Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Modificări

Efrem Sirul

1.776 de octeți adăugați, 3 iunie 2023 12:48
fără descrierea modificării
Textul cel mai mare, critic și autentic al lui Efrem a fost compilat între 1955 și 1979 de către Dom Edmund Beck, OSB, ca parte integrantă din ''Corpus Scriptorum Christianorum Orientalium''.
 
==Aposftegme==
[[Patericul egiptean]] cuprinde trei apoftegme „Pentru sfântul Efrem”
 
1. Copil era avva Efrem și a văzut vis, adică vedenie, că a răsărit vie pe limba lui și a crescut și a umplut toată partea cea de sub cer, fiind foarte roditoare. Și veneau toate păsările cerului și mâncau din rodul viei. Și pe cât mâncau, se înmulțea rodul ei.
 
2. Altădată iarăși a văzut unul din sfinți, în vedenie, o ceată de îngeri pogorându-se din cer cu porunca lui Dumnezeu, având în mâini o carte, adică un tom scris dinlăuntru și din afară și ziceau unii către alții: Cui se cuvine să se dea aceasta? Și unii ziceau: Acestuia, iar alții: Altuia. Dar au răspuns și au zis: Cu adevărat sfinți sunt și drepți. Însă nimănui nu se poate să se dea aceasta, fără numai lui Efrem. Și a văzut bătrânul că lui Efrem au dat ei cartea. Și sculându-se dimineața, au auzit pe Efrem că întocmai ca un izvor izvorăște din gura lui și alcătuiește. Și au cunoscut că de la Duhul Sfânt sunt cele ce ieșeau prin buzele lui Efrem.
 
3. Altădată iarăși, trecând Efrem, din îndemnare oarecare a venit o păcătoasă, cu măgulire să-l tragă spre împreunare urâtă, iar de nu, măcar să-l pornească spre mânie, că niciodată nu-l văzuse cineva mânios. Și a zis ei: Vino după mine! Și apropiindu-se la un loc întru care era mult norod, a zis ei: În locul acesta vino precum ai voit. Iar aceea văzând norodul, a zis lui: Cum putem aceasta să facem, atâta norod stând și nu ne rușinăm? Iar el a zis către dânsa: Dacă de oameni ne rușinăm, cu mult mai vârtos trebuie să ne rușinam de Dumnezeu, care vădește cele ascunse ale întunericului. Iar ea rușinându-se, s-a dus fără de ispravă.
== „Efrem Grecul” ==
Birocrați, interwiki, renameuser, Administratori
18.649 de modificări