Arhimandritul '''Dometie Manolache''' s-a născut în satul Mărculești, la poalele Munților Pănătău (jud. Buzău) la [[15 octombrie]] 1924. A - [[6 iulie]] 1975) a fost cel de-al patrulea din doisprezece copii ai unor părinți evlavioși și muncitori care l-au crescut prin truda brațelor, în frica de Dumnezeu, în ascultarea și respectul celor mai mari, cu simțul răspunderii și un mare [[duhovnic]] şi părinte duhovnicesc român al munciisecolului XX.

Cele șase clase primare le-a absolvit la Târlele-Filiu. În anul 1937 s-a înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în anul 1945 ca șef de promoție. În același an ==Elemente biografice==Părintele Dometie s-a înscris la Institutul Teologic din București, iar în anul 1949 a fost declarat licențiat în teologie, născut în urma prezentării tezei de licență ''Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă''satul Mărculeşti, notată cu calificativul “excepțional”. Vocația deosebită pentru viața monahală îl determină ca la [[6 iulie]] 1949, în aceeași zi și lună în care avea să treacă la cele veșnice, să se închinovieze poalele Munţilor Pănătău (judeţul Buzău) la [[Mănăstirea Prislop15 octombrie]]1924. Este hirotonit preot la [[6 august]] 1949, în [[Mănăstirea HodoşA fost cel de-Bodrog]] și este [[hirotesie|hirotesit]] duhovnic în catedrala episcopală al patrulea din Arad de către episcopul [[Andrei Mageru]]. Pe data de 14 septembrie primește chipul îngeresc la Mănăstirea Prislopdoisprezece copii ai unor părinţi evlavioşi şi muncitori care l-au crescut prin truda braţelor, în același timp cu colegul său frica de facultate, viitorul Mitropolit [[Antonie Plămădeală]], avându-l drept naș de călugărie pe Părintele [[Arsenie BocaDumnezeu]]. Deși avea doar 25 de ani, pătruns adânc de responsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu strictețe cele trei voturi monahale, aplicându-le în duh de smerenie și jertfă totală. Rămâne la Prislop până în 18 ascultarea şi respectul celor mai 1952mari, când se transferă la [[Mănăstirea Afteia]]-Cioaracu simţul răspunderii şi al muncii.

Viata mănăstirească Cele şase clase primare le-a absolvit la Târlele-Filiu (judeţul Brăila). În anul 1937 s-a înscris la Seminarul Teologic din Buzău, pe care l-a absolvit în Transilvania nu era întranul 1945 ca şef de promoţie. În acelaşi an s-o stare înfloritoarea înscris la Institutul Teologic din Bucureşti, iar în anul 1949 a fost declarat licenţiat în teologie, în urma prezentării tezei de licenţă ''Mărturisirea Ortodoxă a lui Petru Movilă'', notată cu calificativul "excepţional". Vocaţia deosebită pentru viaţa monahală îl determină ca la [[6 iulie]] 1949, în Muntenia și aceeaşi zi şi lună în Moldovacare avea să treacă la cele veşnice, să se închinovieze la [[Mănăstirea Prislop]]. Este hirotonit [[preot]] la [[6 august]] 1949, realitate pe care o cunoștea atât în [[Mănăstirea Hodoş-Bodrog]] şi este [[hirotesie|hirotesit]] duhovnic în catedrala episcopală din studiul Istoriei Arad de către [[episcop]]ul [[Andrei Mageru]]. Pe data de [[Biserica Ortodoxă Română|Bisericii Ortodoxe Române14 septembrie]]primeşte chipul îngeresc la Mănăstirea Prislop, în acelaşi timp cu colegul său de facultate, cât și nemijlocitviitorul [[Mitropolit]] [[Antonie Plămădeală]], avându-l drept naş de aceea [[călugărie]] pe Părintele dorea să[[Arsenie Boca]]. Deşi avea doar 25 de ani, pătruns adânc de responsabilitatea luată înaintea lui Dumnezeu, a respectat cu stricteţe cele trei [[voturi monahale]], aplicându-și închine puterea le în duh de muncă întăririi credinței ortodoxe și unității naționale[[smerenie]] şi jertfă totală. Părintele Dometie considera că nu putea să slujească Rămâne la Prislop până în [[18 mai bine acestui ideal decât printr]] 1952, când se transferă la [[Mănăstirea Afteia]]-o reînviorare a vietii mănăstirești din TransilvaniaCioara (judeţul Alba).

