Iisus Hristos, Viaţa credincioşilor
şi învierea morţilor [In 11,25].
10 De aceea după întreceri aduce pentru puţin timp descompunerea asupra
celor ce vieţuiesc ca într-un mare oraş, ca apoi înviindu-1 pe fiecare fie să-l
IV .4 . C o n s t itu ţi i le S f in ţ i lo r A p o s to li p r in C l em e n t 6 7 5
dezavueze, fie să-l încununeze. 11 Căci Cel ce a făcut din pământ trupul Iui
Adam şi al celorlalţi oameni, Acelaşi va învia după descompunere şi trupul
celorlalţi şi al întâiului om. „Pentru că toţi cei din morminte vor auzi glasul
Fiului lui Dumnezeu şi cei care-1 vor auzi vor învia” [In 5, 25. 28]. 12 Pe
lângă acestea credem că se va face învierea din pricina învierii Domnului.
Fiindcă El este Cel ce a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile [In 11], pe fiica
lui lair [Mc 5, 21^43], şi pe fiul văduvei [Lc 7, 11-17], iar la porunca Tatălui
a înviat a treia zi şi El, arvuna învierii noastre [/ Co 15,20]. Cel ce l-a scos a
treia zi pe Iona viu şi nevătămat din pântecele balenei [In 2], pe cei trei copii
din cuptorul Babilonului [Dn 3] şi pe David din gura leilor [Dn 6; 14, 31 —42],
nu va duce lipsă de putere să ne învie şi pe noi.
[Sibila]
13 Iar dacă păgânii iau în râs şi nu cred în Scripturile noastre, să-i facă să
creadă profetesa lor Sibila, care spune cuvânt de cuvânt aşa:
„Dar când toate se vor face ţărână şi cenuşă,
iar zeul nemuritor va stinge focul pe care l-a aprins,
acelaşi zeu va modela iarăşi oasele şi cenuşa oamenilor
şi-i va face pe muritori să stea în picioare cum erau odinioară.
Atunci va fi judecata în care va judeca zeul însuşi
judecând iarăşi lumea. Iar pe cei care au păcătuit prin
impietate/necredinţă
pe aceştia îi va acoperi iarăşi pământul,
iar câţi au fost pioşi/credincioşi vor trăi iarăşi în lume,
zeul dându-le duh de viaţă precum şi har
celor pioşi/credincioşi, şi toţi se vor vedea atunci pe ei înşişi.”
14 Aşadar, dacă şi aceasta mărturiseşte învierea şi nu tăgăduieşte naşterea
din nou, dar distinge între credincioşi şi necredincioşi, în zadar nu cred atunci
în Scripturile noastre.
[Pasărea phoenix]
h Mai povestesc un lucru special care arată învierea, deşi nu cred în cele pe
care le povestesc ei înşişi. Fiindcă spun că există o pasăre unică în genul ei,
care oferă dovada bogată a învierii, despre care spun că n-are pereche şi e
singură în toată creaţia, şi pe care o numesc phoenix. Spun despre ea că tot la
cinci sute de ani vine în Egipt pe ceea ce se numeşte altarul soarelui aducând
o mulţime de cinamon, cassie şi balsam; şi stând spre răsărit şi rugându-se
soarelui ia foc spontan şi devine cenuşă, iar din cenuşă răsare un vierme, care
sub efectul căldurii devine o pasăre phoenix tânără şi când ajunge în stare
să zboare se duce în Arabia, care e dincolo de ţinutul Egiptului. 16 Aşadar,
676 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l apostolic
dacă, cum spun ei înşişi, învierea e dovedită de o pasăre necuvântătoare, de
ce mai defaimă în zadar cele ale noastre, atunci când mărturisim că Acela
care a adus cu putere nefiinţa la fiinţă [cf. Rm 4, 17], Acesta poate să o aducă
la înviere şi după descompunere.
'' Din pricina acestei certitudini suportăm şi biciuiri şi prigoane şi morţi,
pentru că în zadar le-am primi pe acestea dacă n-am avea certitudinea acestor
lucruri, ale căror vestitori ne proclamăm a fi. ,s Aşadar, precum am crezut
lui Moise care spunea că „întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”
[Fc 1, 1] şi ştim că fără materie, de care n-avea nevoie, ci numai prin
voinţă Hristos a produs cele ce i s-au poruncit: cer, pământ, mare, lumină,
noapte, zi, luminători, stele, păsări, peşti, patrupede, reptile, plante şi ierburi,
în acelaşi fel îi va învia pe toţi fără să aibă nevoie de o conlucrare. 19 Căci
crearea lumii şi învierea morţilor sunt opera aceleiaşi puteri: atunci l-a făcut
din diverse elemente pe omul care nu era dându-i sufletul creat din nefiinţă,
iar acum va da înapoi sufletelor care există trupurile descompuse; căci învierea
este a celor ce zac [în morminte], nu a unora care nu există.
20 Aşadar, Cel ce a făcut primele corpuri din nefiinţă şi prin ele a creat
diverse făpturi, Acesta va învia şi pe cci morţi făcându-i vii. Căci cel ce
formează pe om în pântec dintr-o mică sămânţă şi i-a creat un suflet care nu
există — cum spune El însuşi lui leremia: „înainte să tc fi plăsmuit în pântec
te ştiu” [Ir 1, 5], şi altundeva: „Eu sunt Domnul Care întăreşte cerul şi
întemeiază pământul şi plăsmuieşte duhul omului în el” [Za 12, 1] —, Acelaşi
îi va învia pe toţi oamenii care sunt făpturile Lui, cum dă mărturie dumnezeiasca
Scriptură care-L arată pe Dumnezeu spunând Unului-Născul Hristos:
„Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră; şi a făcut Dumnezeu pe
om, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; parte bărbătească şi parte femeiască
l-a făcut” [Fc 1, 26-27]. 21 Iar preadumnezeieseul şi răbdătorul Iov, despre
care Scriptura spune: „Scris este că va învia iarăşi cu cei pe care-i va învia
Domnul” [Iov 42, 17a], spune lui Dumnezeu: „Nu m-ai turnat oare ca pe
lapte şi m-ai închegat ca pe un caş? M-ai îmbrăcat în piele şi în came şi m-ai
ţesut din oase şi din vine; viaţă şi milă ai pus în mine, iar privirea Ta mereu
asupra mea a păzit duhul meu. Având acestea în mine însumi, ştiu că pot
toate şi că la Tine nimic nu e cu neputinţă” [Iov 10, 10-13]. 22 Iubitorul de
Dumnezeu David îi spune şi el lui Dumnezeu: „Mâinile Tale m-au făcut şi
m-au plămădit” [/N 118, 73], şi iarăşi: „Tu ai cunoscut plămada noastră”
[Fs 102, 14]. Şi mai încolo: „Tu m-ai plămădit şi ai pus peste mine mâna Ta.
