Apostolicitatea originilor şi succesiunile apostolice

Apostolicitatea originilor şi succesiunile apostolice XXXII1 în rest, dacă unele [erezii] îndrăznesc să se insereze în epoca apostolică, pentru ca de aici să pară predate de apostoli, pentru că au existat sub apostoli, putem spune: să arate aşadar originile Bisericilor [origines Ecclesiarum] lor, să desfăşoare ordinea episcopilor [ordinem episcoporum] lor decurgând prin succesiune [per succesionem] de la început, astfel încât acel prim episcop să aibă drept pricinuitor [auctorem] şi antecesor pe unul din apostoli sau bărbaţii apostolici care însă au stăruit împreună cu apostolii. ‘ Căci în acest mod îşi prezintă Bisericile apostolice listele [census] lor: astfel Biserica Smyrnei relatează că Policarp a fost aşezat de loan, şi tot astfel Biserica Romei arată despre Clement că a fost rânduit de Petru. 3 La fel şi celelalte Biserici îi arată pe cei care au fost aşezaţi în episcopat de apostoli că au butaşi ai seminţiei apostolice [apostolici seminis traduces]. 4 Să confecţioneze aşa ceva şi ereticii. Căci după atâtea blasfemii ce nu le este permis? ' Dar chiar dacă le-ar confecţiona, n-ar reuşi nimic. Pentru că însăşi învăţătura lor, comparată cu cea apostolică, va striga răspicat prin diversitatea şi contrarietatea ei că nu are drept pricinuitor nici vreun apostol, nici vreun bărbat apostolic; pentru că aşa cum apostolii nu au învăţat lucruri diferite unii faţă de alţii, tot aşa nici bărbaţii apostolici n-au dat de la ei lucruri contrare apostolilor decât dacă cei care au fost învăţaţi de apostoli au propovăduit altfel decât ei. 6 La această formă sunt provocate de acele Biserici care, chiar dacă nu-1 pot pune înainte drept pricinuitor al lor pe nici unul din apostoli sau bărbaţii apostolici, întrucât sunt mult posterioare lor, asemenea celor ce se întemeiază zilnic, totuşi, întrucât se înţeleg în aceeaşi credinţă, sunt socotite nu mai puţin apostolice prin înrudirea/consangvinitatea învăţăturii [consangiunitate doctrinae], 1 Toate ereziile provocate de Bisericile noastre să arate astfel fiecare din aceste două forme, şi să dovedească/probeze dacă se consideră apostolică prin vreuna. s Dar tocmai de aceea nu sunt, nici nu pot dovedi/proba că sunt ceea ce nu sunt, şi nu sunt primite în pace şi în comuniune de Bisericile în vreun fel apostolice, pentru că din pricina diversităţii învăţăturii nu sunt nicidecum apostolice. 5 3 2 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l a p o sto lic Ereziile epocii apostolice şi cele contemporane XXXIII' La acestea adaug recunoaşterea acelor învăţături care au existat pe atunci în timpul apostolilor şi au fost dovedite şi condamnate cu jurământ de aceiaşi apostoli. 2 Căci aşa vor fi mai uşor scoase la lumină când fie sunt prinse că au existat încă de pe atunci, fie că îşi trag seminţele din cele care au existat pe atunci. 3 în prima sa Epistolă către Corinteni Pavel îi înfierează pe tăgăduitorii învierii şi pe cei ce se îndoiau de înviere [7 Co 15, 12]: această opinie e proprie saduceilor [Mt 22, 23; FA 23, 8] .4 Au parte de ea şi Marcion, Apelle, Valentin şi alţii care resping învierea cărnii. 5 Scriind galatenilor, Pavel se ridică împotriva păzitorilor şi apărătorilor tăierii-împrejur şi ai Legii [Ga 5, 2], iar aşa este erezia Iui Ebion. 6 Povăţuindu-1 pe Timotei, îşi bate joc de cei ce opresc căsătoria [1 Tim 4, 3], dar aşa învaţă Marcion şi adeptul lui, Apelle. 7 La fel îi atinge pe cei ce ziceau că învierea s-a făcut deja [2 Tim 2, 18], cum pretind despre ei înşişi valentinienii. 