Din rândul tinerelor care veneau la Prislop și Afteia, douăzeci și trei de fete de pe Valea Sebeșului s-au decis să intre Viaţa mănăstirească în [[cin|cinul]] monahal sub îndrumarea Părintelui Dometie. Cu sprijinul lor, al părinților lor și al unor credincioși, Părintele a pus la cale construirea unei mănăstiri în apropierea comunei Strungari-Sebeș. Pentru ca tinerele să învețe viața călugărească Transilvania nu era într-o mănăstire cu veche tradiție monahală, cu binecuvântarea Prea Sfințitului [[Antim Angelescu]] de la Buzău au fost primitestare înfloritoare, ca în Muntenia şi în anul 1952Moldova, la Mănăstirile Rătești și Barbu, Părintele Dometie fiind închinoviat la [[Mănăstirea Ciolanu]]. Timp de trei ani a fost duhovnicul lor, precum și al viețuitoarelor realitate pe care o cunoştea atât din studiul Istoriei [[Mănăstirea RăteştiBiserica Ortodoxă Română|Mănăstirii RăteștiBisericii Ortodoxe Române]]. Concomitent a fost numit director și profesor la școlile monahale care funcționau la cele trei mănăstiri. După ce au învățat rânduiala monahală, tipicul slujbelor și muzica psalticăcât şi nemijlocit, dupã ce au absolvit școala monahală și sde aceea Părintele dorea să-au calificat în meseria de țesătoare, au fost închinoviate la [[Mănăstirea Râmeţ]] care tocmai fusese transformată în mănăstire de maici, deoarece autoritățile bisericești și şi închine puterea de stat nu au permis înființarea proiectatei mănăstiri pe Valea Sebeșuluimuncă întăririi credinţei ortodoxe. Părintele Dometie a întâmpinat multe dificultăți până să ajungă, ca [[duhovnic]], la Râmeț, atât din partea Prea Sfințitului Antim, care considera că nu dorea ca el putea să plece slujească mai bine acestui ideal decât printr-o reînviorare a vieţii mănăstireşti din eparhie, cât și din partea Prea Sfințitului Nicolae al Clujului, care cunoștea sălbăticia ținutului Râmeț și sărăcia locuitorilorTransilvania.

La Din rândul tinerelor care veneau la Prislop şi Afteia, douăzeci şi trei de fete de pe Valea Sebeşului s-au decis să intre în [[1 martiecin|cinul]] 1959 este numit preot-duhovnic monahal sub îndrumarea Părintelui Dometie. Cu sprijinul lor, al părinţilor lor şi al unor credincioşi, Părintele a pus la cale construirea unei mănăstiri în apropierea comunei [[Mănăstirea Râmeț și parohia RâmețStrungari]]-Sebeş (judeţul Alba). Pentru ca tinerele să înveţe viaţa călugărească într-Sato [[mănăstire]] cu veche tradiţie monahală, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului [[Antim (Angelescu) al Buzăului]] au fost primite, în anul 1952, după ce a trebuit să rămână câtva timp la Mănăstirile Răteşti şi [[Mănăstirea Piatra-FântâneleBarbu|Piatra-FântâneleBarbu]] si , Părintele Dometie fiind închinoviat la [[Mănăstirea Dragomirești|DragomireștiCiolanu]]. Viața Părintelui Dometie este strâns legată Timp de obștea trei ani a fost duhovnicul lor, precum şi al vieţuitoarelor [[Mănăstirea Răteşti|Mănăstirii RâmețRăteşti]]. În primii ani ai înjghebării mănăstiriiConcomitent a fost numit director şi profesor la şcolile monahale care funcţionau la cele trei mănăstiri. După ce au învăţat [[rânduiala monahală]], [[tipic]]ul slujbelor şi [[muzica psaltică]], după ce au absolvit şcoala monahală şi s-au calificat în meseria de ţesătoare, au fost închinoviate la [[Mănăstirea Râmeţ]] care tocmai fusese transformată în mănăstire de maici, Părintele și cele 40 deoarece autorităţile bisericeşti şi de viețuitoare stat nu au îndurat permis înfiinţarea proiectatei mănăstiri pe Valea Sebeşului. Părintele Dometie a întâmpinat multe neajunsuri: chilii puținedificultăţi până să ajungă, un atelier necorespunzătorca [[duhovnic]], lipsa hraneila Râmeţ, a îmbrăcăminții și a medicamentelor. În anul 1960atât din partea Prea Sfinţitului Antim (Angelescu), luna maicare nu dorea ca el să plece din [[eparhie]], în urma cât şi din partea Prea Sfinţitului [[Decretul 410/1959Nicolae (Colan) al Ardealului|decretului 410Nicolae (Colan)]]al Clujului, maicile au fost nevoite să plece pe la casele părinților sau să lucreze în lume, mănăstirea fiind desființatăcare cunoştea sălbăticia ţinutului Râmeţ şi sărăcia locuitorilor.