Minunată e cunoaşterea Ta despre mine; s-a întărit şi nu pot ajunge la ea.
Cele nelucrate de mine le-au văzut ochii Tăi şi în cartea Ta vor fi scrişi toţi”
[.Pj 138, 5-6. 16]. Dar şi Isaia spune rugându-se: „Noi suntem lutul, iar Tu
olarul nostru” [Zs 64, 7].
IV.4. C o n s titu ţiile S f in ţ i lo r A p o s to li p r in C l em e n t 677
23 Aşadar, dacă omul făcut prin Hristos e creatura Lui, negreşit după ce
moare va învia prin El fie spre a fi încununat pentru virtuţile sale, fie pentru
a fi pedepsit pentru greşelile lui. Dar, dacă în calitate de Legiuitor judecă cu
dreptate, atunci aşa cum îi pedepseşte pe necredincioşi, tot aşa Binefăcător
îi mântuieşte pe credincioşi şi pe sfinţii care au fost junghiaţi pentru El de
oameni; pe unii facându-i să strălucească asemenea unor stele, iar pe alţii ca
nişte luminători, cum a zis Gavriil lui Daniel [Dn 12, 3]. 24 Deci, întrucât
toţi credincioşii suntem învăţăcei ai lui Hristos, să credem făgăduinţei Lui,
căci nemincinos e Cel ce le-a făgăduit. Zice însă şi fericitul profet David:
„Credincios este Domnul în toate cuvintele Lui şi cuvios în toate lucrurile
Lui” [Ps 144, 3].
25 Căci Cel ce şi-a făcut un trup din Fecioară este şi Creatorul celorlalţi
oameni; iar Cel ce S-a înviat pe Sine însuşi din morţi îi va învia şi pe toţi cei
ce zac [în morminte], 26 Cel ce dintr-un singur grăunte ridică din pământ
belşug de grâu şi face să înflorească pomul tăiat printr-o rămurea, Cel ce a
făcut să odrăslească toiagul uscat al lui Moise [Nm 17, 16-26], Acela ne va
învia şi pe noi în slavă. 27 Cel ce a ridicat sănătos pe paralitic [Mt 9, 1-8] şi
l-a vindecat pe cel cu mâna uscată [Mc 3, 1-6] şi a completat din pământ şi
ţărână partea care lipsea orbului din naştere [In 9, 1-7], Acela ne va învia şi
pe noi. ",ţ Cel care cu cinci pâini şi doi peşti a săturat cinci mii de oameni
[Ml 14, 17-21] şi au rămas douăsprezece coşuri cu farâmituri [In 6, 1-13],
Cel ce a prefăcut apa în vin [In 2, 3-11] şi a scos din gura unui peşte statirul
pe care l-a trimis prin mine, Petiu, celor care cereau censul [Mt 17, 24—27],
Acela va învia şi pe morţi. 29 Pentru că la toate acestea am fost martori noi
înşine, iar de altele dau mărturie profeţii.
,ftNoi care am mâncat şi băut împreună cu El [FA 10, 41] şi am văzut
minunile, viaţa şi conduita Lui, cuvintele, pătimirile, moartea şi învierea Lui
din morţi, care am petrecut împreună cu El patruzeci de zile după învierea
Lui [FA 1,3] şi am primit de la El porunca de a vesti Evanghelia în toată
lumea [Mc 16, 15], de a face învăţăcei în toate neamurile păgâne [Mt 28, 19],
de a boteza în moartea Lui [Mt 28, 19; Rm 6, 3] sub autoritatea Dumnezeului
a toate şi mărturia Duhului Care e Mângâietorul, vă învăţăm toate acestea pe
care ni le-a rânduit [diataxamenos] înainte de a fi înălţat sub ochii noştri la
cer la Cel ce L-a trimis [FA 1, 9] .31 Şi dacă veţi crede, veţi fi fericiţi, iar dacă
nu veţi crede, noi vom fi păziţi nevinovaţi şi curaţi de necredinţa noastră.
VIII. Despre Iacob, fratele Domnului, şi Ştefan, primul martir
1 Despre martiri vă spunem să fie la voi în toată cinstea, cum au fost cinstiţi
de noi fericitul Iacob, episcopul, şi sfântul nostru codiacon, Ştefan. 2 Căci
6 7 8 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l a p o sto lic
aceştia au fost declaraţi fericiţi de Dumnezeu şi cinstiţi de către bărbaţi cuvioşi
ca unii curaţi de orice greşeală, neschimbabili în faţa păcatului, neclintiţi
în cele bune, neînduplecaţi în elogii; despre ei spunea David: „Cinstită
este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui” [Ps 115, 6]. Şi Solomon:
„Pomenirea dreptului e cu laude” [Pr 10, 7]. Iar profetul zicea: „Bărbaţii
drepţi vor fi ridicaţi” [Is 57, 1].
IX. Despre falşii martiri/martori
1 Acestea fie spus despre cei ce au dat mărturie martirică pentru Hristos
potrivit adevărului, iar nu despre falşii martiri, despre care spune cuvântul:
„Dar numele impioşilor se va stinge” [Pr 10, 7], căci „martorul credincios
nu minte, dar martorul nedrept aţâţă minciuni” [Pr 14, 5]. : Căci cel ce iese
din această viaţă în mărturie/martiriu pentru adevăr fără minciună, acesta e
un martor/martir adevărat, demn dc crezare, întrucât a luptat prin sângele
său pentru cuvântul dreptei-credinţe.