3 Iar când numeşte genealogiile interminabile [7 Tim 1,4], se recunoaşte Valentin, la care nu ştiu care eon, căci are un nume straniu şi nu unul singur, naşte din Harul său Gândirea şi Adevărul, iar acestea procreează din ele însele Cuvântul şi Viaţa, iar acestea nasc Omul şi Biserica; din care primă ogdoadă de eoni se nasc alţi zece, şi apoi doisprezece alţi eoni cu nume ciudate ajungându-se la pura fantasmagorie mitologică a treizeci de eoni. 9 Acelaşi apostol [Pavel], când îi dezaprobă pe cei ce slujesc stihiilor/elemcntelor [Col 2, 8], arată ceva din Hermogene care, introducând o materie nenăscută, o compară cu Dumnezeul nenăscut şi, făcând astfel din ea o zeiţă-mamă a stihiilor/clementelor. poate să-i slujească ei, pe care o compară cu Dumnezeu. în Apocalipsâ Ioan primeşte porunca de a-i mustra pc cei ce mănâncă idolotite şi săvârşesc desfrânări [Ap 2, 20]; dar şi acum există alţi nicolaiţi: erezia zisă cainită. Iar în Epistola sa îi numeşte antihrişti mai ales pe cei care tăgăduiesc că Hristos a venit în trup [7 In 4, 3] şi pe cei care nu cred că lisus este Fiul lui Dumnezeu [7 In 2,22]: primul lucru îl revendică Marcion, iar cel de-al doilea Ebion. 12 Iar învăţătura magiei lui Simon [Magul], care slujea îngerilor, s-a socotit ea însăşi între idolatrii şi a fost condamnată de Apostolul Petru în persoana lui Simon [FA 8, 18]. XXXIV1 Acestea sunt, pe cât socot, genurile învăţăturilor falsificate [doctrinarum adulteri naram] care am fost învăţaţi de apostoli că au existat pe vremea lor. 2 Şi totuşi între o atât de mare diversitate de ticăloşii/perversităţi nu găsim nici o învăţătură [institutionem] care să stârnească o controversă despre Dumnezeu Creatorul universului.J Nimeni n-a îndrăznit să bănuiască un alt Dumnezeu: şovăiau mai uşor despre Fiul decât despre Tatăl, până în ziua în care Marcion a introdus, pe lângă Creatorul, un alt Dumnezeu, numai III.2. T e r tu lia n d in C a r ta g in a , D e s p r e p r e s c r ie r e a e re t ic i lo r 5 3 3 bunătate; 4 până când Apelle a făcut din nu ştiu care înger slăvit al Dumnezeului mai înalt pe Dumnezeul Legii şi al lui Israel, afirmând că e făcut din foc; până când Valentin a răspândit eonii lui şi a pus la originea Dumnezeului Creator păcatul unui eon. 5 Lor şi numai lor, şi lor celor dintâi, li s-a descoperit adevărul Divinităţii, pentru că ei au dobândit o mai mare vrednicie şi un har mai deplin de la diavolul care voia să rivalizeze cu Dumnezeu astfel încât, plecând de la nişte învăţături pline de venin, să-i facă pe ucenici mai presus de învăţătorul, ceea ce Domnul a negat [Mt 10,24]. 6 Să-şi aleagă aşadar toate ereziile timpurile lor, care când au fost — de altfel nici nu ne interesează aceasta, când ele nu sunt din adevăr — şi întrucât n-au fost pe vremea apostolilor, nu pot să fi existat. 7 Căci dacă ar fi existat, ar fi fost numite şi ele, pentru a fi pedepsite, căci cele care au fost pe vremea apostolilor au fost condamnate fiecare cu numele ei. s Aşadar, fie sunt aceleaşi, şi sunt acum mai rafinate, cele care pe vremea apostolilor erau grosolane, şi atunci îşi vor avea osânda lor; fie au fost altele, născute ulterior, dar au preluat din acele opinii, şi având cu ele părtăşia propovăduirii vor avea în chip necesar şi părtăşia osândei. Aceasta întrucât aici are întâietate acel principiu al posterităţii prin care. chiar fără să participe cu nimic la cele osândite, sunt judecate dinainte doar plecând de la epoca lor ca fiind cu atât mai falsificate [adulterinele], cu cât nu sunt nici măcar numite de apostoli. 9 De unde e şi mai ferm stabilit faptul că ele sunt ereziile despre care s-a vestit atunci că vor fi acum. XXXV 1 întrucât cu aceste definiţii au fost provocate şi învinse toate ereziile, fie ele posterioare, fie contemporane cu apostolii, dat fiind că diferă faţă de ci, şi au fost înfierate de ei fie în general, fie în special, întrucât au fost condamnate dinainte, să îndrăznească să răspundă şi ele cu nişte prescrieri de acest fel împotriva învăţăturii [d is c ip l in a m ] noastre. 2 Căci dacă neagă adevărul ei, trebuie să probeze că ea este şi erezie, învinsă în aceeaşi formă prin care sunt învinse şi ele, şi să arate în acelaşi timp unde anume trebuie căutat adevărul, care e limpede că nu este acum la ele. 3 Lucrul nostru nu e posterior, ci mai degrabă prioritar tuturor. Aceasta va fi mărturia adevărului care deţine oriunde întâietatea [p r in c ip a tum ] . 