Modificări

Salt la: navigare, căutare

Mănăstirea Dochiaru (Muntele Athos)

2 octeți șterși, 9 noiembrie 2019 05:56
m
diacritice noi (cu virgulă)
==Istorie==
Potrivit tradiţieitradiției, mănăstirea Dochiaru a fost întemeiată iniţial inițial (cca. 1070) în apropierea portului [[Dafni (Muntele Athos)|Dafni]] de cuviosul călugăr Eftimie, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XI-lea şi și care a fost prietenul sau ucenicul Sf. [[Atanasie Atonitul]], fiind de meserie „dochiar”. Alte tradiţii tradiții spun că mănăstirea a fost fondată de monahul Daniil de la Dochiariu cândva între anii 1030-1032 sau că şiși-a luat numele după un monah pe nume Atanasie Lavriotul (de la [[Mănăstirea Marea Lavră (Muntele Athos)|Marea Lavră]]) şi și care avea însărcinarea de a se ocupa de păstrarea vinului şi și a uleiului.
O legendă despre fondarea mănăstirii (dar mai degrabă despre zidirea catholiconului, după formulare) spune că Sfântul Arhanghel Mihail i-a descoperit unui tânăr o comoară la metocul acestei mânăstiri. Tânărul povesteşte povestește [[egumen]]ului ce i se arătase, iar acesta trimite împreună cu tânărul doi ucenici, ca să descopere comoara si s-o aducă la mânăstire. Cei doi ucenici, voind să păstreze comoara pentru ei, îi leagă tânărului o piatră de gât şi și îl aruncă în mare, spunând egumenului că nu găsiseră nimic, iar tânărul fugise. Tânărului doborât în fundul mării, fără cunoştinţăcunoștință, i s-au arătat atunci doi tineri cu chipuri strălucitoare, anume Arhanghelul Mihail şi și îngerul păzitor al tânărului. Îngerul îi cere Arhanghelului să-l scape pe tânăr, şi și acesta se trezeşte trezește dintr-o dată, ud şi și cu piatra atârnată de gât, în mijlocul mănăstirii şi povesteşte și povestește ce i se întâmplase. Ucigaşii Ucigașii au fost siliţi siliți să aducă înapoi comoara, cu care s-ar fi rezidit mănăstirea, primind hramul Sfinţilor Sfinților Arhangheli. Legenda spune că piatra atârnată de gâtul tânărului s-ar păstra, zidită în zidurile mănăstirii, până în zilele noastre.
În secolul al XI-lea, mănăstirea a fost înzestrată de împăraţii împărații bizantini, însă la scurtă vreme după întemeiere a cunoscut o perioadă de declin, fiind jefuită şi și incendiată de mai multe ori de piraţipirați, probabil îndeosebi în timpul ocupaţiei ocupației latine a Muntelui Athos şi și după cucerirea Constantinopolului de către franci. În secolul al XIV-lea, a fost reînnoită de împăratul Ioan al V-lea Paleologul (1341-1357) şi și de Ştefan al IV-lea Dušan al Serbiei (1331-1355).
[[Catolicon]]ul mănăstirii, cu hramul Sfinţilor Sfinților [[Arhanghel]]i [[Mihail (Arhanghelul)|Mihail]] şi și [[Gavriil (Arhanghelul)|Gavriil]], a fost (re)zidit în secolul al XVI-lea (1568) din donaţiile donațiile domnitorului Alexandru Lăpuşneanu Lăpușneanu al Moldovei (1552-16561, 1564-1568) şi și ale soţiei soției sale, doamna Ruxandra, care, după moartea soţului soțului ei, dăruieşte dăruiește mănăstirii 165.000 de aspri de argint, o sumă foarte mare [http://www.proarad.ro/athos-meteora/dochiaru.html]. Ei au mai ajutat şi și la reconstruirea unei părţi părți a chiliilor, turnului şi și zidurilor de apărare.
Pictura bisericii a fost realizată în anul 1568 de un cunoscut pictor al vremii din şcoala școala cretană, numit Tzortzis [http://www.macedonian-heritage.gr/Athos/General/Art.html] sau Gheorghe Cretanul şi și completată în anul 1783. Din punct de vedere arhitectonic, catoliconul seamănă cu stilul bisericilor atonite similare, dar are şi influenţe și influențe ale stilului moldovenesc [http://www.proarad.ro/athos-meteora/dochiaru.html]. Frescele din interiorul [[trapeză|trapezei]] au fost realizate în anul 1675. Pe lângă catolicon, mănăstirea mai are şi și zece [[Capelă|paraclise]].
În timpul ocupaţiei ocupației otomane a Muntelui Athos din timpul războiului grec de independenţă independență (1821), mănăstirea Dochiaru şiși-a pierdut toate proprietăţile proprietățile de aici, iar mai târziu, în principiu după secularizarea a averilor mănăstireşti mănăstirești (1860-1864), şi și metoacele din Ţările Române.
==Odoare==
În mănăstire se păstrează multe [[veşminteveșminte]] şi și [[obiecte liturgice]] de mare preţpreț, precum şi și părticele din moaştele moaștele unor sfinţisfinți. Biblioteca mănăstirii Dochiaru adăposteşte adăpostește 441 de manuscrise, dintre care au fost catalogate 395, precum şi și 100 de codice şi și 1500 de cărţi cărți vechi tipărite.
===Sfinte moaştemoaște===Mănăstirea adăposteşte adăpostește mai multe fragmente de Sfinte [[MoaşteMoaște]]: un fragment din Sfânta Cruce a Mântuitorului, părticele din trupul Sf. [[Haralambie al Magneziei|Haralambie]], ale Sf. [[Mercurie]], capul Sf. Teodor şi și altele.
===Icoane===
[[Categorie:Mănăstiri]]
[[Categorie:Muntele Athos]]
 
[[el:Ιερά Μονή Δοχειαρίου]]
[[en:Dochiariou Monastery (Athos)]]
[[fr:Monastère Docheiariou (Mont Athos)]]
12.151 de modificări

Meniu de navigare