X. Că trebuie să fugim de vorbele deşarte, de vorbele de ruşine,
de bufonerii, beţie, destrăbălare, moliciune, mânia nemăsurată, cântecele
păgâne sau desfrânate, de invocarea numelui idolilor sau demonilor
1 Vă îndemnăm, fraţi şi tovarăşi de slujire, să fugiţi de vorbele deşarte, de
vorbele de ruşine/obscene, de bufonerii, de beţii, de destrăbălări, dc moliciuni,
de mâniile nemăsurate unite cu vorbe neghioabe, pentru că nici în zilele
Domnului [duminici], zilele voastre de bucurie, nu vă îngăduim să spuneţi
ori faceţi ceva indecent. Căci zice undeva Scriptura: „Slujiţi Domnului cu
frică şi vă bucuraţi pentru El cu cutremur” [Ps 2, 11]. ’ Prin urmare, şi veseliile
voastre trebuie să fie cu frică şi cu cutremur. Căci creştinul credincios nu
trebuie să spună nici un cântec păgânesc, nici o cântare desfrânată, întrucât
prin cântare i se întâmplă să pomenească nume demonice şi atunci în loc de
Duhul Sfânt va intra în el cel rău.
XI. îndemn la a fugi de urâciunea idolatriei
' E oprit însă şi ajura pe ei şi a rosti cu gura scârboasele lor nume sau a-i
venera ori respecta drept zei; căci nu sunt zei, ci demoni răi sau lucruri de
luat în râs [cf. Ir 28, 18]. 2 Căci spune undeva Dumnezeu despre israeliţi:
„M-au părăsit şi se jură pe zeii care nu sunt” [Ir 5, 7]. Şi altundeva: „Voi
smulge din gura lor numele idolilor” [Za 13, 2; 9, 7]. Şi iarăşi: „Ei m-au
făcut gelos pe cei ce nu sunt zei, m-au înfuriat prin idolii lor” [Dt 32,21].
Şi în toate Scripturile sunt oprite acestea de Domnul.
IV.4. C o n s titu ţiile S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 679
XII. Că nu se cuvine să cântăm cântece păgâne, să jurăm pe idoli
sau să ne ţinem de auguri, preziceri, divinaţii, palpări sau alte practici
iudaice; căci acest lucru e impios şi duşmănos cunoaşterii lui Dumnezeu
1 Ele opresc însă nu numai cele privitoare la idoli, dar când legiuiesc despre
luminătorii cerului ne îndeamnă nici să nu jurăm pe ei, nici să-i adorăm, căci
spune: „Nu cumva văzând soarele, luna şi stelele, să fi amăgit şi să te închini
lor” [Dl 4, 19]. Şi altundeva: „Nu vă învăţaţi după căile păgânilor şi nu vă
temeţi de semnele cerului” [Ir 10, 2]. 2 Fiindcă stelele şi luminătorii s-au dat
oamenilor spre luminare [Fc 1, 15], nu spre închinare/venerare, chiar dacă în
răutatea lor israeliţii s-au închinat făpturii în locul Făcătorului [Rm 1,25],
insultând Creatorul şi admirând creatura mai mult decât se cuvine, când
facându-şi viţel în pustiu [Iş 32, 4], când închinându-se lui Beelfegor [Nm
25, 3], iar altă dată lui Baal [Jd 2, 13] şi Tamuz [Iz 8, 14] şi Astartei Sidonului
[3 Rg 11,5. 7], sau lui Moloh [4 Rg 23, 10] şi Kemoş [Iz 8, 16], ori soarelui,
cum stă scris la Iezcchiel, sau chiar unor animale necuvântătoare, ca
boul lui Apis şi ţapul lui Mendes la egipteni, ori unor zei de argint şi aur ca în
ludeea. 3 Pentru toate acestea Dumnezeu a spus ameninţându-i prin profetul:
„Nu i-a ajuns casei lui Iuda să facă aceste urâciuni pe care le-a făcut, pentru
că a umplut pământul cu fărădelegi ca să Mă înfurie pe Mine? lată sunt ca
unii care iau în râs, şi Eu voi lucra cu mânie, ochiul Meu nu va cruţa nici
nu voi avea milă: vor striga în urechile Mele cu glas mare şi nu-i voi auzi”
[Iz 8. 17-18]. 4 Vedeţi, iubiţilor, câte spune Domnul împotriva idolatrilor şi
a celor ce adoră soarele şi luna.
Dc aceea, ca om al lui Dumnezeu creştinul nu trebuie să se jure nici pe
soare, nici pc lună, nici pe stele, nici pe cer, nici pe pământ sau pe vreuna
din stihii, mică sau mare. 6 Căci dacă învăţătorul ne-a poruncit să nu jurăm pe
Dumnezeu Care este, ca vorba noastră să fie mai de crezare decât pământul,
nici pe ccr, pentru că e o impietate păgână, nici pe Ierusalim ori pe locaşul
sfânt al lui Dumnezeu, pe altar, pe dar sau pe aurul templului ori pe capul
nostru [Mt 5, 35; 23, 16-22], pentru că e un obicei care vine din stricăciunea
iudaică, de aceea trebuie şi oprit, ci porunceşte credincioşilor ca la ei da să fie
da şi nu, nu, iar ceea ce e în plus decât acestea vine de la cel rău [Ic 5, 12;
Mt 5, 37]; de aceea cu cât mai mult sunt sub pedeapsă cei ce se jură pe nume
mincinoase, slăvind cele părute în locul celor adevărate? Din pricina răutăţii lor
[Rm 1,28] Dumnezeu i-a predat acestei nebunii de a face cele ce nu se cuvin.
XIII. Lista sărbătorilor Domnului pe care trebuie să le păzim
şi când anume trebuie celebrate fiecare din ele
1 Păziţi zilele sărbătorilor, fraţilor, şi mai întâi să fie celebrată de voi Naşterea
în ziua a 25-a a lunii a 9-a. 2 După care să vă fie cea mai cinstită Arăta6
8 0 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l apostolic
rea, în care Domnul v-a făcut arătarea Dumnezeirii Lui; aceasta să se facă în
ziua a 6-a a lunii a 10-a. 3 După care să fie păzit postul Păresimilor care are
în el aducerea-aminte de purtarea şi legiuirea Domnului. Acest post să se săvârşească
înaintea postului Paştelui începându-1 luni şi terminându-1 vineri.
