Paracliser
Paracliserul sau paraclisierul sau paraclisiarhul (gr. παρὰ + ἐκκλησιάρχης — paraekklisiarhis) este persoana care, în cadrul bisericii, îndeplinește serviciile mărunte în legătură cu nevoile cultului: întreține curățenia în biserică, aprinde candelele și lumânările, trage clopotele, bate toaca și aduce cele necesare pentru slujbă ș.a.
Paracliserul e numit și palamar sau pălămar, crâsnic (din vsl. krŭstŭnikŭ, bg. krŭstnik, „naș”, de la krŭstŭ, „cruce”) sau făt (în Bucovina și Ardeal) sau clisiarh (vsl. клиcыръχъ - în Muntenia), iar în unele părți și țârcovnic (de la slv. țercov = biserică), așa cum i se mai zice și cântărețului. În bisericile de sat, cântărețul este cel care îndeplinește și serviciile paraclisierului.
Cuvântul paraclisier vine de la paraeclisiarh, slujitor în biserică, începând de prin sec. XIV, ca subaltern al eclesiarhului. Eclesiarhul apare ca slujitor la catedrale și în mănăstiri, în Biserica Ortodoxă din același secol. Sarcina lui era să vegheze la buna desfășurare a slujbelor religioase prin executarea întocmai a tipicului și a rânduielilor bisericești tradiționale (ca și azi, la catedrale și la mănăstirile mai mari). Eclesiarhului îi reveneau însă și aproape toate serviciile bisericești inferioare în legătură cu îngrijirea sfântului locaș și buna desfășurare a cultului pe care odinioară le săvârșeau membrii clerului inferior, care cu timpul au dispărut. Pentru a face față acestor servicii bisericești inferioare, el și-a luat ca ajutor pe paraclisiarh, care să îndeplinească aceste activități ce revin astăzi, în Biserica Ortodoxă, paraclisierului, iar în cea Catolică, sacristanului.
A se vedea și
Surse
- Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
