'''Sfântul Spiridon''' , ''[[făcătorul de minuni]]'', s-a născut pe la anul 270, în Askia, Cipru, şi a prins zilele împăratului [[Constantin cel Mare]], trăind până pe la jumătatea secolului IV. Numele său vine de la un cuvântul σπυρις, care în limba greacă înseamnă "coşuleţ". A fost [[episcop]] al Trimitundei, în această calitate numărându-se printre [[sfinţi]]i părinţi de la [[Sinodul I Ecumenic|Niceea]]<br>[[Prăznuire|Prăznuirea]] sa în [[Biserica Ortodoxă]] este pe [[12 decembrie]].  ==Viaţa==În tinereţe, Sf. Spiridon a fost păstor de oi şi a avut şi o soţie, care i-a murit însă de timpuriu. Acest trist eveniment l-a făcut să îmbrace schima monahală, devenind ulterior şi păstor de suflete, ca [[episcop]] al Trimitundei, fără a abandona, însă, nici oile necuvântătoare, pe care a continuat să le ducă la păscut.__TOC__

În timpul persecuţiilor sub împăratul Maximian (295 ADd. Hr.), sfântul a fost arestat şi exilat. În anul 325 AD, a participat la [[Sinodul I Ecumenic|Primul Sinod Ecumenic]] de la Niceea , unde a uimit pe mulţi cu simplitatea cu care a explicat credinţa ortodoxă. Fără prea multă carte, sfântul a reuşit să convertească un mare filozof al vremii de la [[arianism]] la [[Ortodoxie]], uimind pe toţi cei prezenţi la Sinodul de la Niceea. El a explicat unitatea şi diversitatea [[Sfânta Treime|Sfintei Treimi]] ţinînd în mână o cărămidă şi spunînd simplu că este formată din trei elemente esenţiale, şi anume foc, pământ şi apă. În timp ce vorbea, s-a aprins focul în partea de sus a cărămizii şi a început să curgă apa din partea de jos. Tot acolo, la Niceea, l-a cunoscut pe Sf. Ierarh [[Nicolae al Mirelor|Nicolae]]; între cei doi ierarhi s-a format o prietenie trainică.