4 După care, oprind postul, începeţi sfânta săptămână a Paştelui postind-o
toţi cu frică şi cutremur, rugându-vă în aceste zile pentru cei ce au pierit.
XIV. Despre pătimirea Domnului şi ce s-a făcut în fiecare zi a ei
1 Fiindcă au început să facă uneltirea împotriva Domnului în ziua a doua a
sâmbetei [luni] în luna întâi, xanticos, şi sfatul lor s-a întins până în ziua a
treia a sâmbetei [marţi], iar în a patra [miercuri] au hotărât să-L lichideze
prin cruce." Şi Iuda cunoştea acestea. Fiind el corupt de multă vreme, a fost
atunci lovit cu iubire e arginţi de însuşi diavolul, pentru că i se încredinţase
de mult punga şi, deşi fura cele ale săracilor [In 12, 6], nu fusese izgonit de
Domnul din îndelungă-răbdare. Dar pe când mâneam noi împreună cu El,
vrând atât să-l cuminţească pe el, cât şi să ne înveţe preştiinţa Lui, a zis:
„Amin vă spun vouă, unul dintre voi Mă va trăda” [In 13, 21].3 Şi când fiecare
din noi a spus: „Oare eu?” [Mc 14, 19], iar Domnul tăcea, ridicându-mă
eu, unul din cei Doisprezece, care eram mai iubit de El decât ceilalţi, L-am
rugat rezemat de pieptul Lui să spună cine să fie cel care-L va trăda [In
13, 23-25], şi nici atunci bunul Domn nu ne-a spus numele lui, dar a dat două
semne ale trădătorului: unul spunând: „Cel ce şi-a întins cu Mine mâna în
blid” [Mt 26, 23], iar al doilea zicând: „Cel căruia voi da bucăţica de pâine
după ce am înmuiat-o” [In 13, 26]. 4 Şi deşi acela a zis: „Nu sunt eu, rabi?”
[Mt 26, 25], Domnul n-a zis „nu”, ci: „Tu ai zis”, şi vrând să-l facă să se
teamă de acesta a zis: „Vai omului aceluia prin care va fi trădat Fiul Omului;
mai bine era pentru el dacă nu s-ar fi născut” [Mt 26, 24]. Dar deşi a auzit
acestea, ducându-se a zis preoţilor: „Ce vreţi să-mi daţi şi eu vi-L voi preda
vouă? Iar ei i-au propus treizeci de arginţi” [Ml 26, 15].
6 Şi mâncând noi în ziua a cincea [joi] la El Paştele, când şi-a întins acela
mâna în blid, a luat bucăţica şi a ieşit în noapte [In 13, 30], Domnul ne-a zis:
„A venit ceasul ca să vă risipiţi şi să Mă lăsaţi singur” [In 16, 32]. Şi deşi
fiecare spunea sus şi tare că nu-L va părăsi, iar eu Petru fagăduiam să mor
împreună cu El [Mt 26, 33; In 13, 37], El mi-a zis: „Amin zic ţie, înainte de
a cânta cocoşul, Mă vei tăgădui de trei ori” [Mt 26, 34; Lc 22, 34]. 7 Iar după
ce ne-a predat Tainele, antitipuri ale cinstitului Său Trup şi Sânge, fără ca
Iuda să fi fost împreună cu noi, a ieşit pe Muntele Măslinilor, aproape de
pârâul cedrilor, unde era o grădină [Mt 26, 30; In 18, 1]; iar noi eram împreună
cu El, spuneam imne după obicei [Mt 26, 30]. 8 Şi despărţindu-se nu mult
1V.4. C o n s titu ţiile S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 6 8 1
de noi, Se ruga Tatălui zicând: „Părinte, depărtează de la Mine acest pahar!
Dar să nu fie voia Mea, ci a Ta” [Lc 22,41-42]. Şi făcând aceasta de trei ori,
pentru că din deprimare noi căzuserăm în somn, venind ne-a spus: „S-a apropiat
ceasul şi Fiul Omului va fi predat în mâinile păcătoşilor” [Mt 26, 45].
9 Şi iată-1 pe luda şi împreună cu el o gloată de necredincioşi, şi drept
semn al trădării le arată o sărutare vicleană [Lc 22, 48], iar cei ce au primit
semnalul convenit L-au prins pe Domnul şi legându-L L-au adus la casa lui
Caiafa arhiereul [Mt 25, 57], în care era adunat nu mult popor, ci o gloată, nu
un sfânt consiliu de bătrâni, ci un sinedriu fără de lege şi un sfat de necredincioşi.
Aceştia făcând multe împotriva Lui n-au lăsat deoparte nici un fel
de ocară, scuipându-L, înjurându-L, pălmuindu-L, ocărindu-L, punându-L la
încercare, cerându-l o ghicire în loc de o profeţie, numindu-L prefăcut, hulitor,
călcător al Legii lui Moise, surpător al Templului, desfiinţător al jertfelor,
duşman al romanilor, potrivnic Cezarului. 1 Şi îmbătându-se în acestea
împotriva lui până dimineaţa în zori, aceşti tauri şi câini [Ps 21, 13. 17] L-au
dus la Ana, care era socrul lui Caiafa [In 18, 13], şi acolo făcând lucruri
asemănătoare, pentru că era ziua pregătirii [In 19, 14], L-au predat guvernatorului
roman Pilat învinuindu-L de lucruri multe şi grele, din care însă n-au
putut dovedi nimic, drept pentru care nemulţumit guvernatorul a zis: „Nu
găsesc în el nici o vină" [Lc 23, 4. 14].
" Şi atunci aducând doi martori mincinoşi au vrut să-L calomnieze, dar
întrucât aceştia au fost găsiţi în dezacord au adus afacerea spre înaltă trădare
zicând: „Acesta a spus despre sine că e împărat şi se opune plătirii de impozite
Cezarului” [Lc 23, 21]. Şi înşişi acuzatorii s-au făcut martori, judecători
şi împuterniciţi cu verdictul spunând: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!”
