14.992 de modificări
Modificări
→Relațiile cu Matei Basarab
După moartea timpurie a lui Ioan, fiul cel mai mare al lui Vasile Lupu, au urmat câțiva ani de pace. În 1644, Vasile Lupu s-a împăcat în mod oficial cu Matei Basarab, această împăcare fiind mijlocită de către [[mitropolit]]ul [[Varlaam al Moldovei]]. În semn de pace, fiecare voievod a ridicat câte o [[mănăstire]] în țara celuilalt: Mănăstirea Stelea în Târgoviște, respectiv Mănăstirea Soveja în Vrancea.<ref>Nicolae Iorga, ''Istoria Bisericii Românești'', 1908, p. 149.</ref>
După șase ani de pace, în 1650 relațiile dintre cei doi domni s-au deteriorat iarăși, iar în 1652 Vasile Lupu l-a amenințat pe Matei Basarab că va intra cu oști în Muntenia, chiar în momentul în care acesta se îmbolnăvise.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 47.</ref> Matei, aliat cu principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe Gheorghe Ștefan, care se răsculase, să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Vasile Lupu izbutește, cu ajutorul militar al ginerelui său Timuș, fiul lui Bogdan Hmelnițki, hatmanul cazacilor, să-l respingă pe Gheorghe Ștefan și invadează Țara Românească. Matei Basarab îi învinge însă decisiv pe moldoveni și cazaci la Finta, pe râul Ialomița (în mai 1653) și îl alungă pe Vasile Lupu de pe tronul Moldovei.<ref>Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', 1925, vol. VII, p. 50.</ref>
===Sfârșitul domniei===