4 El nu este condamnat, ci mai degrabă apărat de apostoli; acesta va fi indiciul că el este al lor; 5 căci pe el, pe care nu-1 condamnă ei, care au condamnat orice lucru străin, îl arată fiind al lor şi de aceea îl şi apără. Alte argumente pentru apostolicitatea Bisericilor XXXVI' Hai acum tu, care vrei să-ţi exerciţi mai bine curiozitatea în folosul mântuirii tale, şi străbate Bisericile apostolice, în care înseşi scaunele apostolilor [cathedrae apostolorum] prezidează în locul lor, în care sunt recitate 5 3 4 C a n o n u l O r t o d o x ie i I. C a n o n u l a p o sto lic scrisorile lor autentice care fac să răsune glasul lor şi le înfăţişează faţa fiecăruia. 2 îţi este aproape Ahaia, ai atunci Corintul, dacă nu eşti departe de Macedonia, ai Filipi; dacă poţi trece în Asia, ai Efesul; dacă te afli lângă Italia, atunci ai Roma, de unde ne vine în ajutor autoritatea [aucloritas] ei. 3 Cât de fericită e această Biserică, căreia apostolii i-au vărsat odată cu sângele lor toată învăţătura [totam doctrinam}; unde Petru a devenit egalul Pătimirii Domnului, unde Pavel s-a încununat cu moartea lui loan [Botezătorul], de unde apostolul loan a fost trimis într-o insulă după ce, cufundat fiind în ulei clocotit, n-a păţit nimic. 4 Să vedem ce anume s-a învăţat ea şi ce a învăţat ea pe alţii. 5 împreună cu Bisericile Africii unite cu ea cunoaşte un Dumnezeu Domn Creator al universului şi pe Hristos Iisus din Fecioara Mafia, Fiul Dumnezeului Creator, şi învierea cărnii; amestecă Legea şi Profeţii cu scrierile evanghelice şi apostolice, de unde soarbe credinţa, pe care o însemnează cu apă, o îmbracă cu Duh Sfânt, o paşte cu Euharistie, îndeamnă la martiriu şi aşa nu primeşte pe nimeni care c împotriva acestei învăţături [institutio}. 6 Aceasta e învăţătura, nu mai spun acum care a vestit dinainte ereziile viitoare, ci cea din care au ieşit ereziile; deşi dc când au ajuns potrivnice ei, nu mai sunt din ea. 7 Chiar şi din sâmburele măslinei gustoase, îmbelşugate şi foarte trebuincioase se naşte un aspru măslin sălbatic; chiar şi din miezul smochinei celei mai plăcute şi dulci se înalţă smochinul sălbatic cu frunze umflate de vânt şi nefolositor. s Aşa şi ereziile sunt din tufişul nostru, dar nu din soiul nostru: ieşite din grăuntele adevărului, au ajuns sălbatice prin minciună. Prescrierea posesiunii îndelungate XXXVII' Dacă lucrurile stau astfel încât adevărul este adjudecat nouă, celor care umblăm în această regulă, pe care Bisericile au transmis-o de la apostoli, apostolii de la Hristos, iar Hristos de la Dumnezeu, este evidentă atunci raţiunea propunerii noastre care defineşte că nu trebuie admis ereticilor, pe care-i dovedim fără Scripturi că n-au nimic de-a face cu Scripturile, să ne provoace la luptă plecând de la Scripturi. 2 Căci dacă sunt eretici, nu pot fi creştini, pentru că nu de la Hristos au ceea ce primesc prin alegere adoptând numele de eretici. 3 Nefiind astfel creştini, n-au nici un drept să pună mâna pe scrierile creştine şi pe drept cuvânt trebuie să li se spună: „Cine sunteţi voi? Când şi de unde aţi venit? Ce faceţi în ce este al meu, nefiind ai mei? Cu ce drept, Marcion, tai în pădurea mea? Cu ce permisiune abaţi, Valentine, izvoarele mele? Cu ce putere, Apelle, muţi hotarele mele? 4 E proprietatea mea. Ce semănaţi şi paşteţi aici în voia voastră şi voi ceilalţi? E proprietatea mea, pe care o am de mult, o am dinainte, şi am acte de III.2 . T e r tu l ia n d in C a r ta g in a , D e s p r e p r e s c r ie r e a e r e t ic i lo r 5 3 5 provenienţă întărite de la înşişi proprietarii cărora le-a aparţinut lucrul. 5 Eu sunt moştenitorul apostolilor. Cum au dispus în testamentul lor, cum l-au încredinţat credinţei, cum l-au dat cu jurământ, aşa îl ţin. 6 Pe voi v-a dezmoştenit desigur pentru totdeauna şi v-a renegat ca pe nişte străini, ca pe nişte duşmani.” 7 Şi de unde sunt ereticii străini şi duşmani ai apostolilor dacă nu din pricina diversităţii învăţăturii, pe care fiecare sau a proferat-o sau a primit-o după bunul său plac, împotriva apostolilor?