[Lc 23. 21; In 19, 6], ca să se împlinească ce s-a scris despre El în Profeţi:
„Adunatu-s-au asupra mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit ei înseşi”
[ft 26, 12], şi iarăşi: „înconjuratu-m-au câini mulţi, adunarea celor răi m-a
împresurat” [Pi 21, 13. 17], şi altundeva: „Făcutu-mi-s-a moştenirea mea ca
un leu în pădure, şi-a ridicat glasul împotriva mea” [Ir 12, 8]. 13 Pilat, aşadar,
făcându-şi de ruşine stăpânirea prin laşitate, şi-a arătat răutatea slujind în
locul Celui Drept mulţimilor, şi deşi a dat mărturie despre El ca despre un
nevinovat, L-a predat ca pe un vinovat de pedeapsă crucii, cu toate că romanii
fixaseră drept lege ca nimeni nedovedit să nu fie trimis la moarte.
14 Iar călăii, punând mâna pe Domnul slavei [I Co 2, 8], L-au pironit pe
lemn răstignindu-L la ceasul al şaselea [In 19, 14] după ce primiseră sentinţa
despre El la ceasul al treilea [Mc 15, 25]. 15 După care I-au dat să bea oţet
amestecat cu fiere, apoi l-au împărţit hainele trăgând sorţi, după care au răstignit
împreună cu El de-a dreapta şi de-a stânga Lui doi răufăcători, ca să se
împlinească Scriptura: „Datu-Mi-au de mâncare fiere şi în setea Mea M-au
6 8 2 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l aposlolic
adăpat cu oţet” [Pi 68, 22], şi iarăşi: „împărţitu-Mi-au hainele Mele lor
înşile şi pe haina Mea au aruncat sorţi” [Pi 21, 19], şi altundeva: „Şi cu cei
fără de lege a fost socotit” [/s 53, 12]. 16 După care trei ceasuri s-a făcut
întuneric, de la ceasul al şaselea la ceasul al nouălea [Ml 27, 45], şi spre seară
s-a arătat iarăşi lumina precum stă scris: „Nu va fi nici zi, nici noapte, şi spre
seară va fi lumină” [Za 14, 7]. 17 Iar pe la ceasul al nouălea Iisus a strigat cu
glas mare şi a zis Tatălui: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai
părăsit?” [Ps 21,2\ Mt 27, 46]. Şi după puţin strigând cu glas a zis: „Părinte,
iartă-i, că nu ştiu ce fac” [Lc 27, 50] şi adăugând: „în mâinile Tale îmi pun
duhul Meu” [Lc 23,46; Ps 30, 6], şi-a dat duhul şi înainte de a apune soarele
a fost îngropat într-un mormânt nou [Mt 27, 60].
,s Iar înviind din morţi când se lumina în ziua întâi a sâmbetelor [Mt 28,1]
a împlinit cele ce ne spusese înainte de Pătimire zicând: „Trebuie ca Fiul
Omului să facă trei zile şi trei nopţi în inima pământului” [Mt 12, 40] .19 Şi
înviind din morţi S-a arătat cel dintâi Măriei Magdalena şi Măriei lui Iacob
[Mc 16, 1-9], apoi Iui Cleopa pe cale [Lc 24, 18. 32], iar după aceasta nouă,
ucenicilor Lui care fugiserăm de frica iudeilor [In 20, 19; Mc 16, 14], dar
care pe ascuns ne interesam curioşi de cele privitoare la El. Acestea însă au
fost scrise în Evanghelie.
20 El ne-a îndemnat aşadar să postim aceste şase zile din pricina impietăţii
şi nelegiuirii iudeilor, poruncindu-ne să-i plângem şi să ne îndurerăm pentru
pierzania lor, căci şi El a vărsat lacrimi pentru ei pentru că nu ştiau vremea
cercetării lor [Lc 19, 41.44]. Ne-a poruncit să postim miercurea şi vinerea:
miercurea din pricina trădării, iar vinerea din pricina Pătimirii. Dar ne-a poruncit
să încetăm postul sâmbăta la cântatul cocoşului, dar în însăşi ziua de
sâmbătă să postim, nu pentru că trebuie să postim sâmbăta, întrucât aceasta
e o odihnă de creaţie, ci pentru că trebuie să postim doar în sâmbăta aceea,
întrucât în ea Creatorul a fost sub pământ. 21 Fiindcă în însăşi sărbătoarea lor
au pus mâna pe Domnul, ca să se împlinească cuvântul spus: „Pus-au semnele
lor în mijlocul sărbătorii lor şi ei nu ştiau” [Ps 73, 4-5]. Trebuie aşadar să
plângem pentru ei, pentru că atunci când a venit Domnul n-au crezut în El, ci
au scuturat de la ei învăţătura Lui, condamnându-se ca nevrednici de mântuire.
XV-XVI. Enumerare a prezicerilor profetice care-L vesteau pe Hristos
şi al căror deznodământ l-au văzut iudeii, dar din răutatea minţii n-au crezut
că este Fiul lui Dumnezeu şi L-au condamnat la cruce pe Domnul slavei
X V ' Fericiţi aşadar voi, care odinioară nu eraţi popor, dar acum sunteţi
neam sfânt [/ Ptr 2, 10. 9] izbăvit din rătăcirea idolilor, din neştiinţă, din impietate;
cei ce n-aţi avut parte de milă, dar acum sunteţi miluiţi [2 Ptr 2, 10]
1V.4. C o n s titu ţiile S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 6 8 3
din pricina ascultării inimii voastre. 2 Căci poarta vieţii s-a deschis vouă,
celor dintre neamuri/păgâni, care odinioară nu eraţi iubiţi, dar acum sunteţi
îndrăgiţi, popor câştigat de Dumnezeu, rânduit ca să vestească virtuţile lui şi
despre care a spus Mântuitorul: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau şi
M-am arătat celor ce nu întrebau de Mine. Am zis: Iată-Mă! neamului care
nu chema Numele Meu” [/s 65, 1]. 3 Căci fără să-L fi căutat, aţi fost căutaţi
de El şi crezând în El v-aţi supus chemării Lui părăsind nebunia politeistă şi
scăpând la adevăratul monoteism [monarchia], la Dumnezeu Atoateţiitorul,
prin Iisus Hristos, fâcându-vă completare a numărului celor mântuiţi, zeci
de mii de zeci de mii şi mii de mii, cum stă scris în Daniel [7, 10]. 4 Dar lui
Israel cel necredincios îi spune: „Toată ziua am întins mâinile Mele spre un
popor care nu ascultă şi contrazice, către cei ce umblă într-o cale nu bună, ci
in urma păcatelor lor, un popor care Mă întărâtă înaintea Mea” [Is 65, 2-3].