Această pribegie La [[1 martie]] 1959 este numit preot-duhovnic la Mănăstirea Râmeţ şi [[parohia]] Râmeţ-Sat, după ce a durat până în 1969, trebuit să rămână câtva timp în care cea mai mare parte din ele au lucrat întrla Mănăstirile [[Mănăstirea Piatra-Fântânele|Piatra-o secție Fântânele]] si [[Mănăstirea Dragomireşti|Dragomireşti]]. Viaţa Părintelui Dometie este strâns legată de covoare ce aparținea Cooperativei Record din Aiud[[obşte]]a Mănăstirii Râmeţ. În tot acest timpprimii ani ai înjghebării mănăstirii, Părintele Dometie și-a întărit obștea risipită în țară, direct sau prin scrisori, iar maicilor din Aiud le-a cumpărat două case în care să locuiască împreună. Mănăstirea Râmeț a fost transformatã în cabană și bufet, maicile reușind să se întoarcă întâi ca civile, cu secția şi cele 40 de covoare, fiind chiriașe și locuind împreună cu turiștii. Părintele reușește să construiască o cabană în care o mută pe cea din incinta mănãstirii. Toate edificiile pe care le-a făcut aici vieţuitoare au fost făcute cu asumarea unor riscuri, unele fiind construite fără acteîndurat multe neajunsuri: atelierele de covoare[[Chilie|chilii]] puţine, arhondariceleun atelier necorespunzător, trapezalipsa hranei, paraclisul, introducerea curentului electric și a apei potabile, cele două case parohialeîmbrăcăminţii şi a medicamentelor. A sădit o livadăÎn anul 1960, a instalat o stupinăluna mai, a amenajat un lac de pește. De asemeneaîn urma [[Decretul 410/1959|decretului 410]], s-a ocupat de restaurarea bisericii vechi și a ajutat maicile au fost nevoite să plece pe la înființarea muzeului. A introdus cursa pe Valea Mănăstiriicasele părinţilor sau să lucreze în lume, plătind biletele multă vreme pentru ca linia să fie rentabilămănăstirea fiind desfiinţată.

Pe lângă activitatea administrativă și gospodăreascăAceastă pribegie a durat până în 1969, Părintele Dometie a acordat timp în care cea mai mare parte din ele au lucrat într-o importanță deosebită studiuluisecţie de covoare ce aparţinea Cooperativei Record din Aiud. În anul 1972 stot acest timp, Părintele Dometie şi-a înscris la cursurile de doctorat întărit obştea risipită în teologieţară, la Institutul Teologic direct sau prin scrisori, iar maicilor din BucureștiAiud le-a cumpărat două case în care să locuiască împreună. Mănăstirea Râmeţ a fost transformată în cabană şi bufet, maicile reuşind să se întoarcă întâi ca civile, cu secţia de covoare, fiind chiriaşe şi locuind împreună cu turiştii. Părintele reuşeşte să construiască o cabană în care o mută pe cea din incinta mănăstirii. Toate edificiile pe care le-a terminat făcut aici au fost făcute cu media 10asumarea unor riscuri, cu unele fiind construite fără acte: atelierele de covoare, arhondaricele, trapeza, paraclisul, introducerea curentului electric şi a apei potabile, cele două case parohiale. A sădit o livadă, a instalat o lună înainte stupină, a amenajat un lac de peşte. De asemenea, s-a ocupat de sfârșitul său fulgerătorrestaurarea bisericii vechi şi a ajutat la înfiinţarea muzeului. A introdus cursa pe Valea Mănăstirii, plătind biletele multă vreme pentru ca linia să fie rentabilă.

Pe lângă activitatea administrativă şi gospodărească, Părintele Dometie a murit într-acordat o duminică, pe data de 6 iulie 1975importanţă deosebită studiului. În cuvântul rostit anul 1972 s-a înscris la înmormântarea sa, Prea Sfințitul [[Emilian Birdaş]] sintetizează personalitatea duhovnicească a Părintelui: “Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit cursurile de înaltă jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate... și-a dat necontenit silința pentru a îmbogăți, lărgi și aprofunda, doctorat în toate fibrele ființei păstoriților săi, conștiința dăruirii de sine pentru interesele obștei, pildă dându-seteologie, la Institutul Teologic din belșugBucureşti, ca unul care toată viața a ars pentru ideea dăruirii de sine... Cel mai viu și mai frumos omagiu pe care ile-l putem aduce este să-i urmăm îndemnurilea terminat cu media 10, dar mai ales pilda vieții sale, după puterile noastre”cu o lună înainte de sfârşitul său fulgerător.

Părintele Dometie a murit într-o [[duminică]], pe data de [[6 iulie]] 1975. În cuvântul rostit la înmormântarea sa, Prea Sfinţitul [[Emilian Birdaş]] sintetizează personalitatea duhovnicească a Părintelui: "Teolog distins, părinte duhovnicesc, spirit de înaltă jertfelnicie, altruist gospodar de o mare capacitate... şi-a dat necontenit silinţa pentru a îmbogăţi, lărgi şi aprofunda, în toate fibrele fiinţei păstoriţilor săi, conştiinţa dăruirii de sine pentru interesele obştei, pildă dându-se, din belşug, ca unul care toată viaţa a ars pentru ideea dăruirii de sine... Cel mai viu şi mai frumos omagiu pe care i-l putem aduce este să-i urmăm îndemnurile, dar mai ales pilda vieţii sale, după puterile noastre." A fost, așa aşa cum afirma Părintele [[Dumitru Stăniloae]], "un erou al credințeicredinţei, un suflet de mare sfințenie și [[sfinţenie]] şi [[puritate]]".