XVI1 Vedeţi, aşadar, cum a înfuriat poporul pe Domnul necrezând în El.
De aceea spune: „Au întărâtat pe Duhul Sfânt şi El S-a întors cu duşmănie
împotriva lor" [Is 63, 10].' Căci îi ţinea o orbire din pricina răutăţii minţii lor,
pentru că văzându-L pe Iisus n-au crezut că e Hristosul/Mesia lui Dumnezeu,
Fiul Unul-Născut, născut de El înainte de toţi vecii. Cuvânt, Dumnezeu, pe
Care nu L-au recunoscut din pricina necredinţei nici prin lucrările Lui, nici
prin profeţiile scrise despre El. 3 Căci faptul că se va naşte dintr-o Fecioară
îl citeau în lsaia: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte un Fiu şi vor
chema Numele Lui Emanuel [Is 7, 14]. Că un Copil mic S-a născut şi un Fiu
s-a dai nouă a cărui stăpânire este peste umărul Lui, şi se va chema numele
Lui înger de marc sfat. Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Puternic, Stăpân al
păcii. Părinte al veacului ce va veni [Is 9, 5].” 4 Iar dacă din pricina răutăţilor
covârşitoare nu-L ascultă o spune tot El: „Doamne, cine a crezut auzului
nostru şi braţul Domnului cui i s-a descoperit?” [Is 53, 1]. Şi iarăşi: „Cu auzul
veţi auzi şi nu veţi înţelege, uitându-vă vă veţi uita, dar nu veţi vedea, căci
s-a învârtoşat inima acestui popor” [/s 6, 1-10]. 5 De aceea s-a luat de la ei
cunoaşterea, pentru că atunci când vedeau şi-au întors ochii în altă parte şi
când auzeau nu auzeau.
Vouă însă, celor din păgâni, vi s-a dat împărăţia [Mt 21, 43], pentru că
fără să-L fi cunoscut pe Dumnezeu, crezând prin vestire/propovăduire, L-aţi
cunoscut, sau mai bine zis aţi fost cunoscuţi de El [Ga 4, 9] prin Iisus Mântuitorul
şi Izbăvitorul celor ce nădăjduiesc în El. 6 Căci trecând de la obiceiurile
dinainte cu osteneli zadarnice, privind de sus la idolii neînsufleţiţi şi
dispreţuind demonii care sunt în întuneric, alergând la Lumina cea adevărată
[In 1,9] şi cunoscând prin ea pe Unul şi Singurul Dumnezeu adevărat şi Tată
[In 17, 3], v-aţi arătat moştenitori ai împărăţiei Lui. 7 Botezaţi fiind în moartea
Domnului [Rm 6, 3] şi în învierea Lui, ca nişte prunci nou-născuţi [1 Ptr
6 8 4 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l a p o sto lic
2, 2], trebuie să fiţi nelucrători faţă de tot păcatul, căci nu mai sunteţi ai
voştri înşivă, ci ai Celui ce v-a răscumpărat prin Sângele Lui [1 Co 6, 19-20].
s Căci despre Israelul de odinioară a zis Domnul din pricina necredinţei lor:
„Se va ridica de la ei împărăţia lui Dumnezeu şi se va da neamului care face
roadele ei” [Mt 21, 43], adică: dându-şi împărăţia vouă, celor ce odinioară
eraţi străini, departe de EI, primeşte roadele recunoştinţei. 9 Căci voi sunteţi
cei ce aţi fost trimişi odinioară în vie şi n-aţi ascultat, iar aceia sunt cei care
au ascultat [Mt 21, 28. 29]. Voi sunteţi cei cărora, părându-vă rău de contrazicerea
voastră, lucraţi acum în ea, ei însă suportând cu greu făgăduinţele lor,
nu numai că au părăsit via nelucrată, dar scoţându-1 afară din vie l-au omorât
pe însuşi moştenitorul ei [Mt 21, 38-39]. 10 Şi El, Care a fost respins de ei ca
o piatră inutilă, a fost primit de voi ca o Piatră unghiulară [Mt 21,42], de
aceea zice despre voi: „Un popor, pe care nu-1 cunoşteam Mi-a slujit, M-a
auzit cu auzul urechii” [ ft 17, 44—45].
XVII. Cum anume trebuie să se facă Poştele şi când,
şi că nu trebuie prăznuit împreună cu evreii
1 Aşadar, fraţilor, voi care aţi fost răscumpăraţi cu scumpul Sânge al lui
Hristos [I Ptr 1, 19], trebuie să ţineţi în mod exact zilele Paştelui cu toată
grija după echinocţiu, ca nu cumva să faceţi de două ori pe an pomenirea
singurei Pătimiri, ci o singură dată pe Cel cc a murit o singură dată, nepăzind
însă prăznuirea lui împreună cu iudeii." Fiindcă acum nu c nici o comuniune
între noi şi ei [2 Co 6, 14-15], căci au rătăcit în însăşi hotărârea privitoare la
ce cred că săvârşesc, cum rătăciţi şi departe de adevăr sunt din toate părţile.
Voi însă păziţi strict echinocţiul de primăvară, care are loc în ziua a 22-a a
lunii a 12-a, care e dystos; observând şi ziua a 21-a a lunii, pentru ca ziua a
14-a să nu cadă în altă săptămână şi din neştiinţă să săvârşim Paştele de două
ori pe an sau să prăznuim învierea Domnului nostru Iisus Hristos în altă zi
decât numai în Ziua Domnului [Duminica].
XVIII. Rănduială despre Marea Săptămână a Paştelui
1 în zilele Paştelui aşadar postiţi şase zile începând de Luni până Vineri şi
Sâmbătă, folosind doar pâine, sare şi legume şi drept băutură apă, iar de Ia vin
şi came abţineţi-vă în aceste zile; căci sunt zile de doliu, nu de sărbătoare.
2 Vinerea şi Sâmbăta postiţi toată ziua, cei ce au atâta putere, negustând nimic
până la cântatul de noapte al cocoşului; iar dacă cineva nu poate să le
lege împreună, să păzească măcar Sâmbăta. Căci zice undeva Domnul vorbind
despre El însuşi: „Când va fi luat de la ei Mirele, vor posti atunci în
acele zile” [Lc 5, 35].
IV .4 . C o n s t itu ţi i le S f in ţ ilo r A p o s to li p r in C l em e n t 685
XIX. Despre privegherea Sâmbetei Mari şi despre Ziua învierii
1 Aşadar în aceste zile a fost El luat de la noi de către cei ce poartă în chip
mincinos numele de iudei [cf. Ap 2, 9; 3, 9], a fost ţintuit de cruce şi socotit
cu cei fără de lege [Is 53, 12; Mc 15, 28] .2 De aceea vă îndemnăm şi pe voi
să postiţi aceste zile până seara, aşa cum şi noi am postit când a fost luat de
la noi. Iar în celelalte zile înainte de Vineri, fiecare să mănânce la ceasul al
nouălea sau seara ori cum poate fiecare, încetând postul din seara zilei de Joi
până la cântatul cocoşului. J De cu seară până la cântatul cocoşului şi până
când se luminează de zi în prima zi a săptămânii [duminică], privegheaţi
adunându-vă în biserică, staţi veghind şi rugându-vă lui Dumnezeu toată
noaptea citind Legea, Profeţii şi Psalmii până la cântatul cocoşului. Şi botezându-
vă catehumenii şi citind Evanghelia cu frică şi cutremur şi grăind poporului
cele spre mântuire, încetaţi doliul vostru şi rugaţi pe Dumnezeu să
întoarcă pe Israel şi să primească loc de pocăinţă şi iertare a necredinţei lui.
’ Pentru că, spălându-şi mâinile, judecătorul străin [Pilat] a zis: „Nevinovat
sunt cu de sângele dreptului acestuia; voi veţi vedea” [Mt 27, 25]. Iar când
Pilat a zis: „Să răstignesc pe împăratul vostru?”, ei au strigat: „Nu avem împărat
decât pe Cezarul [In 19, 15]. Răstigneşte-1! Răstigneşte-1! [In 19, 6].
Căci oricine se face pe sine însuşi împărat se împotriveşte Cezarului, şi dacă-1
dezlegi pe acesta, nu eşti prieten al Cezarului! [In 19, 12]” J Şi Pilat guvernatorul
şi Irod regele au dat poruncă să-L răstignească şi s-a împlinit cuvântul
spus: „Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat lucruri
deşarte? împăraţii pământului au stat şi căpeteniile s-au adunat împotriva
domnului şi împotriva Unsului/Hristosului Său [Pi 2, 1-2] şi L-au azvârlit
pe Cel Iubit al Său ca pc un hoit scârbos [/s 14, 19].”
6 Şi pentru că El a fost răstignit Vinerea şi S-a sculat când se lumina de
Duminică, s-a împlinit Scriptura care spune: „Scoală-Te, Dumnezeule, judecă
pământul, că Tu vei moşteni în toate neamurile!” [Pi 81, 8]. Şi iarăşi: „Acum
Mă voi scula, zice Domnul, Mă voi pune mântuire; o voi anunţa deschis”
[Pi 11, 6]. Şi: „Iar Tu, Doamne, miluieşte-mă şi mă scoală, şi le voi răsplăti
lor” [Pi 40, 11]. 7 De aceea şi voi, pentru că Hristos a înviat, aduceţi-I jertfa
voastră, despre care a poruncit prin noi zicând: „Aceasta să faceţi întru pomenirea
Mea” [Lc 22, 19; 1 Co 2, 24] şi atunci rupeţi postul, veselindu-vă
şi prăznuind, pentru că arvuna învierii voastre, Iisus Hristos, S-a sculat din
morţi [/ Co 15, 20] şi aceasta să vă fie drept lege veşnică [Lv 16, 34] până la
sfârşitul veacului [Mt 28, 30], până ce va veni Domnul [1 Co 15, 26]. s Căci
pentru iudei Domnul e încă mort, dar pentru creştini a înviat; pentru unii e
aşa din pricina necredinţei, iar pentru alţii din pricina certitudinii, pentru că
nădejdea în El e viaţă nemuritoare şi veşnică.
68 6 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. Canonul apostolic
XX. Prezicere profetică despre Domnul
pe care iudeii o citesc pe 10 septembrie
1 Iar după opt zile să vă fie iarăşi o sărbătoare cinstită această zi a Opta,
în care m-a încredinţat de învierea Lui pe mine, Toma, care nu credeam,
arătându-mi locul cuielor şi rana suliţei în coastă [In 20, 24-29] .2 Şi numărând
iarăşi patruzeci de zile de la prima Duminică [a Paştelui], în joia de
după duminică prăznuiţi praznicul înălţării Domnului, în care plinind toată
economia şi rânduiala a urcat la Dumnezeu şi Tatăl care L-a trimis, şezând
de-a dreapta puterii [Mt 26, 64] şi aşteptând până ce vrăjmaşii Lui vor fi
puşi sub picioarele Sale [Ps 109, 1; 1 Co 15, 25] şi va veni la sfârşitul veacului
cu putere şi cu slavă multă să judece viii şi morţii şi să dea fiecăruia
după faptele lui; atunci îl vor vedea pe Fiul iubit al lui Dumnezeu, pe Care
L-au împuns, şi recunoscându-L vor jeli pentru ci înşişi seminţie pe seminţie
şi femeile lor separat [Za 12, 10. 2]. 1 Căci şi acum adunându-se în ziua a 10-a
a lunii gorpeos citesc Plângerile, în care se spune: „O suflare înaintea feţei
noastre, Unsul Domnul a fost prins în stricăciunile lor” [Plg 4, 20], şi pe
Baruh, în care stă scris: „Acesta este Dumnezeul nostru şi altul pc lângă El
nu se va mai socoti. Aflat-a toată calea ştiinţei şi a arâtat-o lui lacob, slujitorul
Său şi lui Israel, cel iubit de El. După acestea pc pământ S-a arătat şi cu
oamenii a petrecut” [Bar 3, 36-38]. Şi când citesc, se lovesc şi jelesc, cum
cred ei, pustiirea făcută de Nabucodonosor, în realitate făcând fără să vrea
începutul plânsului care-i va cuprinde. 4 Iar la zece zile după înălţare se împlinesc
cincizeci de zile de la prima Duminică [a Paştelui]; să vă fie o sărbătoare
mare; căci în ea la ceasul al treilea a trimis Domnul Iisus darul Duhului
Sfânt [FA 2] şi toţi ne-am umplut de lucrarea Lui şi am vorbit în limbi noi,
cum facea să răsune în noi, şi am vestit iudeilor şi păgânilor că El este
Hristosul/Mesia lui Dumnezeu, Cel hotărât de El Judecător al viilor şi al
morţilor [FA 10, 42; 1 Ptr 4, 5].
5 De El a dat mărturie Moise zicând: „A primit Domnul de la Domnul foc
şi l-a făcut ploaie” [Fc 19, 24]. Pe El L-a văzut lacob ca om şi a zis: „Am
văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi a scăpat teafăr sufletul meu” [Fc 32, 31].
Pe El L-a primit în ospeţie Avraam şi L-a mărturisit judecător şi Domn al
său [Fc 18]. 6 Pe El L-a văzut Moise în rug [/ş 3]; despre El a zis în Deuteronom:
„Profet vă va ridica Domnul Dumnezeu din fraţii voştri, ca mine;
pe el să-l ascultaţi în toate câte vă va grăi vouă, iar orice suflet care nu va
asculta de profetul acela va fi stârpit din poporul său” [Dt 18, 15. 19; Lv
23, 29]. 7 Pe El L-a văzut Isus al lui Navi, general înarmat al puterii Domnului
[Ios 5, 14], luptând ca aliat împotriva Ierihonului şi, căzând la picioarele
Lui, I s-a închinat ca un sclav stăpânului său. Pe El cunoscându-L Samuel
IV.4. Constituţiile S fin ţilo r A p o sto li p rin Clemen t 6 8 7
Uns/Hristos al lui Dumnezeu [/ Rg 12, 3. 5], i-a numit unşi/hristoşi pe preoţi
şi pe împăraţi. ,v Pe El cunoscându-L a cântat David despre El această cântare,
spunând: „Încinge-Te cu sabia peste coapsă, Puternice, în strălucirea şi
frumuseţea Ta. Încordează-Ţi arcul, propăşeşte şi domneşte de dragul adevărului,
blândeţii şi dreptăţii, şi dreapta Ta Iţi va fi călăuză minunată. Ascuţite
sunt săgeţile Tale, Puternice, popoare sub Tine vor cădea. De aceea Te-a uns
pe Tine Dumnezeu, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul veseliei mai mult decât
pe părtaşii Tăi” [Ps 44, 4-7. 2].
9 Despre El a vorbit şi Solomon ca în numele Lui: „Domnul m-a zidit ca
început al căilor Lui pentru lucrurile Lui; înainte de veac m-a întemeiat, întru
început, înainte de a face pământul, înainte de a ieşi izvoarele apelor, înainte
de a fi întemeiaţi munţii, înaintea tuturor colinelor pe mine m-a născut”
[Pr 8, 22-25]. Şi iarăşi: „înţelepciunea şi-a zidit sieşi o casă” [Pr 9, 1].
111 Despre El a vorbit Isaia: „Un toiag a ieşit din rădăcina lui lesei şi o floare
va răsări din rădăcină. Şi rădăcina lui lesei va fi ca cel ce se ridică să stăpânească
neamurile; în el îşi vor pune nădejdea” [7s 11, 10]. Iar Zaharia: „Iată
împăratul tău vine la tine drept şi mântuind, blând şi călare pe asin, pe mânzul
asinei” [Za 9 , 9]. 11 Despre El spune Daniel că este Fiu al Omului care vine
la Tatăl [Dn 7, 13-14] şi primeşte toată judecata şi cinstea şi este piatra tăiată
din munte fără mână dc om, care a ajuns un munte mare şi a umplut tot
pământul [Dn 2, 34-35] zdrobind mulţimea [poliarchia] stăpânirilor locale şi
mulţimea zeilor celor fără Dumnezeu, vestind pe Unul Dumnezeu şi arătând
monarhia romanilor.
12 Despre El a spus şi leremia profeţind: „O suflare înaintea feţei noastre,
Unsul Domnul a fost prins în stricăciunile lor; El de care spuneam: în umbra
Lui vom trăi între neamuri/păgâni” [Plg 4, 20]. Iezechiel şi ceilalţi profeţi
L-au numit peste tot Uns/Hristos, Domn, împărat, Judecător, Legiuitor,
înger al Tatălui, Dumnezeu Unul-Născut. h Pe Acesta deci vi-L vestim şi
noi Dumnezeu Cuvânt Care a slujit Dumnezeului Său şi Tatălui la creaţia a
toate; dacă credeţi în El, veţi fi vii, dacă nu credeţi, veţi fi pedepsiţi. „Căci
cine nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne
peste el” [In 3, 36].
14 Aşadar, după ce aţi prăznuit o săptămână Cincizecimea, postiţi şi după ea
o săptămână, căci este un lucru drept să ne veselim de darul lui Dumnezeu şi
să postim după relaxarea care urmează. 15 Căci şi Moise şi Ilie au postit patruzeci
de zile [Zş 34, 38; 3 Rg 19, 8], iar Domnul n-a mâncat trei săptămâni
pâine bună,